867 matches
-
minsucule acțiuni cotidiene este mai bine valorificată de o regie care urmează sugestiile textului în toate nuanțele sale. Ele se regăsesc în relațiile personajelor lucrate cu precizie, cu o naturalețe care te poate face să uiți o clipă că acești actanți cântă. Tocmai în capacitatea de a reliefa vâna actoricească a cântăreților stă meritul principal al regiei, ea a clarificat relațiile, chiar și dintre rolurile secundare, a individualizat masa coriștilor obținând de la toți cântăreții o angajare scenică credibilă. Totul este viu
Din Țara Soarelui Răsare by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/15304_a_16629]
-
elevii au alte perspective interpretative decît canonul impus de Bărboi-Boatcă-Popescu. Exemplele date de George Ardeleanu sînt tragi-comice, iar descrierea unei lecții deschise despre Eminescu pare un scenariu reușit al trupei Divertis (doar un exemplu: în finalul poemului Sară pe deal, actanții lirici își reazemă capetele unul de altul și adorm surîzînd). Autorul articolului observa că nu doar Eminescu și opera lui sînt supuse procesului de mitizare, ci și exegeza eminesciana (școală absolutizează încă, pudic, erotismul angelic și abstractizant, iar din Călinescu
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/17976_a_19301]
-
cum zice neamțul! - o altă vorbă a tatei. Să se fi stăpânit în așa măsură tradiția încât nimic, dar absolut nimic din cele ale trecutului secol, de mine cunoscute, în ultimele sale trei sferturi, să nu fi rămas? Au murit actanții, s-au stins obiceiurile, istoria dormitează în muzee... însă nu cu toții, nu cu toatele - și nu pretutindeni - mai ființează câteva sate, încă nepărăsite, unde gospodinele trebăluiesc, înainte de a lua drumul Spaniei, orășele din Nord, unde câte un liniștit gospodar își rânduiește
Înaltele Toamne by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/9092_a_10417]
-
a gestului său artistic, dincolo de una sau de alta dintre preocupările sale stricte și în pofida faptului că atunci cînd se vorbește despre el este invocat, aproape mecanic, sculptorul. Dar în egală măsură s-ar putea aminti pictorul, desenatorul, teoreticianul, profesorul, actantul în happening și în performance, poetul ș.a.m.d. Personalitatea lui și întregul său profil cultural sînt abuziv minimalizate, însă, dacă ne referim doar la aspecte particulare și nu luăm în calcul orizontul larg al proiectului său. Pentru că Paul Neagu
Geometria și visul by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12963_a_14288]
-
din ciclul . Ne vom opri în cele ce urmează asupra parametrului D definit în Logica I - XIV ca prezență - absență a persoanei în fenomenul muzical: cu incursiuni în câteva din zonele de interes care definesc inserția și poziția activă a actanților în rostirea operei muzicale. De acest demers se leagă direct capacitatea cultural-artistică a celor în cauză, asociată unor rigori ce transcend aspectul estetic al formării discursului artistic, implicând decisiv, în aceeași măsură, alte zone de profunzime gravate în personalitatea interpreților
Logica Lumilor Posibile by Nicolae Br?ndu? () [Corola-journal/Journalistic/84323_a_85648]
-
stilizată, crescută în libertate În sensul unei reașezări a practicii interpretative, și anume, al unui raport redefinit între text și „rostire”, ne vom imagina un punct de plecare de tip relativist în ce privește enunțul muzical. Ne-am situa, ca atare, ca actanți în discursul muzical într-o altă zonă formativă în care elementul de bază al enunțului să fie nu sunetul (sau orice parametru - punct spațial ce-l definește), ci relația dintre în structura oricăruia dintre spațiile acustice studiate anterior, și anume
Logica Lumilor Posibile by Nicolae Br?ndu? () [Corola-journal/Journalistic/84323_a_85648]
-
caracterizează Constanța Buzea, poeta în discuție își centrează decepția pe imaginea Craiovei natale pe care o numește, în deriziune, „orașul lui Heidegger” (?). Portretul urbei n-are nici o urmă de amabilitate, consemnînd alternativ datele obiective și cele subiective ale raportului cu actantul. Ușor retorică, descripția subliniază reacția afectivă pregnantă, umoarea răzvrătirii: „Craiova, orașul colbului,/ al băltoacelor de ploaie acidă,/ face din mine o cîrtiță oarbă,/ navigînd tîrîș/ cu un căluș de vorbe pe gură/ prin venele propriului destin.// Craiova mă îmbie să
Feminitate versus provincie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13509_a_14834]
-
