567 matches
-
argument grăbit și inutil, ca ultimele muniții consumate în van de o armată care se știe învinsă. Aveam de ales între a accepta propunerea femeii sau de a aduce, peste câteva zile sau poate săptămâni, o jerbă împreună cu condoleanțe familiei îndoliate. Și iată că am ales..." între timp, fără să știe cum și când, ajunsese în camera lui Carol. Doamna K dispăruse, după ce dereticase puțin prin încăpere și spusese ceva de tipul: Uite, tată, el e Filip. Va sta cu tine
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
diferite locuri. Unul din acestea este acela În care se ard rămășițele de la operațiile chirurgicale În spitalul județean. Altul - cimitirul comunității. Încă unul, e, locul unde, canalul mare, colector, al municipiului, se varsă În râul care Încinge, ca un semibrâu, Îndoliat, localitatea. Umblă În doliu și tot aprinde lumânări, și tot vorbește, mai bine zis, bolborosește, ceva, nu prea bine Înțeles și tradus, de către cei ce o aud. Cineva s-a luat pe urmele ei, și a ascultat, cu mare atenție
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
N-a fost casă în care să nu fi intrat. N-a fost nuntă, botez la care să nu ne ducem ba, când era cazul, eram chemați și la câte o înmormântare pentru a aduce cuvinte de alinare pentru sufletele îndoliate. La început bărbații erau cam supărați pentru fudulia mea de a nu merge la băut cu ei dar nu eram “fălos” ci, pur și simplu, mă dăruiam și ne dăruiam școlii și familiei și, în definitiv, munceam pentru obște. * Dar
Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
deloc a moarte, îmi aminteam bine : odată, când murisem pentru un timp, mă năpădise o nemărginită melancolie plăcută și senină. Atunci, mă cufundam într-un fel de bunătate duioasă și resemnată, pluteam în zonele unui regret imens, nedureros, ci doar îndoliat. Acum, nimic din toate astea : stăteam ca o piatră sau ca o creangă sau ca o sălbăticiune, cu simțămintele unei pietre, ale unei crengi sau ale unei sălbăticiuni, într-o participare deplină și activă. Eram o părticică din nimic, gata
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
și uliți desfundate și noroioase. în momentul plecării cu mortul spre cimitir începu o ploaie muruntă și rece a cărui picuri se amestecau cu lacrimile. întreg peisajul dezolant se armoniza foarte bine cu starea sufletească și îmbrăcămintea cernită a celor îndoliați și mai ales cu starea lui Radu, unicul fiu a celui care trecuse la cele veșnice. în seara care urmase înmormântării, Radu se simți epuizat. O usturime a ochilor îl necăji. înainte de a adormi intră în camera mamei lui
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
Povești de demult... De-aceea Încă o dată Cu zâmbet rău Privesc Înnoptata culme... * Din urmă Poezie, poezie... Galben, plumb, violet... Și strada goală... Ori așteptări târzii, Și parcuri înghețate... Poet, și solitar... Galben, plumb, violet... Odaia goală... Și nopți târzii... Îndoliat parfum Și secular... Pe veșnicie... Volumul "Scantei galbebe" G. Bacovia Cuprins: 01. Scântei galbene 02. Singur 03. Amurg 04. Muzeul nopții 05. Vânt 06. Ecou de serenadă 07. Noapte 08. Strigoii 09. Marș funebru 10. Balet 11. Serenada muncitorului 12
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
duce fugară. Și-am stat singur supărat În zăvoiul decadent. Și prin crengile-ncîlcite mi-am notat Versuri fără de talent. Ecou de serenadă Pansele negre, catifelate Pe marmora albă s-au vestejit, Și-n tainice note s-au irosit Parfume triste, îndoliate. Su singur, cu umbra, iar am venit, O, statui triste și dărâmate, - Pansele negre, catifelate, Vise, ah, vise, aici, au murit. În haine negre, întunecate, Eu plâng în parcul de mult părăsit... Și-a mea serenadă s-a rătăcit În
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
să am, pot să cer. Parfum... incendii violet, și becurile-aprinse Amurgul licărește pe-orașul de vitrine Pierdut, mă duc și eu, cu brațele învinse, Plângând, Și fredonând, Gîndindu-mă la mine. Vals de toamnă La geamuri, toamna cântă funerar Un vals îndoliat, și monoton... - Hai să valsăm, iubito, prin salon, După al toamnei bocet mortuar. Auzi, cum muzica răsună clar În parcul falnic, antic, și solemn - Din instrumente jalnice, de lemn, La geamuri, toamna cântă funerar. Acum, suspină valsul, și mai rar
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
