743 matches
-
nu se mai auziră nici pașii femeii și doar ceva ca o neliniște i se strecură în tot corpul. O cuprinse frica și de abia atunci auzi cu o acuitate extraordinară vuietul acela imens, al apelor ce se rostogoleau în întunecime, chiar lângă picioarele sale. Ochii de acum obișnuiți cu întunericul deosebi ca o întindere alburie apele care cuprinseseră șesul, ici și colo se vedeau ca niște umbre întunecate bușteni, căpițe de fân, plase de gard care erau duse la vale
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
proștii la țâncul pământului, mă, furnicile o să vă curețe colții, și-o să vă mănânce botul vostru umed, he, he, cine poartă iarna pălărie de paie, spune tu mă cuțule, mă...” . Și câinii se uitau în ochii lui înnămoliți de o întunecime fără margini, dădeau arar din coadă și ascultau răbdători întrebările. Atunci Lupău dădea a lehamite din mână și pleca prăvălit într-o parte spre podul lui cu fân. Dispărea uneori din sat plecând cine mai știe pe unde prin țară
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
s-a făcut - (pentru acela care) zăcea mort în groapa întunericului, a păcatului, a duhului celui necurat și a puterilor celor viclene - ca să-l învieze încă din acest veac și să-l aducă la viață, să-l curățească de toată întunecimea, să-l lumineze cu lumina Sa și să-l îmbrace cu veșmintele cele cerești ale divinității”. (Sf. Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhovnicești, omilia XXXIV, 2, în PSB, vol. 34, p. 242) „... Cel ce pentru noi S-a făcut
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
de o sută de ani pentru a trăi acest declin groaznic.“41 În „Cuvântul înainte“, pe care l-a scris în 1945 pentru manuscrisul care va fi publicat după moartea lui cu titlul Cercetări filozofice, Wittgenstein face o referire la „întunecimea acestor vremuri“. El nu oferă nici o indicație privitoare la ceea ce are în vedere vorbind de „întunecime“ într-o epocă de remarcabil progres științific și tehnic. Unul dintre răspunsurile posibile este că ceea ce viza Wittgenstein era ascensiunea „spiritului raționalist“, un spirit
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
care l-a scris în 1945 pentru manuscrisul care va fi publicat după moartea lui cu titlul Cercetări filozofice, Wittgenstein face o referire la „întunecimea acestor vremuri“. El nu oferă nici o indicație privitoare la ceea ce are în vedere vorbind de „întunecime“ într-o epocă de remarcabil progres științific și tehnic. Unul dintre răspunsurile posibile este că ceea ce viza Wittgenstein era ascensiunea „spiritului raționalist“, un spirit propulsat în primul rând de prestigiul crescând al gândirii științifice. În ce ar consta substanța acestui
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
lupi, care pândesc, răbdători. Mârtani sălbatici și râși perfizi dau târcoale cocoșilor de munte cocoțați în arbori. Jderi râvnesc la pârși care țopăie pe crengi. Din scorburi, bufnițe ochesc cu agerimea lor spre hârciogi speriați. Ferocitatea răzbate în natură din întunecimea adâncurilor. Din păduri se aude zgomotul surd și prelungit de oase zdrobite între caninii ascuțiți ai fiarelor flămânde. Ajunși în desișuri, găsim colți de mistreți, oglindiți în luciul știuleților și ghindelor. Păzesc scroafe care alăptează și speră, stând ascunse, de
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
fiecărui mărăcine care se pregătea să ne taie ori străpungă. Picioare neobosite umblau pe ele cu grijă pentru a nu tulbura liniștea naturii. Ne îndepărtam de acest drum sigur și pătrundeam fără teamă pe tărâmul sălbăticiunilor care se deschidea în întunecime. Zi și noapte, arbori falnici și stânci semețe țineau departe privirea aspră a cotropitorilor. De la marginea pădurilor și a munților răzbătea zgomotul ascuțișului de spadă care străpungea platoșa. Mirosul de sânge țâșnea din trupul ucis. De frică să nu se
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
oameni pe care le-a cuprins și învelit cu viclenie. Cu greu și târziu, societatea umană a tresărit, adaptându-și simțurile pentru a reacționa. A trăit din plin groaza acestei nopți sinistre, percepând intens orice licăr, șoaptă și mireasmă. Din întunecimea cosmosului, totalitarismul terifiant a curs prin cerurile deschise inundând Europa. S-a revărsat apoi în valuri peste întreaga lume, scufundând-o în lacrimi și sânge. Nicio ploaie nu a putut șterge urmele grele ale acelor vremuri care vor rămâne, în
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
propriului său model" (Prefață, p. 15). Probabil că și celelalte entități procedează în mod asemănător, adică narcisist. Pentru Sfîntul Toma de Aquino (vezi Summa teologicae I, 39, 8), frumusețea era dată de armonia proporțiilor, luminozitate și integritate. Urîtul însemna disproporție, întunecime, imoralitate, toate "festele naturii", toate tipurile hibride. Deci s-ar putea spune că urîtul este pur și simplu opusul frumosului și se schimbă odată cu evoluția acestuia din urmă. În acest caz, o istorie a urîțeniei s-ar plasa ca o
