729 matches
-
cea mai potrivită cu viața ei sau poate fiindcă fata ei nu s-a mai Întors niciodată, cu un chip de bocitoare și părul negru ca pana corbului, ud din pricina transpirației, căci e veșnic asudată și picăturile de sudoare Îi șiroiesc pe față și poate fi recunoscută de la mare distanță și Carlos o zărește cel dintîi și-și spune În sinea lui: uite că vine Coana-mare, așa-i zice el. Arminda Îmbătrînește În slujba stăpînilor legîndu-și soarta de a lor, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Daniel. Iartă-mă. I-am luat mîna și i-am sărutat-o În Întuneric. — Iartă-mă tu pe mine. Orice semn de melodramă se făcu țăndări cînd Bernarda se ivi În ușă și, cu toate că era practic beată, mă descoperi gol, șiroind, ținînd mîna Clarei În dreptul buzelor, cu lumina stinsă. — Pentru numele lui Dumnezeu, domnișorule Daniel. Ce rușine! Doamne Iisuse Hristoase. Unii nu se Învață minte... Bernarda bătu În retragere, zbuciumată, și am fost Încredințat că, atunci cînd efectele coniacului aveau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
monsieur Dardieu, mă consideră omul cel mai norocos din univers. L-am Întrebat de ce nu se Întorsese la Barcelona În căutarea Penélopei. S-a cufundat Într-o tăcere lungă, iar cînd i-am căutat chipul În Întuneric, l-am văzut șiroind de lacrimi. Fără să-mi dau seama prea bine ce fac, am Îngenuncheat lîngă el și l-am Îmbrățișat. Am rămas așa, Îmbrățișați În scaunul acela, pînă ne-au prins zorii. Nu mai știu cine pe cine a sărutat primul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
mâne neputincioasă pe scaun. Corpul nu i mai răspunde la comenzi. Uzura minții e extremă. — Asinius Pollio, își umflă Maternus vocea din plămâni, care s-a străduit să creeze instituții trainice pentru a servi culturii și slujitorilor ei... Lacrimi îi șiroiesc nestingherite pe obraji. Obosită, Agrippina se așază la loc și-i ia mâna într-ale ei ca s-o liniștească. Dar emoția e prea puternică. Pollio a fost singurul, în afara buni cului, care a înțeles-o. Și el credea în
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
s-a apucat să declare cu patetism de la înălțimea rostrelor din for că neglijarea cultului strămoșesc este un simptom de degradare morală. Așa că și-a sacrificat propria fiică. Ochii i se umezesc. În zadar s-a tânguit Vipsania. Cu lacrimi șiroindu-i pe obraji a căzut în genunchi și a îmbrățișat picioarele împăratului în văzul întregii Curți. Degeaba. Atât Augustus, cât și bărbată-său au rămas de neclintit. Pur și simplu i-au smuls copila din brațe. Biata de ea și-
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Eram Însoțiți de niște servitori zbârciți care mergeau șontâcăind, sacristiile parcă se prăbușeau bolnave de atâta aur și metale, de casetoane grele, de cornișe prețioase. În involucre de cristal tronau de-a lungul pereților chipuri de sfinți În mărime naturală, șiroind de sânge, cu rănile deschise presărate cu picături de rubin, Criști contorsionați de suferință, cu picioarele roșii de hemoragie. Într-o fulgerare de aur din barocul târziu, am văzut Îngeri cu fețe etrusce, grifoni romanici și sirene orientale care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
o gură de brandy și bău restul. Traseră lanțul toaletei și urmăriră cum apa țîșnește În vas. CÎnd se liniști, la suprafață era rozalie, iar dedesubt roșu Închis și siropoasă - ca un cocktail bine făcut. Dar curînd sîngele Începu să șiroiască din nou ca dintr-o pompă, răspîndindu-se În jur. — Și nu crezi că dac-ai pune, Îi zise Reggie arătînd spre tamponul sanitar, chestia acolo... Ea clătină din cap, prea speriată pentru a vorbi. Trase hîrtie după hîrtie de toaletă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
părere ai. Sinceră să fiu, nu prea am timp. Toți cunoscuții mei, plus cîțiva oameni pe care nu-i știu, vor sosi foarte curînd (Îmi verific ceasul), adică În mai puțin de o oră, iar eu stau aici, cu apa șiroind de pe mine, cu părul Încă ud, În timp ce și casa ar avea nevoie de o ultimă revizie Înainte de apariția musafirilor, inclusiv a membrilor familiei. — Ce-ar fi să mergeți În grădină să-l găsiți pe Dan, cît mă Îmbrac eu? Le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
spune Dan, pe un ton insistent, unei asistente aflate În spatele unui birou. Mon fils. Nous cherchons notre fils.1 Apoi, auzim: — Dan? Ne Întoarcem și Îi vedem pe Linda și Michael venind grăbiți de după colț, iar pe obrajii soacrei mele șiroiesc lacrimile. — L-am rugat pe vecin să aibă grijă de Amy, explică ea plîngînd. Am venit direct aici. — Unde e Tom? Întreabă Dan. Unde e? Ce se petrece? — Îmi pare rău, zice maică-sa și continuă să repete asta, În timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