biroului, e reproducere sau original. Discipolii, așezați în ordinea înălțimii, cu fruntea în jos. Un grup cvasi-statuar destul de interesant. - Sper să n-aibă tupeul să vină aici! Asta ar mai lipsi, ast-ar mai lipsi... îmi șuieră una dintre doamnele îndoliate când ajung în dreptul ei. - Cine? întreb doar din politețe. - Nesimțita aia tânără, șteoarfa aia, cine-altcineva? N-ai auzit ce scandal a izbucnit la spital, chiar în ziua morții lui Pârvulescu? A venit la patul lui, a găsit-o-n rezervă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
un târnăcop de la muncitorii de la țevi. Mai lungiți puțin, cu viața de apoi, știi Sfinția Ta... Și ne socotim la urmă, cât o fi, atâta dăm. Ce să facem dacă leprele alea s-au îmbătat și-au adormit la umbră? - Îndoliată și întristată adunare, moartea ne îndurerează, dar nu trebuie să fie motiv de durere, pentru că nu e decât sfârșitul vieții pământești. Când sufletul iese din trup, se rupe de legăturile pământești și se-nalță la ceriuri, intră în viața de după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
fără de suferință. Să ne rugăm lui Dumnezeu să-i ierte toate păcatele, și cele cu voie, și cele fără de voie... și să-l așeze alături de cei drepți... În numele Tatălui, al Fiului și-al Sfântului Duh, amin... - Amin! fac semnul crucii. - Îndoliată adunare, dacă tot suntem aici împreună, lângă acest stejar, poate cineva dintre dumneavoastră dorește să spună câteva vorbe despre răposat, să ni-l reamintim înainte de a-i întoarce în țărână trupul cel pieritoriu. Țărână din țărână... Cine dorește să vorbească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
cimitir de linii moarte. Când se pleacă, într-un colț de prosop se pune un ban: Să aibă cu ce plăti vămile", spun babele și fac cruce ca și cum ar bate într-o poartă închisă. Gara este și ea o casă îndoliată. "Aleluia! țipă locomotiva diesel. Aleluia!" Atenție, la linia unu se manevrează! S-a dus și acesta! În sala de așteptare, inutila sală de așteptare, se citeau stâlpii. Cineva a spart o sticla de vodcă de tocul ușii. Semn al uitării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
un contur gol pe dinăuntru. Privește formele, fotografiile pocnesc de viață. Uite cum se desprind de pe peliculă precum polenul de pe flori și o iau de nebune pe alei. Văd... Pe un perete, proiectorul ejacula imagini diverse. Femei vesele, triste, fericite, îndoliate, blânde, acre, frumoase, urâte, virgine, futute, desfutute, răsfutute, dezbrăcate... Aparatul de pro-iecție prezenta fotogramele una după alta, la interval de 5 secunde; imaginea ca o minge de tenis: retină percepție însușire asociere arhivare. Printr-un tub de lumină, Petru era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
în ciuda pulii! Ăstea vor futute, bă, iar tu, pulă bleagă, belești ochii la o oglindă stearpă, fără țâțe, fără pizdă, fără cur! Despre ce adevăr îmi vorbești? Uită-te cimitirul, cel mai ușor se minte cu lacrimi pe obraz! Privește: îndoliata nu reușește să convingă, încă nu e momentul potrivit pentru leșin, o va face de trei ori: în poarta casei, la biserică, pe marginea gropii. Privește-o cum trage cu ochii la prohabul dascălului, ăsteia nu-i scoți pula din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
meu. Gore aruncă pe gât suta de vodcă. Gicule, te fac ăștia cobai și te-mbogățești. Mori până la urmă, da’ bogat. Să vezi ce Înmormântare o să-ți facem, cu dric de lux și fanfară. Sau aducem lăutari... Ehe, o să arunce Îndoliata populație cu trandafiri peste copârșeul din lemn de-ala scumpu’ și vom cânta deschide, gropare, mormântul... Lui Gicu Îi place ideea cu muzică la cap? Asta da, da’ să mi-o zică și pe-aia cu te-am zărit printre
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
el de ceva vreme, a Început să umble țanțoș ca un păun, numai coada Îi lipsește. S-o fi-ndrăgostit! Da` ce-i, Gicule, carei treaba cu bătrânii, noi nu-ți mai ajungem? Te-ai simțit singur la Îngropăciune, printre Îndoliați și Îndoliate? Singur ca puiul de cuc, Sandule, nu pot să n-o spun pe-aia dreaptă. Lume puhoi, Întristare la superlativ, iar eu Într-un colț, retras, mi-a fost și frică să mă apropii de groapă, simt niște
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
ceva vreme, a Început să umble țanțoș ca un păun, numai coada Îi lipsește. S-o fi-ndrăgostit! Da` ce-i, Gicule, carei treaba cu bătrânii, noi nu-ți mai ajungem? Te-ai simțit singur la Îngropăciune, printre Îndoliați și Îndoliate? Singur ca puiul de cuc, Sandule, nu pot să n-o spun pe-aia dreaptă. Lume puhoi, Întristare la superlativ, iar eu Într-un colț, retras, mi-a fost și frică să mă apropii de groapă, simt niște frisoane când
