1,603 matches
-
nu ne punem întrebări.“ „Scuzați-l, e-un mitocan.“, am completat eu. Cezar s-a așezat cuminte la loc, rânjind blând și sincer. „Și mai aduceți trei beri, vă rog.“ Ospătărița s-a îndepărtat, fără să șteargă masa. „Că-cățea!“, a șuierat Cezar, doar pentru el. Am dat pe gât ultimele resturi de bere și-am recuperat niște cipsuri de la masa vecină. Tocmai se ridicaseră oamenii, era păcat de ele. „Ce mai face, mă, frate-tu?“, l-am potolit pe Cezar. „S-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
forțele de pază sunt inutile, fiindcă nici unul dintre prizonieri n-ar fi putut opune vreo rezistență. Cei douăzeci de războinici din jurul clădirii fuseseră retrași Într-o cazarmă situată la cincizeci de pași. Noaptea căzu din negurile iernii odată cu viscolul care șuiera la ferestre. Nu se mai vedea nimic la doi pași. În odaie, prizonierii adormiră amorțiți de căldura trupurilor Înghesuite, de foame și de uriașa oboseală a drumului. Paznicul se postă În fața ușii, dar, la scurtă vreme, se așeză mai confortabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
pentru cazurile În care arcașul se sacrifica În fața unui număr copleșitor de dușmani. „Două săgeți, apoi alte două săgeți, Într-o cadență de o lansare la trei secunde. Aceasta e moartea cea mai frumoasă pentru un arcaș... ” Cele două săgeți șuierară prin cerul iernii, lovindu-i pe ambii ieniceri. Targa se prăbuși, iar trupul căpitanului se rostogoli pe dalele de piatră ale curții. Alte două săgeți porniră spre curte, iar doi ieniceri din apropiere se răsuciră cu gâtlejurile străpunse. - Prindeți arcașul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
de trupul soțului ei. Hai, Murguleț... nu mă lăsa acum... Încă puțin... Calul necheză, ca și cum ar fi Înțeles că trebuie să alerge mai repede. Dar zăpada era groasă, iar goana cailor era grea. Erau cu toții obosiți. Iar săgețile continuau să șuiere. Alți cai se auziră pornind pe urmele lor. Poiana nu se mai sfârșea. - Hai, Murguleț... spuse din nou, cu glasul Înecat de lacrimi. Scoate-ne din valea asta a morții... Alți cai căzură, loviți de săgeți. Erina vedea liziera pădurii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
piept și una În coapsa dreaptă. Tânărul se rostogoli În iarbă fără să Înțeleagă, Încă, ce se Întâmplă. Lângă el căzură alți luptători, unii cu pieptul străpuns de săgeți, alții răniți ușor. Ultimii Încercau să se ridice, dar noi săgeți șuierară prin aer, doborându-i. Apoi, cele două limbi de șarpe ale călăreților Încercuiră grupul moldovenilor. * - Dumnezeule... șopti voievodul, alb la față. E o baie de sânge acolo... Pietro Îi Înmână voievodului ultimul mesaj al Apărătorilor: Trupe masive ale spahiilor pregătite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
decât de Scrisoarea unui ministru. Unii râd, alții sânt indignați; fataliștii spun că aceasta nu mai este "teoria ondulațiunii", ci practica poticnirii; pozitiviștii studiază lucrul d-aproape și descopăr la fiecare din edițiile Scrisorii ciudățenii nouă; optimiștii aplaudă farsa, pesimiștii șuieră victima ei principală - în sfârșit un adevărat scandal... Cine până acuma nu se asoțiază la senzația generală sânt foile oficioase și ordinile de zi ale Camerelor, se speră însă că curentul le va scoate în curând din răutăcioasa lor muțenie
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
pantalonii atîrnau pe corpul lui sfrijit, ar mai fi putut încăpea înăuntru vreo doi ca el. Alin zăcea pe pat, învîrtind un controller în mîini, în fața unui ecran mare pe care fuseseră înghețate cîteva creaturi colorate. Ce cauți aici? a șuierat el, după ce mama lui a ieșit din cameră. Așa mă-ntîmpini? Și io care ziceam că sîntem prieteni... Dar a rămas să ne vedem mîine... S-au schimbat planurile. Ai ceva împotrivă? Nu. Dar... Pot să rămîn peste noapte la tine
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
pe ăia de la un alt joc. Nu-i același lucru. Ce să faci cu banii falși?! Hai mai bine pe pedepse, a spus Marcu. E mai distractiv. Ce-o să mai rîdem! Da, da, a bătut din palme Alin. Bine, a șuierat nemulțumit Radu. Dac-o tot dați cotită cu banii... Da' să nu spuneți după aia că de ce-ați ajuns la spital. Voi ați vrut-o. Asta în cazul în care-ai să cîștigi, a rîs Marcu. Ce vrei să
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
