811 matches
-
poate gândi limpede. Are nevoie de timp ca să se hotărască. Haide, caii sunt neliniștiți. Eu... E incapabilă să se forțeze să spună că vrea o promisiune, mai întâi. Vii sau nu? Mao își stinge țigara și se ridică. Dar Zi-zhen..., îngaimă ea. Mao țipă: Pentru numele cerului! Mi-ai jefuit inima! Piatră cu piatră, mi-ai dărâmat orașele! Îndură-te de mine, copilă, îți promit să te fac la fel de fericită cum m-ai făcut tu pe mine. În fumul înecăcios, Lan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
pierdut. Aproape că i se oprise inima. Toinette îl smulse din pat, îl săltă, îl cără, îl împinse, îl târî, îl strecură dincolo de ușa dormitorului și acolo îi făcu vânt pe culoarul care ducea spre scara de serviciu. ― Și hainele? îngăimă tânărul. ― Fugi, fugi! Cu ușa închisă în spatele lui, Hermelinul vedea deja mâna pe care contele o flutura ca pe un steag însângerat. Se sperie și mai tare, pentru că nu suporta sângele. I se tăiară picioarele. Se prăbuși. Încercă să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Las-că vin ei, Românii, te spun eu la Orhei, cum ți-ai făcut datoria de primar al satului! Și las-că vine el bărbatu-meu, te spun eu cum ai avut grijă de-o femeie fără apărare! Moș Iacob dispare de-a-ndăratele, Îngăimând că el datoria și-o face: el „se ocupă”! Ba chiar se ocupă de ce-i mai greu, mai primejdios: de adunarea armelor, a munițiilor; dacă doamna vrea să schimbe atribuțiile, el cu dragă inimă nu se mai ocupă, se duce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
nici Tătar, nici năvălitor, era de-al nostru - ș-atunci de ce-i zicea ea: Varvarule?», am Întrebat. «Toți suntem - și acela și tu și eu...» s-a bătut peste piept, «toți suntem varvari!» «Poate tu, eu nu prea, nu...», am Îngăimat, cuprins de teamă. «Dar nu-nțeleg», l-am abătut eu pe năvălitorul meu prieten mai mare, «femeia de sub el nu plângea, nu se plângea, ba chiar cu drag Îi zicea, când Îi zicea: Varvarule! - de ce?» Când ai să mai crești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
față de mine? Femeia a fost destul de surprinsă de întrebarea atât de directă care venea din partea unui om care, până atunci, răspunsese la toate încercările ei de a face conversație cu o atitudine indiferentă. Păi, țin foarte mult la tine, a îngăimat ea. —Ții la mine, deci? Tonul vocii lui Jake era lejer batjocoritor. —Așa cum ții la papucii ăia vechi pe care i-ai depozitat sub scară? Puștiul s-a îndreptat către ușă, numai că Fiona a înșfăcat unul dintre mânerele genții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
omul acela fără sprijinul lui Ben-Koufra. Și mă mir că n-a ordonat să fie asasinat și Abdul-el-Kebir. Observă privirea severă și îngrijorată pe care soția lui i-o arunca din ușa bucătăriei și oftă cu un aer obosit. — Bun! îngăimă. Nu e treaba noastră. De acord, acceptă în cele din urmă. Vii cu mine. Trezește-mă la patru! Sergentul Ajamuk se ridică în picioare ca împins de un resort, luă poziția de drepți fără să-și poată ascunde mulțumirea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
altceva și să uite mirosul și gustul apei ce stătuse mai bine de cinci zile în pântecele cămilei, și avu nevoie de toată voința lui de targuí hotărât să supraviețuiască pentru a reuși. în cele din urmă, adormi. — A murit, îngăimă locotenentul Razman. Trebuie să fi murit. De patru zile nu se mișcă și ai zice că s-a transformat într-o statuie de sare. — Vreți să mă duc să văd? se oferi unul dintre soldați, convins că zelul lui îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
de ochi urmărindu-l cum ține lesa cu amândouă mâinile și trage de câinele întărâtat, care nu se mai oprește din lătrat, gata să-l trântească și să fugă cu el târâș ca să dea iama prin lume. — Care dracu’ dai? îngăimă Milică. Ghemuit după tarabă, Rafael striga vesel, ca și cum i-ar fi dat o veste bună: Băi, jigodie! Javră ordinară! Nu mai conta cui i se adresa. Câinelui sau lui Milică, fiindcă acesta nu-i recunoscu glasul. Ba poate nici nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
