2,365 matches
-
laicilor și-a avut originea în această mântuitoare temere și în acest sentiment de nevrednicie, ea nu mai este valabilă astăzi. Pentru că, dacă ar fi așa, cei care nu primesc Sfânta Împărtășanie ar putea, în cele din urmă, să se întristeze în timp ce urmaresc Sfânta Liturghie, ar putea să le pară rău pentru păcătoșenia și nevrednicia care-i separă de Sfintele Daruri, ar putea, pe scurt, să se simtă "excomunicați" . Dar, în realitate, nici una dintre acestea nu este adevarată. Generații peste generații
DESPRE SENSUL SFINTEI ÎMPĂRTĂŞANII ÎN VIZIUNEA PREOTULUI, CE SE AFLĂ ÎNTRE SPOVEDANIE ŞI DUHOVNICIE… de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 1992 din 14 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385317_a_386646]
-
în sinea noastră ca măcar pe noi să ne ocolească, fără a identifica vreo soluție eficientă și sigură de apărare, mai bună decât clasicul „Doamne ferește!”. Iar în tot acest timp viața trece pe lângă noi, cu bune și rele, și ne întristăm când vedem cum muncim zi de zi pentru banii aceia nu prea mulți, care nu ajung niciodată ca să ne reparăm casa, să schimbăm mașina cea veche și poate să ne mai și distrăm. Zic prea mult? Asta până când, dintr-o dată
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93345_a_94637]
-
frământările ce aveau loc în cugetul meu și nu ignora faptul că, împotriva voinței mele, Adina mai exercita încă o anumită influență asupra mea. Mi se părea că citesc toate acestea în privirea ei, mai ales că apropierea despărțirii o întristase, în timp ce îmi potrivea cu gesturi tandre fularul desfăcut și-mi ridica gulerul lodenului, căci începuse să plouă. Atunci, pentru că nu eram în stare altele să-i spun, de pildă că o iubesc sau ceva de genul acesta, îi vorbisem entuziasmat
POVESTE DE IARNĂ de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 2255 din 04 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383142_a_384471]
-
deoparte, că îi subminează autoritatea de părinte. Încă avea motive de nemulțumire, de furie, uneori. — De ce mă dădăcești față de băiat? Uiți că și eu sunt părinte, lasă-ne în pace! Bine ar fi să pleci cât mai repede. Ludmila se întristă, copilul va fi pe mâna tatălui, tată doar câteva zile pe an, dar știa că vinovată de toate era numai ea. Își sărută băiatul, spunându-I :să-l asculți pe tata, Ovidiu, voi fi foarte fericită dacă în această vacanță
SĂ NU UIȚI TRANDAFIRII CONTINUARE de VIORICA GUSBETH în ediţia nr. 1906 din 20 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383263_a_384592]
-
seva unei flori... de vis! Femeia este versul care te încântă Pe de rost îl știi, fără să-l fi scris. Femeia e ființa ce suferă-n tăcere Atunci când copilașul este bolnăvior. Noaptea, ea privește a stelelor cădere Cu gândul întristat de atâta dor. Femeia este visătoarea ce privește La frumusețea lunii de pe cer. Luceafărul, în vis, ea și-l dorește. Femeia poartă-n suflet... un mister. Femeia e flacăra ce-o porți în suflet. E a ta dorință în noaptea
FEMEIA de DOINA THEISS în ediţia nr. 1892 din 06 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383286_a_384615]
-
prea apropiate și poate că atracția lor asupra tinerilor voștri e prea mare. Nu, mă tem că Cerul al Treilea s-ar fi Întunecat oricum, chiar fără intervenția lui Satan. Dante simți cum Îi sporește mânia. Așadar, acest eșec Îi Întrista pe ei, și nu dubla omucidere? Aruncă o privire spre fundul tavernei, căutând-o pe Antilia. Un grup pe ipocriți călăuziți de un vrăjitor, cu simțurile zgândărite de o târfă și asistați de zeități obscure. Și printre ei un asasin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
a lui Veniero, care Își recăpăta simțirea. Acum Își deschisese larg ochii și Îl fixa. Dar privirea parcă Îi trecea prin trupul său, pentru a ajunge la Antilia, aflată În spate. O privire fermă, fără urmă de teamă, și totuși Întristată de o durere adâncă. Antilia se răsuci spre Dante, dar Veniero fu cel care vorbi. Glasul Îi era calm, lipsit de resentimente. Își strângea umărul rănit, tamponând sângele cu mâna. Era nespus de palid. — Îți propun o Învoială, priorule. