649 matches
-
de paradigmă din anii optzeci era pe cale să se producă pașnic - în ciuda rezistenței dârze a "șaptezeciștilor" ce se vedeau amenințați de niște tineri necunoscuți - tot datorită criticilor în cauză, care-i giraseră, îi apăraseră și îi "crescuseră" pe noii veniți, întinerind la rândul lor prin influența acestora. Optzeciștii se pregăteau să intre în rețeaua de fier a vechii ordini asemenea barbarilor pacificați ce primeau pământ la marginea imperiului, cu datoria de a-l lucra și apăra. Revoluția a schimbat însă totul
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
vinuri, aproape zilnic mi se oferă muncă suplimentară fiind necesar tot timpul să Încep ziua de lucru cu lucrători pe jumătate narcotizați...!! Vă rog, serviți... Slavă Domnului, depozitul e plin!” „Întradevăr, constată Gică Popescu - cu fiecare pahar golit simp cum Întineresc...” Mai dădu un pahar de gol, punând o firească Întrebare. „Doamnă Tatiana, aveți idee de ce acest „Elixir al vieții”, nu se găsește În prăvălii?? Am certitudine ori mă Înșel...? Numai În acest depozit se Îmbuteliază sute de mii de sticle
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
strident, filmul mai pîlpîia scurt cîteva fracțiuni de secundă, apoi se oprea păcănind la mijlocul bobinei. Urmau Întunericul total, cîteva scurte momente de tușit și foșnit, după care proiectorul se Însuflețea iar cu un zumzet, și pînă și sonorul părea să Întinerească subit, prinzînd puteri. Schimbarea era de-a dreptul spectaculoasă. Deși Rialto avea multe de oferit, publicul nu se prea Înghesuia, așa că nu aveam nici o problemă să mă strecor printre rîndurile de scaune goale și să recoltez cu dexteritate de prestidigitator
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
atât de bine În ultimele lui zile, părea chiar plin de vitalitate și de Încredere În viață, când l-am văzut, ultima dată (În 3 noiembrie 2007, la Brașov și la Râșnov), Încât Îmi stârni numidecât această remarcă admirativă: Costică, Întinerești mereu, ce-ți pasă?! Iar el, comic cum Îl știam, răspunse fără ezitare: Nu-i nevoie să Întineresc pentru că eu Încă sunt tânăr. Știam că suferă de tromboflebită, dar nu l-am văzut nicicând șchiopătând. Apoi, la cimitirul din Râșnov
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
l-am văzut, ultima dată (În 3 noiembrie 2007, la Brașov și la Râșnov), Încât Îmi stârni numidecât această remarcă admirativă: Costică, Întinerești mereu, ce-ți pasă?! Iar el, comic cum Îl știam, răspunse fără ezitare: Nu-i nevoie să Întineresc pentru că eu Încă sunt tânăr. Știam că suferă de tromboflebită, dar nu l-am văzut nicicând șchiopătând. Apoi, la cimitirul din Râșnov (unde-i comemorăm an de an pe mucenicii ridicați din spital și uciși ca fiarele din porunca sceleratului
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
ea. Un cunoscut, medic bogat, vânător de fuste, îi șopti la ureche, așezându-se lângă el: - O cauți pe Tamara? Feifel dădu din cap. - Dar de ce mă întrebi? - Cum de ce? Sunt la fel de interesat de ea ca și tine. Inima mea întinerește numai când îi aud numele. Uită-te la dreapta ta, acolo o avem pe Tamara noastră! Între timp a învățat arta de a fi suedeză. Feifel se uită la dreapta lui - acolo ședea o femeie blondă, cu ochelari negri. Doamne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
Benedetto. Se certau. Beppo ar fi vrut să le spună ceva, dar gura îi era impietrită. Numai ochii ar fi putut să vorbească, dar ei nu-l priveau. După câteva luni, Beppo se refăcuse complet. Mai mult decât atât: parcă întinerise. Putea să vorbească și-i promisese lui Edith în mod solemn că niciodată nu vor mai călători la Oceanul Indian. Jacopo fusese angajat la tipografie și afacerile mergeau bine. În apropierea vacanței de vară, toată familia se hotărâse să meargă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
dar nu atât de exagerat de scumpă precum mi se descria, mai ales de când s-au deschis câteva oteluri. La anul să știi că venim amândoi aci, căci băile de mare întăresc și grăbesc bătăile inimei. Cu toate că omul pare a întineri de ele, privirea mării liniștește, mai ales sufletele furtunoase. {EminescuOpXVI 195} Șed într-o mansardă și privirea mi-e deschisă din două părți asupra mării, pe care aș vrea sa plutesc cu tine. Dar aceasta nefiind cu putință, te sărut
Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]
