3,864 matches
-
și a despicat cuibul în două. În cuib își făcuse sălaș nimicul și nimicul nu voia să iasă afară, și nimicul stătea comod în cuib, deasupra, și Petru trebuia să zidească mai sus. Petru nu voia să doarmă; morții se înveleau cu cer; Genia, sub un cearșaf înstelat, își depăna visul; Petru a despicat cuibul și nimicul, ca un ghem fără capete, i s-a rostogolit în suflet. Noapte. Cazarmă. Dormitor. 24 de somnuri aliniate simetric, 24 de vise identice (pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
într-un ghem de rugăciune neîncepută. Trupul, precum o lumânare din ceară curată îndoită o dată și încă o dată. Un fel de treime ce-și plia sângele în fața sângelui. Și era atâta liniște, și sfinții dormeau în tempera, și îngerii se înveleau cu file de carte, și cerul hodinea pe sfântul disc, și stelele își răcoreau buzele în aghiazmatar, și era rugăciune. 60. Genia, în dimineața asta am venit mai devreme, peste 4 ore începe slujirea. Astăzi este duminica omului necredincios, eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Și-a meritat moartea. Pe toți ne-a necinstit hodorogul, pe toți ne-a vândut și ne-a cumpărat după cum îl ținea chimirul. L-au ajuns blestemele noastre! Doamne, pe ăsta nu-l aduna la sânul tău! Lângă clopotniță, maiorul, învelit cu o pătură, părea ostenit după o zi de anchetă; parcă dormea, parcă făcea calcule, parcă pândea; cu ochii închiși, maiorul veghea mai limpede turma; așa proceda tataia când gândea afaceri, așa lega ideile cel mai bine închidea ochii; se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ridica pleoapele, brusc, a iluminare; satisfăcut, afișa un rânjet dominant, apoi își freca mâinile plin de sine. Hei, deschide ochii, tataie! Deschide ochii, mâine avem consiliu. Trebuie să pui ceva la cale, de stai cu ochii închiși de atâta vreme! Învelit cu o pătură, starețul se relaxa ca după o baie de nămol la Techirghiol, pe plaja nudiștilor. Purta barbă, mai degrabă arăta a rocker decât a popă. Multe s-au auzit despre popa-starețul, dar nimeni nu a avut curajul să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
și gra nița Regatului lui Horthy să fie cruțată de pericol. Premi li tarilor li s-a cerut ca, pentru o anume dimineață, să-și pregătească o traistă cu cele trebuincioase vieții de zi cu zi și o cergă de Învelit. Vor veni jandarmii și-i vor Însoți la tren și În tren pînă la destinație. — Ați Înțeles tot? — Da. — Aveți Întrebări? — Nu. Atîta doar că socotelile flăcăilor se băteau cap În cap cu noul program. Au decis să refuze Înrolarea
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
și îngăduința. El nu le reproșează că nu-L recunosc ca Fiu al lui Dumnezeu, dat fiind că El Însuși le-a cerut apostolilor să nu vorbească public despre acest subiect. În plus, faptul că s-a pogorât pe pământ „învelit în carne”, așadar „camuflat” sub o înfățișare comună, reprezintă o piedică în fața acceptării adevărului. Prin urmare, nerecunoașterea Sa ca Mesia constituie un păcat justificabil, care poate fi înțeles și, la o adică, iertat. Cu totul altfel stau însă lucrurile în ceea ce privește
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
să-mi șoptească : va veni, cândva, un copil cu tatăl lui. Dă-i asta copilului: o să știe ce să facă. Și mi-a pus în mână asta." Bătrânul a scos din sân o bucată de pânză zdrențuită, care fusese violet. Învelea cât se putea o cutie neagră. O cutie mică puteai s-o ascunzi în podul palmei. Tata mi-a făcut semn s-o deschid. Înăuntru, strălucea o ostie albă. Una singură. Știam ce este. Apucasem să primesc Sfânta Împărtășanie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
fi, să se ducă la el, după ajutor. Și a pornit copilul. Mergea cu fereală, să nu i se ia urma. A mers ce-a mers prin pustiul de cenușă, înnopta prin clădiri goale care nu mai serveau nimănui, se învelea cu pânzele lungi și grele ale reclamelor care rămăseseră agățate ici și colo, iar în zori pornea mai departe sub cerul cenușiu... Dar într-o dimineață, nu i-a venit să-și creadă ochilor: un fir de iarbă verde ici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