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
dar tocmai această irealitate e ceea ce duce la aflarea adevărului despre ea. Spațiul teatrului nu este aici decât acel spațiu în case devin evidente granițele teritoriului uman, un teritoriu-limită, în contact direct cu moartea. În spatele ușilor sau dincolo de ferestre, în întunecimea unei păduri ori într-o grădină unde lumina zilei pătrunde cu greu, se ascunde dintotdeauna un cumplit adevăr, o cumplită taină. „Locurile unde se produc aparițiile se deschid și se închid ca niște porți de comunicare cu moartea”, scrie Michel
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
din generația neclintită”129, Noe se refugiază Într-un nor luminos. Neputînd să-l distrugă, Ialdabaot Își trimite Îngerii să le seducă pe fiicele oamenilor, lucru pe care aceștia Îl Îndeplinesc luînd Înfățișarea soților. Descendenții acestei uniri prin vicleșug moștenesc Întunecimea arhontică și spiritul contrafăcut, iar inimile lor sînt Întunecate pe veci130. Narațiunile din SST și HA, În care ipostazele apar dedublate și chiar dedublate dincolo de necesar (Pistis/Sophia/Zoe/Eva de Lumină), prezintă o intrigă ușor diferită. CÎnd Arhonții Îl
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
o latură a acestui pămînt sfînt și luminos, se afla un pămînt al Întunericului, adînc și de o mare Întindere (tenebrarum terra profunda et immensa magnitudine), unde sălășluiau trupuri de foc, adică tot felul de ființe primejdioase. Acolo se Întindeau Întunecimile nesfîrșite, răsărite din aceeași natură, cu nenumăratele lor vlăstare, iar dincolo de ele Apele nămoloase și pline de mînie, cu locuitorii lor, zbuciumate de vînturi cumplit de furioase, iscate de Arhontele lor și de Părinții lor. Venea apoi ținutul Focului și
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
cunoștea primejdia unei mari și pustietoare Întinări care stătea să țîșnească din Întuneric asupra sfinților săi eoni (saecula), dacă nu i-ar fi pus Împotrivă o divinitate Însemnată și ilustră, mare În putere, care să supună și să distrugă uneltirea Întunecimii, aducînd astfel pace veșnică locuitorilor Luminii 1. Aceste pasaje provin dintr-o traducere latină a Genezei maniheiste de care s-a folosit Augustin, Epistula Fundamenti (Scrisoarea despre Întemeierea lumii) a lui Mani. Dintre numeroasele prelucrări ale acestui mit maniheist, narațiunea
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
puterile Întunericului au ajuns la hotarul Împărăției de Lumină, iar pofta lor lacomă de Lumină s-a dovedit mai puternică decît ura lor reciprocă. Împăcîndu-se Între ele, și-au unit forțele Într-un asalt contra Pămîntului strălucitor: Toate mădularele Arborelui Întunecimii, care este Materia corupătoare, s-au ridicat și au pornit la luptă cu puteri atît de multe Încît nu li se poate spune numărul. Toate erau Îmbrăcate În materie de foc32. Iar aceste mădulare erau diferite Între ele. Unele aveau
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
ca scut și ca lance, a coborît repede pînă cînd a ajuns pe linia de luptă, lîngă combatanți. Atunci Bătrînul Diavol (Ibl@1@s al-Quad@1@m) s-a Întors la cele cinci principii ale sale, care sînt fumul, flacăra, Întunecimea, vîntul pestilențial și norii și s-a Înarmat cu ele, făcîndu-și din ele pavăză 37. Regele Întunericului Îi biruie pe trimișii Luminii și Îi Înghite, fără să-și dea seama că o asemenea hrană este otrăvitoare pentru el. Cei cinci
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
cioară; ciocolată; color; confortabil; copil; corb; costum; cravată; cruce; culcare; culoare închisă; culoare, rece; curcubeu; dacă; dantelă; deces; demon; Diavol; fain; fermecător; floare; frumos; funerar; furie; furnică; geacă; geantă; hain; hamal; iad; infern; infinit; de invidie; încredere; înfiorător; întristat; întrucît; întunecime; întunecos; lacrimi; lapte; lipsă de culoare; loc; lumină; luptă; magie; mahon; malefic; mantou; mare; mașină; măgar; mic; mîhnire; mohorît; murdar; negativ; negură; neîngrijit; neplăcut; nesfîrșit; nevăzut; nimic; noaptea; ca noaptea; noroi; nostalgie; nume; ochi; om negru; onix; opac; orb; ca
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
cale închisă; capăt; cămin; celulă; cer; cochete; constant; construcție; construit; covor; crăpat; cronologie; cuier; dărîmat; decor; departe; despărțitură; Dinamo; distanțare; dormitor; dos; drum închis; dulap; față; fin; frumos; gaură; groasă; icoană; imens; impact; impas; imposibil; indiferență; invizibil; împietrit; închizătură; îngrădire; întunecime; lavabil; lemn; limitare; limite; liniște; loc de dat cu capul; margine; mor; mov; mucegai; navă; neant; necunoscut; neputință; nimic; între noi; nor; nul; oglindă; oprire; panou; pămînt; de piatră; piatră; pictori; pictură; piedică; plan; podea; portocaliu; portret; nu pot; pot