-
de acord sau care ar putea fi calificat ca deplasându-se dintr-un punct la următorul. Considerăm că timpul în sine este subiectiv. Ar putea exista locuri în univers - găuri - în care timpul călătorește înapoi. Imaginați-vă oameni care ar întineri în loc să îmbătrânească. Opinia mea este că există lumi multiple în universuri extrem de mici, care sunt prea mici pentru noi pentru a le putea vedea sau măsura și care există simultan în același univers în care trăim și noi. Pur și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2287_a_3612]
-
bal, să fiu curtată și chiar să fleurtez, pentru că toate acestea sunt lucruri firești, dacă nu înțelegi ca viața să-ți fie un chin și o povară. Sigur că nepriceperea lui Titi la femei este un defect, dar ea mă întinerise și pe mine, încă și mai mult decât eram. Și ce îmi mai plăcuse fusese că se rușina să vorbească de sine. Această rușine de a vorbi despre el mă tușase, îndeosebi venind după siguranța înfumurată a celuilalt, că nu
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
chichirez ! Las-că nici când eram tânără nu mă omoram io să umblu ! Și la ce să mai umblu, dacă le văz la televizor pe toate ?... Una este televizorul, madam Delcă, alta este în realitate ! Și pe urmă mișcarea face bine, întinerește ! Și psihic, și fizic îți face bine ! Oamenii de vârsta noastră merg la baluri, la petreceri... — Asta ar mai lipsi ! Să i s-aprinză călcâiele la lighioana bătrână după cine știe ce matracucă ! Că era mare dansator, și ce valsuri dansam când
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
a întîmpinat Ana contrariată. De ce nu mi-ai spus că a fost plecată? Să-mi reproșezi că mănînc timpul cu discuții despre fostele mele amante? i-a replicat Mihai. Ha! a pufnit Ana ironică. Una ca ea, mai ales acum, întinerită cu zece ani de cînd și-a vopsit părul, nu se uită la tine, nu te vezi cum arăți?! Eu nu mă văd, că oglinda-i departe; dar tu, care mă privești și știi cît de grozavă ești, la rîndu-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
unde era ducesa lui. Îi săruta mîna cu un gest cum nu se poate mai ridicol, Îmbrăcat complet În costum de golf și se așeza ca să-i spună că era un om fericit, golful Îl transforma văzînd cu ochii, Îl Întinerea. Juan Lucas și prietenii lui Îl porecliseră zidul, fiindcă Își umfla mereu pieptul cînd Își punea costumul de baie și ieșea imaculat și rotofei din cabină pentru a se muia puțintel În bazin. RÎdeau de el cînd Înota pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
de bumbac. Despre oraș: orașul adormit; paradisul luminii; parcurile sunt triste; este pustiu și liniște; clopotnița de aur străvezie; oraș ca un furnicar; seara începuse să-și lase valurile negre asupra orașului. Despre primăvară: se-ntoarce iar proaspătă; primăvară fragedă, întinerită; veni cu cofa plină de rouă și lumină; vine într-o caleașcă încununată cu verdeață; un parfum ușor vine pe adierea amurgului; dulce serbare poetică; miresme calde de cimbrișor; iarba este de un verde-crud sălbatic; solii primăverii, ghioceii, își salută
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
colț. Simfonia stropilor de ploaie se împletește cu ritmul grăbit al pașilor pe trotuar, încântând auzul celui ce o cunoaște îndeaproape cu o muzică plină de nostalgie. Orașul e încă tânăr. Nici nu se cunoaște că are șapte vieți. Casele întineresc văzând cu ochii, acoperișurile se spală de ani și de praf, geamurile scot la iveală căpșoare bălaie cu ochi mari și obraji rumeni. Portița scârțâie... Bate vântul. Aduce o boare din trecut. Miroase a Ștefan cel Mare și a Cantemir
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
aerul și poza făceau din ea o lucrare somptuoasă și fragilă dintr-un muzeu pierdut. Chipul ei îmi amintea de alte chipuri, dar acestea se învârteau în cerc, mobile, fugitive, imprecise în trăsăturile lor care se modificau fără încetare, ba întinerind, ba îmbătrânind, atât de repede încât nu reușeam să opresc în această sarabandă pe unul sau pe altul dintre ele pentru a-l privi cu atenție și a-l recunoaște. M-am mirat că procurorul nu a dat jos tabloul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