tata Toader nu-și lua privirea de pe dealul Galatei. ― Uite tu, fata moșului, la dealu’ ceala. Seamănă cu Ponoarele de la noi. Numai că acolo nu este biserică, ca aici. Oare cum se cheamă biserica ceea pe care asfințâtu’ parcă o Învelit-o În jaratic? ― Aceea Îi mânăstirea Galata. Așa mi-o spus Maria ieri, când tu erai la piațî. ― Iaca așa arde’ câte o biserică când să nimerea pi linia frontului... ― Tată Toadere, nu strica poveștile acum. Lasă le pe când le-
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
unde sergentul rănit era pregătit pentru intervenție... După două ore de muncă Împreună cu profesorul Zenit - cu spectrul morții rănitului pe masa de operație plutind deasupra noastră - am reușit să oprim hemoragia și să refacem osul femurului zdrobit... Apoi l-am Învelit În nu știu câte pături și Într-o foaie de cort, pentru a rezista frigului până la spitalul din spatele frontului. Când toți răniții au fost așezați În camionul cu prelată, profesorul Zenit a urat ca de fiecare dată și acestor răniți: „Drum bun
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
De vreo câteva săptămâni, de când începuse să se desprimăvăreze, neastâmpărul din iarnă parcă îl mai lăsase puțin, dar în schimb copilul refuzase să mai doarmă în casă cu toți ceilalți și se strămutase cu tot calabalâcul în fânar, unde dormea învelit cu cojoace vechi și cu o tohoarcă ciobănească pe deasupra cojoacelor... Zadarnice fuseseră rugămințile și amenințările. Din fânar nu se mai lăsase drăcuciul dat jos, rânduindu-și viața așa cum îl ducea pe el mintea... Se scula de cum se crăpa de ziuă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
și un stol de ciori se ridică întunecat dintre crăcile unor salcâmi răzleți și încă fără frunze. Apoi Culae iuți pasul și o luă la fugă, în căutarea unui adăpost. Întâmplarea norocoasă îi scoase în cale un bordei dărăpănat și învelit cu stuf, răsărind stingher la o margine a drumului. Dar nu se repezi să intre, ca un om fără chibzuință, ci mai întâi cercetă bine cu privirea locul și trase îndelung cu urechea. Abia după aceea el împinse încet, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
amarul. S-ar putea că am și băut nițel cam mult. Țin minte cum în mașină mi-am pus capul pe umărul lui Angi și rămasei așa, cu ochii pe drumul frumos luminat. Îmi era bine, atingerea lui Angi mă învelea și îmi doream cu disperare să dureze cât mai mult acel moment, vroiam casa cât mai departe. Și în casă Angi mă purtă în brațe, ca pe o mireasă, iar eu îmi băgai unghiile în brațul său, însemnându-l. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
în miniatură, să te uiți bine la ele. Mici și delicate. Mici și delicate erau și mâinile mele, care se jucau în părul lui. Și vântul care bătea, cam rece, mă făcea să-mi ascund degetele prin păr, să mă învelesc cu vreo șuviță pe care o găseam rebelă. Atunci el mă luase în brațe, protector. Îi simții atunci masculinitatea și îl simții, deasupra tuturor, și mai aproape de mine decât era. Vântul bătea din ce în ce mai tare, îmi șfichiuia fața, așa că mi-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
pauză. A cui a fost ideea? De ce eu? Nu contează. Must be the reason why I'm king of my castle! Însă noaptea apăsă pe noi, ne înconjură cu izolarea ei. Și sentimentul realului era mai apăsător ca oricând. Eram înveliți cu noaptea. Cu întunericul. Cu nimicul. "Eram" deci se întâmplase deja. Fără intenție, gândire, pur și simplu eram. Ne doream. Și exista acel impuls. Acel impuls. Acel impuls era viață, energie. Puritate. Viteză. Acel impuls era un I mare. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
Eu îngenunchez, îmi dau lacrimile și numai pot țipa. ei pleacă, nu-i mai văd, îi pierd. Mă las la pământ și refuz să mă mai mișc de aici. Mă ridică în brațe și mă poartă până în casă, înapoi. Mă învelește și sufăr, căci răcii afară. Iarna-i rece, eu sunt în pat. Vreme de somn. Mă simt O.K. Ne-am învățat lecția? Are noroc că nu-mi displace de el. Nu vorbesc, mi-e lene (lenea e cucoană mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
de lumină, de aer și am ieșit puțin afară. Ai făcut foarte bine, dar nu sta pe trepte. Îți aduc imediat un scăunel. Cecilia a venit în grabă cu un scăunel pe care a așezat-o pe Silvia și a învelit-o într-un pled. —Nu îmi este frig; este atât de cald și de plăcut, de aceea am voit să ies că mă simt în cameră ca într-o închisoare. — Te cred, dar nu poți dintr-o dată să ieși îmbrăcată
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
