669 matches
-
pachet și o saramură. Era prima mâncare caldă pe care o consumam. Ni se părea așa de bună! Acum stăteam în jurul focului și ne încălzeam, beam „molecula”, care mergea perfect cu saramură de biban și somotei și fumam. Ne-am înseninat la față, chiar au început să curgă și bancurile. În general, suntem oameni optimiști, nu ne doboară un necaz așa de repede, știm să ducem și greul, când n-avem altceva mai bun de făcut. Eu, consecvent, stăteam mai tot
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
văzură, cele două femei rămaseră surprinse de expresia întipărită pe chipul lui. — Ce s-a întâmplat, Mihai? întrebă cu vocea sugrumată doamna Ilinca. — Nimic, oftă spătarul, doar că trebuie să ne îmbarcăm chiar acum. Încălecă pe calul închiriat și se însenină la o amintire. Când era copilandru la Mărgineni, îi dăruise tata o mânză, cal arab pursânge. Da, da, de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril. Sta ceasuri întregi în țarc cu ea, s-o deprindă măiestriile unui cal învățat, și o
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
se vadă ca cealaltă. Doamne, ce frumos se suia pe cer, în fiecare zi apărea tot mai sus și pe măsură ce se ridica în tăria cerului i se scurta coada iar, după o vreme cu ninsori în februarie, când s-a înseninat din nou, steaua cu coada ei cu tot pierise. Când strălucea și mătura cerul cu pletele ei, oamenii bătrâni erau îngroziți. Își aminteau cum în anul în care fusese omorât postelnicul Constantin Cantacuzino venise tot așa o stea cu coadă
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Turculeț fluieră ca o mierlă și caii se iviră din lăstăriș. Grăbiți fiecare, prințul și așa-zisul argat înșeuară armăsarii, potriviră dârlogii și porniră călare pe o potecă ce ocolea pădurea și care dădea în drumul domnesc al Cotrocenilor. Se înseninase și soarele încălzea de-a binelea. Ieșiți în drumul mare, porniră în galop nebunesc spre mânăstire. Șirul de carete aștepta în fața curților brâncovenești ca vodă cu toți ai lui să pornească spre Mitropolie ca să asculte Sfântul Prohod. Doamna Marica, împreună cu
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
de Paști la Mitropolie în Târgoviște, după care vă întoarceți aci să judecăm ce vești mai avem de la Odrii. Binecuvântează, sfinția ta, că eu mă retrag cu beizadea Ștefan să-l învăț ce trebuie să știe un tânăr logodnic! Se înseninase. Discul știrbit al lunii - pentru că în urmă cu patru zile fusese lună plină -, ridicat binișor deasupra orizontului, lumina târgul Bucureștiului potopit de mireasma corcodușilor și cireșilor îmbobociți. Vodă, Ștefan și Turculeț, călări, străbăteau la pas mahalaua Bălăceanului. — Și ce legătură
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
cine era fata. Nu era Bălașa, că ei nu-i plăcea la Mogoșoaia, ea este la Târgoviște. Să fi fost Stanca? Nu, hotărât nu. Stanca era mai înaltă. „Ah da, nu este trecutul, e viitorul, își spuse el, și se însenină la chip, este Călina cea cu ochi verzi, pe ea o s-o fac stăpâna de la Mogoșoaia, că doar este palatul meu.” Ajunse la ușa cea mare din dreapta, o încercă, era descuiată. O deschise, se uită curios înăuntru, dar nu intră
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
noastră, în durerile noastre vorbitoare de neputințele noastre, în oboseala noastră care ne desparte de Hristos. A te bucura înseamnă a fi treaz, așa că măria ta să faci ca și tatăl măriei tale, să faci ca soața răposată să-ți însenineze fruntea, nu să-ți sape cute. Bucură-te de fiecare zi, căci fiecare zi este de la Dumnezeu. De unde ești, părinte? Aș vrea să te trec în pomelnicul nostru... — Ieromonahul Gherasim, de loc de la Oncești, acolo unde am înălțat schitul... Neamul
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
își lăsă potcapul pe umăr și începu să picure cu vocea-i blajină rugăciuni nemaiauzite până atunci pentru alinarea celor robiți și schingiuiți. Era o implorare directă spre Iisus vindecătorul sufletelor și trupurilor și treptat duhul rugăciunii reuși să le însenineze fețele. Când ultimul amin fu rostit cu pioșenie, monahul examină cu luare aminte arsurile de pe pieptul și spinarea voievodului. — Mă gândesc să cercetez pe rând bășicile, cele cu puroi să le curățăm, cojile astea de arsură să fie înmuiate punând
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