de spus Josăphine, pentru a confirma sau infirma ce spunea aceasta. Apoi, încetul cu încetul, nu m-am mai gândit la nimic. O ascultam pe Josăphine. O priveam pe Belle de jour, îi priveam chipul de tânără moartă pe care șiroia apa, buzele învinețite de ultimul frig. Mi se pare că zâmbea, câteodată își înclina capul, iar gura părea să spună: „da, e adevărat, așa e, cum spune Pielea, totul s-a petrecut întocmai“. Se întâmpla în ajunul zilei în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
făcuse. Ronțăia ca un șoricel și lua înghițituri mari de vin, făcând cu limba o muzică suplă și cochetă. Afară, zăpada cădea pe înfundate. Se lovea de fereastră și părea să scrie pe geam litere care de abia se vedeau, șiroind cu repeziciune, ca niște lacrimi pe un obraz absent. Vremea transforma zăpada în zloată. Gerul își aduna zdrențele și apoi le împrăștia în dezordine. Ziua următoare avea să aibă chipul mânjit de noroi și fleșcăraie. Chipul unei actrițe netalentate după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
pușca pe umăr și cu echipamentul în spate, și care păreau să ne încercuiască, aproape dispărând în noaptea care începea să înghită ziua, în picioare, cu ochii goi, fără să facă vreun gest, fără nici un cuvânt, și pe care ploaia șiroia parcă fără să-i ude. Ai fi crezut că e o armată de umbre. Erau, totuși, aceiași bărbați tineri care bătuseră toată ziua orașul, intrând în cârciumi ca animalele sălbatice la adăpătoare, urlându-și cântecele, vomitând orori, dezbrăcându-se în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
uneori, măi alea vară pe căldurile astea mari, si mai ales că fata când ai „probleme” , nu ai cum și unde să te schimbi, dar nu trebuie să refuzi, n- ai încotro...Lăură își amintea fără voie, de câte ori i-a șiroit sângele pe picioare, umplându-i bocancii, câte bătături avea la picioare, cum se sufocă de cald, cum ar fi aruncat cât colo centura, dar ținută era ținută, disciplină era disciplină. - Nu prea ești vorbăreața, când vine vorba de armata, concluziona
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
și pe moarte, acolo, chiar în fața căminului studențesc, în imediata vecinătate a aleii principale, dar nimeni nu se arătă la orizont. -Unde mi-e supravegherea, omule! gândea Lăură, convinsă până atunci că este urmărită pas cu pas. Pauză...Cu sângele șiroindu-i pe cămașă, de acum individul insistă, reușind s-o mânjească destul și pe ea. Lăură continuă să-i înfingă creangă plină de spini în plină față, lovindu-l mereu cu putere . Deodată, la orizont își făcu apariția un grup
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
un podiș pustiu, pământ cafeniu acoperit cu pietre, lipsit completamente de vegetație. Se gândea cât de frumoasă e țara ei, adevărată grădină a Paradisului, raiul pe pământ. Abia aștepta să vadă culmile împădurite cu brazi, dealurile mănoase și apele limpezi șiroind printre stânci semețe. -Vezi de aceea, isi zicea ea în sine, n-aș putea trăi nicăieri altundeva...Nicio dragoste nu poate fi mai mare pentru mine decât dragostea mea pentru țară aceasta... Acest pământ străvechi, presărat cu oasele străbunilor săi
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
în hohote că și dansa...Îi făcu discret semn cu mâna, îi trimise câteva bezele și cu un fluierat prelung și sinistru trenul scrâșni nervos din rotile sale și porni târziu în noapte către necunoscut... LA TREABĂ! În zori, trenul șiroia unduind că un Harper gâfâind obosit printre coline. Lăură ațipise puțin, iar acum privea curioasă pe fereastră. Observa cum fâșia frontierei proaspăt arată acompania simetric calea ferată și avu o ușoară strângere de inimă. -Chiar aici, exact pe frontieră, isi
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
zăvorâre. Cu mâna rămasă liberă, își scoase calibrul său 12. Capul creaturii de coșmar se strecura prin deschizătură, iar fălcile anterioare se căscau lăsând să se vadă un sistem maxilar asemenea unui piston și înarmat cu colți tăioși! Când dinții șiroind de umoare vâscoasă înaintară spre el, Hicks băgă țeava flintei în botul monstrului și apăsă pe trăgaci. Detonația vechii arme de foc răsună în interiorul blindatului și capul spart căzu pe spate într-o jerbă de sânge-acid care ataca instantaneu ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
