837 matches
-
o să-i scrie o scrisoare maică-sii, spunîndu-i că nu mai putea să-i dea ore fiindcă elevul nu avea pic de talent. Bătăile cu rigla erau mereu la ordinea zilei. Șalurile la fel. Era Într-adevăr incredibilă povestea cu șalurile. Aproape că nu se mai putea mișca sub greutatea celor pe care și le pusese pe umeri și totuși spătarul scaunului desfundat era mereu plin de șaluri. Un alt lucru foarte ciudat se petrecea cu elevii ei. „Toți sînt punctuali
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
mereu la ordinea zilei. Șalurile la fel. Era Într-adevăr incredibilă povestea cu șalurile. Aproape că nu se mai putea mișca sub greutatea celor pe care și le pusese pe umeri și totuși spătarul scaunului desfundat era mereu plin de șaluri. Un alt lucru foarte ciudat se petrecea cu elevii ei. „Toți sînt punctuali În afară de tine“, spunea Întotdeauna Frau Proserpina, dar Julius avea anumite bănuieli În privința asta. Sigur că el venea nițel cam tîrziu, fiindcă pînă azi, cînd descoperise că fata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
foarte ciudat: Frau Proserpina stinsese becurile care luminau cele două piane. Julius Își consultă sufletul. Pedeapsa Încă-l durea. Nu i-a fost prea greu să tușească subțire, puțintel răgușit, destul de tare Însă pentru ca nepoatei lui Beethoven să-i cadă șalurile de pe umeri cînd se repezi să aprindă lumina. Dar el o zbughise de mult. Se ciocni de rîsul ascuțit al Înțeleptului. „Imposibil, se gîndi văzînd că bătrînelul se prăpădea și acum de rîs. S-o fi sufocat.“ N-avea de unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
a concertului. Frau Proserpina se apropie de marginea estradei și făcu un gest mînios adresîndu-se publicului. Julius Își trase Îndată capul Înapoi, dar bătrînelul Îi zise: uită-te și el nu avu Încotro și trebui să se uite. Luase un șal de lînă și se apucase să croșeteze În timpul pauzei. Lui Îi era de ajuns, dar bătrînelul nu-și putea stăpîni mînia, stăruia să rămînă ca să vadă totul pînă la sfîrșit. Fiindcă acum Frau Proserpina se Întorcea spre public, Înaintînd pînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
stradă, Îi spuse Frau Proserpina. O să mai vorbim noi cînd s-o topi zăpada. Și pe urmă se Întoarse și intră În auditorium, Închizînd ușa În urma ei, ca să nu se răcească Academia. Se Îndreptă cu pași hotărîți spre scaunul cu șalurile, cînd deodată auzi aplauzele. Se lăsa Întunericul cînd Carlos Începu să claxoneze În fața porții de la intrarea palatului, gîndindu-se la tot bănetul care se cheltuise cu noua casă și totuși nu fuseseră În stare să mai dea o sumă neînsemnată pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
mai așteptat să vadă cine cobora din ele. Era orchestra. Orchestra, cu directorul și cu crooner-ul. Orchestra „Ritm și tinerețe“, directorul, maestrul Benny Lobo și croorter-ul Andy Latino, care avea grijă să-și menajeze vocea, de aceea Își punea un șal la gît după fiecare melodie pe care o cinta. Erau unsprezece În total. Lobo, Latino și nouă profesori, nouă magicieni ai ritmului, Lobo era alb; pe Latino, În orice caz, Îl albiseră iubirile, noaptea, romul, fumul, zorii care-l prindeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
amurg greu, unsuros, prin aurul stins al căruia femeia nu-și dădu seama că din invalidul care vindea acolo nu mai rămăsese decât cârja, ținută acum sub braț de un om al lui Borilă deghizat. Cum apăru Zaraza, cu un șal de Indii la gât, matahala lepădă cârja și, sub cerurile ca de păcură în flăcări, o apucă de păr pe femeie. O privi în ochi rânjind, o mușcă sălbatic de buzele învinețite și, parcă din aceeași mișcare, îi reteză beregata
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
șerpuind prin paradis. Și strigând cu fiecare părticică a sa. Păsările sunt uriașe, mult mai mari decât își imaginase. Aripile lor pompează lent și plin, cu penele lungi arcuindu-se mult deasupra corpului, apoi lăsându-se mult în jos, un șal potrivit la nesfârșit pe umeri uituci. Gâturile se întind în timp ce picioarele atârnă în urmă, iar la mijloc, mica umflătură a trupului, ca o jucărie de copil suspendată între sfori. O pasăre aterizează la șase metri de postul de observație. Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
