682 matches
-
am să mă duc acasă. — O să fii OK ? — O să fiu bine. Mă sforțez să-i zîmbesc. SÎnt deja mult mai bine. Dar evident că e tot o minciună. Nu mă simt deloc mai bine. În metroul spre casă, lacrimile Îmi șiroiesc pe față, una cîte una, aterizîndu-mi În picături mari pe fustă. Lumea se uită la mine, dar nu-mi pasă. De ce mi-ar păsa ? Am trecut deja prin cea mai penibilă experiență imaginabilă; ce contează că se mai zgîiesc la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
căruia să-i poți destăinui cele mai prețioase secrete ale tale ? Fiindcă e evident că aceste secrete nu sînt de nasul meu. Mă răsucesc brusc pe călcîie, Înainte să mai apuce să zică ceva și pornesc mai departe, cu lacrimile șiroindu-mi pe obraz și călcînd pe legăturile de iarbă-neagră de pe asfalt. Ajung acasă abia mult mai tîrziu, spre seară. Dar cearta noastră Încă Îmi mai răsună În minte. Mă doare capul de mor și simt că mai am un pic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
panică. — Jack, eu nu sînt așa, spun Înnebunită. Nu sînt așa. Trebuie să mă crezi. Nu de-asta te-am Întrebat despre Scoția ! Nu am avut nici cea mai mică intenție... de a-ți vinde secretul ! Lacrimile Încep să-mi șiroiască pe obraji și mi le șterg dintr-un gest al mîinii. Nici măcar nu vreau să cunosc un secret atît de important ! Nu voiam decît să-ți aflu micile tale secrete, atît. Micile tale secrete idioate ! Voiam doar să te cunosc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
se năpustiseră din nou asupra lui. În același timp, restul bourilor pășteau mai departe, potoliți, aidoma bivolilor pe care tocmai Îi văzusem aici, În apa care curge. Când și când, bourul Încolțit dădea câte un muget. Sângele Începuse să-i șiroiască pe picioare și pe burtă, dar fârtații lui pășteau fără grijă - Îi vedem doar cum Își scutură când și când mușchii, alungând câte un muscoi gras care Îi ciugulea. Erau la numai câțiva pași de lupta de sânge În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
formeze numerele de telefon - În rest, după expresia lui franțuzească preferată, era hors d’usage. De Îndată ce a apărut Nikki, Rosamund și cu mine am ieșit din cameră și am așteptat afară. După un timp, a venit și Nikki, cu lacrimile șiroindu‑i pe obraji. Foarte rar vorbea cu mine sau cu alți prieteni despre Ravelstein. Ne accepta doar pentru că Abe ne dăduse undă verde. Noi eram oamenii cu care Abe discuta chestiuni de care el, Nikki, nu era interesat. Firește, Nikki
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
-o că nu-ți facem nimic. BĂRBATUL CU ZIARUL: Ia-o! DOAMNA CU VOAL: Ia-o! BĂTRÎNUL CU BASTON: Ia-o! (BĂRBATUL CU VIOLONCELUL continuă să cânte tremurând. Brusc îi apar lacrimi în ochi și continuă să cânte cu lacrimile șiroindu-i pe față.) BĂTRÎNUL CU BASTON (Învins; întorcându-se către ceilalți doi.): Ăsta nu e om. BĂRBATUL CU ZIARUL (Jucându-se, la spate, cu ziarul ud, ca și cum ar avea un baston de cauciuc.): Trebuie omorât. BĂTRÎNUL CU BASTON: Nu știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
zac grămezi în mijlocul străzilor. Intru într-un imobil dezafectat, de fapt e chiar blocul în care am locuit înainte să mă fi încurcat cu Izabela, opt etaje fără planșee despărțitoare. Numai lumina a șase sute șaizeci și patru de ferestre îmbâcsite șiroiește peste stive de cărți care ajung până la ultimul etaj, atingând plafonul aproape nevăzut, unde praful plutește în nori și se împerechează păsări mari, cafenii, cu glasuri ascuțite. Și printre acele stive voi fi ultimul și primul bibliotecar, voi ține în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
aceeași poveste. Umbra îi cade pe scaunul de lângă șofer, de acolo se lățește la șofer, apoi urcă în întuneric, ca să se ivească din nou în colțul din dreapta, să urce, să crească, să dispară, să se ivească din nou. Pe parbriz șiroiește umezeala, îndepărtată ritmic de cele două ștergătoare. Fâș fâș. Roțile scârțâie. Fâș fâș. Motorul urcă în viteza a treia. Fâș fâș. Umbra suie pe scaunul din față. Fâș fâș. O roată din dreapta a trecut peste un capac de canal. Fâș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
