559 matches
-
grunjos, ca de pișcot, care erau scoase dintr-un butoi roșu. Cu o claritate pe care n-a umbrit-o nici una din suprapunerile ulterioare, Îl văd parcă pe vânzător Înaintând prin nisipul adânc și afânat, cu polobocul greu pe spinarea Încovoiată. Când Îl strigai, Îl dădea jos de pe umăr răsucindu-i baierele, Îl proptea pe nisip În poziția Turnului din Pisa, Își ștergea fața cu mâneca și Începea să manevreze un fel de mașinărie cu un cadran gradat și o săgeată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
el aerul Bibliotecii, poartă și el cărți în mâini, este „respectat“, deschizându-i-se ușa! Ritualul venirii anunțate a Berbantului văzut mai de aproape. Șoferul intră în încăperea garderobei. Târăște un geamantan din plastic, negru. Pe umăr tașca galbenă. Merge încovoiat, împovărat și grav. Icnind, urcă geamantanul pe masă. Tașca a lăsat-o, dintr-un zvâcnet, jos, lângă ușă. Geamantanul nu e închis bine. Burdușit, abia-abia ține cărțile și caietele, agendele și notesurile. Un carnet galben (?) și el, cu litere mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
În așteptarea morții sau a unui nou salt. Într-o dimineață, În zori - aproape Întotdeauna se Întîmpla În zori - Își lăsau capul În piept și Își primeau, liniștiți, moartea. O lună mai tîrziu, Oberlus venea să le ia colții lungi, Încovoiați și ascuțiți, pe care Într-o vreme, Înainte de a Învăța să citească, se amuza să-i cioplească cu grijă, În timpul lungilor ore de plictiseală. Acei masculi bătrîni Îl Însoțiseră ani de zile, cu caracterul lor urît și mormăielile lor, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
ținută În lanțuri, jignită, folosită și umilită cum nu aveau să fie niciodată verișoara ei, mama ei sau oricare altă femeie de pe lumea asta. Oberlus, regele Insulei Hood! Auzi un zgomot afară, băgă de seamă cum o umbră diformă și Încovoiată se proiecta pe pămîntul bătătorit din dreptul intrării și fu nevoită să strîngă din dinți ca să nu strige de spaimă cînd silueta lui se profilă În golul orbitor de la intrare. El rămase acolo cîteva clipe, fără Îndoială pentru a-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
să mai ceară nimic nimănui. Nici măcar zeilor. Ceea ce dorea lua cu forța, iar pe cel care i se opunea Îl anihila. Și astfel, lumea Înțelegea. Lungit pe stînca lui, Își plimba luneta asupra insulei și Își zărea supușii, cu spinarea Încovoiată, muncind cu sîrg douăsprezece ore pe zi fără să scoată o vorbă sau să lase să le scape vreo tînguire. Disciplinați și supuși, nu Îndrăzneau nici măcar să-și ridice capul spre locul unde se afla el, de teamă ca nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
spunea altfel: "În fiecare legendă"... Dispunea de o colecție întreagă de banalități, tot felul de învățăminte serbede, didactice, de un penibil care îți zgâria epiderma, emise totdeauna pe același ton pretențios de dăscăliță cu clătinări studiate ale gâtului lung și încovoiat... " În viață nu fizicul contează! Caracterul"..."Între un bărbat și o femeie, prima minciună are însemnătatea ei"..."Vîrsta e un ce care nu iartă pe nimeni..." Odată formulată ipoteza, perora la nesfârșit. Îi plăcea să povestească filme văzute acum zece
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Nici cu baba nu mi-e rușine! Melania Lupu continua să recite, răcnind din toate puterile. Obrajii palizi i se umflau ca niște foaie, ochii îi străluceau inspirați. Ceilalți o ascultau cu inima strânsă. Mirciulică încremenise pe un scaun. Coada încovoiată, rigidă, ridica un semn de întrebare negru. Scarlat se sprijini de marginea aragazului. Își șterse fruntea și oftă. ― Dumnezeule mare! Încep să cred că ne-am avântat în larg cu o barcă găurită. Ionescu râse. Se uita la cratițele agățate
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Cu mâinile pline de hârtii verzi într-un tripou din Chicago, în porturile italiene ori în nopți norocoase la Cazinoul din Cannes. Acasă, maică-sa îi înțepase mâinile cu acul. Sute de împunsături."Să te saturi!" Taică-su, uscat și încovoiat, cu ochi de pește, funcționar mărunt la Prefectură, decretase scurt: "Să plece! Nu mai are ce căuta în casa mea". Din seara aceea nu i-a mai văzut. Nu s-a întors niciodată în orășelul cu biserica roșie, parcă turtită
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
