608 matches
-
interes bogăția și eleganța stofelor, strălucirea mătăsurilor, diversitatea blănurilor și frumusețea princiară a faldurilor care alunecau peste crupele cailor. Admira exuberanța culorilor, panașele albe sau vopsite în nuanțe pastelate, curgerea lor veselă și ritmată de galopul ușor al cailor peste încremenirea albă a iernii. Remarcă preferințele călăreților pentru anumite culori. Prințul, de pildă, alesese o nuanță de albastru, considerată fastă pentru el și familia lui. Dimitrie Moruzi purta o mantie verde smarald, care amintea de culoarea steagului otoman. Și nu întâmplător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
și-n dreapta, apoi la chipurile lui Ioan și Malhus, confrații săi, chipuri stinse, ca și al său probabil, dar toți trei cu ochii pironiți la azuriul cerului ca la o minune a lumii. Oare și ăsta era tot vis? Încremenirea lor Înfocată, seninătatea, cucernicia față de soare și de lumina zilei lui Dumnezeu, ochii lor țintuiți la bolta cerului, la bolta albastră a cerului, fără urmă de nor, de un albastru mistuitor, de un albastru tămăduitor, de un albastru albastru - o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
de clar, pentru că trupul Înghețat Își putea Închipui căldura, pentru că sîngele Își putea Închipui lumina, pentru că ochiul Își putea Închipui albastrul cerului, pentru că auzul Își putea Închipui cîntările și sunetele muzicii. Numai că acum era iarăși liniște, iarăși beznă, iarăși Încremenire, contenise orice mișcare, dispăruse lumina și totuși el Își Închipuia lumina, Își Închipuia frisonul frigului și dorea cu Înfiorare să mai fie tulburat de lumina soarelui, ca atunci cînd i se aninase pe umeri, cînd Îi apăruse cruciș, pe cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
trebuie pus în corelație cu împietrirea inimii. Cuvântul izbitor, murdar, ofensator la adresa divinității nu poate fi interpretat ca o izbucnire necontrolată, spontană, imprevizibilă a unei minți/inimi scăpate momentan de sub control. Dimpotrivă, el reprezintă manifestarea unei încăpățânări sistematice, a unei încremeniri calculate, deliberate și provocatoare. Blasfemul este emanația unei voințe de distrugere bine exersate. Blasfematorul persistă în refuzul revelației, al adevărului evident, manifestat sub ochii săi. „Duhul Sfânt” din fragmentele comentate nu trebuie interpretat ca a treia persoană din Treime, deși
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
extraordinar Augustin, trimițând și la preceptele filozofiei stoice, nu poate fi judecat și osândit până în ultima clipă a vieții. Pentru că oricând există o șansă de convertire, așadar o șansă de mântuire. Păcatul împotriva Duhului echivalează, în această optică tolerant-realistă, cu încremenirea în refuz, cu încăpățânarea de a nega harul și bunătatea lui Dumnezeu. Last but not least, logion-ul nostru merită citit în paralel cu alte pasaje „tari” din Noul Testament, care se referă la aceeași chestiune, a păcatelor iremisibile. E vorba despre
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
salvează de riscul dogmatizării.“ Metoda ar putea fi numită „culegerea florilor cu excavatorul“. Artistizarea forțată a textului. Reprezintă o penibilă fandoseală a autorilor care cred în mod greșit că trebuie să recurgă la un un stil afectat ca să facă literatură: „Încremenirea - surdă. Aleargă. Simultan, din toate direcțiile. Înlăuntru, din toate direcțiile. Afara sorbindu-se cu cer cu tot. Cercuri largi. Vârtej. Cercuri. Vârtej. — Ce cauți? Ce cauți? Alergarea - crescând. Din toate direcțiile. Cercuri mici. Vârtej. Cercuri. Vârtej. Înlăuntru. Cu afara cu
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
cât mai nefiresc. Artificialitatea stridentă a scrisului său distrage însă atenția cititorilor de la sensul textului, în maniera în care costumul mov și cravata portocalie ale unui conferențiar produc rumoare în sală și perturbă audierea conferinței. Iată cam cum decurge istorisirea: „Încremenirea - surdă. Aleargă. Simultan, din toate direcțiile. Înlăuntru, din toate direcțiile. Afara sorbindu-se cu cer cu tot. Cercuri largi. Vârtej. Cercuri. Vârtej. — Ce cauți? Ce cauți? Alergarea - crescând. Din toate direcțiile. Cercuri mici. Vârtej. Cercuri. Vârtej. Înlăuntru. Cu afara cu
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
iasă la lumină. Scriind sau desenând, punând la bătaie toate trucurile care-mi erau accesibile, evitam abisurile evidente, le ocoleam în pas de dans, nu-mi era niciodată greu să fug din calea lor și îmi însușeam materiale care celebrau încremenirea: proză care, alimentată de Kafka, suferea de subnutriție; scene de teatru în care limba se îndrăgostea de jocul de-a v-ați ascunselea, jocuri de cuvinte care cloceau într-o veselie alte jocuri de cuvinte. Astfel, aș fi putut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
