612 matches
-
fotografiile lui mai târziu, cu ochiul drept lipit de vizorul camerei foto, În piața din Sarajevo, Încă fumegând În urma impactului unui obuz cu un mortier sârb. Cinci litri Înmulțiți cu cincizeci ori șaptezeci de trupuri care se goleau spuneau ceva: șiroaie, volute, linii Încrucișate, reflexe care Își pierdeau licărul, coagulate pe măsură ce minutele treceau și gemetele mureau. Copii privindu-și mamele și invers, trupuri piezișe, perpendiculare, paralele cu alte trupuri, iar pe dedesubt linii lichide de forme capricioase, prinzând totul Într-o
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
un tânăr de 18 ani, cu spirit reflexiv, cu predispoziție pentru metafizică, reverie, lucruri mistice, aspirând spre iubirea absolută. Ființă superioară, tânărul se refugiază în vis, în speranța că acolo se poate salva, departe de camera "cu pereți negri de șiroaie de ploaie", "cu mucigai verde", cu o masă pe care se aflau hârtii, versuri, ziare rupte, un manuscript de zodii. Dionis este un erou romantic însetat de cunoaștere; orfan, sărac, singur, având "un cap de o sălbăticită neregularitate", un chip
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
salcâmi",/ și cad în genunchi pentru rugăciunea de-nviere,/ în dangăt de clopot și-n lătrături de câini.// un cărbune plutitor mi-a atins chipul/ unde a fost Teatrul evreiesc se abate/ aștept parcă de-un secol zorile/ prin ispitiri șiroaie și versuri de Dante// realitatea parcă-i Dalila/ ce-și întinde zilnic dresuri pe-un gard/ prin care cineva mă trage-n răsfrângeri/ să cad în surpări să mă-ntorc și să ard" (Călătoria). Pentru poetul ce visează la o
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
a colora un pastel optimist de primăvară: (S1d)...un portret al lui Dibici-Zabalkanski atârnat în afumatul părete (s.n.) (Eminescu: 2011, 36). (S1e) Ușile toate erau deschise. El intră într-o cameră naltă, spațioasă și goală. Pereții erau negri (s.n.) de șiroaiele de ploaie ce cugeau prin pod și un mucegai verde se prinsese de var; cercevelele ferestrelor se curmau sub presiunea zidurilor vechi și gratiile erau rupte, numai rădăcinele lor ruginite se iveau în lemnul putred (Eminescu: 2011, II, 37). (S1f
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Lampa fâlfâia lungă, ca și când ar fi vrut s-ajungă tavanul, iar umbra lui...ca o mreajă neagră cu nasul lungit,...(Eminescu: 2011, II, 48). Am plecat de la pereții afumați ai cafenelei, trecând pe lângă ferestrele mari care filtrau lumina prin desenele șiroaielor de ploaie 14, am văzut interiorul întunecos din arhiva cancelariei, ne-am întors la spațiul public cu afumatul perete, ca să întregim această primă constelație intratextuală cu pereții negri sau posomorâți ai camerei lui Dionis, cu ferestrele mari și luna care
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
care cheia se ascunde în diferire. 2. Repetare. Supunem analizei o altă dihotomie hipotext/hipertext, de această dată fiind atenți la diferire. (H7a) Ușile toate erau deschise. El intră într-o cameră naltă, spațioasă și goală. Păreții erau negri de șiroaiele de ploaie ce curgeau prin pod și un mucegai verde se prinsese de var; cercevelele ferestrelor se curmau sub presiunea zidurilor vechi și gratiile erau rupte, numai rădăcinele lor ruginite se iveau în lemnul putred. În colțurile tavanului cu grinzi
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
dar cînd băgai cazmaua în el se dovedea lipicios, îngreunînd munca peste măsură. Cu o pălărie din frunză de brusture pe cap și cu o cămașă acoperindu-mi bustul, țineam cu greu ritmul cu Iuliana cu care lucram în "echipă". Șiroaie de sudoare se prelingeau mai ales pe ceafă și pe coapse, sub pantalonul larg din pînză de cort cu care mă înzestrase lagărul de triere din Sverdlovsk. Și în acest roman, ca și în volumul de nuvele apărut la Paris
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
universului, conturând un cerc de foc: "Demonii [...] se repeziră spre marea fântînă în miezul căreia pământul devenise străveziu. Se zvârleau acolo cu capu-n jos, apucându-se de traheele luminii, târând metri de intestin din burțile spintecate, lăsând în urmă șiroaie de vomă și sânge, micșorându-se tot mai mult și pierind în întunecime". Epilogul suprinde o comunitate rurală regenerată, aptă de a-și continua viața potrivit unor cicluri milenare. Practic, întregul fragment poate fi lecturat în termenii unui scenariu bogomilist
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