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Vodă arăta mai tânăr. — Nu este bucurie mai mare pentru un Domn - începu Sima-Vodă - decât să-și vadă supușii săi dragi adunați în jurul lui pentru a se veseli, la fel cum în alte dăți l-au înconjurat spre a se întrista. Un murmur de încuviințare se ridică din mijlocul boierilor. — Bucurie în suflet, bucurie în trup, iubire-n cuget și-n simțiri, iată ce voi să dau Moldovei! - continuă Vodă. Și de se va găsi vreunul din cei de față ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Început un ritual...“ Cine mai repetă aceste vorbe, cine le mai leagă de stările lui, singură eu, cea care le-am gîndit Într-o noapte de febră părîndu-mi-se geniale. Ei nu mi-au citit cu atenție cărțile. De ce m-aș Întrista - au chei, au pașapoarte, au femei, dorm În paturi cu baldachin, sărăcia e de prost gust, călugărașii Sfîntului Francisc se spînzură de propriile lor rozarii. Dar ce grozav trebuie să fie să știi, chiar dacă oamenii altor locuri nu te vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
vom merge o casă mai încolo, unde, aparent, se vor ocupa numai de corpul tău. Dar rezultatul va fi o minunăție: singurele haine perfecte care ți se pot crea. În ziua în care îți vor deveni prea mici, te vei întrista profund. Vei merge din atelier în atelier, dar toți croitorii vor clătina din cap. Cu toate că atunci nici nu vei mai avea nevoie de ele. Numai că omul renunță greu la tinerețea lui. Tu poate că le vei păstra ca amintire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
vene, care-mi umpleau gâtlejul. Vai, comoara mea, cum îndrăgește omul în zece ani ceea ce până atunci îi făcuse greață. Săracul Bálint. Lui nu i-am făcut-o niciodată și ce mult m-a rugat. Și numai asta m-a întristat puțin. Dimineață, domnul Ulrich m-a dus în baie și m-a spălat ca un tată pe copilul lui și mie mi-a plăcut. Apoi m-a condus până la gară, mi-a spus că în seara aceea are spectacol și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
degetele pe mușama. Tanti Mae părea să înțeleagă că nu vrea să vorbească, așa că n-am mai zis nici eu nimic. A fost una dintre cele mai tăcute mese pe care le-am luat vreodată, dar asta nu m-a întristat. Mă gândeam că de fapt doamna Watkins mi-a vorbit despre autorități numai ca să mă sperie și că avea de gând să mă pună chiar ea la punct. Mă întrebam ce mi-ar fi făcut dacă nu se rănea. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
să-l ajut într-un fel. Începusem din nou să răsfoiesc Evangheliile ca să dau puțin glanț propriilor cuvinte. I-am șoptit lui Zaharel de pe lobul urechii: - Dragă, viața e mult mai mult decât mâncare și dragostea femeilor! Nu te mai întrista pentru ce ai să pui în gură, nici pentru ce țol o să te acopere. Toate astea sunt goană după vânt. În zadar. Zaharel își freca lobii urechilor enervat. Atunci l-am amenințat cu furia lui Yahve, la urma urmei era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
Rudi obosit. Unul dintre bărbați aprinsese menora, venea din flăcări un miros unic, miros de Sabat. - E un miros de om fericit, care are ghetele fericirii în picioare, și oriunde s-ar îndrepta cu ele nimeni nu-l mai poate întrista. Nu există ceva mai frumos decât viața. Dar cel mai frumos e să trăiești și să mori, asta sună ca o avansare pe care nimeni nu și-o dorește. Mai rămăseseră în cameră numai doi bărbați, al treilea plecase. Ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
o liniște de gheață în sufragerie. Îmi părea rău de ce spusesem. Nu există, în fond, nici o familie mediocră pentru mine. Nu știu cum îmi scăpaseră aceste cuvinte din gât și trecuseră libere „peste bariera dinților“, cum spunea Homer. Soțul meu s-a întristat și a glumit amar că va face același lucru cu mine cum făcuse Sucki cu „mireasa“ lui, dacă mai îndrăznesc să vorbesc așa despre familia sa. - Am dat-o în bară cu „nunta“, a recunoscut prietenul nostru. Dar mă simt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
Dar faptul că la vârsta pe care o ai scrii în pizda mă-sii mai bine decât mine oricând, ăsta nu ți se pare un motiv suficient de bun? Tu ce-ai fi făcut în locul meu? - Așadar, asta era? se întristă copilul. Mă temeam eu... - Asta era, bolborosi Cârpenișteanu, aproape dându-și duhul. Asta era, acum ești mulțumit? - Departe de a fi mulțumit... Pentru că acum m-ați dezamăgit profund, domnule Cârpenișteanu... Pentru mine erați un idol... Cel prăbușit făcu ochii mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
