3,744 matches
-
tușit nu putea, palma grea, degetele noduroase ale adjutantului îl țineau bine. A înghițit tot și după aceea, cînd i-a dat drumul a mai reușit să spună "ai înnebunit, ce-i cu tine, ce-ți veni, zău c-ai înnebunit". Calm, Radul Popianu și-a turnat sieși și după ce a mai tras o dușcă a zis : Dacă vrei cu adevărat să ajungi unde spui că vrei să ajungi, nu-ți mai dori nici o clipă lucrul ăsta. E la fel cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
trebuie să devină docilă, slugarnică, blîndă ca o găină hipnotizată, atunci cînd este prinsă de gît cu o mînă bărbătească, puternică, capabilă să-și impună voința. Voi știți, camarazi, că războiul Italiei n-a fost cîștigat de milioanele de oi înnebunite de frică, de milioanele de dezertori și defetiști care au umplut văile de la Isonzo și Caporetto cu hoiturile lor, ci de cîteva mănunchiuri de viteji, de arditi, bărbați adevărați care nu se temeau de moarte. Toți cei care s-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
dresate. Nu-i plăceau cîinii directorului și cu atît mai puțin cîinii dresați. Nu mai sînt animale normale, domnule, sînt niște himere, iar cu himerele nu poți să ai de a face, dacă nu te omoară pînă la urmă, te înnebunesc. Cîinele are suflet de slugă, asta e partea lui omenească și se vede cel mai bine, jumătate de om și jumătate de fiară. Și cînd începi să-l apropii și mai mult de om, adică să-l dresezi, pierde tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
sînt tunși miliărește, cu ceafa rasă pînă aproape de creștet și poartă pe căldura aia mare bocanci de vînător de munte, se aude de la o poștă cînd se adună "trop, trop" pe pietriș. Nu sînt nebuni, domnule Mihail, poate pe cale să înnebunească, în afară de trei, unul Cezar, inginer la Arsenal, Cezar Stoicescu, inginerul Corvino și un altul pe care nu l-am auzit vorbind niciodată, cică ar fi locotenentul Georgescu, nu-l cunosc. Ăștia trei sînt un fel de șefi, cu toate că nu văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Roonuí-Roonuí. Nu vedeți că avem chestiuni importante de discutat? Tapú Tetuanúi se mulțumi să arate cu o miscare din cap spre bestie. —Rugăm respectuos Consiliul să ne înapoieze prizonierul, răspunse cu un calm prefăcut. —Prizonierul? se miră Căpetenia Războinicilor. Ați înnebunit? —Deloc. Legea prevede că orice prizonier pentru care rudele lui n-au oferit, în treizeci de zile, o răscumpărare, trece în proprietatea celui care l-a capturat. Făcu o pauză plină de înțeles. Iar astăzi se împlinesc cele treizeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
vânătăi. —Așa este, răspunse Tapú Tetuanúi. Dar îți dai seama cum ar fi fost să reconstruim satul, să fabricăm cârlige de undita sau să pescuim în laguna, știind că Miti Matái se află iarăși în Al Cincilea Cerc? Am fi înnebunit, nu altă!... admise cu vocea lui groasă masivul Chimé, care încă părea că se află pe altă lume. Dar spune-mi, chiar sunt toate legile alea așa cum ai spus? Prietenul lui se gândi câteva clipe și clatină din cap, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
început să miroasă urât. — Câți mai erați în viață? —Trei, dar eram într-o stare atât de jalnică, încât păream mai degrabă cadavre ambulanțe. Lui Tamasese Tefaatáu îi înțepeniseră și mâinile și picioarele, iar fratele lui, care era foarte rezistent, înnebunise. M-a ajutat să arunc morții în apă, însă după ce a văzut că lui Tamasese i se înnegreau tot mai mult mâinile și picioarele, a rămas cu o privire rătăcita. Nu mai era în stare să răspundă când îi vorbeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
idiot, a cărui neștiința nu putea fi comparată decât cu orgoliul lui prostesc, atunci când își imagina că cineva i-ar putea acorda vreodată titlul de Mare Navigator. Și partea cea mai neplăcută, cea mai exasperanta și care aproape că-l înnebunea, făcându-l să se foiască apoi toată noaptea în așternut și să se numească întruna idiot, era faptul indiscutabil că tot ce-i explică Miti Matái răspundea unei logici elementare, chiar dacă această logică trebuia dublată, fără îndoială, de o mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
