929 matches
-
fiindcă le iubesc așa de mult și totuși parcă împins de o forța invizibilă, căreia nu puteam să mă opun, l-am urmat pe tata, lăsând în urmă, plângând, pe aceste ființe cele mai scumpe ale sufletului meu. Am rămas îngândurat, fiindcă am simțit că visul era neobișnuit și trebuia să însemne ceva, ceva care nu era bun. Am căutat să schimb vorba și să-l încurajez. Peste câteva zile vorbind din nou de Rainer Maria Rilke, Miron Chiraleu îmi spune
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
te sugrumă. În dreapta și în stânga casele privesc sfioase din dosul gardurilor vii, acoperindu-și fețele sub streașinile știrbite de ploi și de vite.... De-abia la cârciuma lui Avrum începe să se simtă că satul trăiește. Pe prispă, doi țărani îngândurați oftează rar, cu o sticlă de rachiu la mijloc.” Descrierea finală a drumului închide simetric romanul, metafora drumului fiind dublată de cea a șoselei simbol al vieții: La Râpele Dracului, bătrânii întoarseră capul. Pripasul de abia își mai arăta câteva
CONSTELAŢII DE SIMBOLURI ÎN PROZA LUI LIVIU REBREANU ŞI ÉMILE ZOLA by MARIA-TEODORA VARGAN () [Corola-publishinghouse/Science/673_a_1271]
-
ardelene în general, G. se situa principial pe linia orientării literare tradiționale. Acest sens orientativ se declară - în primele numere mai ales - fără echivoc în grafica revistei. Pe copertă, sub caligrafia delicată a titlului, e înfățișat un chip de tânăr îngândurat, cu frunte și plete eminesciene: un „luceafăr”. În interior, desenele, vignetele perpetuează motive patriarhale: peisaje cu copaci, o fată așezată la o margine de lac, o cruce înălțată peste semănături, o casă de țară cu cerdac, un drumeț cu toiag
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287146_a_288475]
-
limitat decât verbele de percepție nonintențională, în structuri cu predicat secundar. Predicatul secundar se poate realiza prin grup adjectival (208-209), prin propoziții non-finite gerunziale (212) sau prin propoziții (pseudo-) relative introduse prin conectorul cum (214-215): * Grup adjectival: (208) Îl privesc îngândurat. (209) Îl ascult îngândurat. Față de structurile ternare în care se angajează verbele de percepție nonintențională, unde predicatul secundar se raportează de regulă la obiectul direct al verbului de percepție, în aceste tipare, predicatul secundar realizat ca adjectiv se poate raporta
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
percepție nonintențională, în structuri cu predicat secundar. Predicatul secundar se poate realiza prin grup adjectival (208-209), prin propoziții non-finite gerunziale (212) sau prin propoziții (pseudo-) relative introduse prin conectorul cum (214-215): * Grup adjectival: (208) Îl privesc îngândurat. (209) Îl ascult îngândurat. Față de structurile ternare în care se angajează verbele de percepție nonintențională, unde predicatul secundar se raportează de regulă la obiectul direct al verbului de percepție, în aceste tipare, predicatul secundar realizat ca adjectiv se poate raporta doar la nominalul subiect
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
direct al verbului de percepție, în aceste tipare, predicatul secundar realizat ca adjectiv se poate raporta doar la nominalul subiect 142. Să se compare exemplele (210) și (211): (210) Îl văd supărat < Văd că e supărat. vs (211) O privesc îngândurată < O privesc și sunt îngândurată. * Propoziție non-finită gerunzială: (212) Îli privesc [PGerînotând ti]./ Îli ascult [PGercântând ti]. Structurile cu verb de percepție intențională și construcție gerunzială permit două interpretări: subiectul gerunziului este coreferențial cu subiectul verbului din matrice (213); subiectul
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
în aceste tipare, predicatul secundar realizat ca adjectiv se poate raporta doar la nominalul subiect 142. Să se compare exemplele (210) și (211): (210) Îl văd supărat < Văd că e supărat. vs (211) O privesc îngândurată < O privesc și sunt îngândurată. * Propoziție non-finită gerunzială: (212) Îli privesc [PGerînotând ti]./ Îli ascult [PGercântând ti]. Structurile cu verb de percepție intențională și construcție gerunzială permit două interpretări: subiectul gerunziului este coreferențial cu subiectul verbului din matrice (213); subiectul gerunziului este coreferențial cu obiectul
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
anumit tip de sincretism: a fi delicios nu presupune doar a avea gust bun, ci și a avea aspect plăcut sau alte trăsături conotate pozitiv. Adjectivele din poziția numelui predicativ pot exprima și proprietăți psihice: (240) Ioana arată veselă/supărată/îngândurată. În astfel de contexte, se exprimă o percepție indirectă, dat fiind că adjectivele din exemplele de mai sus codează stări interioare care numai opțional au reflex în plan fizic. Așa se explică posibilitatea construirii unui enunț ca: (241) Mi-a
