1,482 matches
-
urmașii acestuia. Despre Gâlgău istoricul Ștefan Pascu precizează că numele localității este de origine română, așa cum reiese din documentele istorice din anul 1405, „villae olachales: ... Gîlgău ...”. Mihail Rácz înscris în catalogul "J. Siebmacher’s" cu titlul Rácz II., a fost înnobilat de către Ștefan Báthory, regele Poloniei pe 16 Octombrie 1581, în tabăra de la Pskov (Rusia). Tot acolo regele îi acordă pe 16 Noiembrie 1581 lui Mihail Rácz și titlul „Rácz de Nemes-Prad”. Din analiza cronologică a titlurilor nobiliare din catalogul "J.
Biserica Greco-Catolică din Teiuș () [Corola-website/Science/328823_a_330152]
-
acordă pe 16 Noiembrie 1581 lui Mihail Rácz și titlul „Rácz de Nemes-Prad”. Din analiza cronologică a titlurilor nobiliare din catalogul "J. Siebmacher’s" se observă că după trei ani de la înnobilarea lui Petru Rácz, în anul 1581 a fost înnobilat și Mihail Rácz. Deoarece Petru Rácz I. și Zamfira au avut doar un singur urmaș pe linie bărbătească, Adam, atunci se poate admite posibilitatea, că Mihail Rácz a fost rudă foarte apropiată a lui Petru Rácz, amândoi au fost contemporani
Biserica Greco-Catolică din Teiuș () [Corola-website/Science/328823_a_330152]
-
1605. Ei dețineau un castel în apropierea bisericii parohiale, dar acesta a fost demolat în a doua jumătate a anilor 1920. În 1605, Cancelarul Ducatului Brabantului, Ferdinand de Boisschot (1560-1649), a fost investit Lord de Zaventem, iar când a fost înnobilat baron, în 1621, Zaventem a devenit un baronat care s-a extins și peste satele Nossegem, Sterrebeek și Sint-Stevens-Woluwe. Familia de Boisschot a rămas proprietara domeniului până la Revoluția Franceză. A existat inițial o pădure întinsă la vest de Zaventem, numită
Zaventem () [Corola-website/Science/317990_a_319319]
-
unele familii de latifundiari armeni (Antonovici, Bogdanovici, Capri, Petrovici, Pruncul, Romașcan) au dobândit în perioada 1788-1815 titluri nobiliare austriece, în special cele de cavaler (în ). Prin 1790, Ariton, Luca și Cârste Pruncul, fiii lui Grigorie Pruncul, staroste de armeni, erau înnobilați. În vechiul cimitir armenesc al Bisericii "Sf. Simion" se află monumentul funerar din piatră al lui Gregor Prunkul (1772-1823) și al soției sale, Hrepsima (1780-1839). Prin testament, acesta își lăsa averea urmașilor săi (patru fii: Ariton, Ilie, Lucas și Criste
Capela Pruncul () [Corola-website/Science/308391_a_309720]
-
lui Le Brun. Din 1661 este însărcinat cu decorarea castelului Versailles, la care va munci timp de 30 de ani. El are sub comanda sa câteva sute de artiști și artizani. Regele a fost atât de încântat încât l-a înnobilat pe Le Brun, în decembrie 1662. Cu toate acestea, propria sa participare este limitată la scările ambasadorilor (1674-1678, distruse sub Ludovic al XV-lea), la Sala Oglinzilor (1678-1684) cu saloane sale de Pace și Război (1684-1687) și un proiect de
Charles Le Brun () [Corola-website/Science/334829_a_336158]
-
cei doi s-au căsătorit în secret, în anul 1429. Cei doi fii născuți din căsătorie, Edmund și Jasper, au fost printre susținătorii fideli ai Casei de Lancaster, în lupta împotriva Casei de York. Henric al VI-lea și-a înnobilat frații vitregi. Edmund a devenit Conte de Richmond și s-a căsătorit cu Margareta Beaufort, strănepoata lui John de Gaunt, progenitorul Casei de Lancaster. Jasper a devenit Conte de Pembroke și prin 1460 a adunat atât de multe funcții în
Dinastia Tudor () [Corola-website/Science/313090_a_314419]
-