ochi, de cum se priviră. Eu sunt Shahla Jahed, m-ați plătit ca infirmieră. — Mda... doctorii ăștia de la spital s- au gândit că aici o fi vreun salon pentru prezentare de modă! Ți-ai adus și halatul? O măsură de la nodul șalului de pe cap pân’ la vârful unghiilor. — Sigur, doamnă! — Nasser doarme încă, dar nu pierde timpul! Să fierbi niște ceai și să pasăm morcov pentru sugari! În halatul ei de spital, Shahla era din nou fata bună la toate. La acest
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
o fărâmiță și o amestecă în farfurioara de lapte. Motanul se strâmbă. ― Ești un mincinos, Mirciulică! Nu are nici un gust. Hai, mănâncă tot, ai încredere în prietena ta. Așteptă cu răbdare până linse ultima picătură apoi îl înfășură într-un șal gros. Așternu peste mărunțișurile din poșetă o pungă de plastic și-l băgă înăuntru. Cotoiul o privea cu ochi de sticlă. ― A fost o idee admirabilă, fetițo, că nu i-ai dat nimic de mâncare astăzi. Din fericire, stă bine
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
arma pe genunchi și încercă să-și aprindă țigara cu o singură mână. Se uită la bătrânii învăluiți parcă în ceață. " Sînt îngrozitor de obosit... Nu trebuia să intru în combinația asta... Acum e prea tîrziu..." * Florence se înfășură într-un șal apoi își culcă din nou capul pe brațe. Melania Lupu o supraveghea printre gene prefăcîndu-se că doarme. Profesorul, cu brațele moi, atârnând neputincioase pe lângă scaun, privea orb înainte. Ținea gura căscată cu expresia aceea specifică a omului care a încercat
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
brodat, bibelourile naive așezate pe marginea studioului, cele patra volume verzi de enciclopedie cumpărate de la anticariat. Nu le deschisese niciodată, dar făceau frumos în raftul de lângă fereastră, așezat de o parte și de alta a pisicii de porțelan... Își strânse șalul de lână în jurul umerilor slabi. Peste drum, la etajul III se aprinsese lumina. Bărbatul brun, în pijama, citea ziarul. Îi vedea doar capul. După o jumătate de oră va căsca, va învîrti deșteptătorul apoi, cu o mână ridicată leneș, va
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
larg deschiși. ― Totdeauna am visat să călătoresc. Poate acum... ― O lume colorată și nebună. Reușea să te facă s-o vezi prin ochii lui. Da, da... Vedeai cu adevărat giuvaierurile acelea grele, cu pietre mari albastre, roșii și verzi, pipăiai șaluri în care ardeau flăcările curcubeului, încercai dinții pieptenilor înalți, scobiți în fildeș și tăișul lamelor flexibile, de Toledo. Darurile lui! Pun rămășag că n-ați văzut în viața voastră așa ceva! Zei mici de os, la care nu se închina nimeni
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
secret, ce îi adăpostește pe cei dispăruți. Doctorul Maketero este parte din rezistența care luptă împotriva mareșalului. Cei pe care i-am zărit în junglă, apărând și dispărând, sunt rebelii care se adună în împrejurimile centralei de la Bulundi. Cruzimea mare șalului întrece imaginația. Doctorul Maketero ne-a arătat câteva fotografii obținute ca prin miracol - satele arse sunt populate de cadavrele celor uciși, iar craniile celor lichidați sunt așezate în pari, spre a înspăimânta pe cei care ar intenționa să i se
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
vremea, Dinu nu mai era deloc altruist; devenea un bolnav egoist care tremura pentru viața lui. De câte ori se lăsa o ceață deasă peste mare, îl vedeam cum intra în panică, lăsa totul baltă și se repezea să-și pună un șal în jurul gâtului, de teamă să nu răcească. El simțea atunci lumea nu cu inima, ci cu bronhiile și cred că nu-l mai interesa nimic din univers în afară de astmul lui. Mi-l amintesc cum arăta într-o noapte cu întuneric
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
dăți, într-o poză. Era făcută prin presarea pe lut a nodurilor de la franjurile unui tip de îmbrăcăminte masculină, purtată de mesopotamieni chiar în vremea lui Avraam. Astfel de haine cu franjuri au dispărut din istorie, cu o singură excepție: șalul de rugăciune evreiesc. Shimon trebuia doar să iasă din casă pentru a putea vedea un evreu ultraortodox așteptând în stația de autobuz sau cumpărând un ziar, purtând exact aceeași haină acum, cu aproape patru mii de ani mai târziu. Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
aleseseră. —Ești ziaristă? întrebă o femeie care purta o pereche de ochelari mari, ținând de mână o adolescentă, poate fiica ei, într-o parte și un bărbat cu înfățișare de rabin, de vârsta lui Maggie, căruia i se legănau franjurile șalului de rugăciune, în partea cealaltă. —O, nu, zise Maggie imediat și, chiar fără să planifice asta, exagerându-și accentul irlandez. Sunt în vizită. —Ce, turistă? Turistă. — Nu chiar, dragă. Sunt mai mult în pelerinaj. Suna ostentativ, ca și cum ar fi imitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
