1,066 matches
-
În timp ce umbla, amețită, încerca una din acele crize de non-identitate prin care trece, probabil, fiecare dintre noi, într-un moment sau altul. Cât stătuse în poziție de „drepți“, în ușă, în spatele „tinerei ei stăpâne“, îmbrăcată în uniformă de cameristă, cu șorț, se simțise absolut invizibilă. Mă rog, preotul o observase, dar nu-i plăcuse felul lui de a o observa. Și acea tânără doamnă McCaffrey îi aruncase vreo două din surâsurile ei mieroase, dar asta nu însemna nimic. După cum nici acel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
să arate mai matură și, după o îndelungată consultare, își legase la gât o eșarfă de mătase, într-un fel care lor li se păruse foarte sofisticat. Pearl se aranjase gen „subretă de operetă“, cu o rochie albastră și un șorț elegant, vărgat. Când Pearl deschise ușa, Hattie rămase în picioare în camera de zi, unde aprinseseră focul la soba cu gaz. Nu alergase la ușă să-și întâmpine bunicul. Aștepta, netezindu-și întruna rochia, umflându-și funda eșarfei, aranjându-și părul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
lua în primire meșterul, cel care întindea asfaltul. Pe lângă meșter toți ceilalți lucrători păreau ucenici ucenicii lui, cu toții animați de dorința de a-l servi, fiecare cum putea mai bine. Meșterul, în salopetă și el, dar încins pe deasupra c-un șorț de pânză cauciucată, se lăsa pe brânci și întindea asfaltul descărcat din roabă. Pentru asta se folosea de o unealtă specială de lemn, asemănătoare rindelei, doar că ceva mai mare. Peste genunchi avea niște legături groase de piele umplute cu
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
alte plante aromate și tămăduitoare pentru ceai, că deh! În pădure crescuse o sumedenie de astfel de plante. Acum se gândea să facă o marmeladă de afine să o așeze în borcane ca să aibă ce mânca la iarnă. Își luă șorțul înflorat de bucătărie și urma să aducă lemne pentru focul din sobă. Când deschise ușa casei, razele soarelui pătrundeau printre crengile copacilor ca o ploaie de raze. Pe toate frunzele copacilor și pe firele de iarbă străluceau bobițele de rouă
Poveşti de adormit nepoţi by Moraru Petronela () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91533_a_92363]
-
și locatarii lui noi, mai ales când e chiar vorba de o casă proprie, unde și locuința și locatarii își dezvoltă reciproc toate defectele posesiei. Agitația lui Mini nu sp liniști când se găsi în fața unei necunoscute ursuze, cu un șorț mare, alb, de școală sau de spital, și care o întrebă fără bunăvoință: - Ce poftiți? Noroc că buna Lina, precedată de un mosor mare ce se rostogolea, sosea, mai astmatică ca totdeauna și, ca totdeauna, primitoare: - Dumneaei ... nu știe . Tu
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
deși când se hotăra să apară era sărbătorit. După acele scurte informații, Sia tăcuse odhnindu-se de o oboseală nemotivată și permanentă. Cu picioarele ei groase, rău încălțate, proptite cam răsfirat în covor și formând astfel un leagăn larg în poala șorțului de pânză albă, cu mâinile boccii - asprite de ceea ce va fi lucrat pe-acolo de unde venise - prinse zdravăn de nimerele fotoliului - domnișoara Sia nu era deloc grațioasă în repaos. Totuși, doctorul era mișcat de ceea ce numea: "sacrificiul acelei fete tinere
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
plăceau oamenii, nici bărbați, nici femei; pentru lenea ei erau obositori. Trebuia să te ocupi de dânșii, să le vorbești! Apoi era fata lui Lică, nus e putea potrivi cu oricine. Toate camaradele cunoșteau pe Lică: în mijlocul a treizeci de șorțuri albe, el glumea cu fetele, laolaltă cu a lui, tot așa de nepăsător ca de obicei. lipsită de imaginație, Sia avea totuși acea nevoie poporană de a mări și denatura lucrurile. Aventurile lui Lică, ocupațiile lui, nobleță familiei erau povestite
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
lui Laie, care-și deschisese cârciuma chiar la poarta bisericii "mari", suna atunci strident, supărător, zgâriind parcă liniștea plină de umbre dinlăuntru. Cârciumarul, un bărbat între două vârste, cu un pântec enorm, apărea într-un târziu, ștergîndu-și mâinile de nelipsitul șorț murdar și mirîndu-se, cumva, că existau mușterii când satul era pustiu. După ce cădea seara, clopoțelul lovit de partea superioară a ușii suna mai des. Pe măsură ce bărbații se întorceau de la lucru, dacă nu erau prea obosiți, unii se abăteau pentru o
