1,434 matches
-
oameni și cămile se scufundau uneori până la piept, o imensă întindere fără orizont, mai netedă decât cea mai netedă dintre mese, deasupra căreia soarele reverbera permanent, împiedicând vederea, tăindu-ți răsuflarea și făcând să fiarbă sângele oamenilor și animalelor. Nici o șopârlă nu poate supraviețui acolo, murmură în cele din urmă. Dacă te însoțește cineva, înseamnă că e năpădit de gânduri negre și o să-mi faci un serviciu scăpându-mă de el. Deschise micuța casă de bani zidită în podea și ascunsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
frunte, deschise ochii și, fără să se miște, privi în jurul său. Dormise fără să facă nici cel mai mic gest, fără să clintească un fir de nisip din stratul ce-l acoperea, insensibil la căldură, la muște și chiar la șopârla care, la un moment dat, îi trecuse peste față și acum stătea acolo, verde și albă, la mai puțin de un metru de nasul lui, cocoțată pe piatră, observându-l cu ochișorii ei rotunzi, negri și jucăuși, neîncrezătoare în acel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
în întunecimea pădurilor din apropiere se ascundeau franctirorii naționaliști hotărâți să doboare, la lumina focului, pe oricine ar fi comis imprudența de a se apropia. Așa că se transformase, cu timpul, într-un schelet înnegrit și prăfuit, adăpost pentru șobolani și șopârle, pe care chiar și vagabonzii îl ocoleau superstițioși de când unul dintre ei murise, într-un mod foarte misterios, în noaptea când, din întâmplare, se împlineau zece ani de la distrugerea sa. Marea navă centrală nu mai avea acoperiș și vântul umed
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
de problemele zilei de mâine și de poimâine, clipă de clipă puterea ei de seducție crește, asemenea unei femei atrăgătoare la ale cărei farmece se răspunde imediat, sporindu-i în felul acesta încrederea în sine. Capitolul nouătc "Capitolul nouă" Asemenea șopârlei primordiale, rămășiță fosilă a începutului lumii, dintr-o specie dispărută, el zace nemișcat în dormitorul întunecat, între el și soarele pe care îl iubea atât de mult stau storurile grele, pielea lui a început să se albească, firicele de praf
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
sau de vreo piatră mai mare, vizibilă. Nu era decât o gaură, o deschizătură în pământ. Pietrele de la gura ei se uzaseră de la vânt și ploaie și deveniseră de un alb murdar, iar pe alocuri crăpaseră sau se surpaseră. O șopârlă mică, verde se strecurase într-una dintre crăpături. Chiar dacă te aplecai peste marginea ei și priveai în jos, nu se vedea nimic. Singurul lucru care îmi era limpede era adâncimea ei înspăimântătoare. Părea de-a dreptul fără fund. Și apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
de murdar în Uruguay? — Habar n-am, dar așa susține ea. Zice că drumurile sunt pline de excremente de măgar, că e plin de muște scârboase, că de cele mai multe ori toaletele nu funcționează, că te împiedici la tot pasul de șopârle și de scorpioni. Cred că a văzut ea vreun film... și nu poate suferi nici gândacii. Ei nu-i place decât să se plimbe în mașini luxoase prin Sh½nan. Vai de mine! — Ba nu, eu m-aș duce în Uruguay
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
într-o dimensiune morbidă. Descuie ușa apartamentului - pe hol îl aștepta motanul Tubu, birmanezul care făcea parte din inventarul casei. Îl fixă cu ochii lui albaștri, de copil sadic, apoi căscă scoțând la iveală o gură roz, triunghiulară, ca de șopârlă. Îi întoarse spatele, se întinse pe labele din față, își înălță coada, arătându-i biluțele de sub ea. Prima grijă a lui Cosmin fu să scoată din rucsac Sfânta Treime și s-o așeze pe polița unde se mai afla fotografia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
era o cameră de luat vederi îmblănită, un mutant plin de microcircuite pe dinauntru. Dimineața, la trezire, Tubu îl privea fix, așezat în fotoliu. Când deschidea ochii, motanul căsca de-i trosneau fălcile, își arăta interiorul roz al gurii de șopârlă, apoi o zbughea să joace fotbal cu ghemotoacele de hârtie de pe mochetă. Era prea hazliu ca să fie adevărat, parcă juca rolul de pisică. L XXII A doua zi trebuia să plecăm din Cluj. Mergem la gară. Ghinion - C.F.R.-ul e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
