551 matches
-
e el de obosit. Dar Susan nu era foarte deranjată de chestia asta. Nick avea defectele lui, dar, în esență, era un om bun și un tată minunat. Numai la partea cu iubitul mai trebuia lucrat, s-a gândit Susan întristată. Femeia s-a ridicat în capul oaselor, pe marginea patului și-a început să se frece la ochi ca să se trezească. Sau, mai curând, ca să-și revină din cauza lipsei de somn. Milly făcuse puțină temperatură, așa că Susan avusese o noapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
unde-o ascund? Astfel trece și viața-mi, Dar o floare-n valu-i nu e, Nici nu spun ca tine doru-mi Nimănuie, nimănuie. Ci eu trec tăcut ca moartea, Nu mă uit la vechii munți; 15Scrisă-i soarta mea în creții Întristatei mele frunți. Numai colo, unde teiul Lasă floarea-i la pământ, Eu încep să mișc din buze Și trimit cuvinte-n vânt. Vis nebun, deșarte vorbe! Floarea cade, rece cîntu-i Și eu știu numai atâta C-aș dori odat-să mîntui
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
stau a lene Și visează și gândesc, Colo alții chiuesc, Iar femei cu lunge gene Râd în taină și privesc. Una face că nu vede Și cu capul stă plecat, Pe când ochii, -namorat, A lor raze își repede La streinul întristat. La strein cu fruntea pală Și cu părul ca de corb - Buzele ei roșii sorb Când în brațe și pe poală Doarme dus amorul orb. {EminescuOpIV 478} l5. LA QUADRAT (cca 187O ) Înger în patru colțuri, o stea cu barbă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ai o mie fix. IOANA: Ce bine! Eu am deja un arbore... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Ai tu un arbore? IOANA: Da. Am. L-am crescut eu. E înalt... cam așa, are frunze și o să iasă din el o pădure. (Brusc, întristată.) De ce nu plouă, de ce nu plouă? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Trebuie să înceapă dintr-o clipă în alta. IOANA: Și atunci plecăm? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Plecăm imediat. IOANA: Știi ceva? N-am să-mi iau rămas bun de la nimeni. Am să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
palme.) HAMALUL (Plin de milă pentru pasăre și călător.): N-are zile, domnule. Dacă n-are zile, ce vreți să-i mai faceți? Mai bine i-ați rupe gâtul, să nu se mai chinuiască... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Privind pasărea, cumva întristat și îngrețoșat.): Poftim... Rupe-i-l tu... (i-o întinde.) HAMALUL (O ia și-o aruncă în grămadă.): Sunt scârboase. La început mi-era și mie milă de ele. Dar sunt scârboase, vă spun eu... Din cauză că sunt moarte și că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
zburând vesel În sania lui Moș Crăciun trasă de reni: zboară ca vântul, zboară sănioară, zboară până-n seară! Mi-am dat seama În curând că, În timp ce vederile mele, vederi nu tocmai neobișnuite printre democrații ruși din străinătate, erau primite cu Întristată uimire sau cu rânjete politicoase de către democrații englezi in situ, un alt grup, ultraconservatorii englezi, trecea entuziast de partea mea, dar o făcea determinat de o motivație reacționară atât de primitivă, Încât mă stingherea sprijinul lui vrednic de dispreț. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
șaisprezece omoruri la activ, toate din gelozie, iese de undeva, din beciul în dreptul căruia ne opriserăm, și-mi înfige șișul răzbunării în inima care, cum bine intuia inginerul, în acele clipe bătea numai și numai pentru Ester. Dezamăgit, nedumerit, gânditor, întristat, bântuit de metafizica insului care a luat plasă tocmai când desfăcea prohabul, prăbușit, subit învins de marile taine ale sufletului de femeie, inginerul a mai mers totuși câtva timp cu noi, apoi ne-a părăsit. Nu mai voia să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
un efect sonor mai pregnant, mișcam cu talpa pantofului un creion mare, cu opt muchii, pe o bucată de scândură care făcea parte din recuzita micii noastre orchestre. Râcâitul creionului pe scândură dădea niște gemete scrâșnite care, în imaginația noastră întristată, erau pe măsura necuprinsei depărtări în care aveau să se piardă nu peste mult timp acele nespus de frumoase fete. Erau anii când toate fetele erau mici zâne, fermecătoare și misterioase, cu atât mai frumoase și pline de gingășii cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