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
Îl căuta din priviri pe Victor. Copiii se Întorseseră În grădină și așteptau acolo ca mama sau șoferul să vină să-i ia acasă. Luminaseră totul cu becuri de toate culorile și fețele guvernantelor erau palide, aproape la fel de albe ca șorțurile. Singura lor grijă era ca nu cumva să se murdărească iarăși copiii, căci nu mai era mult și aveau să vină ca să-i ia acasă. Îi strigau pe nume și prenume, pe rînd și se retrăgeau după ce doamna Susana Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
pudriera, ochelarii de soare și rujul În tub de aur. Ridică ochelarii, toți se aplecară să ridice celelalte obiecte, Cinthia Începu iar să tușească și Bobby spuse că mama n-avea niciodată bani În poșetă. Vilma se căută prin buzunarele șorțului și spuse că nici ea nu avea mărunțiș, Bobby nu vru să-i Împrumute și pînă la urmă Carlos plăti biletul, Înjurîndu-l de mamă pe individul de la parcare, numai din ochi desigur, căci erau de față doamna și copiii. Bineînțeles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
cu un vînzător de Înghețată de la D’Onofrio, auzi dumneata. Nilda a adus cu ea copilul pe care-l făcuse, nimeni nu știa În ce Împrejurări: pur și simplu Într-o bună zi Începuse să i se umfle pîntecul sub șorțul de bucătărie și Într-o seară a cerut voie să plece ca să nască. Peste o săptămînă era Înapoi, gata să plece la Chosica cu micul monstru pe care-l adusese pe lume. Dar preocupările ei estetice Îl priveau mai ales
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
șase ani la vară și că lua lecții acasă cu domnișoara Julia. Le spuse că știa să citească și să scrie corect și fără greșeli de ortografie. Una din ele, frumoasă foc, scoase un creion și un block-notes din buzunarul șorțului și-i spuse hai, să te vedem, scrie ceva. Julius luă creionul și Începu să scrie: „Domnișoara Julia are păr negru pe brațe“. Voia să mai scrie ceva, dar chiar În clipa aceea i se desprinse leucoplastul de la o ureche
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
de sus. Carlos azvîrli patul cît colo și o porni ca din pușcă, deschise ușa de la intrare și urcă În fugă pînă sus. Acolo le văzu pe cele două femei, cu puterile sleite, dar Încercînd Încă să se lovească. Aveau șorțurile sfîșiate, rupte În bucățele. Vilma plîngea cu sughițuri trîntită Într-un colț al camerei; Într-una din ultimele căzături Își rupsese degetul mic și, cînd o văzu Carlos, se apăra numai cu picioarele de atacurile intermitente ale Nildei. Domnișorul a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
ochii ca să nu vadă și-i astupară gura ca să nu-i poată blestema și-l duseră pe sus În camera lui. Avea cîteva zgîrieturi pe față, una chiar lîngă ochi, pe care i-o făcuse Vilma Încercînd să opună rezistență. Șorțul ei era făcut ferfeniță. Așa stăteau lucrurile cînd sosiră Susan și Juan Lucas, frînți de oboseală după o zi petrecută cu Lang și soția lui. Nilda le ieși Înainte spunîndu-le În gura mare și pe șleau toată povestea, dar ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
dar ei nu-l luau În seamă. Frații Arenas erau oarecum izolați: cineva povestise că În cartierul Chorrillos casele erau vechi și urîte și altcineva văzuse mașina familiei Arenas staționînd În fața unei case prăpădite din care ieșise o servitoare fără șorț. Puteai să stai În San Isidro, În Santa Cruz, În anumite sectoare din Miraflores (dar nu lîngă linia de tramvai, În afară de cazul În care stăteai Într-un palat sau Într-o casă arătoasă; dacă părinții erau Înstăriți, totul era În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
coridor al palatului. De acolo trecu la baie, unde Țanțoșa nu se dădea dusă de lîngă el pînă nu-l vedea intrînd sub duș. „Cu cît e mai rece, cu atît e mai sănătos!“, striga, umflîndu-și pieptul mai-mai să crape șorțul pe ea și părînd gata să strige din nou, fără mînie, ce-i drept, fiindcă Țanțoșa, cînd țipa, alunga mînia, făcînd loc calmului ei de ființă care are Întotdeauna dreptate. Juan Lucas le propuse să meargă la golf cu toții În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
mă păștea pre ven toriul, cum șoptise asistenta prea tare către Tovarășa, iar copiii auziseră și, cu voci de desene animate, cotcodăceau după mine: „Preventooooriu! preventooooriu!“... În clasa noastră era o fată Petruța, foarte brune țică și-mbră cată mereu în șorțul de uniformă cel mai decolorat din clasă. Părinții ei nici măcar n-avu seseră bani să-i cumpere o matri colă imprimată cu vopsea galbenă, cum aveam toți: mama ei îi cususe numă rul cu ață galbenă pe-o bucată de