mari! Gogoși! Palavre! parează Iepurele. Am început să ne obișnuim cu ele, pe cuvântul meu de cavaler, sare Bursucul. Asta-i bântuire reziduală, zău. Mai schimbă placa. Măgulește-ne! Renunță la banalități. Surprinde-ne și tu, cu ceva nou. Îndrăzniți...?!? Șopârlelor! Șobolanilor! Gândacilor! Broaștelor! Câinilor! Măi, măi, măi! Acu' am trecut, de la gărgăuni, la atacuri sub-urbane, sub centură, carevasăzică, face Bursucul. Trist, domnule, trist, trist, trist! Ș-apoi ce, ai probleme de vedere, cumva? insistă Iepurele. Ai glaucom? Noi suntem două
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
de la gărgăuni, la atacuri sub-urbane, sub centură, carevasăzică, face Bursucul. Trist, domnule, trist, trist, trist! Ș-apoi ce, ai probleme de vedere, cumva? insistă Iepurele. Ai glaucom? Noi suntem două capete: un Iepure și un Bursuc. Ce câini și ce șopârle tot îndrugi dumneata? Iar eu, ăsta, aici, de față... Brusc, solul clisos de sub ei, începe să se cutremure. O nouă găleată de țărână, amestecată cu viermuși, cu melcișori și cu bulbi de buruieni uscate, năpădește de sus. Intensitatea seismului neașteptat
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
din sârmă sau din fier forjat. În secunda cinci, Iulică este acroșat și placat, din plonjon, de doi haidamaci hidoși, bine-putreziți și este eviscerat numaidecât de către aceștia, care se bălăcesc până la coatele lor sidefii și țuguiate, în sângele său, ca șopârlele! Pe deasupra Fosei Infernului, se pogoară în cercuri concentrice, un cârd alb, înaripat și gălăgios, ca de cocori imperiali. Sunt detașamentele îngerești, trimise ca să respingă demonii din groapă! ghicește instinctiv Fratele. Dacă noi eșuăm, dacă nu reușim... Șefu'! Șefu'! Uite-mă
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
a halatului atinse o mână întinsă a lui Petre. Degetele o înșfăcară singure. ― Lasă-mă, lasă-mă!... Ajutor!... Nu! striga Nadina, zbătîndu-se să-și smulgă mâneca din mâna lui. Deodată simți brațul lui vânjos cuprinzîndu-i mijlocul. Cu o lunecare de șopârlă se smulse din haină, lăsînd-o în mâinile lui, iar ea, goală, alergă în colțul dinspre sufragerie și se piti după speteaza unui fotoliu. Lucirea mată a trupului ei stârni mai aprig pornirea bărbatului. Zvârli haina ce-o ținuse în mâini
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Îl propulsară cu o viteză nemaipomenită. Ateriză pe masă, peste farfurii, smulgând la ieșire bucăți din măruntaiele lui Kane. În urma lui se formă o dâră de sânge. Până să-și vină în fire, creatura fugi de pe masă cu viteza unei șopârle și se pierdu în coridor. Treptat, oftară, se dezmeticiră. Kane rămăsese răsturnat pe scaun cu capul dat pe spate, cu gura căscată. Bizar, Dallas se simți ușurat. Nici el și nici altcineva nu va avea de înfruntat ochii morți ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
ratat-o. A pornit semnalul de alertă și bestia a dat înapoi și a luat-o prin coridor. Unul din brațe, sau apendice, a fost smuls de tambuchiul interior, la închidere. S-a eliberat în mare viteză, cum își lasă șopârla coada. ― De ce nu? comentă Ash. Ea posedă o asemenea putere de regenerare. Inginerul își continuă relatarea, tot mai necăjit. ― O aveam! Când a scăpat de membrul rănit, a sângerat abundent, pe loc. Presupun că s-a cicatrizat repede ciotul, spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
moi ca plastilina și la fel de colorate și cu același miros aproape, de sămânță de in. Am avut brusc sentimentul totului. Era o lumină palidă, o tensiune fără limite, o intuiție fără comunicare. Am stat o clipă suspendați și apoi, ca șopârlele dimineața, ne-am dezmorțit încetul cu încetul, revenind la viața noastră limitată. M-am trezit transformat, transferat în Gina. Mi-e imposibil să mai amân descrierea, trăirea momentului ăstuia, indescriptibil și de netrăit. Zăceam pe spate și mă priveam în
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
și posturile ei erau codificate ca în baletul clasic. Singura cu care se juca mai mult, din tot grupul nostru, era o fată grasă cu mult peste normal și proastă ca noaptea, cu mișcări lente și pielea rece, ca de șopârlă. Avea un nume frumos, singurul ei lucru frumos, se numea Crina. Dar noi o despuiam răutăcioase și de urma asta de grație, zicîndu-i, bineînțeles, Balena. Balena și Puia erau mai tot timpul împreună. Nu e greu de ghicit care erau
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
dragostea și sufletul Maitreyiei jungla superstițiilor. Ritmul, karma, strămoșii... Câte puteri trebuiau întrebate și invitate pentru asigurarea fericirii noastre?... ― Ți-am ales piatra pentru inel, îmi spuse Maitreyi, dezlegând din colțul sari-ei o nestemată verde-neagră în forma unui cap de șopârlă, străbătută în creștet de o geană sângerie. Începu să-mi explice inelul. Va fi lucrat după ceremonialul căsătoriei indiene ― din fier și aur ― ca doi șerpi încolăciți, unul întunecat și altul galben, cel dintâi reprezentând virilitatea, celălalt feminitatea. Piatra o