facem? —Să-i înfruntăm acolo unde se așteaptă mai putin, răspunse cu fermitate. Gata cu urmăririle. Gata cu Te-Onó. Gata cu teroarea. —Să-i înfruntăm? repeta celălalt. Unde? — Chiar aici, pe insulă. —Aici?... se miră și mai mult RoonuíRoonuí. Ai înnebunit? N-am avea nici cea mai mică șansă de victorie! Ar fi patru contra unu!... Știu, recunoscu Navigatorul-Căpitan, făcând un gest semnificativ cu mâinile. Dar mi-a venit o idee cu care am putea să ștergem rasă asta de pe fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
se cutremura. —Înapoi! Înapoi! strigă imediat Miti Matái. Să plecăm de-aici, c-au să ne distrugă!... Și nu exagera, căci în beția acelui măcel bestial rechinii începuseră să se sfâșie unii pe alții, ca și cum abundență sângelui i-ar fi înnebunit și n-ar mai fi fost în stare să deosebească un corp omenesc inert de trupul unui rechin neatent sau de chila unei uriașe ambarcațiuni. —Octar!!... Octar încă mai rezistă, împreună cu vreo cinci din oamenii lui, deasupra unei nave care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
curățat morcovi. Așa că, așteptând în culisele emisiunii Bună dimineața, Chattanooga!, un tânăr spilcuit, cu părul dat pe spate, îi explică blondei ăsteia câte una-alta din tainele vieții. E hiper, mult prea blondă, îi spune el. Blondul ăsta platinat îi înnebunește pe producătorii de platou pentru că nu-l poți ilumina cum trebuie fără să arunce un halou. Unii producători de platou îi spun “incendiu”. Părul blond pare pur și simplu în flăcări. — Orice ai face, îi spune tipul spilcuit, dacă ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
mari de lemn. În biroul ei cu fereastra înaltă. Directoarea e așezată în contralumină, pe fundalul mașinilor din parcare. Îi face semn Corei să se aplece mai aproape. — Mi-a fost greu, spune directoarea, să decid dacă întreaga echipă a înnebunit, sau dacă tu ai... reacționat exagerat. Nimeni n-a simțit strângerea ei de inimă din clipa aia. A înlemnit acolo. Asta facem noi: ne transformăm pe noi înșine în obiecte. Transformăm obiectele în noi înșine. Milioanele alea de oameni din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
plecarea. Unchiul Vali avea un "Trabant". Se auzea până în capătul străzii pârâiala pe care o făcea motorul când era pus în funcțiune. Luana asista la toată mișcarea ascunsă după perdea, cu o sfâșietoare dorință de a merge și ea. Era înnebunită după plimbările cu mașina pentru că acest lucru i se întâmpla foarte rar. Ar fi dat orice să aibă bunici la țară, să meargă, la rândul ei, gătită, în vizită. Poate, pentru ceilalți copii, peisajul din afara orașului era unul ca oricare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
într-o rochie dreaptă și lungă, dintr-un material înflorat, prea colorat să facă impresie. Curtea vecinei Scarlat, împodobită cu hârtie colorată și multe baloane, găzduia o aglomerație gălăgioasă de oameni eleganți și bine dispuși. Inima Luanei era în extaz. Înnebunită după muzică, își făcu loc printre perechi și începu să danseze. Simțea îmbinarea sunetelor cu sufletul. Mișcarea pașilor împlinea bătăile inimii. Confundată cu această trăire melodioasă, Luana se simțea fericită. Dansatorii se uitau la ea plini de admirație. Unii dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
mai plângi. Ce-ai omorât, omorât rămâne!>" S-au uitat unul la altul impresionați. El făcea chitara să plângă, vocea ei părea ireală. Când îmi vine rândul intrăm amândoi și cântăm împreună, spuse Luana hotărâtă. Nici nu te gândi. Ai înnebunit? Atunci când intrară în scenă, ea mică în ținuta simplă, el tremurând, nerealizând încă ce se întâmplă, cum de se lăsase convins la un așa gest nebunesc de o fată pe care abia o cunoscuse, diriginta clasei de electrotehnică și profesoara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
doi buni prieteni, așa cum am fost până acum. El tăcea, îi privea ochii mari, roșii de plâns, părul ondulat, căzut peste umeri, chipul drag și alb, cel mai fermecător chip pe care-l văzuse vreodată. Zi, ceva, altfel am să înnebunesc. Privind în altă parte, Renar spuse: Mama nu mă mai lasă să te văd. De ce? Nu știu. I-a cășunat că relația noastră nu e sănătoasă. Relația noastră? Care relație? Întâlnirile și faptul că stăm până târziu pe stradă. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
nu se mai dezlipi vreodată. El o sărută cu pasiune. Mi-a fost dor de tine. Am dat rateuri și la antrenament și la repetiție. Spune-mi că și ție ți-a fost dor de mine. Nu-i fusese dor. Înnebunise așteptându-l, chiulise de la ultimul curs numai ca să fie sigură că va ajunge la timp. În tramvai o ținu înlănțuită cu brațele și-o făcu să râdă așa de tare că un călător se încruntă spre ea. Se așezară în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