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
concurs pe teme științifice, după care uitase de ea. —O să-ți pregătim o baie ca lumea, cu spumă, când ajungi acasă. Îi povesti despre șuvoiul de vizitatori de la patul vecinului său de salon aflat în comă: femei în rochii cu șorț; bărbați în cămăși albe și pantaloni negri, ca mormonii misionari din anii 1960. El îi primea toate poveștile împietrit, cu toți mușchii feței încremeniți până la unul. În a doua săptămână, în salonul comun intră un bărbat mai în vârstă, îmbrăcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
decât să agraveze lucrurile și că există pe lumea asta metode terapeutice cu mult mai sănătoase). Ca să reiau, somnul rămâne, așadar, de recuperat a doua zi după job sau, uneori, a treia etc. Ca în benzile desenate, mama își aruncă șorțul în cuiul de la bucătărie și își trage pe ea un costum de luptă, după care se duce să înfrunte forțele întunericului. Sau cam așa ceva. Schimbând însă puțin tonul, și în loc de concluzie, până la urmă câte cărți cu adevărat frumoase poate să
Curățenia de primăvară. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Cristina Ispas () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1771]
-
cît de fără speranță singur, sentimentul acesta cîntărea mult mai greu. Mă întrebam unde era David acum. Cu ce afaceri era prins Schneiderhahn și în care parte a sudului? Pe terasa unei cafenele de pe marginea apei, un chelner cu un șorț lung curăța mesele, cu cîrpa într-o mînă, iar în cealaltă un mănunchi de halbe de bere. Soarele apunea, ultimii consumatori plecau, în șarete sau cu bicicletele. Picioarele mele goneau peste pavaj, iar ochii îmi erau plini de lacrimi. Stăteam
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
simțise jenat și-i spusese să nu-l bage în seamă. Nu, nu, Lanark, soțul meu a pățit la fel înainte să dispară, i-a spus ea. Nu trebuie să neglijezi niciodată situația. îi mulțumi. Ea își frecă mîinile pe șorț de parcă ar fi vrut să și le șteargă, apoi îi zise brusc: — Te superi dacă te întreb ceva? — Nu. — De ce nu te dai jos din pat, Lanark, și nu-ți cauți de lucru? Am pierdut un soț care avea chestia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
o luă pe maică-sa de mijloc, și-i spuse: — Mămicuța mea mică, ce-ai zice de-o pipă? I-ai dat lu’ tata o pipă, dă-mi și mie una. Doamna Coulter scoase un pachet de țigări din buzunarul șorțului și i-l dădu mormăind. — N-ai tu vîrsta să fumezi, dar... — Așa e, dar măicuța mea mică nu-mi poate refuza nimic. Ăștia doi au discutat despre artă? — Mda, au tot vorbit de arta lor. — Hei, Thaw, prietenul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
o promisiune? Pot să comunic asta adunării bisericești? — Da. E o promisiune, zise Thaw abătut. Cu puțin înainte de Crăciun, lua prînzul la masa de împărtășanie, cînd intră o doamnă între două vîrste cu un nor de bucle argintii. Purta un șorț alb. Se uită lung la el, își mută privirea la pictura murală și se uită din nou la el. El se duse în grabă de la ea, zicînd: — Doamna Coulter! — Ei, Duncan? — Ce faceți aici? Lucrați la cantina școlii? — Mai scot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
încăperii. Picturile păreau mai vii și mai curate decît realitatea, și o tînără blondă, înaltă și frumosă stătea înclinată în ele, uneori nud, alteori îmbrăcată. Fata însăși, mai preocupată și mai neglijentă decît în portrete, stătea lîngă ușă cu un șorț pătat de măcelar. Cu o pensulă mică, adăuga frunze la reprezentarea copacului de dincolo de fereastră, dar se opri, arătă spre marginea tabloului și-i spuse lui Lanark: — E acolo. Da, apropie-te, apropie-te, se auzi o voce. Lanark se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Lanark cu o undă de dispreț. — Da. Nu mă placi, dar n-am ce face. Sînt în primul rînd literat, spuse el cu un ușor accent nazal, și chicoti în barbă. Blonda înaltă veni la marginea picturii ștergîndu-și pensula pe șorț. — Am terminat copacul, spuse ea sfidătoare. Pot pleca acum? Autorul se trînti din nou pe perne și zise cu dulceață în glas: — Bineînțeles, Marion. Poți pleca atunci cînd dorești. Am nevoie de bani. Mi-e foame. — De ce nu te duci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]