adevărul, dar în clipa asta eu spun adevărul. Dacă ești prietenul care cred eu că ești, fă-mi onoarea să-l crezi pe prietenul care consider că-ți sunt, atunci când spune adevărul. — Bine, ascult, l-am liniștit eu. Lacrimile îi șiroiau pe obraji. I-am vândut bijuteriile, bijuteriile preferate, ba odată până și rația ei de carne... toate ca să-mi cumpăr mie țigări, mărturisi el. — Am făcut cu toții lucruri de care ne rușinăm, l-am consolat eu. — N-am vrut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
mare, cu plecăciune până la dușumeaua proaspăt dată cu gazolină. O bătrânică de lângă ușa sălii de ședințe numărul trei îl observă și îi răspunse și ea cu o plecăciune și o cruce mică, repezită. Era în costumul cărămiziu popa, cu umbrela șiroind, cu geanta voluminoasă lucind de apă, cu barba roșcată răsfirată. Părea un negustor venit să vândă ceva, orice, unul dintre nenumărații comercianți ambulanți care năvăleau prin birouri, perturbând dulcea tihnă a făcutului de-a muncitul cu care vrednica funcționărime aștepta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Își schimbă poziția și cufundă padela în apă, îndreptându-se spre capătul potecii. Când sări pe uscat, aruncă peștele în apă și chiar acolo, pe mal, îl despică de sus și până jos și îi aruncă măruntaiele în mlaștină. Încă șiroind, îl atârnă de o creangă înaltă, la umbră, foarte la vedere pentru cineva care ar străbate acea potecă presărată cu urme recente. Între atâtea urme, le descoperi lesne pe cele ale lui Kano, cel cu picioarele diforme, purtătorul celei mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
mănâncă, nu te interesează... Așa-i că am dreptate? Deodată rămase tăcut. Apa lipise cearșaful de trupul Piei și lăsa să se întrevadă vârful sfârcurilor, linia trupului și a sexului. Părul îi aluneca pe spate, negru și lins, iar chipul, șiroind, căpătase o subită și de nedescris frumusețe, cu ochii strălucitori, dinții foarte albi și un râs spontan. Nu mai era maimuța goală, jivina de la grădina zoologică, care urina stând pe vine. Nu mai era copila fără forme care-și arăta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
îndepărtat, vizibil, dar protejat de un cearșaf vechi, devenit tunică de fotografie publicitară. De multă vreme nu mai încercase o dorință atât de puternică precum aceea de a o lua în brațe, de a o scoate din apă și, încă șiroind, de a o răsturna pe iarbă și de a face dragoste cu ea. Dar asta ar însemna să-și piardă libertatea. Nu o iubea. Nu putea iubi un animăluț cu care nu schimbase nici măcar trei vorbe și, atât timp cât nu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Piá. Răspunsul tău a fost clar: albii nu vor pacea noastră. Noi nu o vrem pe a lor. — Nici eu n-aș accepta-o. Se întrerupse. Xudura se ridicase în picioare și cu ajutorul a două lănci, scotea din apă pieile șiroind. Le arătă ajutoarelor sale cu un gest orgolios, înfipse în pământ un capăt al lăncilor și lăsă rămășițele la aer, în mijlocul satului. Apoi, își lansă ultimele insulte și se îndreptă spre coliba cea mare, urmat de cei patru de nedespărțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
apă. Sau ies din apă, cum ar fi mai bine? Acoperit pe jumătate de valurile care-l lovesc aruncând stropi mari în toate direcțiile, un panou luminos îl informează că următorul tren are o întârziere de cinci minute. Cu apa șiroind peste uniformă, un angajat al căilor ferate iese din apă și-i face semn să circule. Stați chiar pe linii, vine trenul, de ce nu sunteți atent? Bilet de peron aveți? Se dă la o parte exact în momentul în care
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
și Lucia... Și tu, Lucia? (Și tu, Brutus? Cuțitul se înfige în stomac, centimentru cu centimetru, dar nu curge nicio picătură de sânge. Totuși, durerea este reală, fiindcă lama cuțitului taie țesuturile cu o poftă teribilă, faptul că sângele nu șiroiește nu trebuie să amăgească victima, probabil că Magicianul a pocnit din nou cele două degete, mijlociul și degetul mare, declanșând un nou coșamr sau, poate, revenirea în realitatea nebănuită...), și tu? Aaahhh... Nu mă așteptam la asta, Lucia, în pofida marilor
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
care mergea. Deodată călcă pe ceva tare, se împidică și căzu pe burtă. Simți o durere ca un cuțit înfipt înăuntru și nu putu nici să se ridice. Îi venea să urle de durere, dar se abținu cât putu. Lacrimile șiroiau ca o ploaie, nici ea nu știa de unde se adăpau. Se târî cum putu spre o bancă de pe marginea aleii. Durerile nu încetau și simți ceva cald care se prelingea pe picioare. Nu vedea bine și nici lumină nu era
