2,199 matches
-
că, angajându-se să vorbească despre perfecțiune, nimerit ar fi să recurgă la o formă/formulă sfântă. Prima parte se intitulează Transsubstanțierea hyperionică a lumii și reproduce un text din Spațiul poetic eminescian (1982), mai precis Întregul capitol Luceafărul - spațiul absolutului. În viziunea lui George Popa, Eminescu dezvoltă „o sinteză de spații” (deopotrivă fizice și sufletești) care facilitează declanșarea stărilor tensionale (sau chiar conflictuale) Între cele două sfere pe care le reprezintă absolutul și contingentul. „Spațiile” descoperite de George Popa În
ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Voica () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1557]
-
eminescian (1982), mai precis Întregul capitol Luceafărul - spațiul absolutului. În viziunea lui George Popa, Eminescu dezvoltă „o sinteză de spații” (deopotrivă fizice și sufletești) care facilitează declanșarea stărilor tensionale (sau chiar conflictuale) Între cele două sfere pe care le reprezintă absolutul și contingentul. „Spațiile” descoperite de George Popa În cel mai de seamă poem eminescian sunt În număr de patru, Însă numai trei sunt specifice personajelor lirice propriu-zise. Lui Cătălin Îi corespunde „spațiul strâmt”, Cătălina se simte atrasă de „spațiul ascensional
ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Voica () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1557]
-
ființă terestră) și un spațiu care transcende timpul și locul, și care este dedicat „ființei supreme”. Este interesant de observat că „ființa supremă” nu este socotită de George Popa entitate separată, ci „conștiința de sine a luceafărului, a geniului, spațiul absolutului”. În Încercarea de a identifica spațiile sugerate de poemul eminescian, George Popa distinge Între cele terestre și ideale, văzând În aspirația Cătălinei de a-și depăși condiția, ”elanul structural ființei umane către dezmărginire”. Participarea umană la cosmic este posibilă numai
ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Voica () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1557]
-
atemporal, Între contingent și absolut”. Admirabila interpretare a strofei finale, În care efectele prozodice sunt surprinse cu finețe, Înnobilează ideea că În mintea omenească ”Încap (În concepte, n. n.) doar secvențe ale contingentului și finitului, dar se opresc interzise la țărmul absolutului”. În partea a doua a eseului, intitulat transvaluarea hyperionică a temporalității și purtând subtitlul Luceafărul - o dramă a Timpului? George Popa discută cu rafinament conținutul conceptelor antinomice din marele poem. Autorul este de acord că la baza Luceafărului, stă o
ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Voica () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1557]
-
convertirea sufletească a spațiilor, ținând cont adesea de natura lor „muzicală sau luminoasă”. Eul liric eminescian - la definirea căruia contribuie pe lângă unele poezii și prozele Sărmanul Dionis și Cezara - a trăit cu intensitate viața, dar a luat ca martor și absolutul că sentimentele sale nu sfârșesc aici. Dorul eminescian este Înțeles de George Popa ca „aspirație nemărginită” și ”deschidere nelimitată a eului către cosmos cu lumea dinafară”. Iar În privința definirii temporalității din Luceafărul, autorul studiului descoperă pe lângă timpul „imanent, heraclitian” de
ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Voica () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1557]
-
ajunge să fie imaginea În oglindă a lui Eminescu, o oglindă cu suprafața ei argintie plină de semnificații. Prin studiul său Luceafărul, Treptele spiritului hyperionic, George Popa propune o nouă perspectivă asupra capodoperei eminesciene, străbătând adică o distanță uriașă În absolutul etern.
ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Voica () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1557]
-
trupului și a facultăților lui, să ajungă să nu mai fie atrași de aceasta. Faptul acesta nu înseamnă refuzul și excluderea plăcerii legate în mod firesc de legătura trupească, ci nealipirea de ea, refuzul de a face din ea un absolut al vieții conjugale. Plăcerea nu trebuie să fie scopul, ci urmarea firească a legăturii de iubire dintre soți34. Desfrânarea este un păcat animalic, căci urmează pornirile unei patimi ce domină în animale. Am putea spune că desfrânatul întrece pe animale
Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]
-
Dumnezeu, Care ar trebui să fie scopul ei esențial. Orbit de desfătarea simțurilor pe care i-o produce această patimă, omul se lipsește astfel de desfătarea spirituală cu bunurile cerești. Plăcerea privită ca scop în sine devine pentru om un absolut, care-L exclude pe Dumnezeu și-I ia locul 127, iar din această pricină se ajunge la transformarea dorinței de absolut, care înainte era îndreptată spre Dumnezeu, într-o dorință exclusiv carnală, pătimașă, impersonală ce devine o formă de autoidolatrie
Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]
-
pradă pasiunilor și concupiscenței ce îi împiedică intrarea în Împărăția Cerurilor: Carnea și sângele nu pot să moștenească Împărăția lui Dumnezeu, nici stricăciunea nu moștenește nestricăciunea (I Cor. 15, 50). Plăcerea privită ca scop în sine devine pentru pătimaș un absolut care-L exclude pe Dumnezeu și-I ia locul. Prin desfrânare, omul își face din voluptate un idol129. Atunci omul nu mai vede centrul ființei sale în chipul lui Dumnezeu pe care-l poartă în sine, ci în funcțiile sexuale
Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]
-
esență, ci doar să-și rotească punctele de interes. O formulare care se potrivește, de altfel, cu unitatea pe care Guénon o susține riguros. Dă, pe lîngă asta, și rețete de ,asimțire" a acestui Unu inexprimat, căutînd căi pe care absolutul se împărtășește fără să se împartă: limbile, cetele de îngeri, culoarele de aer ale spațiului. Recuperarea la care tinde el ține, oricum, mai mult de o nostalgie de eon în declin decît de-un totalitarism revanșard, pus pe ,amenzi". Cumva
De sec, de frupt, de poftă by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11517_a_12842]
-
oameni. Și atunci visează în fața șevaletului făpturi sincretice, pe jumătate pămîntene, pe jumătate forme eterne, ipostaziate, de cele mai multe ori, în misterioase nuduri feminine. Indiferent cum se raportează în particular un pictor sau altul la nud ca temă de atelier, în absolutul viziuinii sale tainele goliciunii dumnezeiești se insinuează și mișcă asemenea misticului nimica din celebra formulare a lui Caragiale. Fie că este straniu pînă în pragul suprarealității, fie că se naște frust din materia cromatică, asemenea lui Adam din pămînt, fie
Nudul, între mistică și păcat by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9015_a_10340]
-
încercarea de a crea o administrație eficientă și responsabilă. Este necesar un sprijin politic pentru ca poporul irakian să reușească să obțină o stabilitate de durată și să continue să muncească pentru prosperitatea sa. Sprijinul tehnic și financiar este de asemenea absolut necesar. Este esențial să nu reducem prezența internațională în Irak, fără de care progresele făcute până acum ar putea fi periclitate. România observă cu satisfacție recentele demersuri făcute în Liban și, în mod special, progresul făcut în pregătirea unor forțe extinse
[Corola-publishinghouse/Administrative/2017_a_3342]
-
încifrat în versurile lui Mallarmé, ermetic enunțat în ale sale Divagații, spre a fi, îndeosebi în temeiul acestora din urmă, insistent explicitat de alți poeți și de toți exegeții conceptului modern de poezie. Esențială e considerarea poeziei ca expresie a absolutului. Și cum absolutul nu există decât ca noțiune, el se identifică, în înțelegerea mallarmeană, cu „nimicul”. Inexistentul poate fi numit, în schimb nimicul (absolutul) se autogenerează în ființa cuvântului. Nu îi rămâne, în consecință, poetului, pentru accederea la absolut, decât
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289675_a_291004]
-
lui Mallarmé, ermetic enunțat în ale sale Divagații, spre a fi, îndeosebi în temeiul acestora din urmă, insistent explicitat de alți poeți și de toți exegeții conceptului modern de poezie. Esențială e considerarea poeziei ca expresie a absolutului. Și cum absolutul nu există decât ca noțiune, el se identifică, în înțelegerea mallarmeană, cu „nimicul”. Inexistentul poate fi numit, în schimb nimicul (absolutul) se autogenerează în ființa cuvântului. Nu îi rămâne, în consecință, poetului, pentru accederea la absolut, decât să se instaleze
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289675_a_291004]
-
poeți și de toți exegeții conceptului modern de poezie. Esențială e considerarea poeziei ca expresie a absolutului. Și cum absolutul nu există decât ca noțiune, el se identifică, în înțelegerea mallarmeană, cu „nimicul”. Inexistentul poate fi numit, în schimb nimicul (absolutul) se autogenerează în ființa cuvântului. Nu îi rămâne, în consecință, poetului, pentru accederea la absolut, decât să se instaleze în cuvânt, făcând abstracție de întreaga realitate, inclusiv de propria lui existență fenomenală. Să devină - în formularea lui Hugo Friedrich - doar
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289675_a_291004]
-