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
ci doar îngrijorați că „vine altul și o cârmește iarăși spre ruși”. Singura amintire vie despre momentul morții primului șef de stat din viața mea a rămas teribila durere de picioare, fiindcă a trebuit să fac de gardă la portretul îndoliat al Tovarășului. Venirea lui Ceaușescu drept succesor nu m-a dumirit mai mult. Ceea ce-mi reține vaga memorie a acelor timpuri este că în primii doi-trei ani lumea se bucura că n-o ia spre ruși și că e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
soției tot ce gândise, că nu era drept, Justa, ce mi-au făcut, dar e foarte posibil că, mergând spre ieșirea din cimitir, murmură acum tot ce-a rămas de spus. Tăcuse deja când își încrucișă pașii cu o femeie îndoliată care intra în cimitir, așa a fost întotdeauna, unii sosesc, alții pleacă, ea spuse, Bună ziua, domnule Cipriano, adresarea respectuoasă se explică prin diferența de vârstă dar și prin obiceiurile de la țară, el răspunse, Bună ziua, nu i-am spus numele nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
și cuceritoare. În ziua următoare, pune să se rostească, În marea moschee, rugăciunea pentru răposați, apoi primește condoleanțe pentru moartea socrului său. Chiar cei care veniseră În goana mare, În ajun, ca să-l felicite pentru victorie au revenit, cu fața Îndoliată, ca să-și arate durerea. Cadiul, care a recitat câteva versete de circumstanță și l-a invitat pe Omar să facă același lucru, strecoară În urechea celui din urmă: — Nu te mira de nimic, realitatea are două chipuri, ca și oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
ud leoarcă și lasă urme de mâl din râul Maine peste tot pe unde calcă. Cele trei moștenitoare sunt stupefiate: n-au văzut până acum un notar intrat la apă. — Dumnezeule, Lionel, ce s-a-ntâmplat? Să nu răcești. Cum îndoliatele știau că prenumele notarului era Marcel, nu Lionel, se liniștesc, dar tot nu-și explică apariția naufragiatului. Lionel mai face un pas până în mijlocul camerei și se oprește. Își stoarce poalele hainei pe covorul persan achiziționat de domnul notar la
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
aer liber pentru o cauză nobilă. În mai puțin de o jumătate de oră, coloana numără peste patru sute de oameni după estimările poliției și două mii după estimările presei. E ora 10.00. Lionel deschide televizorul. Pe ecran apare un generic îndoliat: „Oameni care l-au cunoscut pe Lionel“, pe muzica stenică a marșului funebru. Folosirea perfectului compus îi dă frisoane mai mari decât muzica. Emisiunea începe promițător, într-un azil de bătrâni, unde reporterul - experimentatul Lucien Racaille - a descoperit-o pe
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
se potoli odată ca să nu tulbure sfatul bătrânesc al celor o mie de capete ale ancestralului care supuneau la vot hotărârile adoptate. Lumina candelei de-atunci. Prin gaura cheii se focaliza strălucitoare în clarobscur un mic far ce veghea tremurul îndoliat al umbrelor. Mama le privea cu nesaț din spatele ușii zăvorâte dincolo de care Mioara Alimentară aplica pe dos scriptura familiei. Un șuvoi subțire de timp se strecura pe sub ușă, atât cât Mama să nu simtă trecerea. Un fals sentiment de veșnicie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
și îndrăzneață. Trei însușiri care stau la baza tăvălugului direcționat spre distrugere. Cimitirele își salvară orgoliul terfelit, îngropându-și morții în picioare. Pe 4m2 încăpeau patru morți bătuți ca țărușii în pământ. La un mormânt se odihneau, astfel, patru familii îndoliate, prilej de o nouă polifonie, dar și de o nouă... sindrofie! Lăcomia inventivității se transmise ca un flagel și stuparilor. Concurența acerbă i-a învrăjbit împotriva bibliei naturii. Stupii nu mai aveau forma paralelipipedică și nici ramele din interior: totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
celălalt capăt al orașului, în Cartierul Pisc, de unde, ascunși într-o fântână părăsită, au țâșnit pe furiș într-o noapte Chirilă și Halipa. Chiar în timp ce s-au dus la Plaja Lipovenească, după ce au privit stelele, s-au aruncat în apele îndoliate ale Dunării. Și acum întreg colectivul profesoral, elevii tuturor claselor, Primarul, părinții și vecinii priveau înmărmuriți în curtea școlii monștrii acvatici. Unul de 1,60 m, celălalt mai scund, 1,40 m. Aveau încă alge în aripile înotătoare și între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]