nasul strivit de geam scruta cerul ud. " Vrea să știe dacă trebuie să ia umbrela" gândi Melania Lupu. Scoase motanul din poșetă și-i șopti la ureche: ― Drum bun, Mirciulică! Din spate, Azimioară vedea profilul maiorului. Tâmpla căruntă, nasul subțire, încovoiat și cu pielea mult întinsă pe os, ridul adânc care se oprea în colțul gurii. Bărbia puternică dispăruse în fular... Vorbi fără să se uite la locotenent. ― Sper să ajungem cu cel puțin o jumătate de oră înaintea lor. Ne
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
deja la laborator. ― Perfect! Își privi ceasul: în maximum 20 de minute termin și eu. Ce-a zis medicul legist? Locotenentul ridică din umeri: ― Cianură. Autopsia va fi o simplă formalitate. Maiorul privi în gol apoi se îndepărtă cu umerii încovoiați. Bătu în ușa Melaniei Lupu. * Popa tresări. În prag apăruse Doru Matei. Se apropie vorbind în șoaptă: ― Nu-mi place! Bătrânul opri balansoarul și întinse gâtul. ― Ce nu-ți place? ― Caraliul ăla gras nu se desprinde de scrin. Îl măsoară
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
ceva transparent, diafan, ca un surâs abia schițat se strecură sub pleoapele bătrânului. O apariție feerică. Adieri de vânt îi drapează trupul ca în sculpturile lui Michel... Inima i se oprește. Femeia ține în mână un stilet lung cu lama încovoiată. Îl ascunde, ca și zâmbetul, în spatele evantaiului. Ce vrea? șopti înăbușit Valerica Scurtu. De când a venit nu se dezlipește de scrin. Îmi vine să... Melania Lupu duse degetul la gură: ― St, draga mea! Ar putea să ne audă. Nici mie
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
direcții sau, pur și simplu, să se odihnească. Tălpile picioarelor băgase groaza în vânători. Ele se prelungeau cu câte trei degete. Fiecare deget era mult mai lung decât brațul unui om și avea în față câte o gheară, ascuțită și încovoiată, cu care-și sugruma adversarul. Dacă îl prindea cu cele trei gheare, era terminat. Îl arunca direct între fălcile ei uriașe cu care, când le-ar fi închis, l-ar fi zdrobit într-o singură secundă ca pe un simplu
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
ieșea ca o lumină caldă, o bărbie ușor Istorisiri nesănătoase fericirii 57 despicată, din care se ivea timid o delicată gropiță discretă. Și, ca nimic să nu-i lipsească acestui chip încântător, delicatul ei nas nu era nici drept, nici încovoiat, nici grec, nici armean; nasul ei era nedefinit, adică spiritual și fin, cu linia conturului neregulată - nasul acela care-i necăjește pe sculptori și-i farmecă pe pictori. Avea acea frumusețe răpitoare, turnată toată după tiparele desăvârșirii, pe care poți
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
nu mai asculta ordinele minții sale. Doar ochii lui, enormi și nevinovați, îi oglindeau neliniștea când targuí-ul l-a apucat de coarne, i-a întors capul spre Mecca și i-a tăiat beregata cu o mișcare rapidă a pumnalului său încovoiat. Sângele țâșni în clocot, stropindu-l pe sandale și pe jaique, la poale, dar Gacel nu observă, satisfăcut că iscusința sa de vânător fusese, încă o dată, deosebită și că atinsese animalul în locul exact. Căderea nopții îl surprinse pe când mai mânca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
lor să umble peste tot cu fața descoperită, cu brațele și picioarele goale, fără să le pese că oamenii aceia nu se bucuraseră de o femeie de ani de zile, și puneau mâna pe pușcă și pe ascuțitele lor pumnale încovoiate dacă cineva încerca să depășească măsura. De aceea, după ce doi războinici și trei soldați muriseră într-o încăierare, „Fiii Vântului“ preferaseră să ocolească postul militar în drumurile lor, dar acum acel călăreț solitar înainta hotărât, urcase ultima creastă, se profila
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
că da. — De ce mi-ai ucis oaspetele? își înghiți saliva. în cele din urmă, cu un efort și aproape fără glas, șopti: — Așa era ordinul. Un ordin foarte strict. Tânărul trebuia să moară. Celălalt, nu. — De ce? Nu știu. Vârful pumnalului încovoiat se înfipse cu mai multă forță. — De ce? insistă targuí-ul. — îți jur că nu știu, spuse aproape scâncind. Primesc un ordin și trebuie să-l execut. Nu pot să refuz. Cine ți-a dat acest ordin? — Guvernatorul provinciei. — Cum se numește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
pătrunzătoare. își căută gerba și apelă încă o dată la toată voința lui că să înghită lichidul verzui și respingător ce curgea, aproape gros acum, de parcă ar fi fost mai degrabă albuș de ou amestecat cu fiere. Apoi își scoase pumnalul încovoiat, desprinse șaua și tăie cu forță pielea de pe cocoașa cămilei, extrăgând grăsimea albicioasă, un seu rece care în curând avea să se strice, dar pe care îl mestecă, conștient că era singurul aliment ce-i putea reda forțele. Chiar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