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
umflase locul loviturii și abia când am adus-o În față am realizat că mă lovise cu un cuțit. lovitura fusese atât de puter- nică Încât nu simțisem impactul vreunui obiect ascuțit, ci doar o durere difuză. Tot spatele meu șiroia de sânge și pe rochia mea albă cu trandafiri albaștri apăruse o pată roșie care se Întinsese deja În flancul drept și Înainta vertiginos spre coapse. Adina Dabija 110 În loc să mă sperie, vederea sângelui m-a enervat. „Asta Îmi mai
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
scrisoarea de acceptare a universității canadiene, pe care o aveam În buzu- narul interior al rucsacului. Sau făcea și ea parte din vis ? Adina Dabija 136 — lucrurile nu sunt Întotdeauna cum am vrea să fie, spusese Jean-Claude În timp ce mie Îmi șiroiau lacrimile pe obraz. Îmi dau seama ce trebuie să simți. Și eu sunt la fel de derutat ca și tine și pot să-ți spun cu mâna pe inimă că nici mie nu-mi vine ușor, și cu atât mai puțin lui
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
din ce În ce mai Înalt, reverberându-se asupra celui de dinaintea sa. Totul a fost un fel de vibrație foarte puternică, de parcă aș fi intrat deodată În rezonanță cu cerul Însuși. m-am așezat pe scaun, plutind. Și, deodată, În fața ochilor mei Închiși, din care șiroiau lacrimi, o nouă nemișcare a apei. Apoi Père Joseph deschise o sticluță, din care Îmi turnă un ulei parfumat pe frunte. Atingerea aceasta m-a readus oarecum pe pământ. — Și acum, câteva lucruri practice, spuse Père Joseph, luându-mi dorje-ul
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
se umflase locul loviturii și abia când am adus-o în față am realizat că mă lovise cu un cuțit. Lovitura fusese atât de puternică încât nu simțisem impactul vreunui obiect ascuțit, ci doar o durere difuză. Tot spatele meu șiroia de sânge și pe rochia mea albă cu trandafiri albaștri apăruse o pată roșie care se întinsese deja în flancul drept și înainta vertiginos spre coapse. În loc să mă sperie, vederea sângelui m-a enervat. „Asta îmi mai lipsea“, mi-am
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
Singurul lucru palpabil era scrisoarea de acceptare a universității canadiene, pe care o aveam în buzunarul interior al rucsacului. Sau făcea și ea parte din vis ? — Lucrurile nu sunt întotdeauna cum am vrea să fie, spusese Jean-Claude în timp ce mie îmi șiroiau lacrimile pe obraz. Îmi dau seama ce trebuie să simți. Și eu sunt la fel de derutat ca și tine și pot să-ți spun cu mâna pe inimă că nici mie nu-mi vine ușor, și cu atât mai puțin lui
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
din ce în ce mai înalt, reverberându-se asupra celui de dinaintea sa. Totul a fost un fel de vibrație foarte puternică, de parcă aș fi intrat deodată în rezonanță cu cerul însuși. M-am așezat pe scaun, plutind. Și, deodată, în fața ochilor mei închiși, din care șiroiau lacrimi, o nouă nemișcare a apei. Apoi Père Joseph deschise o sticluță, din care îmi turnă un ulei parfumat pe frunte. Atingerea aceasta m-a readus oarecum pe pământ. — Și acum, câteva lucruri practice, spuse Père Joseph, luându-mi dorje-ul
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
sînt atît de sigur pe mine și parcă din senin m-au năpădit amintirile... și... Hai, dă-i drumul... Mi-amintesc... că aveam doar cîțiva anișori cînd m-ai luat pe genunchi și ștergîndu-mi cu dosul palmei lacrimile ce-mi șiroiau pe obraji, m-ai liniștit explicîndu-mi că eu dormeam cînd bunicul meu a trebuit să plece la Dumnezeu pentru că avea mare nevoie de el și că te-a rugat pe tine să-mi spui că nu trebuie să mă supăr
Viaţa-i complicat de simplă by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91691_a_93569]
-
de tipar, la propunerea mea, Laura? întrebă Iustin, extrem de sobru, după ce Laura îi șterse lacrimile și reașeză ochelarii. - Of, mărite Doamne!! Da, Tinule! Da! răspunse Laura, repezindu-se să-i strângă în brațe pe amândoi, bărbat și copilă, cu lacrimile șiroindu-i pe obraji. Iuliana o trase discret pe Mariana de mână și ieșiră împreună. - Știți, doamnă? Mă gândesc că a sosit momentul să-mi strâng lucrurile... Trebuie să pregătesc de îndată două căsătorii, nu una... Haideți să mă ajutați, vă
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]