obținute prin muncă, pe de o parte, și, totodată, discurs despre dărnicie, pe de altă parte. Reținem: „Cât de mare poate deveni și cât de mult poate cântări puținul pe care mai mulți oameni împreună îl oferă unora lipsiți și întristați! Acolo, unde este unire și lucrurile se fac cu dragoste, mână de la mână, puțin cu puțin, se fac lucrări cu adevărat mărețe. ...Dumnezeu răsplătește mila și dărnicia omului și aici pe pământ, și sus la cer. Zgârcenia, însă, este pedepsită
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
se născuse imediat în sufletul meu. Nu o mai simțisem nicicând altădată. Hotărâsem să nu mai amân, ci să mă apuc imediat. Dar, când să încep, nu găseam nimic din cele de trebuință. Dorința și ardoarea mea s-au potolit. Întristată, m-am așezat din nou pe pat. Cineva parcă-mi șoptea: - Nu te neliniști și nu-ți fă griji, vei începe de mâine, sau din altă zi! A trecut o zi, a mai trecut și alta, au mai trecut și
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
de pe fețele și din sufletele acestor doi părinți tineri, suferință care, parcă nici nu a mai fost. Cât de mare poate deveni și cât de mult poate cântări puținul pe care mai mulți oameni împreună îl oferă unora lipsiți și întristați! Acolo, unde este unire și lucrurile se fac cu dragoste, mână de la mână, puțin cu puțin, se fac lucrări cu adevărat mărețe. Această surpriză, Ana și Gheorghe nu au uitat-o niciodată. Mereu și-au amintit de ea și de
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
mărețe. Această surpriză, Ana și Gheorghe nu au uitat-o niciodată. Mereu și-au amintit de ea și de acei care au avut această bunătate și dragoste de a face un bine și dorința de a-l bucura pe cel întristat. De câte ori în viață li se ivește și lor această posibilitate, o fac cu mare plăcere, știind ce înseamnă lucrul acesta pentru cel aflat în nevoi. Tot ce are un om, de fapt, este doar ceea ce dă. Nimic din ceea ce ai
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
sfârșesc Și om tainic nu găsesc Paraponul să i-l spui Și focul să mi-l răpui. No. 39 Puiculița mea iubită, Ce ești tristă și mîhnită? Spune-mi, suflețelul meu, Spune-mi ca să știu și eu, Ce ești, puică, întristată, Cu totul nemângâiată; Spune-mi, puică, ce-ți lipsește, Suflețelul ce-ți dorește, Spune-mi și te jăluiește Focul de-ți mai potolește, Nu-l țiine tot în tine, Spune-l, puică, și la mine; Spune-mi puică, al tău
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
Alixe. Dumnezeule, plângea? —Alixe, ești bine? Nu de mine e vorba. E S-s-s-ÎhÎSanford. A murit. —Îngrozitor. Habar nu avusesem că Alixe era așa de apropiată de el. Părea la pământ. —Dumnezeule, Alixe, Îmi pare rău să aud asta. Pari foarte Întristată, am adăugat eu. —Su-u-u-unt, urlă ea. Părea isterică. —Atâta e-e-e-goism! Să moară! În felul ăsta! Cu două zile Înainte de balul meu minunat! De-ar fi murit și el sâmbătă. În felul ăsta aș fi putut și eu să țin petrecerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
li se muia inima, le zîmbeam. Și nu puteau izgoni seninătatea de pe fruntea mea. 25. Îmi plăcea să mă duc la ei, și mă așezam în fruntea lor, eram ca un împărat în mijlocul unei oștiri, ca un mîngîietor lîngă niște întristați. $30 1. Și acum! Am ajuns de rîsul celor mai tineri decît mine, pe ai căror părinți nu-i socoteam vrednici să-i pun printre cîinii turmei mele. 2. Dar la ce mi-ar fi folosit puterea mîinilor lor cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
Îi simțeam tremurul mâinilor, semn al neputinței. Am rămas îmbrățișați o vreme, fără să ne spunem vreun cuvânt. În cele din urmă, bătrânul și-a îndreptat trupul, rămânând cu brațele atârnându-i greu în lungul trupului gârbovit... Priveam la el întristat... Parcă se împuținase în totul. În cele din urmă, mi s-a adresat: ― Îmi închipui cât ești de vlăguit după atâta cale bătută până aici. Mergi în chilia ta, lasă-ți bagajul și urmează cele cuvenite. Între timp, are să-ți
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
cu principele din Rairatea ne-ar fi asigurat secole de pace și de armonie, precum și pe câteva dintre cele mai frumoase fiice ale poporului nostru, care deja trebuie să fi fost siluite fără milă... Se auzi oftatul a doi părinți întristați și, după o nouă pauză, pentru ca aceștia să-și revină, Hiro Tavaeárii continua cu glas stins: Avem în fața două opțiuni: prima, să ne resemnam, să ne reconstruim casele și să încercăm să dăm uitării ce s-a-ntâmplat, convinși fiind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