ultimele sarmale. Le pun la fiert șiapoi putem sta de vorbă. Nu! Stau lângă tine. Îmi place să fiu cu tine. Hai, că te ajut și eu. —Du-te mă, istețule, vrei să te murdărești pe mâini? Nu le poți înveli cum trebuie. Vrei să-ți demonstrez?se îndeaptă Matei spre castronul cu umplutura. — Stai tu, îl oprește râzând Cecilia. dacă ții neapărat, uite îți dau un alt șorț și te las să le împachetezi tu până ce pregătesc cratița în care
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
pretutindeni, elocvente. Suntem primiți cu două boluri: unul plin cu daikon (ridiche-gigant) murat de culoarea șofranului, altul cu mikan (mandarine nipone extrem de dulci). Alături, într-o elegantă cutie de lac, se găsesc straturi de nori (alge uscate), în care se învelesc bucățelele de daikon, în chip de sandvișuri autohtone. Câteva minute mai târziu, o femeie mult mai tânără, fata celei dintâi, ne aduce ocha (ceai verde) aburind, împreună cu mochi (găluște de orez). "De unde atâta căldură la acești oameni?" mă întreb, în timp ce
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
termina de melițat până pe la achindii. Magnolia era o fată din cale afară de frumoasă, cum alta în Cristinești nu era. Părul pe care-l purta tot timpul în cosițe era aidoma spicelor de grâu coapte. În loc de ochi avea două migdale învelite-n albastrul Dumnezeiesc, luați de pe cer, motiv din cauza căruia deruta era la înălțime pentru orice persoană care încearcă a-și liniști curiozitatea. Gâtul asemănător al unei lebede stăpânea albul rupt din Univers, pregătit pentru a-l înveli cu cele mai
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
avea două migdale învelite-n albastrul Dumnezeiesc, luați de pe cer, motiv din cauza căruia deruta era la înălțime pentru orice persoană care încearcă a-și liniști curiozitatea. Gâtul asemănător al unei lebede stăpânea albul rupt din Univers, pregătit pentru a-l înveli cu cele mai scumpe salbe de oriunde. Corpul creionat de către cel mai mare pictor de pe pământ valsa în mersu-i de felină. În pieptu-i diafan vibrau sânii de cristal. Zâmbetul feciorelnic și trupul sirenic îi făceau pe săteni să gândească nimic
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
acestuia, a observat cum ochii-i ca două sfere despicate eliberau unul după altul, cristale care se rostogoleau peste pomeții arși de soare, pe la colțurile gurii, pe bărbie apoi se împrăștiau de pe picioarele goale noduroase pline de colb, peste pământul învelit în puzderia de cânepă. Bunicul ei căra în vreme crunta boală bărbătească din cauza căreia suferea atât de mult. -Ihîi! Zise fără voința ei divina-i făptură, observând câtă suferință îndură bunicul. Apoi și-a aruncat privirea piezișă către bunica încredințându
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
au întors numaidecât. Spiritul pădurii, puternic emoționat, cu inima distrusă și sufletul zdrobit s-a așezat în genunchi și a închinat către cer o rugă: -Desfă, Doamne, soarele în fărâme, din care să-mi fac zdrențe, cu care să mă învelesc, în ele să ard, apoi să mă topesc... S-a ridicat în picioare și Magnoliei s-a adresat: -Tu! Ființă muritoare, crudă, și nedreaptă, de ce atât de aspru, mă judeci oare? Cum poți, fără milă, să mă îndupleci?... Să renunț
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
care a fiert floarea de foc o răcești și după aceea îmi speli bine rănile. Mergi apoi pe drumul care duce către imaș unde vei găsi bălegar de cal pe care-l vei amesteca cu pământ negru. Amestecul acela îl învelești într-o cârpă cu care îmi legi rănile. După șapte zile desfaci cârpa și vei vedea că rănile mele sunt vindecate. -Bine, fagule, așa voi face, numai că nu știu ce să fac cu Mozorel. Mă tem că, până te vindeci tu
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
o plantă întindea firul pe șapte, țesea pânza apoi trecea la urmărirea insectelor din jur. Atunci când nu reușea să prindă nimic din mijlocul pânzei, se adăpostea la o margine astfel că până la urmă îi cădeau câteva musculițe în plasă. Le învelea în pânză până când ele, neavând aer, mureau și păianjenul avea hrană. Seara revenea la adăpostul lui de unde asculta până târziu în noapte spectacolul greierului. Furnica se trezea de dimineață, înainte de a se evapora roua și pleca la muncă. Aduna mâncare
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]