spus. Nu te-am păcălit să-mi povestești nimic. Ai făcut asta de bună voie, Îți amintești? Nici măcar n-a fost nevoie să te conving! Poate ar trebui să ne așezăm toți trei și să bem o ceașcă de ceai..., Îngăimă Gavin cu o voce pierdută. Janice se Întoarse și-l aținti cu privirea, iar el se pierdu vizibil și se bâlbii: — ăăă, atunci, fără ceai... — Uite ce e, am spus, tăind bolboroseala agitată a lui Gavin, ca să o țintuiesc pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
se spune asta, da’ l-am pierdut. Și-acum o să mă lansez În descrierea de care vorbeam. — OK. Cum arăta? — Tovarăși, spuse el ridicîndu-și paharul, era de nedescris. — Ce v-am zis eu? spuse un pilot. Ăsta nu reușește să-ngaime ceva de-acu-ntr-o lună. Niciodată n-o să reușească să spună ceva care să aibă cît de cît sens. — Ei, spuse Cheliuță, săracu’ de tine, mititelule. Ei bine... După ce m-am ridicat m-am uitat În jos, și sigur că scotea fum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
să fiu dezbrăcată! Puteam să fiu cu cineva! Cum îndrăznești să intri în felul ăsta? Îmi vreau cheile înapoi chiar acum. Dar Davey nu pare să asculte. Se uită înspăimântat în jur. —Rebecca... șoptește îngrozit. —Nu-i așa de groaznic... îngaim, doar arată mai rău decât e. —Mai rău decât e? Nu cred că e posibil! Aveam de gând să strâng... măcar o parte... doar că nu le-a venit rândul... Davey se plimbă prin sufragerie, pășind cu grijă, atent la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
de furie. Am creat adresa asta de mail ca să nu ai de-a face cu toți ciudații care vor să afle unde stai sau unde lucrezi. Te va ajuta să-i ții la distanță pe demenți. —Davey! reușesc eu să îngaim. Nu fi supărată pe mine, mă imploră el, pe un ton destul de iritat. N-ai decât să n-o faci, dacă nu vrei. Am crezut că ți-ar fi de folos, atâta tot. Se uită la mine cu nevinovăție. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
să transmitem acest mesaj și altor alcoolici și să apelăm la ele oricând e necesar. Când terminăm de citit ne uităm unul la altul cu subînțeles. Sunt sigură că este vorba despre aceleași obiecții. Cred că în chestiunea cu Dumnezeu... îngaimă Finn cu o oarecare nesiguranță în glas. Știu ce vrei să spui. Nu-mi sună prea bine... Parcă am fi la o liturghie... Jake coboară cu două cești uriașe cu cafea. De fapt, recipientele sunt mai degrabă două boluri portocalii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
îi spun despre ce se întâmplă în seara asta, pentru că sigur nu ar vedea nici o îmbunătățire. — Am făcut ce m-ai sfătuit. Pentru toate gândurile obsesive am trasat linii într-un caiet. — La câte pagini ai ajuns? Opt și ceva, îngaim. —Minunat. Înseamnă că ești sinceră! Jake e mereu surprinzător, mă aștept tot timpul să-mi reproșeze că sunt mult prea obsedată de amintirea lui Patrick, însă, când admit acest lucru, găsește o cale să dea o turnură pozitivă situației. Înțeleg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
amândouă captivele propriilor noastre tentații și nu vrem să ne eliberăm de ele. — Mâine seară! zice ea, fericită. Cinăm împreună. Când a sunat? —Ieri. —Trebuia să pretinzi că nu ai timp. Nu e bine să-i cedezi așa ușor. —Mmm... îngaimă ea. Daisy scoate limba la mine, dar, după o clipă, o vagă expresie de îndoială i se citește pe chipul frumos și îmi dă tacit dreptate. Voiam să-l văd, se apără ea. Și e o întâlnire adevărată, nu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
aruncate pe pat și nu trebuie să se șifoneze... Îi face cu ochiul. Finn nu e nici pe jumătate atât de priceput pe cât e Daisy în astfel de situații. Se uită la ea o clipă, până să se dumirească, apoi îngaimă: — Da, da, cum să nu! Ne mai vedem, Vanessa! în timp ce Daisy îl târăște după ea. După câteva minute, urc și eu în grabă după ei - când sunt sigură că nu mă vede nimeni - și-i ajung din urmă. Nici eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
care absolut nimeni nu s-ar fi așteptat. Izbucnește în hohote de râs, în timp ce Daisy și Barney, revenindu-și din paralizie, se reped să se acopere. —Of, Doamne, abia aștept să țin discursul cavalerului de onoare la nuntă! reușește să îngaime Finn. Țipete de fiară sălbatică vin din direcția Vanessei, care aleargă în jurul piscinei și, spre surpriza tuturor (mai puțin a mea), se aruncă nu asupra lui Barney, ci asupra lui Finn, pocnindu-l atât de tare că e nevoie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
