2,732 matches
-
distanță a gîndurilor, a vrut să-mi curme visarea, binele, fie și de moment, și speranța. Emisiunea a fost oprită brutal, Liiceanu a rămas suspendat cu vorba pe buze, pe ecran a început să scrie aproape amenințător "EDI}IE SPECIAL|", întruna. Sentimentul apocalipsei mi s-a strecurat în suflet. Un alt act terorist grav, mii de morți, căderea guvernului nostru, moartea cuiva important, vreun accident grav al președintelui, mă rog, o catastrofă. Priveam în pămînt și doar ascultam. O voce precipitată
ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/10168_a_11493]
-
nepereche-mi mistuie simțirea,/ Zarzării iernii își croiesc veșminte/ Și mă-nlumin străfulgerând morminte/ Cu măști de ierburi miruindu-mi firea.// Plânsu-mau iambii? Corbii scurmă-n lună/ Cu gheara-ndurerată și nebună/ Sub primele silabe translucide.// Și scriu sonet după sonet întruna/ Sperând că lacrima, doar ea, străbuna/ Va-nmuguri tăcerea ce ucide...” O atmosferă de arhaicitate, realizată printr-un lexic străvechi creează o atmosferă cețoasă de Ev Mediu, care se va perpetua până la ultimul text, cu o identică vigoare dantescă, ca
RIGOAREA LIBERTĂŢII ÎN ARTA SONETULUI. In: Editura Destine Literare by AURELIU GOCI () [Corola-journal/Journalistic/101_a_271]
-
Dor neperechemi mistuie simțirea,/ Zarzării iernii își croiesc veșminte/ Și mă-nlumin străfulgerând morminte/ Cu măști de ierburi miruindu-mi firea./ Plânsu-m-au iambii? Corbii scurmă-n lună/ Cu gheara-ndurerată și nebună/ Sub primele silabe translucide./ Și scriu sonet după sonet întruna/ Sperând că lacrima, doar ea, străbuna/ Va-nmuguri tăcerea ce ucide...” - Tăcerea-ca-Mantră, ca Elixir Blagian, transfigurează Moartea, în MOARTE INIȚIATICĂ - și, iată cum SONETUL devine instrumentul soteriologic al INVIERII HRISTICE! Singura Glorie Regală, pe care THEODOR RĂPAN o admite: Gloria
SOTERIOLOGIA IUBIRII. IMN AL GLORIEI RE-TRÃIRII SINELUI ÎN UNIVERSUL CREAÞIEI, PRIN IUBIRE DIVINÃ: VOLUMUL FIIND – 365 +1 Iconosonete de THEODOR RÃPAN. In: Editura Destine Literare by ADRIAN BOTEZ () [Corola-journal/Journalistic/101_a_256]
-
este atitudinea sa profund creștin-ortodoxă, iconodulă. Deși, nu neapărat dogmatic-convențională - ci, chiar, posibil de regăsit în folclorul cu arome antic-dacice! - spre exemplu, atât de eminesciana reinterpretare a mitului solaro-selenar, adică, mai exact: apollinico-artemizian, al Dalbilor Pribegi!: „Lumina din icoană plânge-ntruna,/ Pe cer rămas-au soarele și luna/Să-mi binecuvânteze pas și floare!” (cf. Sonetul IX). „Melanholia” romantic-eminesciană, dar și dürer-iană („De dor nebun ascund Melanholia//Jertfire sugrumată” - cf. Sonetul XIV), ca și thanaticul - sunt sublimate (în excelentul Sonet XVIII
SOTERIOLOGIA IUBIRII. IMN AL GLORIEI RE-TRÃIRII SINELUI ÎN UNIVERSUL CREAÞIEI, PRIN IUBIRE DIVINÃ: VOLUMUL FIIND – 365 +1 Iconosonete de THEODOR RÃPAN. In: Editura Destine Literare by ADRIAN BOTEZ () [Corola-journal/Journalistic/101_a_256]
-
nici oglinda care înșală și ucide: în poezia lui Varujan Vosganian, oglinda este un "instrument", cel ideal, de multiplicare a eului în real: "Mă nasc în fiecare zi din sfîntul duh./ Nestingherit,/ înfățișările mele hălăduiesc pe pămînt./ Oglinzile mă repetă întruna ca pe un vers/ știut pe de rost./ Lumina mă așază/ în fiecare ochi de argint sau de apă/ de om ori de înger/ care mă privește./ Ne întîlnim în lumile încrucișate -/ cei care-mi seamănă voiesc sufletul meu/ zadarnic
Omul de hîrtie by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/10768_a_12093]
-