este, pentru personajele care încearcă să îl retrăiască, să- l retranscrie cu concursul unei memorii afective participative, povară și jertfă, reculegere și extaz cathartic. Desigur, așa cum s-a mai observat, eul-narator nu are, în ansamblul epic, o importanță majoră, în calitate de actant; însemnătatea sa rezidă în consemnarea și salvarea memoriei colective, expresie a identității unei etnii greu încercate: „Mai toți oamenii în mijlocul cărora mi-am petrecut copilăria erau bătrâni. Ce caută copilul ăsta printre noi?», întreba, râzând, Arsag, clopotarul. «Lasă-l, spunea
Scriitura ca depoziție by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/3121_a_4446]
-
cu trandafiri/ Ofelia cîntă la chitară/ Miresme de plictis îi învăluie respirația” (Apărarea prin lectură). Complexul periferiei - căci există așa-ceva în fibra tuturor barzilor ce conștientizează situarea lor excentrică - are ca efect o atenție susținută acordată mișcărilor firești ale actantului liric, minusculelor evenimente repetitive ale traiului său curent. O asemenea concentrare asupra exteriorității mecanice a subiectului nu duce însă la o eliberare, la o salutară extrovertire, ci la o introvertire de tip special. La o criză autocompasională, la o manifestare
Dincolo de provincie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13640_a_14965]
-
Bergami ca pe un nume comun și să mai remarcăm că nici Pergami, nici armașul Măgureanu nu au ascendență nobiliară, deși ambele istorii, cea din roman și cea care a fost modelul ei real, se petrec la curți înalte. Rămîn actanți importanți, însă cel mai probabil umili ca origine. Despre primul, Barbu Cioculescu ne spune de altfel cu certitudine că a fost curier, despre celălalt, Pașadia nu ne dezvăluie nimic, așa că cititorul e liber să creadă în zvonurile pe care Povestitorul
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]
-
peste percheziții, detectoare de minciuni și infidelități conjugale se intersectează sub ochii vigilentului comisar Stancu. Principalul suspect e mereu distratul Macedonski. Adevăratul vinovat, care se autodenunță, spre stupefacția tuturor, verișorul acestuia. Adică Vlad Zografi. Până aici hazul e nebun, iar actanții sunt hazoși. De aici încolo, o dată cu scena în care toți presupușii cunoscuți ai criminalului deconspirat sunt înșirați complet, cu nume, adrese și posibile, algoritmice, numere de telefon, totul devine o fantasmagorie teribil de amuzantă. În sfârșit, monologul America și acustica
Primul risipitor al țării by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9373_a_10698]
-
Autobiografia, ilustrată doctoral prin Benjamin Franklin, Henry Adams și Michel Leiris, nu epuizează subiectul și nu îi dă criticului criteriul unic de analiză și evaluare. Problematica subiectului va interesa și critica de poezie, fiindcă poezia însăși face din eu un actant al enunțării și un obiect al enunțului. E premisa de la care pornește Poezia vie, un volum nou în care Dan Cristea reunește cele două "specializări" mai vechi: cea de cronicar al actualității literare și cea de critic sortând și interpretând
Eul care tot scrie by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8575_a_9900]
-
Și pe balene purtînd pică,/ Îi arătă, dur, cellalt sîn.// Și-astfel piratul făr-o mînă,/ Oh, vampei, ce n-avea un sîn,/ Îi prinse cu cealaltă mînă,/ Sub vela trincă, cellalt sîn” (Cîntec de pirat). Din pricina aceleiași sfieli de fond, actantul e incapabil a-și duce pînă la capăt intenția desfigurării și mutilării, a violentării realului în efigie (în viziune) cu care operează, neutralizîndu-l prin parodie. Precum la un Minulescu aprofundat (întors spre o sensibilitate dureroasă ce absoarbe în bună măsură
Poezia lui Emil Brumaru by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13415_a_14740]
-
purtînd reflexele unei reprezentări dramatice. Maxima reușită în acest sens îl reprezintă poemul intitulat întoarcerea acasă. După ce, în urma unei lupte crîncene, a ucis fiara muindu-și un deget în sîngele ei spre a-și pune pe obraz semnul marii biruinți, actantul are surpriza de-a fi întîmpinat de reproșurile vehemente ale femeii: „-nu cumva ai ucis / a țipat ea / nu cumva ai ucis fiara / spune nu cumva ai / îndrăznit s-o ucizi // -al cui e sîngele acesta / a strigat femeia / bestie
O viziune gravă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5368_a_6693]
-
eu una le apreciez foarte puțin. Și nu vorbesc doar în numele propriilor idiosincrazii. E vorba de inconsistența formulei. Mai exact: deși sunt scrise la persoana I, textele de început au, în marea lor majoritate, aerul că sunt relatate de un actant dezangajat. Atenția pentru detalii și mărunțișuri contrastează fericit cu sentimentul că în fundal se desfășoară secvențe cu potențial dramatic, pe care naratorul reușește fie să-l ignore, ca în prima schiță, Am fost odată la Roma, fie să-l ironizeze