mai ținea ancorat și fără care, dacă i-ar fi dat drumul, ar fi zburat după după pungile cu apă. Ce-ai acolo? a spus Radu, încercînd să-i descleșteze degetele. Nu, s-a împotrivit Cornel. Dă-l încoa'! a șuierat Radu. Radu i-a strîns cu putere degetele, strivindu-i-le. De durere, Cornel a dat drumul supereroului din pastic. Și-a frecat degetele dureroase. Radu a învîrtit pe toate părțile soldățelul, cercetîndu-l ca în bătaie de joc. De fapt
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
le-a fost stricată în mod brutal de intrarea mamei lui Marcu, care, apropiidu-se de grupul format din proful de religie, mama lui Cornel și Cornel, a început să discute cu ei. Aia nu-i mama ta? Ba da, a șuierat Marcu, pe un ton care semnala că încetase orice joc. Dar semnalele se pare că n-au ajuns unde trebuie. Sînt mama lui... și-a găsit Alin ceea ce credea că-i un alt ton feminin printre poțiunile lui de schimbare
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
aceea ni i-au confiscat. La intrarea în comuna unde locuiau socrii, era altă mașină de miliție și alți milițieni care opreau toate mașinile ce intrau în localitate. Mama lor de tablagii! Să vedeți că ăștia ne iau cașul, a șuierat printre dinți Ghiță, nervos. Coborâți cu toții din mașină. A avut loc o explozie la un reactor nuclear, la Cernobâl, la „frații noștri” ruși. Va trebui să luați aceste pastile cu iod pentru a nu fi afectați de radiații. Să stați
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
unor aripi Întinse. Straie de o croială neobișnuită, ca și marele turban Înfășurat În jurul capului. Barba era și ea lungă și moale, după uzul oriental. Pe chipuri, semnele unei bătrâneți avansate. - Cu toții... cu toții morți, continua să spună bargello, năucit. - Taci, șuieră Dante enervat. Lasă-mă să ascult. - Ce să asculți? - Ce spun morții. Omul acesta nu făcea parte din echipaj. Cu siguranță nu era marinar. I-ai văzut mâinile? Și veșmintele? Era un pasager. Și toți erau deja morți când corabia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
că se prăbușise peste el. - Toți merg la Santa Maddalena, priorule! Îi grăi omul. Acolo e relicva de la Răsărit! Dante se trase Într-o parte, evitând masele care Înaintau asemenea unui val de-a lungul străzii. - După relicve? Gloata asta? șuieră poetul, neîncrezător. Secretarul ridică din umeri, În timp ce Înlătura din drum un țăran, Îmbrâncindu-l. Omul nici nu păru să Își dea seama, cuprins de nerăbdarea de a fugi Înainte, cu ceilalți. - Călugărul Brandan, predicatorul de miracole, a sosit de pe pământul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Înfășurat Într-o mantie de lână albă. Fața acestuia, marcată de un nas acvilin, era Însemnată de o cicatrice prelungă, care cobora de la o sprânceană până la obraz. O lovitură care numai printr-un miracol nu Îl ucisese. - Jacques Monerre, francez, șuieră hangiul. - Un francez? Și ce-l aduce prin părțile astea? Hangiul ridică din umeri. - E din Toulouse, așa a zis. Vine de la Veneția. Un litteratus, ca și moșneagul din spate. - Toulouse... dar vine de la Veneția, repetă poetul ciupindu-și buza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Învins noi atunci: printre aretini nu era nici unul așa de fioros ca tine. Între timp, Dante ajunsese până la el. Îl măsură din cap până În picioare, oprindu-se asupra veșmintelor arătoase pe care le purta. - Cecco, Încă mai ești pe aici? șuieră el. Totuși, știi că la Florența nu e loc pentru derbedei și pentru jucători. Credeam că ești deja În drum spre Roma: În Cetatea Eternă s-o găsi, cu siguranță, mai mult loc pentru tine și isprăvile tale și un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
semn din cap, porunci ca dispozițiile priorului să fie executate. În timp ce străjerii Îl dezlegau pe nenorocit din frânghii, se apropie de Dante. - Dar ticălosul acela e vinovat de furt mărturisit. Și apoi... și apoi pare să știe de o comoară... șuieră cu un licăr de lăcomie În ochi. Poate că n-ar strica să Îl mai tragem puțin În frânghii, ca să Își deșarte toată desaga... Dante Îl fulgeră cu privirea, furios pe ceea ce căpetenia gărzilor izbutise să audă. Era sigur că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