creația Virginiei Woolf (părere confirmată de o serie de critici și contestată tot de atâția). Atipică este în primul rând construcția romanului: o biografie a eroului titular, naratorul transformându-se într-un biograf care se vrea obiectiv și se consultă întruna cu cititorii, întreținând cu aceștia un raport cvasiinteractiv. Atipic este acel happyend al romanului, foarte diferit de tulburătoarele, melancolicele sfârșituri ale celorlalte romane. Total atipice sunt umorul - subtil englezesc - și satira acidulată, îndreptată spre ținte multilaterale, care permeabilizează întreaga carte
Virginia Woolf ORLANDO by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/3844_a_5169]
-
zâmbit ea, decât să fabric sere. S-au uitat amândoi unul la altul, cu lingurile de supă deasupra castroanelor. În clipa aceea, se simțea absurd de fericită. Simțea că el o iubea, totuși. Nu se putea abține să nu zâmbească întruna. - Atunci care este, a zis ea, zâmbind, ideea dumitale? El își sorbea supa. Avea o gură numai bună pentru sorbit. Îi plăcea cum venea în întâmpinarea lingurii. Tânjea după gură. A dat afară aerul fără nici un zgomot. - Trebuie să-mi
Peter Carey Oscar și Lucinda by Iulia Gorzo () [Corola-journal/Journalistic/3860_a_5185]
-
Peste arăturile împietrite în neclintirea lor, cerul e o față de masă întinsă pe jumătate, iar autobuzul frânează brusc înaintea căsuțelor galbene, lângă care, în crânguri de brazi, se plimbă curci cu gâturi roșii mușcate de vântul înghețat. [...] La ușă sună întruna. Sunt la capătul unei zile cenușii. Copila adorabilă stă pe pat, cu ochii încă plini de lumina albastră a somnului, lipită de un ursuleț de pluș. Dar lângă ușă se aude târșâit de saboți și niște bolboroseli ursuze. Bătrâna declară
Inga Abele (Letonia) Vârstele iubirii by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/3861_a_5186]
-
a oprit în fața lui Buracu, care între timp trecuse prin toate fazele de traumă sufletească. De fapt era în șoc postraumatic, deși nimeni nu-i atinsese un fir de păr. Psihic era mai prăbușit decît dacă ar fi fost bătut întruna, iar ceea ce-l surpase era frica: groaza că va fi preschimbat la rîndul lui într-o bucată informă de carne. „Tu de ce plîngi măi, banditule?” l-a întrebat Țurcanu. „Vă rog, vă rog, să nu mă loviți.” Urmarea a fost
Fiziologia supliciului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3878_a_5203]
-
cea a unei curgeri-derive, date de materialitatea legănătoare, muzicală, a scriiturii. Citatul care urmează este o invitație la îmbarcarea într-o călătorie levantină a simțurilor: „Fumul e albăstrui, gustul amărui, peste ele se lasă un nor ușor care se schimbă întruna, căci în odăița plutitoare de lemn s-au amestecat toate mirosurile, și nu doar cele ale acestei călătorii, ci și acelea ale legănărilor dinainte, toate s-au păstrat ca sub o pecetluire vrăjită, izul de tutun, de sare, de mucegai
Ceai și rom, praf de pușcă și pește. Levantul baroc by Raluca Dună () [Corola-journal/Journalistic/4069_a_5394]
-
rezolve trauma, mărturisesc că nu am înțeles prea bine care, domnișoara iubită fusese cumva combinată cu babacu sau doar semăna cu mama în tinerețea ei? En fin, autorul bagă câteva pastile, dar le lasă sfârâind și trece mai departe, plusează întruna cu câte o scenă tare, dar nu „joacă”. E drept, la Faulkner ai numai nebuni și criminali, dar au clasă, nu sunt paiațe, plus că au fiecare o lume a lor, o poveste, un mister. Aici avem o casă a
Pe Apa Sâmbetei by Raluca Dună () [Corola-journal/Journalistic/3960_a_5285]
-
la Timișoara a și fost. I-aș spune, din Dimov: Cum ne cuprinde vârsta strâns în clește, Mai termină, mai stai, mai odihnește. Suntem în prag de iunie, zac sub două pături și mi-e frig. Altceva? Altceva, nimic. Plouă întruna de câteva zile, străzile băltesc, țara putrezește, pământul o ia la vale, despădurit. „Acum, o zei nemuritori, să deschid gura sau mai bine să tac?” După această frază minunată, Erasmus face un raționament ca un sacrificiu la șah: înțeleptul e
