542 matches
-
trecut, a-l avea... a-i da viață ?!.. hm !”... „...Nu, nu !... continuă, tot el, viața ni s-a scurs, la toți, ca o adiere de vânt... Am uitat cum e să fii copil !” „ Da, !.. Așa este, am uitat..!”, murmurai eu înfiorat. „ Ai spus ceva...?!”, mă întrebă un coleg. „ Nu, nu.. m-am gândit, așa..!”, i-am răspuns. Gândul acela m-a întristat și mai mult... și, parcă m-a tras într-o bulboană adâncă... adâncă, fără fund... Haideți, să ne reîntâlnim
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
Director, de neînduplecat, în miez de noapte a pornit din capătul satului, unde era cazat, prin omătul până la brâu, orientându-se după vuiete, să potolească pe tulburătorii de datină. ... Satul vuia de pocnete și „hăieli”... Sătenii ieșiți pe la porți, ascultau înfiorați ceea ce nu mai auziseră în viața lor. Da’ zâceți-i cântecu’ cela fain cu „Moldova..”, că tare ne place..!, și, într-adevăr, le mergea la inimă. Și, cum să refuzi niște gazde atât de primitoare. Cu glasul tremurat de dor, seminariștii
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
iarnă cum n-o mai fost alta..!”, spun bătrânii. Și, tot ningea, ningea întruna, cu fulgi mari și grei.. Crivățul gemea cumplit. Urlete de fiare flămânde, străbăteau de sus, din inima codrilor. În nopțile senine, cu lună plină, povesteau ei înfiorați..sălbăticiunile înfometate, se apropiau de sate, peste garduri, care nu se mai știa pe unde sunt. Uneori, stând pe coadă cu botul întins spre cer, dădeau drumul unor urlete prelungi, lugubre, că-ți în gheța sângele-n vine...ăuiau atât
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
vânt cald de miazăzi eliberă cerul și mână norii spre miazănoapte, aducând din câmpuri îndepărtate presimțirea primăverii. De cum se porni dezghețul, se iviră de sub zăpada sclipitoare care se topea pe coastele însorite, și cele dintâi brândușe. „ Ce minune, își zise înfiorat Baltă, să privești floarea brândușei, frumoasă și gingașă.. ca ultima zăpadă din care înflorește ?! Soarele dimineții se strecura prin ramuri și lăsa în iarbă fâșii de un verde crud.. Anotimpul primăverii, renașterea naturii, tocmai sosise. Pe cer sus de tot
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
nu totul se dizolvă definitiv, ci că există ceva indestructibil în descompunerea celor ce sunt uniți unii cu alții.” Și noi suntem „doi atomi indestructibili”, spune Aia. Poiesis Cu ocazia unei procesiuni nocturne la care-am fost invitat, am auzit, înfiorat, imnurile sacre închinate lui Zalmoxis. Au deșteptat din nou în mine magia poeziei. Parcă-aș fi ascultat, încă o dată, „versurile de aur” ale lui Pitagora, pe care le memorasem când am călătorit la Delphi. Ritual Marele preot al lui Zalmoxis
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
nici o clipă că emoția ei era la fel de copleșitoare ca și a mea; deși s-ar fi putut să nu fie. Când mi-am ridicat capul, am văzut-o tamponându-și fața cu o batistă și respirând cu gura deschisă, tremurând înfiorată, dar fără să se uite la mine. — Hartley, eu... oh, Hartley... o, scumpa mea... unde locuiești, locuiești în sat? Nu știu de ce aceasta a fost prima întrebare pe care i-am pus-o, poate pentru că implica răspunsul cel mai ușor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
ușoara înălțare și coborâre a cearșafurilor care-i înveleau trupul acum atât de împuținat și de micuț. Și apoi, într-o dimineață, mișcarea cearșafurilor a încetat și i-am văzut ochii deschiși și fața schimbată. Răstimpul de doliu în așteptarea înfiorată a morții ei a fost cu totul diferit de grozăvia neagră, pustie, a faptului în sine. În timp așteptării, jelisem împreun\, încercând să ne alinăm unul altuia durerea. Și această suferință împărtășită a fost mai puțin chinuitoare decât tortura totalei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
