700 matches
-
damigeană, te descălțăm! Dacă ești sticlă, te desfundăm! Dar dacă ești bidon, te deșurubăm! lătră și primul, deșiratul, cel se numea Chiose. - Bă Chiose nehalit, dacă punem botul pe ceva pahardit... la banchetul ăsta unde ne-ai adus tu... se înduioșă anticipativ negriciosul. Ca mâine te iau și eu pe la o ciohordoaică de-a mea... Care se cam ține de farmece... (Respirară adânc și icniră). Iar pe noi, cei în toată firea (din delicatețe evită să pronunțe "bețivanii cartierului") ne trimite
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
vorbit. - Doamne, Rolly, am uitat! (Ceea ce era adevărat. Uitase. La chef totuși, se dusese tocmai în speranța de a ciopârți, de la nătărăi, niște bani. Câștigase, până la urmă, cu bahicul concurs "Căpitanul Buf", un munte de parale, dar s-a înduioșat. Când i-a văzut leșinați sau, în comele lor alcoolice, risipiți pe sub masă, s-a înduioșat, s-a lăsat în genunchi și a început să le-ndese, cu forța, prin buzunare, tuturor suma pierdută.) - Nu mă crezi? Pe Dumnezeul meu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
speranța de a ciopârți, de la nătărăi, niște bani. Câștigase, până la urmă, cu bahicul concurs "Căpitanul Buf", un munte de parale, dar s-a înduioșat. Când i-a văzut leșinați sau, în comele lor alcoolice, risipiți pe sub masă, s-a înduioșat, s-a lăsat în genunchi și a început să le-ndese, cu forța, prin buzunare, tuturor suma pierdută.) - Nu mă crezi? Pe Dumnezeul meu c-am uitat... Îmi ieșise din cap că azi dimineață. - Îi ieșise din cap că azi
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
individului? Lumina tremurătoare a obrazului și a buzelor, umiditatea solemnă a ochilor transformă viața într-un port, în care vapoarele pleacă în larg fără destinație, transportând nu oameni, ci despărțiri. Și viața ce-i, dacă nu locul despărțirilor? De câte ori mă înduioșează un zâmbet, mă îndepărtez cu o povară de ireparabil, căci nimic nu descoperă mai înfiorător ruina care așteaptă omul ca acest simbol aparent de fericire și care exprimă mai crud unei inimi desfrunzite freamătul de vremelnicie al vieții, decât horcăitul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
cu chip de om își bate joc de noi toți; mimează pasiunile, și le și are." La fel ca un actor, un conducător trebuie să fie spontan. El iese din sine pentru a intra mai bine în mintea publicului. Se înduioșează o dată cu mulțimea pentru a fi cît se poate de convingător. Și în felul acesta seducînd-o, el se seduce pe sine. Vibrează la unison cu masele, le însuflețește amintirile, le iluminează idealurile, simte tot ce simt și ele, pentru ca mai apoi
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
protestatarii au fost maltratați și de agenți locali, ei au fost bătuți mai ales de agenți veniți din capitală: probabil că scopul era ca anchetatorii să nu fie cunoscuți de victime (pentru a nu fi recunoscuți mai târziu și nici înduioșați de acestea). S-au remarcat 22 de anchetatori-torționari (Arsene, 1997, vol. 1, p. 312). Nu toți arestații au fost torturați; majoritatea, însă, da. Un minor anchetat în lotul brașovean îi descrie pe anchetatorii-torționari ca fiind „mascați” și „veseli” (Arsene, 1997
Decembrie ’89. Deconstrucția unei revoluții by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
nu-l dezamăgească. Uneori e mai mic și mai subțire, cum era când l-ai pierdut. Alteori seamănă cu celălalt. Depinde câtă putere de viață ai în clipa aia, dacă poți să tragi după tine partea retezată ori nu... Costică, înduioșat de-a binelea, își mângâia pulpa imaginară, rotunjind aerul cu palma. Apoi duse sticla la gură și o trânti, după ce o golise cu totul. — Da’ tu, băiete ? întrebă, ștergându-și ochii apoși. Pe tine cum te vezi ? — Pe mine nu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
guler și-l scutură, încât Mierlă renunță la gândul sinuciderii, spre care îl împingeau numeroasele luminițe ce-i jucau prin fața ochilor. Iadeș începu să le numere, dar zadarnic, erau multe ca stelele de pe cer, pâlpâiau la fel și asta îl înduioșă. Marchizei îi plăcu cel mai mult. Orașul părea o sală imensă de bal în care luminițele umblau în spirală, precum puzderiile Căii Lactee. — Epitafu’... reluă Isaia, cu buzele umezite în spirtul îndulcit. Cum scrie la morți. Trebuie să-l scoatem și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
aștepte la cine știe ce atunci când îi întinse mapa cu lozuri, îmboldindu-l să încerce. Norocul ezită, privind în gol, adică acolo unde niciun semn al norocului nu se află. Oftară amândoi, norocul parcă mai adânc, iar acest semn de înțelegere îl înduioșă pe Jenică. Închise mapa cu lozuri și o puse, resemnat, deoparte. Și bine făcu, fiindcă tocmai în clipa aceea clopoțelul de la intrare anunță, cu o bucurie ce era doar a lui, un client nou. Norocul lui Jenică dispăru într-o