conflictului (polemos). Regăsim În Fenomenologia spiritului a lui Hegel (1807), apoi În marxism și la reprezentanții Școlii de la Frankfurt, ideea unei violențe ce sălășluiește În inima Ființei, concepută ca incluzând negativitate și contradicție, cu sau fără reconcilierea finală Într-un Absolut. Pentru Karl Marx, o revoluție Împotriva acaparării capitaliste a mijloacelor de producție trebuie să ducă la suprimarea luptei de clasă. Friedrich Engels pune mai puternic accentul pe rolul predominant al instanței economice În dinamica socială. Ce exercițiu de forță, dictatura
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
vizionar, ci un întemeietor de forme"; tot el "impune în plus gloria fără sfîrșit de a da artei ceea ce îi aparține veșnicie și risc". Cînd așază pe Arghezi lîngă Ion Barbu, constată: "Unul e o pradă a relativului, celălalt preferă absolutul". În alt loc: "Arghezi nu suferă, ci potrivește". Pentru critic, tăcerea instituită în presă după plecarea dintre cei vii a lui Ion Barbu "este de fapt cel mai de seamă omagiu pe care destinul îl aduce poetului". Considerat prin excelență
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
-i afle la domiciliu, spre a-i aresta ei continuă să fie în țară, dar nu li se dă de urmă (?!). Vituperează intelectualii, cu deosebire pe cei occidentali, care alegeau fără constrîngeri comunismul, față de cei din țările comunizate. Petiționari ai absolutului, cum îi numește Monica Lovinescu, intelectualii occidentali vedeau promisiunea Paradisului terestru în doctrina comunistă, instaurată în Rusia de extrema stîngă prin Revoluția bolșevică. Tot aici, va fi impusă, prin Stalin, minciuna totalitară, practicată mai apoi pe scară largă în tot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
fericit sau Cum să reușești în viață a lui Dale Carnegie. Isihie: fericire. Și nu numai în anumite locuri, la sfîntul munte. Pretutindeni. O rețetă universală". Nu există o singură cale pentru accedere la mîntuire, rezultatul contează, nu meandrele realizării absolutului. După cum i-a spus Părintele Cleopa, pe care l-a cunoscut și vizitat la Sihăstria, există o ciudată ispită de dreapta ispita credinței, prin care avem tentația de a crede că prin ea le rezolvăm pe toate. De sîntem bolnavi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
ca lipsa de hrană și afecțiune la trei ani. Și unde să cauți modele dacă nu acolo unde stai cea mai mare parte a timpului tău, la școală? N-o să-mi spună nimeni că un adolescent care nu concepe decât absolutul, ca orice adolescent, își poate face un model din cel care întinde mâna și ia înainte de examen din mâna lui, plicul cu câteva sute de mii de lei, și face asta fără vreo tresărire vizibilă de demnitate. Chiar și cei
Cum am spânzurat-o pe Emma Bovary by Doina Jela [Corola-publishinghouse/Science/937_a_2445]
-
de simbol și de sugestia muzicală. Pe linia controlului ritmului și a concentrării emoției, cu P. și poemul în proză se rafinează. El este deopotrivă interesant ca dramaturg, fiind autorul primei piese de idei, care e și prima dramă a absolutului din literatura noastră: Solii păcii (în „Literatură și artă”, 1900-1901). Un conflict interior, născut de jindul după un suprafiresc ideal, capătă aici veșmânt de basm și de alegorie: prințul Viorel renunță la preapământeana Ileana pentru Simina, epifanie a perfecțiunii abstracte
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288770_a_290099]
-
a însemnat viziunea istoristă a gândirii ca gândire absolută. Abandonarea în plasa dialecticii sale, nu ne pune doar la adăpostul alogicii condiției umane, ci și la adăpost de orice impreviziune publică. Pasiunea individuală și colectivă dispare în conștientizarea raționalității acelui absolut care este istoria ca gândire. Mirarea originară este soluționată astfel în evidența logică, iar ceea ce era problematizat de cele două instanțe interogative este total clarificat. Sensul vieții, destinația și raportul ei cu Absolutul, mai mult, rezolvarea sa în absolutul clar
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
și colectivă dispare în conștientizarea raționalității acelui absolut care este istoria ca gândire. Mirarea originară este soluționată astfel în evidența logică, iar ceea ce era problematizat de cele două instanțe interogative este total clarificat. Sensul vieții, destinația și raportul ei cu Absolutul, mai mult, rezolvarea sa în absolutul clar al unei Substanțe sau în cursa rațională a Istoriei, constituie poziția definitivă pe care o adoptă aceste filosofii, oferta de sens pe care ele o acordă existenței noastre. Ajunși aici își face însă
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
acelui absolut care este istoria ca gândire. Mirarea originară este soluționată astfel în evidența logică, iar ceea ce era problematizat de cele două instanțe interogative este total clarificat. Sensul vieții, destinația și raportul ei cu Absolutul, mai mult, rezolvarea sa în absolutul clar al unei Substanțe sau în cursa rațională a Istoriei, constituie poziția definitivă pe care o adoptă aceste filosofii, oferta de sens pe care ele o acordă existenței noastre. Ajunși aici își face însă apariția bănuiala că ne-am împins
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
rațională a Istoriei, constituie poziția definitivă pe care o adoptă aceste filosofii, oferta de sens pe care ele o acordă existenței noastre. Ajunși aici își face însă apariția bănuiala că ne-am împins dincolo de posibil și că am greșit startul, absolutul gândirii; mai realizăm că neajunsurile experienței sau bogăția alogică a situației concrete nu vor putea fi rezolvate cu adevărat prin asumarea lor în structura conceptuală a marilor metafizici imanentiste. Experiența existențială și singularitatea persoanei rămân elemente ce rezistă structurii logice
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]