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
râde întruna, și cine nu l-a auzit râzând la douăzeci, douăzeci și cinci de metri deasupra lui nu cunoaște bucuria râsului...; da, poate unii din aceștia le-ar plăcea, dar când vor da cu ochii de Maremore, care nu e nici șopârlă, nici pasăre, dar cântă mai frumos ca privighetoarea, sau cu Paralene, care se cațără cu unsprezece picioare deodată, ca păianjenii, deși are ochii mari, albaștri de domnișoară, și genele atât de lungi încît... - Ne-ai tras o spaimă! îi spuneau
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
aparțineau unor triburi umane diferite. Brian, spre deosebire de tatăl și de bunicul său, ale căror relații cu quakerii fuseseră de natură pur sentimentală, lua religia în serios. Poate că fusese influențat de nașul său, William Eastcote (cunoscut sub porecla de „Bill Șopârla“), un om foarte cucernic, stâlp al reuniunilor de la Casa Prietenilor și văr cu binecunoscutul filantrop Milton Eastcote. Familia Eastcote era foarte înstărită (inițial se ocupaseră și ei de „comerț“), iar William se retrăsese curând din profesia de avocat pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
la întrebare, dar îi spuse: — Tu îți petreci timpul pălăvrăgind la Băi și auzi ce spun oamenii. La cine vine? — Cum adică? — Cine sunt prietenii lui de aici? — Parcă N. — S-a certat cu N. — William Eastcote? (Acesta era Bill Șopârla, nașul lui Brian și omul care văzuse farfuria zburătoare.) — Sunt cam de aceeași vârstă și ăsta-i genul de om pe care Rozanov l-ar putea tolera. — Așa de bătrân e Rozanov? Asta nu înseamnă bătrân. George îi dădu drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și aproape irespirabilă din pricina aburilor. Ruby se uita peste marginea „oalei“, dar nu-și putea vedea eroul. În timp ce fierbeau la o temperatură de 45° Celsius, John Robert îi vorbea pe vocea lui aspră și fermă prietenului său William Eastcote (Bill Șopârla): — Slavă Domnului că nu mai aveți muzică de flaut aici. — Da, unii poate și-ar mai fi dorit-o, dar ar fi creat o atmosferă cu totul ireală, or ce-i caracteristic pentru Băi e că sunt atât de reale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
râul Enn pe Podul Roman și trecând pe lângă fabrica de mănuși, fie traversând Podul Nou pe lângă Hotelul Royal, care-și întindea terenurile până la râu. Drumul pe lângă hotel era ceva mai scurt, dar George voia să evite vecinătatea străzii Travancore. Bill Șopârla, de la care aflase unde domicilia Rozanov, îl înștiințase și de sosirea lui Tom. Eastcote ținea la George și-l prețuia. La Băi, toată lumea aflase că Tom McCaffrey se afla în oraș și că se instalase în locuința lui Greg și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
John Robert, cu vederea și mai orbită de brusca trecere de la lumină la întuneric, se îndrepta spre silueta în picioare, vag profilată în lumina din sanctuar și, în ciuda veșmintelor acum total diferite, recunoscu omul pe care i-l arătase Bill Șopârla la Băi. Se apropie de preot și rosti: — Rozanov. Acest cuvânt, bolborosit cu vocea bizară a lui John Robert, s-ar fi putut să nu-i spună preotului nimic dacă, cu același prilej, câteva persoane nu i l-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
nu dorea să piardă prea multă vreme cu această operație. Sosise și se instalase la Ennistone Royal Hotel, (casa din Hare Lane fiind pe atunci închiriată). Îi scrisese în prealabil lui William Eastcote (Rose Eastcote murise de curând), dar Bill Șopârla tocmai plecase la o conferință a „Prietenilor“ la Geneva. Singura persoană în care Rozanov mai putea avea încredere, în legătură cu chestiunea care-l frământa, era Ruby Doyle. John Robert nutrea nu chiar o afecțiune, dar un fel de respect pentru Ruby
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
orice chip să o pornească de-a curmezișul islazului și, de acolo, s-o ia pe câmp. Părintele Bernard se bucură să constate că Rozanov dădea semne de oboseală. Cărarea pe care urcaseră era povârnită și amândoi respirau gâfâit. — Bill Șopârla a văzut aici o farfurie zburătoare, spuse Rozanov. — Dar dumneavoastră nu credeți în asemenea lucruri. — De ce nu? Gândește-te la ce putem realiza noi, și mai adaugă un milion de ani. — Dar ei... nu apar... nu intervin. — De ce-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]