mai rău pe cel ce o săvîrșește decît pe cel ce o suportă. CÎte bariere, cîte case cu felinare, cîte cărți de vizită, cîte săli de așteptare În drumul unui bărbat. Toate acele cuvinte care se revoltă, biciuite, cu spinarea Încovoiată - un da, rostit În locul lui nu, un nu, În locul lui da, un firișor verde de fiere alunecîndu-i În colțul gurii. Așa te vreau. Se clatină pe picioare nesigure În strigăte de Îmbărbătare „Tu ești singurul element solid pe care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
ocol buclelor și crestelor numerelor de telefon schimbate. Un apel își greșește destinația și, la kilometri distanță, sinele meu inconștient se foiește în somn, deranjat de-un țârâit. De la patru grade de izolare, umbra de sub apă prinde mirosul. Un semnificant încovoiat, în ascensiune, o idee neagră o înotătoare plină de avânt și concentrare străbate distanța care ne desparte într-o ploaie de meme [1]. Am deschis ochii. Eram în living, întins pe sofa. Telefonul suna. Cu excepția unei dăți când doctorița Randle
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
de sub mine, cerul senin și luminos. Părul lui Scout căzându-i de-o parte și alta a feței, astfel că vârfurile șuvițelor i se întâlneau deasupra bărbiei, chipul ei palid, ascuns în spatele acelor cortine negre. Sprâncenele îi erau doar puțin încovoiate, umbra îngrijorării. Am încuviințat ușor în semn de sunt bine și ea îmi aruncă un zâmbet cu buzele strânse și se îndepărtă, lăsându-mi în câmpul vizual un covor luminos și neîntrerupt de albastru. M-am sprijinit în coate. — Ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
și butoaiele și sulița și spuma și stropii. Cușca ieșind parțial din apă, zdrobită și ruptă și goală și cu un butoi deasupra - brr brr - și eu strigând și ținând sulița. Coada, burta rechinului, o înotătoare ca o lamă albă încovoiată. Orpheus aplecându-se în apă și doctorul strigând și eu strigând la cușca goală și doctorul spunând ne trage în jos și tai-o și el cu un cuțit, o macetă. Barca pârâind, lăsându-se în apă, doctorul cățărându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
scrisoare tainică. Nostalgia lui era ca un prim simptom al maturității, cînd aventura Încetează brusc de a mai exercita vreo atracție. — Vom ști În curînd pe ce lume ne aflăm, spuse domnul Prentice. Dacă nu găsim nimic aici... Silueta lui Încovoiată exprima oboseala și deznădejdea renunțării. Undeva, departe pe șosea, cineva agita o lanternă. — Cine naiba se joacă acolo? mormăi domnul Prentice. Parcă-ar face reclamă!... Își Închipuie că fără busolă nu-ți poți găsi drumul prin meleagurile astea... Mașina o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
video comercializat de PTT-ul francez. (n.tr.) Organizație feministă, numită astfel prin aluzie la Marie-Claire, revistă pentru femei cu articole convenționale despre viața cuplului, cu rețete de bucătărie și sfaturi practice. (n.tr.) Motiv decorativ format din trei brațe Încovoiate În același sens, pornind din centrul figurii. (n.tr.) Baba cool, mișcare din anii 70-80, caracterizată prin interesul pentru spiritualitatea hindusă (baba Înseamnă În sanscrită Înțelept) și lumea a treia, derivată din mișcarea hippy și continuându-i tradiția de contestare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
Venise încărcat de cutii de mărimi diferite. Le descărca în colțul camerei, lângă ușă, stivuindu-le cu grijă, la perete. Ieși, se întoarse cu un sul gros și lung. Un fel de tub din carton, cu capac. Se mișca încet, încovoiat, să nu deranjeze. Intra, dispărea, reapărea, strecurându-se, fără zgomot. Îngrozit, se vedea, de importanța persona jului a cărui intrare o pregătea. Se observa și din mișcările speriate ale acestui umil funcționar că cel așteptat era bine cotat în ierarhia
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
-și întoarcă fața, primi doar vocea plină, încărcată, ritmările trupului svelt, încetinit de-o lene grea și fierbinte, dar proaspăt și mătăsos. Pielea dogorea, îl strângea... totuși simți când Lucian, parcă lovit, se ridicase. Reuși să-l vadă depărtându-se, încovoiat, singur, până la dunga apei. Trase una din revistele de alături. Manole lipsea, și sora, acum Vera parcă dormita, întinsă pe spate, cu brațele și picioarele desfăcute... — Chiar nu intri deloc în apă ? — Nu. Femeie de interior. Prea aproape și prea
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]