lui Gustave Moreau, Apariția, unde Salomeea fixează obsesiv capul Sfântului Ioan suspendat în sala tronului, este aici dizolvat într-o relație aproape maternală, ca în tablourile Ceciliei Cuțescu-Storck. "Salomeea îl luă în mâini și pe brațele ei se prelinseră două șiroaie de sânge. Îl ridică în sus, îl privi mult, îngândurată, în lumina lunei care acum o învăluia și pe ea, apoi dulce, cu evlavie, sărută ochii închiși ai Botezătorului. [...] A doua zi o găsi tot acolo, nemișcată. Dar minune! Din
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
sfinților îl priveau, și el stătea împietrit sub ele, căci oriunde s-ar fi dus el tot acolo rămânea. Câtă deosebire între Lică din momentul intrării în biserică și Lică de acum! Iată notațiile naratorului de la început: Ploaia se vărsa șiroaie și se bătea de acoperământul bisericii; ferestrele mari zângăneau mereu sub zguduitura trăsnetelor; fulgerele luminau într-una chipurile sfinților ce priveau țintă cu ochii nemișcați la omul abătut din cale care venise să tulbure liniștea sfântului lăcaș. Lică nu vedea
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
combine elementele unei ficțiuni [...] logică care este creatoare și, prin ea însăși, producătoare de ficțiune. Atunci cînd în Les Corps conducteurs am scris: "Deasupra inscripției, tot cu vopsea albă, a fost trasată o cruce peste brațele căreia curg, de asemenea, șiroaie de sînge" (p. 14) și, imediat după, pe aceeași pagină: Ținea casca sub braț și arăta cu degetul în sus, spre crucifixul pe care-l ridica cu cealaltă mînă spre cerul de culoare verde". Bineînțeles, nici o "logică a povestirii", în
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
15,19Vg) a ieșit apă din abundență ce întrema, spăla și îi nutrea pe cei care erau căzuți, murdari și însetați; acea apă care, trecând în viața veșnică, se poate cumpăra fără argint și fără altă cheltuială (Is 55,1); șiroaiele sale se răspândesc peste tot și irigă via, extinzând până la mare vițele sale și până la râu mlădițele sale (Ps 79,12). 4. Acesta, în cele din urmă, a imitat exemplele părintelui nostru Abraham, ieșind în mod spiritual din pământul său
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
cu furca în brîu, înlăcrimate și interogînd stihiile; ca și cum viața păstorească s-ar reduce, în multimilenara ei existență, la trei turme de oi și la un asasinat; ca și cum familiei păgubite îi este dat doar să rămînă în umbră, să verse șiroaie de lacrimi și să se vaiete neputincios. De altfel, Mihail Sadoveanu s-a arătat aproape indiferent la comparațiile privind cele două opere. Dat fiind că stăpînea o informație extrem de bogată, la concurență cu folcloriștii cei mai redutabili, mi se pare
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
Rami Pașa, dacă poporul meu va munci din răsputeri ca să umple haznaua împărăției cu aur curat, lucitor și bine sunător, nu se cuvine a i se lua și puțina îmbucătură de hrană de la gură (Din ochii lui vodă lacrimile curgeau șiroaie, făcând pete închise pe caftanul din satin). Rogu-te plecat, înălțimea ta, spuse domnul căutând să-și îndrepte spinarea, șterge din înscris mucarerurile, mâncăturile, huzmeturile și bumbașirile pe care le dădeam înainte, să rămână datoria noastră față de voi plătită doar
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
pas spre lumină, până când, ajuns în fața butucului, se identifică întru totul luminii: — Cred, Doamne, și mărturisesc! Îngenunche. Butucul îl vedeau doar cei din corturile din partea opusă eșafodului, el Ștefan Brâncoveanu nu vedea decât Tronul Slavei lui Dumnezeu. De sub eșafod, sângele șiroi începu să șerpuiască pe pavajul alb al pieții. Nu erau mulți curioșii care veniseră să asiste. Greci și turci priveau prelingerea sângelui și-și aminteau povești de groază spuse de bunici bătrâne, legenda marelui duce Notaras care, atunci când Mahomed al
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
caldă Încă, același zâmbet pe buze. I-am luat mâna, i-am mângâiat-o și parcă am simțit o strângere ușoară, mi se părea că atunci Își dă sufletul, oare mă așteptase pe mine? În acea clipă, lacrimile Îmi curgeau șiroaie, am mângâiat-o pe frunte și fără să vreau, am Întrebat-o Încet, parcă să nu o trezesc, În șoapte Înnăbușite de lacrimi și de durere: ”ce-o să fac eu fără tine”? Doamne, cât am iubit-o! Am rămas În
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
bătea cu stropii mari în geam, mai să spargă sticla. Salcâmii se plecau la pământ și scârțiau din toate crengile. Păreau că se luptă între ei și că stau gata să iasă și să plece. Pământul se umflase, apa curgea șiroaie prin ogradă, făcându- și loc spre poartă. Pe geam nu se mai vedea nimic. În casă se lăsase frigul. Pereții ascundeau vântul, dar îi lăsau glasul să se audă. Timp de trei zile soarele nu s-a arătat. Ploaia a