pe timp de noapte. Nevasta dumitale, Gemma, pesemne că nu prea are parte de bucuriile patului conjugal, chiar dacă ți-a fătat copii. Dar, firește, În „Paradisul” meu culcușurile sunt mai dulci decât În casele Florenței, după cum spune toată lumea. - Taci, femeie, șuieră poetul, negru la față. Cealaltă izbucni În râs, bătându-se cu mâinile peste coapse. - Se pare că ai scris versuri de iubire pentru vreo șaizeci de frumuseți, În afară de ea, continuă pe tonul ei sfruntat, după care Îl arătă cu degetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Florenței era cea care vorbea prin gura lui. - Pentru că am motive să cred că acest edificiu este legat de o crimă. Și e de datoria mea să parcurg calea adevărului, În timp ce datoria voastră e să mă ajutați pe acest drum, șuieră el, izbind cu degetul arătător În foaia pe care maestrul continua să o ignore. Omul părea interzis. Se mărgini să Îi cheme pe ceilalți doi cu un semn, Înainte de a se apleca, În sfârșit, asupra desenului. - O construcție neobișnuită. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
bine să ne adresăm minții lui, decât să facem apel la mădulare sau măruntaie. Și, cu siguranță, dumneata ești mintea acestui Consiliu, după câte știm. - Se pare că umila mea persoană face obiectul unui studiu atent din partea servitorilor lui Bonifaciu, șuieră poetul. - Servitorii lui Bonifaciu sunt servitorii Bisericii. Păstorii poporului lui Dumnezeu. Și ca atare călăuzesc cu blândețe turma care se Încrede În ei, Întărită În certitudinea credinței, și alungă lupii care ar vrea să masacreze această turmă pentru a-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
că autoritatea Comunei nu se grăbește atât de tare să Îi reteze posibilitățile de a face rău. Mi se poruncește să aștept, când cu o scurtă cercetare aș putea să Îi descopăr ascunzătoarea. Sfătuiți-mă cum să fac. - Dante Alighieri, șuieră cardinalul, mijindu-și ochii până când și-i transformă În două fante. Iarăși el. Căpetenia Încuviință. - Iubirea pe care papa Bonifaciu o nutrește pentru orașele care Îi sunt credincioase mă Împiedică să intervin În treburile cetății voastre, explică Acquasparta, și ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
sub acoperișul măsurii omenești. „Nu știu”! Sculptează-le În bronz pe poarta casei dumitale! Dante strânse din pumni, Învingându-și pornirea de a se ridica și de a pleca. - S-ar spune că domnia ta știi mult mai multe decât mine, șuieră el În replică. Bătrânul luă clepsidra și o răsturnă. Expresia i se Îmblânzise, ca și când ar fi vrut să i se ierte sarcasmul din urmă cu câteva clipe. - Timpul petrecut și lucrurile văzute și măsurate sunt cele care Îmi insuflă certitudinea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Glasul lui Monerre sunase calm, distant. Dar exista o căldură tainică În vorbele lui. - Și nu numai al lor! Îl Încolți poetul. - Vino cu noi! repetă celălalt. Să-l răzbunăm pe ultimul Împărat, acvila asasinată. - Cu voi? Cu Ordinul Templului? șuieră priorul. Monerre se Îndreptă din șale. Apoi Încuviință Încet. - Cum ai descoperit? Nu era dezamăgire În glasul său, ci doar surprindere. Stânjeneala unui copil surprins În timpul unui joc interzis. - Am fost sigur atunci când ți-am auzit cuvintele. Povestirea călătoriilor dumitale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
izbucni Într-un plâns Înăbușit de sughițuri. Plânsul acela Îl rechemă pe prior la realitate. Se Întoarse către prietenul care se zgâia prostit la rămășițele sângerânde, Îngrămădite la câțiva pași de ei. - Dezmeticește-te sau ești pierdut, ca și femeia! șuieră el, scuturându-l de un braț. Celălalt rămânea nemișcat, ca și când ar fi fost surd. - Nu era o femeie... bâigui el. Făcu doi pași În față, ieșind la vedere. Acum fixa trupul cu niște ochi aprinși de o stranie luxură. - Urmează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
văzut câțiva nătăfleți plecând de-aici cu un picior în spate.“ A fost foarte dur cu mine în dimineața aceea. Era o vreme geroasă, pământul era înghețat, buruienile erau frânte sub brumă, iar râul trimitea în sus vapori și trenurile șuierau dâre lungi de abur în cerul întins și albastru cu tentă de Wisconsin; mânerul de aramă al scaunelor din răchită era lustruit de mâinile care le atinseseră, răchita era aurie și scorojită, măsliniul și cafeniul huselor era și el auriu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
nas imens și o față cu pielea lăsată, cu pungi la ochi ca un cormoran, oțărât, verzui și cenușiu. Răbdător, cu o privire plină de hărnicie și vulgar, stând pe scaun ca un vaquero care se prăvălise greoi în șa, șuiera când respira din cauza marii lui greutăți și a trabucului său iute. Îi creștea păr din nas și pe spatele degetelor. Diversele momente ale anului erau tot una pentru el. Că era mai sau noiembrie, își lua micul dejun la ora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]