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
din ziare aflu că singura farmacie de serviciu se găsea în Les Planteurs, cartier pur arab și unde n-a călcat picior de european. Mă pornesc la drum cu curaj, zicîndu-mi: Fie ce-o fi, trebuie să cumpăr medicamentele necesare". Îngîndurat, îngrijorat, pășeam hotărît spre rău famatul cartier, cu speranța că voi scăpa eu cumva. Deodată simt o mînuță care mă prinde de mînă și salută inconfundabil: Bună seara, prietene. Mă uit la liliputanul meu prieten și ca să treacă timpul îi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
ne-ncurci p-acilea. Nu cade, Motane, nu cade! ... ... ... ... ... ... Pase, bă chioreișân, aschilambricule, așchilopatule! ... ... ... Care mai dă una bate!! De ce deodată atâta îngrijorare și răvășire? (Cât de grave au devenit fețele!) De ce se golesc în grabă străzile, piețele și foarte îngândurați se întorc toți spre casă Pentru că noaptea s-a lăsat și barbarii n-au venit Și câțiva soli s-au întors de la hotare și-au spus că nu mai există barbari Și-acum ce ne vom face fără barbari? Oamenii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
cu cerneală, un condei, o gumă, ceva merinde și împreună cu tata eram gata de plecare la examenul de admitere la liceul Eudoxiu Hurmuzachi din Rădăuți. Mama, blândă cum era, mă privea tristă, tata dădea mereu sfaturi, iar eu umblam mereu îngândurat și trist că mă despart de prietenii de joacă, despărțirea de casa părintească, de copilăria fericită, cu regretele ei cu tot. De pe culmea anilor gândurile se întorc la clasa unde existam și eu la liceul din Rădăuți. O văd și
Frânturi din viaţa unui medic by Popescu Georgie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1175_a_1888]
-
e o chestie serioasă, să nu cumva să-l pună pe drumuri aiurea. Cameniță a sosit cu puțin înainte de miezul nopții. A coborât din mașină. Toți au luat poziția de drepți. Mai--marele regiunii le-a dat pe loc repaus: era îngândurat, preocupat de ființa aceea imensă care dormea pe plajă. S-a apropiat, i-a dat ocol: îngerul lumina ca un lingou de aur sau lumina așa cum văzuse prin filme că strălucesc noaptea orașele capitaliste... Fanache, observând că șeful e în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
Romanescu Roza canina Coperta: Florentina Vrăbiuță (c) CONSTANTIN ROMANESCU (c) EDITURA JUNIMEA, IAȘI ROMÂNIA Constantin Romanescu Roza canina EDITURA JUNIMEA IAȘI 2013 Prefață Cât mai stăruie căldura blândă a ultimelor zile de toamnă, las deschise, toată ziua, ferestrele largi, privind îngândurat întinderea molcomă a peisagiului, dealurile obosite de vârstă și vederea generală blândă, înțepată iciacolo de tufele de viță de vie zgribulite de presimțirea frigului pe care îl presimt. Între dealuri, în fața ferestrelor, se deslușește un drum subțire, mărginit de tufe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
la argumentele științei contemporane pentru că știința este adevărul și numai adevărul și tot adevărul pe care nu știu dacă mintea omului îl va cuprinde vreodată. În fața inefabilului suntem siliți să mințim prin omisiune, dispunând de fragmente, niciodată de tot. * Privesc, îngândurat, fotografia și reconstitui copiii după un catalog foarte exact și meticulos realizat de Victor în stilul, aș spune "cazon". Câțiva au câștigat, alături de nume, o cruce. Numai lângă Panaitescu, Victor scrie, ferm: Ce mai știi despre el, trăiește?". Victor, realist
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
surprins pe prietenul meu tânăr venind și el spre casă. Am oprit mașina. Era cam încurcat, parcă ceva nu era în regulă. Fusese la cimitir să-și ia, singur, rămas bun de la bunicii lui, ceilalți, dinspre mamă. S-a urcat, îngândurat, dar în banca din spate, nu alături de mine, ca de obicei. Tăcea. Simțeam de ce; îi simțeam nostalgia înaintea plecării. L-am privit o clipă în oglinda retrovizoare. Avea o lacrimă în colțul ochilor. Se făcea noapte, nu se vedea prea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
pună pe portativ. Dincolo de măiestrie, de poezia picturii, dincolo de ochii care îți mărturisesc ceva știut dar tăinuit, întreaga expoziție, marile panouri de peisaje de acasă, este o mustrare tăcută, dar aspră. Am plecat de la această întâlnire cu imaginea unui "acasă", îngândurat. Rămâne nu numai pe retină întâlnirea cu artistul Potârniche; rămâne și ca o amintire, stăruind și ca o întrebare, ca o datorie de suflet, neîmplinită. Dintr-o fotografie, dintr-o fereastră coșcovită de vreme, prin sticla înghețată, o fotografie un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