datoria personală apere țara ("pospolite ruszenie"), și de aceea au devenit clasa privilegiată a regatului polonez. Șleahtic era persoana care se născuse într-o familie nobiliară, fusese adoptat de o asemenea familie, (această posibilitate a dispărut în 1633), sau fusese înnobilat de rege sau Seim pentru diferite motive (vitejie în luptă, servicii deosebite aduse statului, etc - dar aceasta era cea mai rară cale de a ajunge la statutul de nobil). Mulți nobili erau de fapt niște uzurpatori de titluri, fiind doar
Șleahtă () [Corola-website/Science/302169_a_303498]
-
sau sejmikului (parlamentul local) prin exercitarea dreptului individual la liberum veto, cu excepția hotărârilor luate în ședințele seimurilor confederate sau a seijmikurilor confederate. Toți copii nobililor polonezi moșteneau statutul nobiliar de la o mamă și un tată aristocrați. Orice individ putea fi înnobilat ("nobilitacja") pentru servicii speciale aduse statului. Un nobil străin putea fi naturalizat ca șleahtic ("indygenat") de către regele Poloniei, iar din 1641, numai de către Seimul General. Cel puțin din punct de vedere teoretic, șleahticii polonezi, erau cu toții egali între ei. Cei
Șleahtă () [Corola-website/Science/302169_a_303498]
-
uniformele, nici numele sonore, nici originea socială, nici chiar vîrsta părului cărunt nu m-au împiedicat să-i apreciez după alte criterii decît ale onestității și caracterului integru. Am respectat și admirat numai noblețea de caracter. Nu cred că te înnobilează nici sîngele, nici gradul de cultură, nici munca !” ("Închisoarea noastră cea de toate zilele", ediția I, Albatros, București, 1996, vol. 5, p. 264) „În virtutea aceleiași solidarități, care mă leagă si azi de vechii mei camarazi de detenție, dedic această carte
Ion Ioanid () [Corola-website/Science/299214_a_300543]
-
Sf. Teodor Tiron, Sf. Gheorghe și Sf. Mina, în cea de nord - Mântuitorul înconjurat de sfinți, Maica Domnului cu Pruncul, Arhanghelii Mihail și Gavriil, iar pe stâlpii de susținere a bolții - Sf. Pantelimon, Sf. Sebastian, Sf. Victor. Bolta pronaosului este înnobilată cu icoana Maicii Domnului și Sfânta Treime, iar cafasul cu scena Adormirii Maicii Domnului. Pereții laterali sunt pictați cu scenele ample reprezentând Intrarea în Ierusalim, învierea Domnului și Sfintele Mucenițe. Pe peretele de vest al pronaosului, de o parte și
Biserica Sfântul Pantelimon din Ploiești () [Corola-website/Science/320068_a_321397]
-
căpitan în Regimentul 3 de Grăniceri din Tiflis, între 15 ianuarie 1915 și 29 ianuarie 1918. A luptat pe frontul din Persia și Turcia și a fost decorat cu mai multe Ordine printre care și Crucea Ordin „Sfântul Gheorghe", fiind înnobilat de către țarul Nicolae al II-lea. În mai 1917 a participat la Congresul popoarelor neruse din Caucaz, unde a solicitat facilități pentru moldoveni. Plecat cu o misiune la Petrograd s-a întâlnit cu Lenin, pe care îl ascultase vorbind despre
Nichita P. Smochină () [Corola-website/Science/307158_a_308487]
-
copil al unei familii din regiunea Făgărașului. Deși o veche familie de preoți, neamul Popp avea un rang nobiliar (mai mult simbolic), ca urmare a unei diplome din 14 aprilie 1668, prin care principele Mihai Apafi I (1661-1680) l-a înnobilat pe un strămoș al pictorului, anume pe Ioan al Popii și pe fiii acestuia. Tatăl pictorului, Ioan Popp Moldovan de Galați (1774-1869), era zugrav de biserici. Mama sa (1783-1867) avea numele de Elena și fusese născută Ivan. Ioan Popp Moldovan
Mișu Popp () [Corola-website/Science/316839_a_318168]
-
Transilvaniei de la cea dată. Unele studii mai recente au arătat că, într'adevăr, strămoșii ardeleni ai celor stabiliți în Oltenia dețineau proprietăți și aveau dreptul la pecete proprie, ceea ce ar duce la ideea că unul din acești strămoși ar fost înnobilat pentru faptele sale de arme. Din nefericire, diploma de înnobilare, precum și alte acte care să detalieze această problemă nu s-au mai păstrat. Unii istorici presupun că acest moment ar fi legat de domnia și luptele lui Gheorghe Rákóczi al