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
în sare, iar eu râdeam, ferindu-mi capul de lovituri, dar de fiecare dată două femei mă apucau de urechi și mă întorceau cu fața către vrăjitor, nu-i vedeam decât ochii pătrați, și râdeam, râdeam întruna, cu sângele curgând șiroaie. Dintr-o dată s-au oprit, tăceau, nu vorbeam decât eu, toate începeau să mi se învălmășească în cap, apoi m-au ridicat, m-au silit să mă uit la idol, și n-am mai râs. Știam că mă închinaseră lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
înfățișându-i ofranda de bun venit. Ieșiră din grădină, străbătură mai multe străzi noroioase și ajunseră în piața publică plină de gropi, care părea și mai mare din pricina caselor scunde aflate jur-împrejur. Deși ploaia nu se întețise, apa curgea acum șiroaie pe tencuiala zidurilor. Prin văzduhul spongios, vuietul fluviului și al copacilor ajungea, înăbușit, până la ei. Înaintau cot la cot, d'Arrast, călcând greoi, bucătarul, cu pasul hotărât și elastic. Acesta ridica din când în când capul și surâdea către tovarășul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
chiar în prima linie de tranșee. Schimbă două vorbe cu plutonierul zgribulit și apoi îl trimise la baterie. Bologa se cocoță în dosul teodolitului, pe pipăite. Nu vedea nimic. Aparatul era ferit de ploaie, în schimb în spatele observatorului se scurgeau șiroaie de apă din spărturile coperișului. Căută să se orienteze, dar o beznă atât de deasă acoperea lumea, că ochii lui nu puteau desluși nici o nuanță în negrul înăbușitor, iar în urechi îi huruiau exasperant de uniform glasurile ploii, care înghițeau
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
te astâmperi acuma, Bologa, adăugă deodată cu căldură. Să fii mulțumit că ești aici și să aștepți norocul!... Ți-am mai spus eu odinioară că norocul e salvatorul nostru... ― Da... norocul și Dumnezeu, îngînă Apostol tulburat, închizînd pleoapele, încît două șiroaie subțiri de lacrimi i se rostogoliră pe obrajii palizi și alunecară pe piept, însemnînd două pete sărate deasupra buzunarelor tunicii verzui. Acuma nu mai vreau nimic... Acuma Dumnezeu îmi poartă de grijă și mă călăuzește... Cum va orândui Dumnezeu, așa
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
acuma începea Bologa să simtă aievea oboseala. Îl dureau picioarele, și genunchii parcă-i erau străini. Se dezvățase de marșuri și azi a umblat atât de mult. Părul îi era ud și de sub casca înfierbîntată i se scurgeau pe tâmple șiroaie. Scoase casca din cap fiindcă îl strângea de n-o mai putea răbda. O luă de curelușă, cu mâna stângă, legănînd-o în ritmul pașilor. Deodată casca se lovi de ceva, cu zgomot metalic. Apostol se opri mirat. Pipăi. Un trunchi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
în genunchi, sărută cu lăcomie crucea, își ascunse obrajii în cutele patrafirului și izbucni într-un hohot de plâns înăbușit. Pieptul i se umflă sub puterea loviturilor inimii rănite în care sângele se zvârcolea ca într-o temniță de plumb. Șiroaiele de lacrimi curgeau pe florile de aur ale patrafirului îmbibat cu miros de tămâie, ca un râu desfundat de o furtună năprasnică. Printre gemetele lui sacadate, glasul preotului, moale și mângâietor, i se strecura sfios în suflet, cu vorbe simple
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
venit pe lume, ai o tristețe Întipărită pe figură, ții minte ce moacă aveai când te-ai nenorocit? Gicu Știe unde bate Sandu, așa că Îi sticlesc ochii de bucurie Și intră imediat În horă. Oho, curgeau apele de pe el În Șiroaie recei, iar popa zicea că bărbatul Și femeia să fie Împreună Și la bine Și la rău. Mireasa, săraca, făcea fețe-fețe, credea că-i leșină mirele, noroc că trecuseră deja pe la starea civilă, deci se putea numi Și văduvă la
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
Cu noi e Roma" - Acvilele-i ard în soare. Van din Sarmisegetusa vin săgeți în roșii ploi, Scuturi se îndrept spre dânsa oprind grindina de-aramă, Zeii urlă - stânci se clatin, norii-n fâșii se distramă Și de fulgeri lungi șiroaie curg în munții rupți și goi. Din Apus vin zeii Romei. Pe o stea de vulturi trasă, Zeus de nori-adunătorul urcă bolta maiestoasă, Mart încoardă arcul falnic spre Zamolxe ațintit; Ca să scape neamul nobil răsărit din a lui coaste, Însuși
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]