aici din proprie inițiativă, nu ne-ai chemat tu să venim și să te salvăm. Jim pune carnea pe masă și se uită lung la ea, ca și cum în punga aceea ar fi fost și cheia tuturor necazurilor sale. În final, îngaimă: — Credeam că îmi merit soarta. Vreau să spun, ea întotdeauna se lua de mine - bucătăria nu era destul de curată, venisem de la serviciu un pic mai târziu, iar aveam pantofii murdari - credeam că e vina mea. Teoretic, dacă aș fi putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
Își găsise o privire! Cutreieram amândoi coridoarele și eram ca unul singur. Unde te duci? l-am întrebat. Unde te duci? îmi răspunse. Mai este vreo ieșire? Mai este vreo ieșire? O, Doamne, e ca în jocul de-a pechinezul! îngăimai fără să vreau. și iar îmi răspunse ca un ecou. Unul din trebuie să moară - să rămână un singur sâmbure. Îmi răspunse smulgându-se din rădăcinile cu care-i invadasem interiorul. Pentru ultima oară. Tu nu vei muri. De unde știi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
te fac ăștia la buzunare... Câțiva umflați îl înconjoară pe individul cu o urmă de bocanc pe față: du-te, bă, la poliție. E aici aproape o secție, la parterul căminului. Nu fi fraier. E cretin Stripăru’ ăsta... Omul ezită, îngaimă: lasă, mi-am luat-o și eu la sală! să-mi fie de-nvățăturrră, asta mă-ntărrrește. E mai bine-așa, sunt mai bărrrbat acuma! LXIV Cum tot era vacanță de vară, iar Sabina nu se hotărâse pentru niciun gen de media
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
notoriu, chestia s-a petrecut în fieful lui și, dacă n-are alibi, a belit-o! Nu lăsăm nimic în urma noastră, luăm și cheia, și sticla, și coșul! Drace...! Drăcovenie...! Drăcie...! În coș e un copil, un copil mic, Șefu'! îngaimă Vierme, întors din subsol, împreună cu Poetul, ambii împingând și cumpănind disperați Matahala beată-turtă, care izbutea cu greu să se mențină pe picioare, amenințând să le cosească și lor gleznele. Ei, fir-ai tu să fii, de haidamac! Paralizantă, sirena se
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
însă se simțea rușinat. Tot îi venea să oprească pe Luca și tot nu îndrăznea, văzîndu-l atât de încrezător. În sfârșit, când îl auzi spunând că grecul a umblat și pe la București să stăruie pentru Babaroaga, socoti momentul potrivit și îngăimă: ― A umblat și pare-mi-se că n-a umblat în zadar! Luca își curmă brusc însuflețirea. Se apropie și Busuioc de la tejghea să asculte. ― De ce tăcuși, bre, și ne-ai lăsat să ne tocmim și să ne sfădim, dacă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
fi fost (cât mai poate fi !) bine. În loc de aceasta însă, ochii ei au început a arunca scântei de furie. Și, pe un ton înțepat, a pretins că se aștepta la un asemenea atac. Qu’est-ce que cela veut dire ? am îngăimat, uluit, neplăcut impresionat că folosește cuvântul favorit al netrebnicului Ialomițeanu. Și i-am repetat, mai rar și mai explicit, fraza mea, fiind în acel moment aproape convins că nu înțelesese bine. C’en est trop !, a țipat ea și, cu
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
ascultat. În timp ce se întreba ce s-a întâmplat, s-a trezit cu Trestie lângă el. Ce-i cu tine, Toadere? De ce nu te miști? Ceilalți sunt deja la marginea drumeagului din gura gârlei. În larma rafalelor armelor automate, Toaibă a îngăimat, cu glas resemnat: Sunt rănit în pulpa piciorului stâng și mi se pare că nu-i o glumă. Nu mă mai ascultă deloc. Scoate centura și dă-o încoace! Toaibă s-a executat, gemând de durere. Trestie și-a scos
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
Toader al ei - se vedea bine - era beteag, sprijinit într-un răzlog și plin de glod din cap până-n picioare... N-a putut să scoată măcar o vorbă... Bine te-am găsit, Marandă! Bi... bine ai venit... Toa... Toadere! - a îngăimat ea întinzând în neștire mâinile spre el, mai mult să-l ajute. Lasă, Marandă, că până în casă pot să merg singur. Deschide doar ușa... A intrat în casă. Și-a ridicat privirile către icoane și a îngăimat: Mulțămesc Doamne că
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]