și‑n dreapta, apoi la chipurile lui Ioan și Malhus, confrații săi, chipuri stinse, ca și al său probabil, dar toți trei cu ochii pironiți la azuriul cerului ca la o minune a lumii. Oare și ăsta era tot vis? Încremenirea lor Înfocată, seninătatea, cucernicia față de soare și de lumina zilei lui Dumnezeu, ochii lor țintuiți la bolta cerului, la bolta albastră a cerului, fără urmă de nor, de un albastru mistuitor, de un albastru tămăduitor, de un albastru albastru - o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
de clar, pentru că trupul Înghețat Își putea Închipui căldura, pentru că sângele Își putea Închipui lumina, pentru că ochiul Își putea Închipui albastrul cerului, pentru că auzul Își putea Închipui cântările și sunetele muzicii. Numai că acum era iarăși liniște, iarăși beznă, iarăși Încremenire, contenise orice mișcare, dispăruse lumina și totuși el Își Închipuia lumina, Își Închipuia frisonul frigului și dorea cu Înfiorare să mai fie tulburat de lumina soarelui, ca atunci când i se aninase pe umeri, când Îi apăruse cruciș, pe când fusese În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
a spus domnul Sima, „vi l-am adus pe Dragoș, și masa și ierburile și lucrurile făgăduite“. Atunci l-am văzut pentru prima oară de aproape pe Dragoș, altfel decât culcat pe masă; fără demnitatea stării de mort sau inofensiva încremenire moale a păpușilor de ceară, părea un bătrânel oarecare; era încălțat cu opinci din piele de porc întoarsă cu porii în afară, purta niște ițari și o cămașă lungă, de in, costumația lui ar fi putut părea la fel de normală și
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
m-am așezat pe o bancă, voiam să culeg o floare pentru Zenobia, erau destule, îmi părea rău că nu se întunecase de tot : pe întuneric, la lumina mâinilor, aș fi ales mai bine. În aer se statornicise o calmă încremenire. Cred că m-am ridicat de pe bancă și am călcat peste pajiște, spre brazdele de flori. Atunci pământul m-a acoperit cu o scoarță temeinică, iarba și florile m-au năpădit, creșteau din mine. Îmi e destul de greu să descriu
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
filmele acelea, conținând relatări despre comisari bolșevici nemiloși și intransigenți, până dincolo de orice cruzime satanică? Ce, parcă ei, la Școala de reeducare, văd numai filme blânde? se lamentă el, pe tăcute. Babița-Pelicanul, după ce așteptă, stupid, ca Mircea să iasă din încremenirea-i de ghips, ridică pistolul lui negru, punându-i-l în piept. Mișcarea aceasta, executată cu stângăcie, a Babiței, declanșă un strigăt sfâșietor în pieptul lui Mircea: Mama ta!... De fapt, înjurătura de mama ta! era finalul unei fulgerătoare judecăți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
simboluri ale Triburilor lui Israel, ornamente arabe și alte decorațiuni orientale... Și, peste tot, albul cuprinzător, albul orbitor, albul răspândit cu generozitate: marmura rece, marmura încremenită, marmura dură, acaparatoare, care domina toată această generoasă, imensă și misterioasă întindere. În neputința încremenirii lui, Pelerinul încerca să-și imagineze cum de nimerise acolo, acceptând că întreprinsese, în vreun fel, un periplu pe care îi era imposibil să și-l refacă în amintire. Avu, însă, ca într-o ispitire de soare, revelația regăsirii lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
pe alee, pașii se deșiră ca un pulover putred scame, al doilea pas a uitat de primul pas, al treilea îl neagă pe al doilea, al patrulea se rușinează de al treilea, al cincilea se crede unic. Mersul este o încremenire în uitare. Trece neștiutul dintotdeauna; pașii, o simfonie de incertitudini; ploile au spălat urmele, vântul a șters ridurile, zăpezile au albit atingerile, dar neștiutul trece și mereu este altul, și mereu ascunde necuprinsul ca pe o virginitate de înger. Rugăciunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
un fel de împăcare fatalistă, sfioasă, fără vlagă, ca o frivolă alinare... Prinsă în aura legendei magicului cavaler care fusese, până ieri seara, mult iubitul ei Marcu Vancea, incandescența sa tainică, ferită de ochii lumii. Întoarsă, după atâtea ore de încremenire, cu fața spre camera festiv luminată, Dida Voinov va întâlni privirea lui Mircea Claudiu, fiul care urmărise, probabil, în tăcere, de mai multă vreme, cum femeia tot împingea palmele în pervaz, ca pentru un ultim contact concret, liniștitor, cu realitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