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
răscumpărare toți banii, până la ultima lețcaie, că hoții știau cât a câștigat, ba încă și ceva pe deasupra. Copilul ăla și-acuma plânge și țipă în somn, de trebuie să-l legene toată noaptea, să-i treacă de frică. În loc să fie înduioșată, femeia scoase un suspin de ușurare. — Eu n-am copii, spuse, nu sunt măritată. — Tânără, drăguță, o pradă numai bună pentru vânătorii de zestre. Ea clipi cochet, părând, în privința ipotezelor, să nu aibă vreo obiecție. În privința concluziei însă, spuse : — Lasă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
or vrea... Da’ pentru ei a fost mai bine. Credeau că a ajuns și că a uitat de noi, de bine ce-i e... Au murit așteptându-l să se întoarcă... Tot mai bine decât deloc... — Săracii de ei, se înduioșă maică-sa dintr-odată. Să n-aibă unde pune o lumânare... Să crești un copil și... Unde l-or fi îngropat ? — Acolo, pe-un câmp... Unde au mai îngropat și pe alții pe care i-au împușcat tot așa... Da
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
liniște, când Jenică înșfăcă foarfecele de pe tejghea și clănțăni din ele de câteva ori. Lozurile se cutremurară, strângându-se unele în altele. Răscoli în grămadă și scoase alte două. Corul de copii șușoti, pașii lor mici îl împresurară. Jenică se înduioșă, simți, peste urechi, panglicile de la pompoanele cu care maică-sa îl împodobea în copilărie și începu să se legene, arătând lozurile, când unul, când altul : „Am, dam, dez, dizi, mani, frez, dizi mani pomparez, am... dam... dez !“. Puse degetul pe
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
un mic sul cu care venise și i-l puse sub nas. Acela rămase vrăjit. Era planul și prospecțiunea mausoleului, reduse la minim prin fotografie, așa cum obișnuia Ioanide. - Uite-ți casa, zise arhitectul. În culmea fericirii, exultând din toată fața, înduioșat de a face o bucurie postumă fostei sale neveste, Hagienuș sorbi cu ochii fotografia, apoi o trecu și celorlalți, care o admirară. Pomponescu însuși avu bunăvoința de a găsi proiectul foarte impresionant și de gust și felicită pe Hagienuș de
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
văd când mă duc să iau vin culumînarea, și am o tresărire, o bucurie. Hagienuș exagera în bună parte, căci, deși era amator de vechituri, pe care le luase de altminteri pe nimic, nu făcuse caz de ele. Acum era înduioșat a trece drept emerit colecționar și poza în maniac. Într-un cuvânt, Sultana continua strălucit activitatea lui Saferian, perfecționînd-o și întreținînd acel aer de snobism artistic, atât de propice desfacerii vechiturilor. Ieșind în lume, Sultana deveni simpatică și căutată și
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
oraș. Știu aproximativ ce gândește tata despre mine și-mi dau seama că e în stare a pricepe foarte multe lucruri. Am însă o nedumerire: ce zice mama de purtarea mea? Mi-e frică de mila ei, să nu se înduioșeze asupra mea ca victimă, ignorând orgoliul eroului." Ioanide nu spuse încă nimic Elvirei de știrea pe care o primise de la autorități. Se sculă de la șase dimineața și intră în odaia lui de lucru, în care așezase și pendulul lui Saferian
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
sistematic, pentru alții o periodică evadare in extremis, urmată de o și mai crâncenă revenire în locul de baștină. Ca întotdeauna când revin în țară, o fac cu o strângere de inimă, cu acea ambiguitate afectivă care se naște din senzația înduioșată de regăsire a intimului meu (de la patul meu, biroul meu, bucătăria mea etc. și până la oamenii care mă propulsează în viață) și apoi din cealaltă ― de fiecare dată speriecioasă, disperată și încercănată ― pe care mi-o provoacă reântâlnirea cu mizeria
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
a pregătit armata sovietică? Se întîmplă că Stalin devine un omuleț. Ce se întîmplă cu Miloșevici la Haga, în ciuda aerului arogant și al replicilor vehemente pe care le dă tribunalului? Devine un omuleț. De ce pe mulți dintre români i-a înduioșat moartea lui Ceaușescu? Pentru că din omul dat jos dintr-un TAB în curtea unei cazărmi, cu căciula care i se așază într-o rână când dă să coboare pe ușa prea scundă, ieșise dintr-o dată la iveală omulețul. Cel care
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