la telefon cu Raluca, fata unei bune prietene de-a mamei, și o rugam să vină că sunt singură. Mi-am adunat cu greu puterile și am urcat să o văd pe mama. Implorând o infirmieră sau asistentă, am intrat înfiorată. Am găsit-o adormită, avea tuburi, mască de oxigen. M-am bucurat nespus de mult că respiră. M-am bucurat că nu m-a văzut în ce hal eram. M-am bucurat că trăia. A doua oară când am intrat
Iubiţi bolnavii de cancer by Timeea Florina, Timeea Irina Gabriela () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1254_a_2203]
-
bulgăre negru și neînsemnat ce se numește pămînt”6). Influențat de poezia eminesciană, dar și de materialismul secolului, Vlahuță așază atomul la originea a tot ce există: „...Piatră, floare, astru, om/ Toateau izvorît, în noaptea vremilor, dintr-un atom” 7). înfiorat, cuprins de remușcare pentru atitudinile sale atee, Macedonski plasează în atom „sfintele mistere”: „Am rîs de sfintele mistere/ Ce sînt în fiecare atom.../ Iertare! Sînt ca orice om”8). Pasionată de fizică și de chimie, generația care urmează lui Eminescu
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
la el (mai des chiar decît Petică) e Octavian Goga, care-l pune drept titlu unui poem dedicat nopții: „ De ce, neînțeleasă noapte,/ Ți-ai stîns luminile din cer,/ De unde ai mai multe șoapte/ Ș-un mai nepriceput mister?...// De ce tresai înfiorată/ Cînd pe deasupra noastră zbori,/ De ce ești mai întunecată/ Acuma ca de alteori?...// Simt un fior care mă fură:/- Pe semne-acum în noaptea asta,/ Pe-un crai viteaz cu barbă sură/ L-a înșelat întîi nevasta...” 9) în aceeași perioadă (adică
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
mele din copilărie. După ea veneau opera cu Lacul lebedelor, cartea cu poze Buratino și cheița de aur, jocul lui Katy Princz Schwarzer Peter, poveștile despre grădina părăsită din vecini și, unul după altul, toate locurile în care mă pitulam înfiorată când de plăcere, când de groază și visam cu ochii deschiși. Victoria a rămas pentru mine Cinema Paradiso, deși s-a demolat demult toată șandramaua din piața Lahovary/Bălcescu și au răsărit blocuri noi (prin anii ’70), deși noua sală
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2190_a_3515]
-
înainte de toate, care pare să vorbească despre sine atunci când spune: "Sunt femei a căror puritate și demnitate îți evocă grațioasa apariție a lebedei: ai avut norocul de a le atinge, le vei vedea îndepărtându-se, într-un nour de pene înfiorate, pentru a-și căuta în tăcere scăparea, în mijlocul valurilor". Majestatea Voastră să nu se îndepărteze, Doamnă, iar penele dumneavoastră albe să nu se teamă de atingeri. Ceea ce ele au scris cu atâta gingășie, ceea ce minunatul dumneavoastră spirit le-a dictat
Itinerarii românești by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
gândească la cele sfinte și să ignore îmboldirile cărnii avide de cărnuri, românii mi se înghesuiau să cumpere tot ce se poate, mâncăruri, băuturi, electrocasnice, lămpi cu abajur și plasme, brăduți de ultimă generație și mezeluri porcine. În loc să cânte colinde înfiorate și să dea totul de pomană cerșetorilor deodată dezghețați și înmulțiți, conaționalii noștri nărăviți au preferat să care acasă, pentru copii și mame pensionare, frați și prieteni, nepoți și cumnați, kilograme peste kilograme din ceea ce numim, îndeobște, potol. Semn rău