în partea stângă, femeile în dreapta. Mai era un indicator, adresat femeilor. Intrați într-un spațiu sacru. Femeile trebuie să fie îmbrăcate potrivit, într-o rochie modestă. Dar ea se uita la bărbați. Chiar și acum erau destui, mulți înfășurați în șaluri mari, alb cu negru, cu fața la perete. Unii lăsau șalurile să le acopere capul, precum boxerii în halate cu glugă pregătindu-se de luptă. Alții le purtau pe umeri. Toți păreau să se legene înainte și-napoi pe călcâie sau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
adresat femeilor. Intrați într-un spațiu sacru. Femeile trebuie să fie îmbrăcate potrivit, într-o rochie modestă. Dar ea se uita la bărbați. Chiar și acum erau destui, mulți înfășurați în șaluri mari, alb cu negru, cu fața la perete. Unii lăsau șalurile să le acopere capul, precum boxerii în halate cu glugă pregătindu-se de luptă. Alții le purtau pe umeri. Toți păreau să se legene înainte și-napoi pe călcâie sau să se balanseze într-o parte și-n alta cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
nu în propriul ei trup, ci în cel al avatarului cu maiou creat de sora ei în Second Life. Plutea deasupra Domului aurit al Stâncii, avântându-se mult deasupra Zidului de Vest. Bărbații de dedesubt, cu bărbi, haine negre și șaluri de rugăciune priveau către ea, cu gurile căscate... Se trezi deodată cu fruntea scăldată de sudoare. Se putea așa ceva? Era oare posibil? Se repezi la calculator și se duse țintă la Second Life, logându-se din nou ca alter ego-ul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
acesta. Nu se poate ști dacă al meu nu-i chiar cel pe care l-a purtat Churchill în filmul despre care este vorba. În ziua de azi, valoarea lui se ridică la câteva mii. Poate fi purtat și ca șal. Privește! — Foarte bine, spuse în cele din urmă bătrânul, după ce îl urmărise pe Ignatius demonstrând cum poate fi folosit fularul ca cingătoare, eșarfă, pelerină, kilt, legătură pentru un braț rupt și batistă. Într-o oră nu poți aduce pagube prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
altar. — Divin, fantastic, atât de uman, spuneau ei despre vocea din tabernaculul electric. Ochii și albaștri și galbeni se plimbară de la acest ritual spre restul camerei în care musafirii se atacau unii pe alții în conversații. Broderii în spic și șaluri mari de bumbac, lână fină și cașmir sclipeau în lumina estompată când mâini și brațe despicau aerul într-o mulțime de gesturi grațioase. Unghiile, butonii de la manșete, inelele roșii, dinții, ochii, toate străluceau. În centrul unui mic grup de oaspeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
special bijutierii. Zeliha avea o adevărată slăbiciune pentru accesoriile strălucitoare de toate felurile. Agrafe de păr din cristal, broșe cu strasuri, cercei strălucitori, nasturi de sidef, eșarfe În dungi albe și negre ca niște piei de zebră, genți de satin, șaluri de șifon, pompoane de argint și pantofi, Întotdeauna cu tocuri Înalte. Nu trecuse În nici o zi pe lângă bazarul ăla fără să intre În cel puțin câteva magazine, să se târguiască cu vânzătorii și să sfârșească prin a plăti un preț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
solemn că nu va primi niciodată clienți bărbați. Între timp, multe lucruri În ceea ce o privea pe mătușa Banu suferiseră o schimbare radicală, Începând cu Înfățișarea ei. La Începutul carierei ei de clarvăzătoare, se plimba prin casă Înfășurată În niște șaluri stacojii, cu broderii viu colorate, aruncate neglijent pe umeri. Totuși acestea au fost Înlocuite curând cu eșarfe mari din cașmir și acestea cu șaluri din pashmina, iar acestea, la rândul lor, cu turbane de mătase Înfășurate lejer În jurul capului, colorate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
cu Înfățișarea ei. La Începutul carierei ei de clarvăzătoare, se plimba prin casă Înfășurată În niște șaluri stacojii, cu broderii viu colorate, aruncate neglijent pe umeri. Totuși acestea au fost Înlocuite curând cu eșarfe mari din cașmir și acestea cu șaluri din pashmina, iar acestea, la rândul lor, cu turbane de mătase Înfășurate lejer În jurul capului, colorate Întotdeauna În nuanțe de roșu. După aceea, mătușa Banu și-a anunțat pe neașteptate hotărârea la care meditase În secret de Dumnezeu știe cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]