seama cât de mult au jelit, ține cont de cantitatea de metal galben ce se găsește la noi. Chiar dacă oamenii strică, așa cum spui tu, zeii nu intervin. Ei se mulțumesc numai să privească. Asta însă nu însemnă că nu se întristează atunci când văd că răul își face apariția. De ce nu-l distrug? Pentru că nu pot... Pentru că nu vor! o corectă Toma convins. Din moment ce sunt atotputernici, ce i-ar împiedica? E o nimica toată pentru ei, desigur, dacă într-adevăr sunt zei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
să mă grăbesc. Ah, biata copilă, la ce am împins-o! Am dat din umeri, dar n-am zis nimic. Nu aveam nici un fel de compătimire ori înțelegere pentru Blanche Stroeve, dar știam că n-aș face decât să-l întristez pe bietul Dirk dacă i-aș fi spus exact ce părere am despre ea. Ajunsese în halul acela de istovire în care nu se mai putea opri din vorbit. Mi-a repetat de mai multe ori cuvânt cu cuvânt toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
doar amintirea unei emoții. El părea să aibă o viziune grotescă asupra semenilor lui și era supărat pe ei pentru că sunt grotești. Viața sa era o încâlceală de întâmplări ridicole și sordide, subiecte mai degrabă de râs, iar râsul îl întrista. Brueghel mi-a făcut impresia unui om care se străduiește să exprime printr-o anumită artă sentimente care s-ar fi pretat la exprimare prin alta și poate că, tocmai conștiința vagă a acestui fapt stârnea compătimirea binevoitoare a lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Ce face maică-ta?, îl întreabă ea pe Maestru, schimbă discuția, Loredana îi e recunoscătoare, o dăduse în bară cu Neli și ea avea nevoie de femeia aia, nu se descurca altfel. Parcă trezit și adus pe pământ, Maestrul se întristează deodată, ochii i se fac negri din albaștri, își amintește că Loredana o dăduse afară pe maică-sa odată, mama aia despre care el îi spusese atâtea povești înaintea căsătoriei lor, și uite că acuma, peste ani, nevasta căutase un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
am fost!!! — Ce-ai, copile? — Păi, am recitat din Coșbuc. — Păi, bine, copile, și eu, și nenea Marin am rămas zăpăciți, am crezut că nu ești tu, mamă. Păi, mi s-a schimbat vocea, sunt și eu bărbat! Tânărul se întristează el acuma, nu mă recunoaște mama mea, păi, cum, mamă, să nu mă recunoști tu pe mine? Păi, nu sunt rezultatul muncii tale? — Doamne, băiete, mă tot întrebam cine-o fi ăsta de recită așa bine, mai bine ca băiatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
-i cade. Trage tare și el acuma, cât mai poate, se-ntreba într-o zi cine le mai fute pe toate, ce-o fi peste vreo zece ani?, apoi, ce-o fi?, sunt atâția tineri, i-am răspuns. Așa se-ntrista... Doamna Neli, ce să fac? V-am zis că mă apucă damblaua câteodată și vreau să plec. — Acuma, că ziceați oarece de basmul ăla cu femeia unui singur bărbat, că tot îl îmbrobodiți dumneavoastră - un curaj de zile mari se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
nu prea știu de unde, că nu era de neam mare, contesă, în nici un caz, a fost cea mai caldă femeie pe care am cunoscut-o, lumina acolo unde apărea, se aprindea o strălucire în jurul ei, o frumusețe pură care te întrista, parcă ar fi ieșit din dorințele mele, era ca și cum ar fi făcut-o o rusoaică și un tătar, blondă și cu ochii în sus, ca la japoneze, subțire și foarte înaltă, cu gâtul lung ca de balerină, mâini splendide, parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
adoram, Zâmbind un repertoriu; piesa ce-o priveam Răzbea spre noi ca apele la țărm, epuizate. Căscând și hoinărind, să treacă seara cu bine, Privesc de unul singur... Pălăvrăgeala, sigur, Strică unica scenă ceva mai fermecată; Ai plâns puțin, mă Întristasem pentru tine Exact aici! Unde X apără divorțul, nesigur, Și Cum-o-Cheamă-i cade-n brațe, leșinată.“ CALM ÎNCĂ — Fantomele sunt nemaipomenit de cretine, a zis Alec. Sunt Încete la minte. Oricând pot fi mai isteț decât o fantomă. — Cum? l-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Mai e și modest. EL: Mi-e frică de tine. Întotdeauna Îmi e frică de o fată până o sărut. EA (didactic): Dragă băiete, războiul s-a sfârșit. EL: Prin urmare Îmi va fi mereu frică de tine. EA (destul de Întristată): Presupun că așa e. (O ușoare ezitare de ambele părți.) EL (după ce s-a gândit bine): Ascultă. Am să-ți fac o rugăminte cam deplasată. EA (știind ce urmează): După numai cinci minute. EL: Dar... vrei să mă săruți? Sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]