Însemnari by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/3968_a_5293]
-
mai bune argumente care se opun certitudinii sale. Nici faptele,nici logică nu reușesc să îl convingă. Îl silești să facă o opțiune dificilă,crezi că l-ai obligat să accepte alternativă finală fortindu-l să se contrazică,dar el inventează întruna,ca să se fofileze,cine știe ce portița de scăpare subtilă sau bizară și impertinenta. Nimic nu îi poate clatină decizia;îl faci în sinea ta imbecil,dar ești derutat de ingeniozitatea sa.Il acuzi de CANDOARE dar simți că e VICLEAN. Nu
Intelectualul de stanga by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/83011_a_84336]
-
Tu nu ești vaiet, simbol ori oglindă; ești rîu ce poate lumea s-o cuprindă. îndrăgostitul Un corn de fildeș, trandafirii, luna, un chip de Dürer, boabele de rouă, un zero schimbător și cifre nouă la număr, toate mă silesc întruna să spun că sînt, cîndva c-au existat Persepolis și Roma, și că soarta le-a hotărît-o, nemiloasă, art pustiitoarei lupte, ne-ncetat. Silit sînt să-mi închipui rugul, spada din epopee, zbuciumata mare ce roade țărmul nalt, necruțătoare. Și-mi
Jorge Louis BORGES by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Imaginative/10335_a_11660]
-
aruncă sfidarea de tot suverană acoperă-mă cu inima ta, soarele mă scrutează profund în larga, sălbatica rană în alergarea tălpilor de argint peceți rupând cu ardoare azvârle-ți lanțurile - adolescentule - zic ca într-o doară morișca vorbelor macină macină-ntruna strepezite sunete clarul de lună zarea amară stop. flori uscate nicicând nu-ți vor atinge cununa trup și ce flacără, spuză pe limbă. creierul - evanescență la infinit treptele sângelui - o provocare - sprinten cu foamea de-a te rosti - tu te-
Tatiana Rădulescu by Tatiana Radulescu () [Corola-journal/Imaginative/10343_a_11668]
-
cu căpșorul într-o parte, o apucă cum poate și bea laptele. Dar firicelul de lapte se scurge pe lîngă colțul gurii, în ureche. Urechea se infectează în timp, iar bebelușul nu mai aude bine. Îngrijitoarele nu știu de ce plînge întruna și, oricum, nu au timp de el. Așa că, după ce plînge cît plînge, încetează să mai plîngă. Undeva, în mintea lui de copil, înțelege că plînge degeaba, că nimeni nu vine să-l ajute. Așa se face că intri în secții
Bebeluşii abandonaţi nu plâng by Simona Tache () [Corola-blog/Other/18683_a_20008]
-
lumii ceva să-nfăptuim, iar jertfa prin iubire nu are-asemuire, când poartă-n ea scânteia mărețului sublim. Am pus în mânăstirea pe care o zidesc tot ce-am avut în mine firesc și nefiresc, dar ea stând într-o rână întruna se dărâmă și zidurile-i parcă sub temelii tot cresc. Un înger, astă noapte, mi-a spus că mi-e sortit să zac rănit de moarte sub tot ce-am năruit dacă aceea care îmi e lună și soare nu
ŞI TOTUŞI… de ANATOL COVALI în ediţia nr. 1871 din 14 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/373666_a_374995]
-
niciodată n-am să fug pentru că ard pe-al împlinirii rug ca să devin ce-am vrut mereu,lumină. În jurul meu e un continuu dans ce mă împinge-n nedoritu-avans spre capătul care duios mă cheamă, un dans de clipe ce întruna vin fiind de fapt fărâme de destin care trecând mă iau sau nu în seamă. În jurul meu e-un splendid curcubeu, care ar vrea să fie brâul meu. De la o vreme De la o vreme dăltuiesc idei și mă încântă-albastrele scântei
POEME de ANATOL COVALI în ediţia nr. 1725 din 21 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/373782_a_375111]
-
dar nu repar, după cum simt sparg uși,croiesc ferestre și încă sper c-am să primesc în dar aripile cu care să apar pe cerul împlinirii,fără veste. De la o vreme simt cum sunt chemat de-o stea la care-ntruna m-am rugat. Anatol Covali Referință Bibliografică: Poeme / Anatol Covali : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1725, Anul V, 21 septembrie 2015. Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Anatol Covali : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este