acestui târg de bețivi...“. Așa afirmase, cu implacabilă sinceritate, proaspăta doamnă Astrid Vancea, nerăbdătoare să se întoarcă în civilizația Brașovului, pe care îl evoca, de altfel, cu numele său german, Kronstadt. Tăcere compactă. Lumina mare și rece, cristaluri, argintărie, porțelan, încremenire de mormânt. Unitate de loc, timp și acțiune? Veți purta, fiecare, altă amprentă a înfrângerii, gândise, probabil, mortul... îi auzea vocea din nou. Înfrângerea, adică inevitabilul, destinul, pe care tot încercase să-l înduplece, să-l cumpere, să-l amâne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Eminescu credea că "absolutul (existenței) este frate cu moartea". Pentru că esența ființării pentru a dura, trebuie să se afle neîncetat în devenire, deoarece cosmosul nu este dat odată pentru întotdeauna, ci se recreează pe sine din mers. Oprirea ar însemna încremenire, înghețul tanatic. c. Condiția sine qua non a realizării înveșnicirii vieții omului este să se reușească totodată atingerea unui alt absolut cel axiologic, cel etic. Empedocle afirma că întregul cosmos evoluează sub semnul ciclicității iubire-ură, armonie-dizarmonie, creație-distrugere; iar Heraclit era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
o întâmplare faptul că Eminescu a fost nemulțumit de capodopera sa, și intenționa să "o modifice și mai ales să-i înalțe cu mult sfârșitul à la Giordano Bruno" ? Sfatul demiurgului nu i-a fost de ajuns. L-a nemulțumit încremenirea ontică a lui Hyperion și vroia să-l înaripeze pentru un zbor fără oprire către cea mai înaltă treaptă existențială de neatins niciodată. Nu e nimic și totuși e/ O sete care-l soarbe". Nu aflăm această viziune în consonanță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
lui Eminescu de "a modifica Luceafărul și a înălța cu mult sfârșitul à la Giordano Bruno" (ms. 2257, f. 4291), arată că pentru poet, finalul capodoperei sale în forma apărută, și anume, starea înghețată, era nesatisfăcător, fără logică internă. Pentru că încremenirea este moarte, iar viul este mișcare. Suferința lui Hyperion era metafizică, era viață spirituală dureroasă. * Tema celui mai profund dintre pictori, Rembrandt, este suferința. Starea filozofică a suferinței a creat arta lui Van Gogh, încheiată cu tabloul Stol de corbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
I-am luat capul în vizor. Își fixase poziția și se pregătea să își armeze pușca. Am coborât spre inimă. Habar nu avea ce-l va lovi! Își duse ochiul spre lunetă. Nenorocitul! Degetul mi s-a încordat ușor, apoi încremenire... timpul se oprise ca și cum ar fi devenit un spectator și nu mai curgea în lume. "În numele Tatălui!". Un clic, un altul... apoi un poc sec și un scurt recul. Aerul mirosea a praf de pușcă. Eram tăiat ușor la ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
atribuie în prelegerea a XIII-a, Iubirea ca instrument de cunoaștere, sunt cu totul neconvingătoare, atât sunt de generale temele invocate. Nu vedem de ce o afirmație precum aceea că mistica se caracterizează prin tendința „înspre hieratism, înspre un fel de încremenire, înspre staticism“ trebuie neapărat să „valorifice“ informații din cartea lui Underhill (lăsând la o parte faptul că paginile indicate sunt neconcludente). Singura coincidență e remarca asupra existenței unui punct fix in spatele curgerii universale heraclitiene. Dar și acesta este un
Apaşul metafizic şi paznicii filozofiei by Liviu Bordaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1356_a_2716]
-
rapidă și înspăimîntătoare. Nimic nu poate descrie frica și disperarea care domneau în oraș. După ce că populația fusese redusă la 20-30 000 de locuitori, după fuga a două treimi din ei, zilnic se numărau sute de victime. Am fost martorul acestei încremeniri de moarte a unui oraș odinioară atât de animat, unde nu se mai vedea circulând nici o trăsură, unde cel care traversa străzile pustii nu auzea decât gemete și horcăitul agoniei în spatele obloanelor închise ale prăvăliilor și caselor. Un prieten, care
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
proiectate propriile mele închipuiri. Am rămas așa, nemișcat (deși îmi era frig), mai bine de o oră. Uitasem complet de fumat. Acum mă preocupa ceva de care încă nu-mi dădeam seama, pentru că altfel cum se explica nevoia aceea de încremenire și liniște absolută? Hotărât ― trebuia s-o pedepsesc pe Mihaela. (Pedeapsa includea divorțul ― de asta nici vorbă.) Dar ce pedeapsă, oricât de crudă, m-ar fi satisfăcut din plin? Dacă o prindeam asupra faptului poate aș fi omorît-o, fără discuție
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
interioare, ce nu-i dădeau pace cu niciun chip, gânduri și zbateri ce doreau parcă, ca într-o învolburare năprasnică de lavă dintr-un vulcan, să iasă furtunos la iveală și să împroaște totul în jur. În acel moment, o încremenire cumplită puse stăpânire pe intrus - în speță, pe mine -, căci un fel de fluid începuse a-mi străbate tot trupul, ca un curent electric, așa cum se petrece mai întotdeauna, când spaima intră-n om, din care pricină am luat-o
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]