de subiecți echivalenți primesc textul următor: "Pierre, Olivier, Jean-Jacques, François și Marc formează un grup foarte unit și, atunci cînd îi întîlnești, dau impresia că sînt mulțumiți să fie împreună. Sînt, de altfel, foarte simpatici și fiecare dintre ei se înseninează la contactul cu ceilalți patru. Văzîndu-i, nu te poți abține să gîndești că formează un grup extraordinar". Textul se termină diferit, în funcție de cei cărora li se adresează. Într-un caz, "după o observare profundă a acestui grup de prieteni", se
Reprezentările sociale by Jean-Marie Seca () [Corola-publishinghouse/Science/1041_a_2549]
-
olimpiană, lucrurile merseră ceva mai bine. - Uite ce mai aere își dau, spuse Marcel, parcă n-ar fi și ei tot negustori! Viața nu-i ușoară pentru nimeni. Janine mergea în urmă fără să răspundă. Vântul aproape încetase. Cerul se însenina pe alocuri, o lumină rece, strălucitoare, cobora din fântânile albastre ce se săpau în stratul gros de nori. Lăsaseră piața în urmă. Mergeau de-a lungul unor ulițe, pe lângă ziduri de argilă, peste care atârnau trandafiri ofiliți de decembrie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
mea". Călătoria se arăta a nu fi fost zadarnică. "Nici nu încape vorbă, spunea Janine, e mult mai bine să ne înțelegem de-a dreptul cu ei." Se întoarseră în centru pe o altă stradă. Era târziu iar cerul se înseninase aproape cu totul. În piață se opriră. Marcel își freca mulțumit mâinile, privea cu duioșie la geamantanul așezat jos, în fața lor. - Uită-te într-acolo, spuse Janine. Din partea cealaltă a pieței venea către ei un arab slab, vânjos, înfășurat într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
adineaori și, încurcat, zise cu o vioiciune silită: ― Vasăzică sunteți mutat în divizia noastră? ― Da... la al cincizecilea de artilerie de câmp... ― A, chiar în regimentul nostru! strigă Bologa deodată, cu bucurie neprefăcută. Atunci bine-ați venit! Fața căpitanului se însenină, parcă în sinceritatea locotenentului s-ar fi dezvăluit un om nou. Privirile lor se încrucișară într-o licărire de simpatie. O clipă. Apoi Klapka avu o cutremurare și întrebă aproape înfricoșat: ― Pe cine spînzurați? În ochii lui Apostol Bologa, albaștri
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
mereu moartea, bolborosi Cervenko cu o convingere adâncă. ― Fiindcă suntem lași! strigă Gross, înflăcărat. O singură clipă de curaj general ar pune capăt tuturor mișeliilor! ― Dacă lumea ar fi ca tine! zise Varga, râzând cu atăta poftă, că toți se înseninară. Din fericire, noi, ceilalți, încă n-am uitat că, mai presus de orice, suntem fiii și apărătorii patriei, dragă anarhistule!... Domnule căpitan, adăugă apoi către Klapka, te rog, să nu ne judeci după vorbele noastre, ci după fapte! Suntem toți
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ai să mai chibzuiești, te rog... te implor!... Ar fi îngrozitor să cazi în mâinile lor... să... să... Spăimîntător!... ― Adio, răspunse Bologa, parcă nici nu l-ar mai fi auzit, ieșind repede. Afară amurgea. În apus urmele soarelui scăpătat mai înseninau cerul spălăcit... Bologa pășea grăbit spre bateria lui, când, deodată, răsună din urmă glasul lui Klapka, ascuțit, mînios: ― Telefonist!... Telefonist! Unde-i telefonistul? Bologa înțelese și zâmbi. Căpitanul voia să se asigure împotriva unor eventuale bănuieli de complicitate. 11 Câmpul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și de-acasă, don' locotenent, rosti soldatul cu încredere. ― Da... da... trebuie... acasă... îngînă Bologa, întorcîndu-se cu spatele, încet, obosit. Varga reveni mai târziu, neîmpăcat. Apostol tresări din mrejele gândurilor și zise blînd: ― Varga... nu știu ce am... Iartă-mă! Locotenentul se însenină imediat și se apropie cu mâna întinsă: ― Îmi pare rău, prietene dragă... Dar te-ai schimbat îngrozitor... Odinioară mă iubeai, ne înțelegeam... ― Odinioară! oftă Bologa cu ochii scăldați în lacrimi. Și mai stătură zece zile până să plece... 2 Trenul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
biserică apăru deodată Meyer, îmbrobodit într-o mantie groasă, cu gulerul ridicat, deși soarele umplea pământul de căldură tinerească, îmbătătoare. ― Doctore, doctore! strigă Apostol, văzând că Meyer merge înainte fără să-l fi zărit. Medicul se întoarse ursuz și se însenină puțin când recunoscu pe Bologa, care alerga spre dânsul. Se duseră împreună la spitalul mobil, improvizat în școala satului. Până acolo Apostol îi povesti cum s-a vindecat și, deoarece doctorul, fire tăcută, nu-l înghesuia cu alte întrebări, în
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