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
ar îngîna regrete, cine să măsoare puritatea lor? Unde-i filtrul care să scoată la iveală minciuna? Cum se străvede în piesa lui Constantin Popa, cu dozajul ei de comic și dramatic și replica dură, bărbătească, jocul luminii și al întunecimii nu se sfîrșește cu una, cu două. De ce să-și recunoască unii fapta odioasă, cînd pot veni cu justificări de tot felul, cînd pot să mistifice trecutul, cînd pot da vina pe alții. Și tot așa, pînă ți se face
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
ori cu alte bale spurcate, ca ciuma*, sfînta și altele, și rămîi pocit ori cazi la boală. Rătăcire Dacă cineva rătăcește noaptea drumul în sat, aproape de sat ori pe hotarul cunoscut, se susține că a călcat în urmă rea. Război întunecimile de lună și stelele cu coadă prevestesc război. Cînd sînt stele multe pe cer e semn de război. Cometa cînd se arată pe cer aduce veste de vreun mare rezbel ori boală. Dacă latră cînii uitîndu-se la lună, va urma
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
pe marginea patului și se uită la ea: la lumina lunii, putea să scruteze chipu-i convulsionat de cealalta furtună, cea din ea, pe care el nu va ajunge s-o cunoască niciodată. Ca si cum, în mijlocul mizeriei și a nămolului, printre întunecimi, ar fi aflat un trandafir alb și delicat. Și ce era și mai ciudat era că el iubea monstrul acela bizar: dragonprințesă, trandafirnămol, fetițăliliac. Da, pe ființă aceea casta, caldă și poate coruptă care tremura aproape de el, aproape de pielea lui
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
celest, "martor în Cer" (Sohravardî). Crezîndu-se un "iluminat", omul redus la dimensiunea sa terestră devine un rătăcitor, mai bine zis un rătăcit. Unus-ambo devine un "încarcerat în Istoria unidimensională a evenimentelor empirice" (Henry Corbin). Așa-zisul iluminism este, de fapt, întunecime, pentru că omul își pierde Cerul. Rezultatul acestei tranziții de la o viziune teleologică ce postulează o ordine morală independentă de voința omului la o raționalitate practică imanentă este tocmai faptul că nu mai putem distinge, așa cum făcuseră Aristotel și discipolii săi
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
de o sută de ani pentru a trăi acest declin groaznic.“41 În „Cuvântul înainte“, pe care l-a scris în 1945 pentru manuscrisul care va fi publicat după moartea lui cu titlul Cercetări filozofice, Wittgenstein face o referire la „întunecimea acestor vremuri“. El nu oferă nici o indicație privitoare la ceea ce are în vedere vorbind de „întunecime“ într-o epocă de remarcabil progres științific și tehnic. Unul dintre răspunsurile posibile este că ceea ce viza Wittgenstein era ascensiunea „spiritului raționalist“, un spirit
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
care l-a scris în 1945 pentru manuscrisul care va fi publicat după moartea lui cu titlul Cercetări filozofice, Wittgenstein face o referire la „întunecimea acestor vremuri“. El nu oferă nici o indicație privitoare la ceea ce are în vedere vorbind de „întunecime“ într-o epocă de remarcabil progres științific și tehnic. Unul dintre răspunsurile posibile este că ceea ce viza Wittgenstein era ascensiunea „spiritului raționalist“, un spirit propulsat în primul rând de prestigiul crescând al gândirii științifice. În ce ar consta substanța acestui
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
a ținutului și locuitorilor săi este ilustrată de prezența copleșitoare a culorii negru în orice formă de viață. Primim informația înfricoșătoare că băștinașii nu au nici măcar "albul" ochilor, iar dinții le sînt, de asemenea, negri. Din apele insulei răzbate o întunecime maladivă și cîteva incidente la care Pym asistă confirmă presupunerea că albul reprezintă aici un pericol vital. Blana animalului polar vînat de către echipaj cu ceva timp în urmă, adusă la bordul corabiei, stîrnește un val de îngrijorare printre autohtoni. Ei
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
verdictului instituției, Damian Stănoiu păstrează confuzia și, mai mult, construiește o incitantă justificare morală a propriei sale poziții. Armele artei literare sunt astfel mobilizate în sensul unei demonstrații care să reziste și examenului estetic, și, mai ales, celui teologic. Din întunecimea arhondăriei mănăstirești disputa coboară în arena literară. Ceea ce era inițial un conflict "intern", menit a se stinge imediat printr-o hotărâre a soborului, dobândește, prin puterile literaturii, un ecou și o vizibilitate transistorice. E limpede că a scrie despre călugări
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]