din difuzoarele de apă limită jetul de acid și diluă lichidul gălbui care rodea podeaua. Sufocată, Ripley se prăbuși. Gâtul îi era străbătut de zgârieturi roșietice. Se ridică anevoie alături de Hicks și Hudson. Potopul încetă și sirena tăcu. Apa care șiroia pe dulapuri și instalații dispărea în găurile produse de acid. Hicks se uită țintă la cilindrii de stază. ― Cum dracu' au făcut să iasă din cutiile alea? Nu se poate întrerupe un câmp de stază dinăuntru. Ei, drăcie, eram cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
de exploatare și circa medicală. Jeturile de napalm luminau haosul și incinerau atacanții pe rând. Câteodată, creaturile în flăcări se poticneau urlând înnebunite, fapt ce amplifica confuzia și violența incendiului. Dar strigătele lor exprimau mai multă furie decât suferință. Acidul șiroia din corpurile calcinate și deschidea cavități mari în podea, ceea ce mărea pericolul. ― Secțiunea medicală! strigă Ripley, bătând ușor în retragere împreună cu Newt. Retragerea în secțiunea medicală! Se răsuci și se năpusti în culoarul care lega cele două părți ale clădirii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
își pierduse simțul orientării. Încă o chemare sfâșietoare a lui Newt străpunse aerul. Mai slab? Nu-și dădea seama. Se întoarse. Panica se amplifica. Fascicolul lanternei lumina doar câteva pete de arsuri și umiditate. Vedea în fiecare protuberanță falii întredeschise șiroind de umori vâscoase. Cea mai neînsemnată cavitate era o gură căscată și amenințătoare. Își aminti un amănunt: caporalul îi dăduse un obiect pe care ea i-l dăruise fetiței. ― Hicks, coboară la mine. Am nevoie de localizatorul brățării pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
și vietatea umană se rostogoliră în puțul rectangular al sasului. Încărcătoarea căzu peste extraterestru, strivind o parte din torsul său și imobilizându-l sub greutatea ei. Acidul se scurgea din corpul creaturii rănite. Ripley manipula cu disperare comenzile aparatului. Acidul șiroind ajungea la ușile sasului: fumul se ridica deja, indicând faptul că deja își croia drum prin aliaj. Dincolo de sasul exterior era neantul. Ici și colo apărură câteva găuri și femeia se zbătea încă pentru a scăpa de chingile scaunului. Aerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
ceva pe-o tăbliță și număra: — ... o sută cinci, o sută șase, o sută șapte... Mai la vale, la picioarele ei, un om mic, mușchiulos, numai în fes și-n indispensabilii sine qua non, făcea flotări în ritmul numărătorii. Omulețul șiroia de sudoare, dar se vedea cât colo că e mulțumit. — Sultanul! - șopti cu admirație viziriul, arătându-l pe flotant. — ... o sută șaișpe, o sută șaptesprezece, o sută optșpe... - continuă cadâna. — E mare, dom’le! - se extaziase viziriul, urmărindu-și stăpânul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Despinei, peste masă, Iovănuț continua să se simtă vinovat deoarece, dacă Cetitoriul își aduce aminte, la un moment dat junele călugăr surprinsese fără voie mișcarea eminamente pofticioasă făcută de Despina de a duce la gură o ditamai ciosvârtă de berbec șiroind de sos, iar fata, observând privirea tânărului și citind în ea o tăcută dezaprobare la adresa lăcomiei ei când poate că pe întinsul Moldovei, în cătunele pitite între dealuri, în bordeie căzute într-o rână, la lumina pe sfârșite a opaițelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
să-ntorc capul - uite-așa, dintr-o dată! Ea mă strigă, mă caută. Nu mă ascund, nu mă opresc, merg la pas. Ca să mă ajungă, alergând, și-a Încălțat iar sandalele. Mă apucă de mână, mi se așează Înainte. Cu obrazul șiroind de lacrimi cu praf. Suspinând, Îmi cere să mă-ntorc. Acasă, zice ea, adică și la mine, acasa ceea. Nu zice, dar așa ar vrea să zică. Zice că vrea acasă, dar i-i frică să se-ntoarcă singură acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Eu mă uit numai la devușcă - și bine fac: Rusoaica a simțit, știe că Moș Iacob are de gând s-o Întrebe ceva; dar Încă n-o face - așa că-l Îndeamnă ea peste masă, cu fruntea Încrețită și cu lingura șiroind. Îl Întreabă din ochi: ce vrea el să-ntrebe? Bătrânul se hotărăște. Se ridică, se așează pe scaun. Apoi Își arată degetul inelar; cel cu verighetă. Devușca se apleacă, se apropie, se uită cu atenție, Întinde mâna, pipăie - apoi ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]