fusese și Ilona în odaie. Căuta să se gândească la altceva, dar simți că nu e în stare, iar din fundul inimii auzi un glas limpede: "Ilona mi-e dragă..." Apoi nu se mai împotrivi glasului și sufletul i se însenină și i se umplu de o nouă bucurie mare, ademenitoare, în care Ilona întruchipa toată lumea. Și el se lăsă în brațele acestei bucurii cu sfială și uitare de sine, ca o fecioară în brațele primului iubit. Avea impresia că inima
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
pe ferestrele deschise, glasul sergentului: ― Mi se pare că locotenentul nostru a pus ochii pe fata groparului... ― Ce-i drept, n-are gust rău, răspunse caporalul, râzând gros și înfundat. Apostol Bologa aruncă o privire spre ferestre și deodată se însenină, ca și când ar fi găsit cheia înțelepciunii, și mormăi: ― E cam de dimineață, dar... trebuie! Porni fără să se mai uite înapoi, și nici nu se opri până la poarta preotului Boteanu. În fundul ogrăzii, în ușa grajdului, popa vorbea cu cineva, în
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
au chemat la Curtea Marțială... ― Nu mai spune! se spăimântă groparul. Pe d-ta?... Oare de ce? ― Judecător, zise Bologa, zâmbind foarte ciudat. Vidor se închină de trei ori. Când află însă primarul că "dumnealui vrea să ia pe Ilona", se însenină și vorbi mai cu inimă: ― Apoi, dacă-i așa, să n-ai grijă, domnule locotenent, că n-ai s-o duci rău la noi! De-o fi să zăbovești mai mult, n-o să te lăsăm pe drumuri. Uite, colo, în
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
grădine, În coruri nymphele cântă la hore Și gem în lyrele blânde, sonore, Ascunse gîndure de dor de ducă Triste și palide ca o nălucă, Apoi în cytere ele-ncordară Și plin și limpede încet cântară Glas a trecutului, ce însenină Mintea cea turbure de gânduri plină: {EminescuOpIV 28} În mii de lumine ferestrele ard, Prin care se văd trecătoare Prin tactul cîntărei sublime de bard Cum danță la umbre ușoare, Cum danță ușor Dulci vise de-amor. Palatul părea în
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
grădine, În coruri nymphele cântă la hore Și gem în lyrele blânde, sonore, Ascunse gîndure de dor de ducă Triste și palide ca o nălucă, Apoi în cytere ele-ncordară Și plin și limpede încet cântară Glas a trecutului, ce însenină Mintea cea turbure de gânduri plină: {EminescuOpIV 29} Pe râul dorului, mânat de vânture Veni odat- Pe-un vas cu vâslele, muiate-n cînture, Lin-împărat. Venit-a Regele să calce văile Cătând o sor, Eroi se-ninimă și plâng femeile De-
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
tăi se-nchid; Șireată ești! sub geana ce umbrește Ochi-ți sclipesc și-mi pare că ei râd; Cu brațul ți-i acoperi?... Supărată? Ce te prefaci, iubita mea șireată? {EminescuOpIV 69} IUBITEI O, îndulcește-ți ochii tăi iubită, O, însenină fața ta de nea. Nu știi că-n piept inima mea rănită Tresare-adînc la întristarea ta? Tresare-adînc, Tresare-adînc, iubită - Oh, în zădar mi-ncreți tu fruntea ta. Durerea chiar de-o simulezi - eu simt Fiori adânci în pieptul meu trezind
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ele-n mînă-nconjur lunga masă de granit; Vor mai bine-o moarte crudă de cât o viață sclavă, Toarnă-n țestele mărețe vin și peste el otravă Și-n tăcerea sînt-a nopții ei ciocnesc, vorbesc și râd. Râd și râsul însenină adâncita lor paloare. Se sting una câte una faclele mirositoare, Se sting una câte una viețile Ducilor Daci; De pe scaune cad pe piatra rece, sură, ce podește Sala. - Toți, toți pân-la unul. Unul încă tot trăiește, Arde sânta lui coroană
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
D-umerii goi abia se ține o mantie albastră, Mînile albe de ceară se joacă cu cozile blonde Și cu mărgeanul ce cade pe sâni și cu creții de mantă. {EminescuOpIV 181} ADÎNCA MARE Adânca mare sub a lunei față, Înseninată de-a ei blondă rază, O lume-ntreagă-n fundul ei visează Și stele poartă pe oglinda-i creață. Dar mâni - ea falnică, cumplit turbează Și mișcă lumea ei negru-măreață, Pe-ale ei mii și mii de nalte brațe Ducând
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
vană este, oricât de trist e sânul, Oricât de lungă-i noaptea, oricât de plâns suspinul, În cerul brun și rece ea poseda o steauă Cu razele curate, cu razele de neauă, O stea ca diamantul - ce din nălțimi polare Însenina a mărei unde reci și amare Și mângâia în iarna-i pe asprul rege Nord {EminescuOpIV 466} Și îndulcia în vânturi sălbaticul acord; Acel luceafăr dulce - acel diamant de foc Peri din ceru-i rece, sbură din naltu-i loc. De-
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]