POEME de ANATOL COVALI în ediţia nr. 1725 din 21 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/373782_a_375111]
-
știi, fetițo, că nu glumesc cu tine, Iar dacă-n privința asta nu-mi faci voia, Tot chinul iadului și multe suspine, Vor fi singura-ți hrană și nevoia! Fata ieși... dar gânduri negre o apasă, Iar lacrimile-i șiroiesc întruna. Și... nu uită să ia cuțitul de pe masă, Sfârșind de chinuri pentru totdeauna!... Virgil Ursu Munceleanu Referință Bibliografică: T R A G E D I E / Virgil Ursu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1725, Anul V, 21 septembrie 2015
T R A G E D I E de VIRGIL URSU în ediţia nr. 1725 din 21 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/373783_a_375112]
-
cu putință și necontenit soarta mi-o răsfață c-o biruință. Simt că în destin cineva îmi scrie, zâmbind mulțumit,o altă poveste știind că acel pe care-l descrie un altul este. Și eu stau uimit. Și mă-ntreb întruna dacă merit tot ce mi se oferă, știind că de fapt viața e doar una și încă speră. Poate fi oricând Poate fi oricând. Însă nu contează atât timp cât sunt convins că credința este-un rug aprins care-îmi luminează toată ființa
NU MAI POT SĂ PLÂNG POATE FI ORICÂND de ANATOL COVALI în ediţia nr. 1776 din 11 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/384705_a_386034]
-
îndrăgostească iarși de El ( am auzit-o eu pe Mamy spunând asta, vara trecută, cănd dormeau amândoi în podul casei de la Igești ) Calea Lactee, Calea Lactee, ce să-ți spun eu ție despre Calea asta și să mai și înțelegi, repeta Taty întruna murmurând mai mult pentru sine. Ce faci Taty, ai început să vorbești singur? L-am tras eu de mânecă să îl aduc la realitate. Ei, vorbesc singur. Mă tot gândesc, de unde moșta ai mai scos-o tu și pe asta
EXTRAS DIN MEMORIA ANTICIPATIEI (CAP 1) de ANGHEL ZAMFIR DAN în ediţia nr. 1581 din 30 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/384545_a_385874]
-
versuri mărețe să curg cu nesaț... În cuvinte, cântări și-n al rugii popas Cluj Napoca, 25 octombrie 2015 M-ai săpat M-ai săpat în palma veșniciei Tale, Și acolo m-ai ascuns de ura lumii. Să-Ți pot cânta întruna osanale Și să înving cu armele iubirii. Mi-ai dat însemnul Duhului Sfânt Să pot fi mângâiat când deznădejdea, Va lovi-n ființa mea mai crunt... Să pot să apăr hotărât iubirea. Mi-ai dat coroana cea neveștejită A rangului
IUBIREA CA O PLOAIE DE HAR de MARINA GLODICI în ediţia nr. 1764 din 30 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/384750_a_386079]
-
ultima vreme. Despre crampa scriitorului nu-ți mai vorbesc, dar nu pentru că ai ști cum e, ci pentru că, dimpotrivă, foarte puțini au trăit-o pe propria piele. E îndeajuns să îți spun că apare la vreo două-trei ore de ținut întruna stiloul în mînă. La aceste piedici se adaugă altele: lumina trebuie să cadă într-un anumit unghi, altminteri umbra mîinii și a stiloului pe hîrtie ar acoperi cîmpul vizual în care urmează să-mi aștern literele; scaunul trebuie să aibă
Patimile condeiului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Imaginative/13493_a_14818]
-
Pămînt, căci mă tîram pe hîrtie ca viermele pe sol, nu-mi găseam cuvintele, nici o frază nu avea coerență, sintaxa se anchilozase, nu știam unde voiam să ajung și ce gînd dorisem să pun pe hîrtie, ștergeam mereu și tăiam întruna, și mă apuca disperarea simțind că trebuie s-o iau de la capat, dar, hélas!, scriind din nou tot, și nu doar cîrpind și retușînd, cum făceam pe ecran. Pe scurt, obișnuit cu modelul recurent al scrierii pe monitor, îmi atrofiasem
Patimile condeiului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Imaginative/13493_a_14818]