va repeta excursia, pe jos, până la școală, când tatăl dânsei îi spuse că a primit ordin de transfer foarte urgent; era transferat urgență de război undeva lângă Vâlcea. * Nu o să ne mai vedem, noi doi, niciodată, mi-a spus fata îngândurată. Citește asta. Și mi-a dat un plic. Cred că îl mai am pe undeva. Scria precipitat, cu litere mari, apăsate, cum scriu multe femei. Ceva mai frumos decât dragostea noastră eu nu am voie să cer nimănui, nici Destinului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
iubește suficient. Ca să fiu sincer, n-am înțeles prea bine ce voia să-mi spună... Este ceva care trebuie să țină de un complex al lui, iar eu îl cunosc încă foarte puțin. Dintr-odată am devenit nu trist, ci îngândurat, și asta l-a afectat în mod vizibil. Lucrul acesta mi-a făcut bine, căci eu îl iubesc nu știu cum, nici de ce și nici nu vreau să știu: îl iubesc pur și simplu! Sunt singur în seara aceasta, căci cu Tata
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
pe chip, firește, câte o stânga-mprejur. Cazoni, scriitorii, se știe, n-au prea fost niciodată. Un coleg de la tehnoredacție, minunatul domn Mircea Popescu (care nu se mai află de mult printre cei vii) ne-a spus în acele zile îngândurat: „Nu suntem bine așezați în pagină”. Aluzie la situația noastră geopolitică și deformație profesională! Într-o seară, aflându-ne câțiva prieteni într-un băruleț din Piața Amzei (transformat ulterior într-o agenție CEC), Marcel Mihalaș, cel mai milităros dintre noi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
mamaie, mama lui, colega lui de fotografie, în 1975, apoi al unicului său fiu, fratele Doinei, răpus de aceeași boală necruțătoare la 39 de ani, în 1987). Privesc fotografia știind toate acestea și mi se pare că și copilul acela îngândurat, prea serios, are premoniția viitorului său: care parcă atârnă, ca un pietroi nevăzut, acolo, în atelierul fotografului Ed. Bukovski, deasupra capului tuns scurt, băiețește: gata-gata să cadă, să-l strivească. Doamne, ce grozăvie poate să fie pentru un biet copil
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
o țestoasă care parcă mă aștepta. Avea niște ochi mici, inteligenți și atenți ce mă priveau cu ochii Aiei. Am lăsat-o să intre, iar ea s-a așezat chiar în locul unde ședea Aia de obicei și ațintea de acolo, îngândurată, flăcările din vatră. Am crezut că e chiar ea și că trupul îi fusese astfel transformat prin niște vrăji. Am luat-o cu nespusă sfială în mâini și am dus-o la piept, în dreptul inimii, mângâind-o febril pe căpșor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
în metru antic), o odă a geniului "mistuit de propriul vis, o rugă abstractă", aflat în fața "însingurării cosmice". O recapitulare a poeziei erotice (Floare albastră, Făt-Frumos din tei, Lacul, Dorința, Atât de fragedă etc.) relevă "o poezie mozartiană", o poezie "îngândurată, melancolizată, în tonalități moi" ce structurează "o poetică a grațiosului" și "spiritualizează emoția" dând un sens specific noțiunii de dor, "de abstragere din lume și de suferință romantică". În Venere și Madonă, Eminescu pune, de fapt, în discuție, "rostul poeziei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
și vesel, aproape omonim cu mine, fiindcă Îl cheamă Beldiman, cu care intru În vorbă din drum pe șoseaua Bonaparte, Își mână, fluierându-le pe Înțelesul lor, turma de oi, măgarul Împovărat cu tarhatul ciobănesc al târlei, câinii flocoși și Îngândurați, cu toții În plină transhumanță și astăzi, ca acuma o mie de ani, de la munte spre ostroavele de adăpost ale Dunării; sau când, În squarul Ateneului Român, În fața mândrelor coloane ionice, În jurul grupului de bronz al Curiaților și printre straturile de
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
și Păstorel Teodoreanu, Geo Bogza... Aici, ne spune Mihail Constantinescu, în perioada când își redacta Ultimele sonete, medicul-poet își Era toamna anului 1954. Înfășurat în paltonu-i uzat la mâneci și la coate, bătrânul poet V. Voiculescu urca agale Dealul Spirii, îngândurat, dar și încărcat de gândul bucuriei pe care o va trăi peste câteva minute în tovărășia muzicii. Pășește cu timiditate în încăpere, își agață pălăria și paltonul în cuier, din buzunarul căruia nu uită să scoată câteva bucăți mici de
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
românul de Sărbători. Se apropie Sfintele Paști și am venit să îmi văd nepoții, pe Victoria și pe Andrei-Alinandru. - Nu ne-am mai văzut de foarte mulți ani! Te găsesc neschimbată. Parcă pentru tine timpul sa oprit în loc. Îmi pari îngândurată. Unde te gândești? - Mă gândesc la primăverile din trecut, atunci când toate florile frumose înfloreau numai pentru tine. De atunci și până acum au ruginit multe păduri și au înflorit multe livezi dar când îmi amintesc de tine, toate se conjugă
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]