Familia Magheru () [Corola-website/Science/301472_a_302801]
-
un mediu social anume. Satiră vicentină Critică vicentină coincide în parte cu nemulțumirea seniorilor rurali care se plâng de faptul că pământurile sunt abandonate. Nimeni nu mai vrea să trăiască din munca cinstită, toți aleargă la curte pentru a fi înnobilați și a lenevi în pace. Toți vor să fie „ai suveranului”. Dar Gil Vicente atrage atenția și asupra condițiilor mizerabile în care trăiește țăranul, victima a seniorului feudal. În "Auto da Barcă do Inferno" (Auto-ul bărcii infernului), plugarul, care
Literatura portugheză () [Corola-website/Science/308701_a_310030]
-
personaj reprezintă un mediu social anume. Critică vicentină coincide în parte cu nemulțumirea seniorilor rurali care se plâng de faptul că pământurile sunt abandonate. Nimeni nu mai vrea să trăiască din munca cinstită, toți aleargă la curte pentru a fi înnobilați și a lenevi în pace. Toți vor să fie „ai suveranului”. Dar Gil Vicente atrage atenția și asupra condițiilor mizerabile în care trăiește țăranul, victima a seniorului feudal. În "Auto da Barcă do Inferno" (Auto-ul bărcii infernului), plugarul, care
Gil Vicente () [Corola-website/Science/310071_a_311400]
-
a lăsat tutela copilului văduvei sale, Joan Beaufort. De acum, tutela era și mai valoroasă, Richard moștenind domeniile Mortimer la moartea contelui de March. Se știu puține lucruri din copilăria lui Richard. La data de 19 mai 1426 a fost înnobilat la Leicester de Ioan de Lancaster, Duce de Bedford, fratele mai mic al regelui Henric al V-lea. În octombrie 1429 (sau mai devreme), căsătoria lui cu Cecily Neville a avut loc. La 6 noiembrie el a fost prezent la
Richard Plantagenet, Duce de York () [Corola-website/Science/331004_a_332333]
-
Economics" din Londra, care devine un renumit centru internațional de cercetări în domeniul teoriei științelor. În anii șaizeci, împreună cu Hans Albert, a fost principalul combatant în disputa cu pozitivsmul reprezentat de "Școala din Frankfurt" (Frankfurter Schule). În 1965, a fost înnobilat (""Knight of the British Empire""), devenind ""Sir"". A primit titlul de ""doctor honoris causa"" de la mai multe universități din Marea Britanie, Statele Unite ale Americii și Noua Zeelandă. Popper a încetat din viață la 17 septembrie 1994 în Londra. În lucrarea sa principală
Karl Popper () [Corola-website/Science/298227_a_299556]
-
kiswahili. În 1861, Florence Finnian participa la expediția iubitului sau spre izvoarele (încă necunoscute) ale Nilului. Împreună descoperă lacul Albert (azi între Congo-Kinshasa și Uganda) și regiunea împrejmuitoare a Africii ecuatoriale. Expediția are un răsunet important și Șam Baker este înnobilat. În 1865, se căsătoresc: Florence devine Lady. În 1869, la cererea Hedivului Turco-Egiptean, Șam Baker organizează o nouă expediție spre regiunile ecuatoriale ale Nilului, cu dublul obiectiv de a deschide un nou drum comercial și de apune capăt negoțului arabo-musulman
Florica Maria Sas () [Corola-website/Science/323408_a_324737]
-
ucrainean în teritoriile locuite de ruteni din Imperiul Austro-Ungar. A deținut funcții diplomatice ale statelor ucrainene efemere instituite după primul război mondial. Nicolae s-a născut în satul Lucavăț din Bucovina, Austro-Ungaria). Provenea din familia bucovineană Wassilko care a fost înnobilată în rangul de cavaleri de statul austriac (1788), ocazie cu care s-a schimbat numele din cel de "Vasilco" în cel de "von Wassilko". În lucrarea "Istoria Bucovinei", istoricul Ion I. Nistor afirmă că Wassilko era de origine română. Tatăl