ale momentului, Ștefan se lăsă de serviciu și încercă să facă bani în alt mod. O cunoscu întâmplător pe Marina Bumbescu, fostă profesoară de engleză la o școală generală, intrată, peste noapte, într-o afacere încâlcită cu o englezoaică. O înnebunea zilnic pe Luana cu ideile lui fanteziste, cu speranțele născute din imaginile minții, montate în a vedea afaceri prospere la adăpostul relațiilor Marinei cu străinătatea. Se agita frenetic prin casă, pronunțând la fiecare cinci minute numele doamnei Bumbescu. Marina în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
a se opri: "Cum de l-am înșelat pe Ștefan?" Îi părea rău de tot ce făcuse, fusese preocupată doar de cerințele și așteptările ei, neștiind că viața în doi înseamnă concesii, răbdare, acceptare a năzuințelor și speranțelor celuilalt. O înnebunea singurătatea, una mult mai cruntă decât cea dintâi, dar nimic n-o împovăra mai tare ca regretele. Îi era dor de Ștefan. Un dor pustiitor și neostoit, care-o făcea să se trezească lac de sudoare, măcinată de o dorință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
prietenii dar cum să scapi de Nuța? Mai întâi muncitoare în secție, Cordel își termină liceul după îndelungi eforturi și se mută pe o funcție de magazioner. Dispunea, acum, de mai mult timp liber, pe care și-l petrecea în exclusivitate înnebunind-o pe domnișoara cu expunerile detaliate ale vieții ei personale. Atât de amănunțite, că Luana roșea ori de câte ori femeia atingea subiectul "foaie verde lobodă", în traducere, piperatele amănunte legate de intimitatea activității ei sexuale, ținea, de fiecare dată, să precizeze -, numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
concediu. Întoarsă la muncă, Luana găsi pe birou, în locul mașinii de scris, un calculator. Așa cum prevăzuse, unitatea se dotase cu tehnologie modernă. Nuța Cordel o întâmpină surâzătoare. Doamnă Noia, nici nu știi ce bine-mi pare c-ai venit. Am înnebunit doi ani făcându-ți munca. E timpul să intri în pâine, gata cu leneveala și nu uita, îmi ești datoare vândută. Aceeași ființă deplorabilă, cu o altă pieptănătură. Își încrețise părul scurt și-l ridicase spre înalturi, nu mai înainte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
catran. La scurt timp, cum vechea denumire a postului nu se mai justifica, veni adresă de la minister cu înștiințarea că funcția de dactilografă se transforma în aceea de referent. Această depeșă lăsa la latitudinea șefilor stabilirea atribuțiilor noului post. Nuța înnebuni de fericire. Se așeză pe un scaun lângă Luana, înecându-se cu vorbele ce curgeau râuri. Privește, doamnă Noia, ți s-a schimbat funcția. De azi înainte, pe lângă dactilografiere, vei face munca de registratură. Doamne, câte avem de făcut! Trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
Ajunse până acolo încât să ia în calcul posibilitatea ca unul din colegi să-i fi făcut o glumă proastă, jucându-se cu inima ei. Aceștia se îndoiră că e careva capabil de un așa gest. Intrat în panică, Noia înnebunise complet. Fără să țină cont de ea, își plângea de milă și blestema ceasul în care venise în fabrică. Dacă se știa incapabilă să facă o astfel de muncă, de ce nu stătea acasă, să-și crească fetița, ca o mamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
casa aceea străină, să facă un anumit lucru. Ce? Ce voia, oare, să facă? Se plimbă pe străzi, așezându-se pe toate băncile din cale. Se trezi că îngână un cântec vechi, pe care nu credea că-l mai știa. Înnebunise? O luase razna? Vizită familia Darie și afișă o așa veselie și dezinvoltură, încât Iuliana nu bănui, măcar, că se întâmplase ceva deosebit. La serviciu se comportă cu un calm și-o indiferență dezarmante. Își salută șefa și îi zâmbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
fereastră și văzu copacii goi, arcuiți de un vânt puternic ce-i făcea să-i bată în geamuri. Se încruntă. Când venise toamna? Cu doar câteva zile în urmă Rebeca venise la întâlnire în rochie de vară. Ce se petrecea, înnebunea? Ieși pe culoar clătinându-se. Nuța Cordel se îndrepta spre ea, cu un zâmbet lățit pe toată fața. Ce mi-au auzit urechile? Te-a lăsat bărbatul. În sfârșit, s-a lămurit cine ești. Luana nu reuși să-și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]