câte și mai câte, lucruri care nu se pot învăța șezând pe prispă. Pătrunseră în stepă. Bătrânul, călărind în frunte, își simți nările înfiorate de aerul proaspăt al serii. Sângele începu să i se miște mai iute, trupul parcă-i întinerea. Se aplecă spre oblând, desprinse plosca și trase o dușcă bună. „Iuuhuuhuuuu!” - strigară din urmă cazacii, văzând gestul atamanului, apoi scoaseră și ei ploștile. Era strict oprit să bei în expediție, dar acum bătrânul știa că fiecare din voinicii lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Încă e devreme... — Ei, Camelia. Mă lași să mă spăl pe față? Bine că nu se zăreau pantofi bărbătești la intrare. Își prinsese părul Într-un fileu și era Îmbrăcată În ceva matlasat, ce aducea a pijama și care o Întinerea mult. Nu știu de ce, dar Încă Îmi era imposibil să o suprapun peste impresiile pe care le-am cules, Încetul cu Încetul, din fotografiile În a căror studiere atentă mi-am pierdut două seri consecutive. — Camelia... cafeneaua ? Mi-am scos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
clădească o construcție anume, că erau niște cărămizi care trebuia să fie potrivite întrțun anume fel și fixate între ele cu un liant. Așa a apărut mortarul Amintirițlor prefăcute și tencuiala alcătuită din povestea Strămoașei ce se naște bătrână și întinerește pe măsură ce se apropie de moarte. Nu mi sțau părut a fi numai niște artificii, trucuri, găselnițe prozastice: mă convingeau că zugrăvisem o mică lume pe care nțo explorasem îndeajuns și care încă se cerea cutreierată. Cine adoarme ultimul a apărut
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2193_a_3518]
-
Desigur, știu că, deși se plâng, tot cred că le e mai bine decât mie. Până la urmă, îmi petrec serile de vineri și sâmbătă vânzând bere ieftină la cutie găștilor de puști beți care pleacă la Ibiza. Și nici nu întineresc. Dar nu mă deranjează. Cel puțin nu trebuie să suport serate cu rude nesuferite (Doamne, părinții mei mi se par de-ajuns!) sau să mă cert în ce casă o să iau cina de Crăciun. Chiar în acest moment, în timp ce vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
asta și o cuprindea starea de bine, scăpa farfuria din mână în timp ce-o învârtea prin apa leșioasă din ligheanul de vase, zâmbea, știa că n-o vede nimeni ce face acolo, deasupra plitei călduțe. Ea pur și simplu întinerea, nu se mai văieta de picioare, nu le mai arăta nodurile reumatice, dintre coaste, de la subraț, nu mai ruga pe nimeni s-o maseze, poate chiar dispăruseră, dizolvate de acel suflu nou ce-i iriga sângele. Tatăl, departe de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
singur piatra de mormînt", i-a spus cu un ton grav, de om care știe și care e scîrbit de și mai multe. Bîlbîie s-a uitat la el cu ochi rotunzi și strălucitori. Era caraghios de tot și parcă întinerise brusc. A tras aer în piept și se vedea că are de gînd să-i spună tot, dintr-o suflare. Asta era prea mult, Radul Popianu era un om de onoare și într-un fel ținea la caraghiosul de Bîlbîie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ca fulgii viscoliți ai sălciilor. Omul meu, Ștefan Gâdea, a mormăit ceva. Am înțeles că-i aduce omagiul unei înjurături. —Frumoasă muiere, am răspuns eu. —Asta-i una Raruca, m-a informat Gâdea. Parcă s-a mai subțiat și a întinerit iar, s-a mirat el. Rudăreasa nu ne vedea însă; era atentă înspre un canal adânc ce dădea în gârla mare, unde pluteam noi. Pe celălalt mal al acelui canal văzuse pe cineva, care rămânea ascuns pentru noi. Dintrodată dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
o bătrână paralitică pe care o vedeam uneori trecând într-un cărucior pe rotile, cu o pătură galbenă pe genunchi. Avea un gât subțire și fragil, gata să se rupă parcă la o mișcare prea bruscă a capului. De câte ori zâmbea, întinerea. Obrazul i se lumina și ridurile dispăreau. După aceea, peste chipul ei cobora din nou, ca o cortină mizerabilă, adevărul. Cineva o poreclise în derâdere "Taifunul Victoria", iar Dinu îmi spusese odată că i-ar fi plăcut să voiajeze prin
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
iureșul câțiva colegi, de fapt, foști colegi, care, fie că nu voiau să mă mai bage-n seamă...” “De ce-ar fi făcut-o?” “Asta mi-am zis și eu, deci, nu mi-a rămas să cred decât că am întinerit peste poate și d’aia nu m-a mai recunoscut nimeni” “Cu siguranță că acesta-i adevărul. Și eu vă doresc să întineriți mulți, mulți ani” “Nici chiar așa de mulți. Că, dacă grămada-i mare, e bine, nu zic
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]