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2194_a_3519]
-
copac? A pornit cu pași mărunți, obosiți, spre ușă. Afară e cald, foarte cald. Dacă a vrut să iasă, să iasă. M-am ridicat și m-am apropiat de peretele pe care se afla desenul, ceasul ticăia în spatele meu. Aproape înfiorat am întins mâinile spre el. Rama era lustruită. Am preferat să mă retrag, fără teamă. Prin ferestruica mică răzbeau glasurile vesele de copii jucându-se sub arbori. Am luat tabloul și l-am întors pe dos, cartonul era îngălbenit de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
cracă roșie,/ aripile ei se vor chirci/ va fi apucată de convulsii/ și noi o vom privi zvârcolindu-se,/ și vom râde de ea,/ și vom putea socoti/ abia atunci/ că am răzbunat măcar în parte/ moartea căprioarei cu nările înfiorate...” (Cântec de lebădă din revista „Ramuri”, nr.3, 1983). CAPITOLUL I Receptarea critică a operei lui Nicolae Labiș de-a lungul timpului „Eu sunt spiritul adâncurilor, Trăiesc în altă lume decât voi,[...] Din când în când Mă urc în lumea
NICOLAE LABIȘ – RECURS LA MEMORIE DIMENSIUNI SPAŢIO-TEMPORALE ÎN POEZIA LUI NICOLAE LABIȘ by MIHAELA DUMITRIŢA CIOCOIU () [Corola-publishinghouse/Science/91867_a_107354]
-
un articol din 1928, declara, folosind o expresie voit paradoxala: Cunosc însă nepregetul că singura viața; singură sănătate, liniștea dincolo-luminătoare a sufletului. Singură noutate, un gând preexistent și regăsit: nu ca termen unui mers necesar, ci că dor al memoriei înfiorate [s.n.]21. O nuanță se cuvine a fi subliniată aici: de un act de reminiscența se vorbește în acestea rânduri, doar că realitate pe care ne-o dezvăluie astfel nu este cea a arhetipurilor platonice ideale, pentru simplul motiv că
Gândul din gând: Edgar Poe și Ion Barbu by Remus Bejan () [Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
posibila trecere spre ascunsul divin, transparența care se oferă în fiorul inaparentului: "Și ca orice infirm care-și simte/ În brațul secat un fior,/ Dau mereu din arìpile-mi strâmte/ Și-arìpile absente mă dor". Absența care doare e absența unei prezențe înfiorate, unda în care viziunea cerului încă fulgeră, căci dorul formei ce însuflețește materia e o memorie a esenței. Figură a izvorului nesecat, zbaterea aripii nevăzute țese din firele lumii armonia posibilului. Diafan și perspectivă a inaparentului în Patmos de Ilarie
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
îl privea doar cu îngăduința încercând să-i spună că tot îl mai iubește. El continuă înainte că ea să apuce să deschidă gură. -Să fie clar că mă voi folosi de acest avantaj asupra ta. Ea zâmbi, căutându-i înfiorata privirile că o confirmare a propriilor ei îndoieli; acum, se pierdea în ochii lui care-i erau atât de dragi, si simțea că are o adevărată slăbiciune pentru el, ca o ironie a sorții. Îi spuse categorica: -Tot te mai
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
din pădure, Primăvara, Ghicitori și altele asemănătoare ar putea fi reluate în plachete tematice ori destinate copiilor, în ediții ilustrate. Apropierea, în unele texte, de poezia religioasă, de asemenea ar trebui reținută, mai ales pentru intensitatea trăirii, penitență și smerenie, înfiorate toate de apropierea Marii Treceri. Volumul Pe a dorului aripă..., din 2008, este dedicat părinților săi, Silvestru și Maria Lavric din Costișa, precum și soțului său, Visarion Vasilovschi. Cele peste 200 de pagini ale sale, grupate în șapte secțiuni, cuprind "gândurile