Nicolae de Wassilko () [Corola-website/Science/319385_a_320714]
-
provincie otomană (actualmente în Macedonia de vest, care aparține Greciei. În 1767 el și fratele său s-au mutat la Viena sau, poate, la Chemnitz, în Saxonia, unde au fost printre fondatorii industriei textile a Saxoniei. Ambii frați au fost înnobilați la 1 iunie 1792 de Frederic August, pe atunci principe elector al Saxonei, cu dreptul adăugării prepoziției „von” numele de familie: „von Karajan”. Unul din ascendenții lui Herbert von Karajan a fost germanistul vienez Theodor von Karajan. Prin desființarea oficială
Herbert von Karajan () [Corola-website/Science/304955_a_306284]
-
dar totuși robustă din spatele atelierului, înconjurată de lucrări care mai de care mai prețioase, ca de propriii copii. Elenă Murariu are conștiința că rodirea acestor copii nu este un merit, ci un dar de Sus și o datorie, care o înnobilează și o face să renască în virtuozitate și duh mereu și mereu, cum foarte puțini dintre artiștii noștri (inclusiv dintre cei religioși) o fac: acesta este secretul artei sale poetice." - Elenă Dulgheru, 2014 despre „Mărgăritarele Brâncovenești“ ale Elenei Murariu. Dincolo de
Elena Murariu () [Corola-website/Science/334687_a_336016]
-
Nicolae Cobzarul. Cu acest tablou a participat Luchian la expoziția de la Ateneu din data de 1 ianuarie 1907, deschisă împreună cu Kimon Loghi și Oscar Spaethe. În anul 1912, Ștefan Luchian pictează într-un suprem efort tabloul "Lăutul". Prin această compoziție înnobilează măruntul fapt cotidian și grija mamei care spală copilul cu grijă, ajunge să fie un simbol al dragostei față de om. Ambianța este modestă, figura mamei obosită. Luchian evocă astfel, mediul oamenilor obișnuiți și simpli, ale căror năzuințe și sentimente i-
Ștefan Luchian () [Corola-website/Science/297807_a_299136]
-
a Academiei Regale de Pictură și Sculptură din Paris ("Académie royale de peinture et de sculpture") avându-l că fondator pe pictorul Peter Ștrudel care ulterior a căpătat titlul de "Praefectus Academiae nostrae". În anul 1701, Peter Ștrudel a fost înnobilat cu titlul de baron al imperiului de către împăratul Iosif I. La moartea să petrecută în anul 1814, Academia de Arte Frumoase din Viena s-a închis temporar. Împăratul Carol al VI-lea l-a numit pe francezul Jacob va Schuppen
Academia de Artă din Viena () [Corola-website/Science/334800_a_336129]
-
său, de origini aristocratice, s-a născut în Rusia, iar mama în Estonia. Familia Van der Bellen este formată din descendenții unui sticlar olandez care a emigrat în Imperiul Țarist în 1763. În Rusia familia Van der Bellen a fost înnobilată, iar bunicul lui , având același nume, a fost un politician liberal, șeful administrației locale din orașul Pskov (aproape de granița cu Estonia), înainte de Revoluția Rusă din 1917. În 1919 bunicii lui Van der Bellen, împreună tatăl său și unchii săi, au
Alexander Van der Bellen () [Corola-website/Science/336116_a_337445]
-
internă. Nu doar că avea propriul cod de legi și propriul Sfat suprem, ci chiar și monedă proprie și un ambasador la Veneția. Demn de observat este faptul că atunci când un om de rând izbutea să devină meșter sticlar era înnobilat și înscris în "Cartea de aur" a insulei. Meșterii sticlari din Murano erau considerați egalii celor mai nobile familii din Veneția. Pe de altă parte, ei erau urmăriți în permanență de poliția venețiană și supuși unei legi severe, care interzicea
Sticlă () [Corola-website/Science/297786_a_299115]