rămași pe uscat ar fi îndrăznit să facă avansuri uneia dintre ele, ar fi fost alungat de pe insulă, căci și ei aveau obligația să apere, la rândul lor, onoarea celor plecați. Tapú Tetuanúi îngenunche pentru a primi binecuvântarea mândrului, dar întristatului sau tata, în timp ce mama lui plângea fără reținere. După ce o îmbrățișa, merse să-și ia rămas-bun de la frumoasă Maiana, care părea o zeița, cu centura ei cu trei noduri și cu coronița de flori pe cap. Se priviră fără nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
care refuza să ardă în lemnul udat ciuciulete. Selva își pierduse înfățișarea și culorile și nu era nici un alt zgomot, decât un picurat furios, și nici un alt miros, decât cel de pământ ud. Maimuțele dârdâiau pe ramuri, papagalii păstrau tăcerea, întristați, și dintre viețuitoarele junglei, doar rațele și stârcii dădeau un semn de viață. Uneori, la căderea serii, ploaia blândă se transforma în furtună și lumea părea că a înnebunit, cu trăsnete brăzdând orizontul ca niște furii strălucitoare, fulgere iluminând pădurea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
câteva felații pentru care, știa, se va resemna tot mai ușor să plătească. O viață ce urmărește un obiectiv nu lasă mult loc amintirii. Pe măsură ce erecțiile Îi deveneau mai dificile și mai scurte, Bruno se lăsa cuprins de-o relaxare Întristată. Obiectivul principal al vieții lui fusese unul sexual; să și-l schimbe nu mai era cu putință, acum o știa. Prin asta, Bruno era reprezentativ pentru epocă. Pe vremea adolescenței sale, competiția economică feroce pe care societatea franceză o cunoștea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
-i de treabă. Fii sigur de asta. — Cică n-a băut niciodată-n viața lui, spuse Nick ca și cum ar fi emis o idee demonstrată științific. — Păi, e doctor. Taică-miu-i zugrav. E-o diferență. — Oricum, el pierde, spuse Nick Întristat. Η Nu s-ar zice. Totul se compensează. — Chiar și el zice că a pierdut o grămadă, se confesă Nick. — Ei, nici lu’ tata nu i-a fost ușor, zise Billy. — Da’ totul se compensează, spuse Nick. Rămaseră așa, privind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
ochi. — La revedere, ne spuse. I-era milă de Fontan. — La revedere. Ne simțeam cu toții foarte rău. Ei rămaseră În pragul ușii, iar noi ne urcarăm În mașină și eu pornii motorul. Le făcurăm cu mâna. Stăteau amândoi pe verandă, Întristați. Fontan părea foarte bătrân și madam Fontan părea tristă. Ne făcu și ea cu mâna și Fontan intră În casă. Întoarserăm mașina și intrarăm pe șosea. — Se simțeau atât de prost. Fontan se simțea Îngrozitor. — Ar fi trebuit să mergem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
fermecătoare. Dar el bîntuit de mările și porturile lumii cu circiumile lor infame se sfîrși de tuberculoză la patru ani și ceva după asta, lăsînd după urma lui o fetiță În vîrstă de doi ani, pe Keti. Femeia era vădit Întristată. La poartă am Întrebat-o: - Dacă vă Întreabă cine a fost? - Nici nu știe. Nu vă faceți griji. Peste aproape cinci săptămîni, fui chemat la telefon, eram În tribunal. Vocea doamnei, tremurată, Îmi spuse că mama lui Keti murise În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
durere pe fotoliul de la căpătîi, alături, În picioare Marga Popescu În rochie neagră, apoi trei doamne din cele ce veneau la rînduitele sindrofii, doi bărbați de pe vremea domnului Pavel, singurii care-au rămas, dar el doi bani nu dădea pe Întristata noastră prezență, Îi era Însă milă de doamna Pavel, dar n-o mai putea ajuta, traversa acum lumi necunoscute, avea dezinvoltura și puterea să zîmbească, desigur timpului său, regăsit printre luminile ce-l Însoțeau pe drumul acela fără sfîrșit, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
Academia l-a legat de dânsa, conferindu i titlul de membru onorariu.” Solemnitatea înmormântării s-a desfășurat a doua zi, 9 ianuarie 1932, iar Academia a fost reprezenta tă d e secretarul ei general G.Țițeica. Iată textul cuvântării rostite: „Întristată Adunare, Când secerea fatală a morții nemiloase taie p e ne așteptate firul unei vieți scumpe, sufletul e cuprins d eoda tă de adâncă și grozavă durere. În acele clipe mintea refuză să ʹnțeleagă, iar inima se strânge de jale
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]