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
șapte secțiuni ce cuprind gândurile și frământările din diferite etape ale vieții, purtate "pe aripile dorului". Temele abordate sunt natura, iubirea și timpul. Dumnezeiasca alcătuire a lumii, în veșnica roire a anotimpurilor, am învăluit-o în bucurie și tristețe calmă, înfiorată fiind de trecerea ireversibilă a timpului și apropierea de anotimpul destrămării. Eu lucrez mereu. Pentru mine viața fără muncă nu-și are rațiunea. Pornesc de la îndemnul lui F. Nansen: "Ai izbutit? Continuă! N-ai izbutit? Continuă!". Sunt conștientă că nu
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
îndrăgite de grumăzeșteni, deși mulți dintre ei nu-l văzuseră niciodată. Câteodată, în iernile cu viscol și ger năprasnic, aducându-și aminte de strămoșii săi din pădure, se urca în vârful dealului din livadă și, închizând ochii, trimitea spre cerul înfiorat cântecul lui de dragoste, sub formă de urlete care-ți înghețau sângele în vene. Totuși, ceea ce este extrem de curios e că, în final, toată partitura lui sonoră aducea mai degrabă a sunet de bucium ori de caval: mai puțin înfricoșătoare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
ale acestei vieți atât de zbuciumate, imprevizibile și, de cele mai multe ori, revoltător de indiferente. Se făcuse liniște deplină. întunericul era stăpânul de necontestat, misterios și discreționar al întregului spațiu cuprins între pereții vagonului. Ambele familii își dormeau somnul încrâncenat și înfiorat de tresăriri bruște, necontrolate, ca ale celor condamnați irevocabil de un tribunal anonim și sinistru. Nicio speranță. Sentința fusese de mult pronunțată și executată rapid, cu îndemânare și meticulozitate. "Sabia lui Damocles" lovise din plin și retezase la modul figurat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
închinare”: „În cumplita răzbubuire a vremuirii care, cu trupul, ne-a dislocat până la sute de kilometri, în aceste ceasuri ale răstignirii, când duioasa emblemă „Bu-co-vina” se nimbează cu urcarea unei noi Golgote și când până și Candela veșnic de la Putna, înfiorată, își tremură sfântul ei sâmbure de lumină - primul nostru gând fie rugăciunea de profundă recunoștință, așternută pe țărâna dar și pe cuvântul celor ce se dăruiesc Supremului Sacrificiu, acolo unde noi stăruim a fi cu spiritul. Așadar, crâncenei jertfe din
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
planul ăsta. Dar de ce? De ce au un plan? Vreau să spun că nu există altă explicație. Poliția n-are nici un indiciu. Știi asta, Bret? N-au nimic. Ei... Am întrerupt-o. - Unde sunt băieții, Nadine? - Nu știe nimeni. Răsufla greu, înfiorată. Asta-i chestia. Nimeni nu știe nimic. - Ei bine, poate dacă vorbim cu ei, cu Ashton și... - Mint. Or să te mintă în față... - Dar dacă... - Nu crezi că băieții noștri se poartă ciudat? întrebă ea, oprindu-mă. - În...ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
poezia obiectuală și vizuală, precum și happening-ul, show-ul poetic. Un alt motiv de mirare, care mă încearcă în legătură cu ei, ține de locul lor de origine - Kostroma. Adică și în „Rusia profundă” se scriu, iată, poeme fără rimă, ironice, dezabuzate, înfiorate - mai ales la fată - de o sexualitate frustă, izvorâtă parcă „din viscere”, dintr-o pudoare considerată un fel de cămașă de forță. Citim, comentăm versurile „decoltate” ale drei Razgouliayeva cu o plăcere de macho, psihanalizabilă. Vlad Bagrov ne propune poeme
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]