da seama că era vorba de lupta de o viață, cea Autorilor buni împotriva execrabilului existențialism! Eram în 2002, iar Sartre murise de aproape douăzeci de ani... Ce contează? Nu caut să demontez acest gen de convingere și chiar mă înduioșează zeloții unei asemenea credințe literare. Dimpotrivă, simt o indignare (firește, prea puțin științifică în deplina-mi, presupusă, neutralitate axiologică!) când formatorii de opinie își impun convingerea sau se folosesc de tendințele cele mai conservatoare ale opiniei publice în scopuri electorale
Violența în școală: provocare mondială? by Éric Debarbieux () [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]
-
bucată de cârnat cu slană și niște omoplați și te bucuri de propria digestie, și cum o să se mai ridice coada la iarbă verde, ca o vacă în călduri. Impresarul nostru își încarcă ceva plăcere trupească în trup și hălăduie înduioșat prin sălbăticie. Când managerul nostru afon zice că trebuie să fie vorba de o bucată artistică, atunci e musai una de percuție, a reușit din nou să se aranjeze pe bune. Mărturisirile rucsacului despre hrana din ținutul de jos ne
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
consemnată în zilele simpozionului, a fost utilă și pentru scriitorii români veniți pentru prima dată în Basarabia. Ei au cunoscut astfel, la fața locului, atmosfera vieții literare, oamenii, orașul, s-au bucurat, s-au întristat, s-au revoltat, s-au înduioșat etc., etc., după caz. Acum, colegii noștri din Țară dețin câteva certitudini în legătură cu Basarabia. Nu-și vor mai face iluzii unii, și poate vor fi mai puțin indiferenți alții. Rămâne de văzut. Dacă n-ar fi pătruns la noi ca
Intelectualul ca diversiune. Fragmente tragicomice de inadecvare la realitate by Vasile Gârneț () [Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
strada Plopii fără soț nr.33, domiciliul domnului Ioan Costache Enache, admiratorii, printre care și ing . Virgil Arsene și Gheorghe Pânzaru, l au invitat și însoțit la locul cu evenimentul. În mulțimea copiilor și a profesorilor lor, Ioan Costache Enache, înduioșat de gestul unei școlărițe, Ștefania din clasa a III a, care i-a înmânat stegulețul cu trei culori, sărutându-l, i-a dedicat versurile „Bunicul la Castanul Unirii .” Sub castanul din Vișani Martor sigur al Unirii, Au venit elevi din
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
de aceste dovezi confecționate, Bizu nu uită totuși episodul despărțirii din gang și îi reamintește prefăcutei femei refuzurile de altădată, refuzul mângâierilor, dar, mai ales, al sărutului. Drept răspuns, Diana izbucnește în lacrimi și, când bietul agronom pare suficient de înduioșat, îi oferă și explicația de care rațiunea sa avea atâta nevoie. Răstălmăcind faptele în propriul avantaj, femeia dă vina pe nehotărârea bărbatului, care ar fi traumatizat-o, făcând-o să-și piardă încrederea în sine și să aștepte, cu resemnare
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
Cella Serghi disponibilitate amoroasă"; 30 dec. 1938 (în chenar, n.n.): "Popea 6-8. Delicious. Reapărută după o săptămână. Primo baccio"; 13 febr. 1939: "Popea [...] Totul devine oficial. Trebuie limitat urgent"; 23 iun. 1939: Popea (spaimă dacă vreau să o alung). Mă înduioșez"; 10 iulie 1939: "Popea scrie absolut gol și fără interes"; " Popea tace de o săptămână", "Popea, 2 scrisori trucate [...] Vulgaritatea mă indignează. Invitație acolo"; 12 dec. 1939: "Bengescu și Popea în același timp. Consternație. Sînt grosolan"; "Popea abjecție morală. Lichidare
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
să aibă cel puțin două facultăți. Apoi urmează goana după doctorat prin orice mijloace. Până se vede acolo, mângâie în fiecare noapte visul cu titulatura de profesor doctor, titulatură care va fi scrisă pe ușa de la intrarea în apartament, se înduioșează până la lacrimi când se gândește cum se va semna el prof. dr. Cutare, cum chiar și cei mai buni prieteni ai săi îi vor spune cu deferență, dom’ profesor doctor și nu ca până acum, băi Pipilică. Visează cum va
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
n-are cunoștință de vreun stat numit Basarabia, ci doar că există, dincolo de Prut, un stat numit Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, față de care România nu are și nu poate avea pretenții teritoriale! Or, nostalgicul Ion Iliescu, cel care îi primea înduioșat la Cotroceni pe Grigore Vieru, pe Nicolae Dabija și pe Mihai Cimpoi, a urmat calea lui Silviu Brucan, nu a lui Grigore Vieru, deși inima îl îndemna către acesta din urmă și către Eminescu. Nici opozantul anticomunist Corneliu Coposu, modelul
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]