Nu chiar până la capăt by Ana Chirițoiu () [Corola-journal/Journalistic/4468_a_5793]
-
prin a noastră viață, scăpate parcă de sub controlul oricărui creator stâpân, cât de cât, pe uneltele sale. Peste timp, personajele, sunt sigur, se vor întoarce singure în paginile din care au evadat, se vor așeza în cohorta fără număr a actanților pitiți prin cine știe ce paragraf de cronică, de roman sau de epopee. Trăim vreme de epopee, în adevăr, dar marele creator, în loc să stea la masa lui și să o scrie, își pierde cuvintele combătând ca columnist. (Și cacofoniile fac parte din
Două tablete by Ioan Lăcustă () [Corola-journal/Journalistic/8175_a_9500]
-
va expatria în Georgia sub pretext, ce-i drept, academic. De aici pornește, cu adevărat, întregul roman. Obsesia nevindecată a acestui act gratuit oferă, spre ultimele capitole, scene - cum pe bună dreptate remarcă Doris Mironescu - de onirism pursânge, în care actanții capătă justificare prin prisma infinitelor condiționări de paternitate pe care, dintotdeauna, furtul intelectual le incumbă. Un ins palid, Vladimir, ce trece drept un foarte leneș student în matematici și care e, de fapt, un naiv dezertor din trupele sovietice, devine
Cruzimi în Georgia by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7590_a_8915]
-
zi în care oamenii să nu folosească rețelele de socializare pentru a-și exprima dorințele, temerile, convingerile sau emoțiile. De cele mai multe ori, ei preferă să-și spună păsurile în mediul virtual și uneori pornesc un dialog virtual cu mai mulți actanți. Se feresc să discute față în față cu grupul de prieteni din comoditate sau dintr-o anumită teamă. Marian Popescu, profesor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, a acordat un interviu - pentru DC News - în care a explicat ce
Cum ne transformă rețelele de socializare. Factorii tăcuți care aduc efecte devastatoare asupra omului by Anca Murgoci () [Corola-journal/Journalistic/37184_a_38509]
-
descrierea cimitirului (în coloritul sumbru și miasmele sale) și a scenelor erotice se concurează relaționându-se reciproc, tandemul acesta narativ capătă prin permanentă tangență expresivitatea impură a senzualului și morbidului. șa cum confesiunea în scris îndeplinește mai multe funcții, pentru fiecare actant în parte, narațiunea se desfășoară pe mai multe nivele, intuite și indicate bine de comentatorii de până acum ai cărții. Romanul poate prilejui o serie largă de abordări hermeneutice, dintre care cea psihanalitică și cea despre corporalitatea feminină sunt cele
Viața ca o dezhumare by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11995_a_13320]
-
nuce. Redau o parte din ele unele sub altele pentru a le pune mai bine în valoare: „Unii poeți iau peste picior limba.” „O fi românul născut poet, dar prea mulți poeți sunt născuți prozatori.” Structuraliștii „nu văd pădurea din cauza actanților”. „Ca să aperi existența e musai să fii nonexistențialist.” „Fugind din sat, pe care îl adorau, sămănătoriștii se complăceau să trăiască fie în «București, orașul prăbușirilor», fie măcar în «târgul provinciei care ucide».” „La început arta imita natura. După ce s-a
Spirite. Critice by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4837_a_6162]
-
în zi / peste fiindul de inimi // unde vom fremăta / păsări prinse de cer/ cele de aici și cele ce vin" (12). Cîntate fiind „neîntîmplările", irealul se impune asupra unui real ruinat. Cu o tactică „diplomatică" totuși, ce evită ascuțișurile conflictuale. Actantul stă „lungit șerpește sub clipe / mestecînd neuitări", cu grija de-a nu dezlănțui conflicte formale ce-ar putea fi evitate. Dezolările se petrec în surdină. Întru liniștirea spiritului sînt introduce densificări ale materiei expresive, conturînd pe alocuri un barochism elegiac
O ipostază a iluziei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6065_a_7390]
-
însuși o capcană în care intră cu voluptate, „într-un oraș părăsit/ într-o zi într-un vis// într-o pădure astupată de brațe/ lingîndu-și adevărata durere” (Amiază închipuită). Unei atari false obiectivări îi datorăm incursiunile în structura anatomofiziologică a actantului. Precum un chirurg, acesta efectuează incizii în trupul propriu care nu mai reacționează la durere, spre a-și confirma neagra conștiință. Nimic nu scapă morbului deconstructiv. E o viziune monstruoasă, un (supra)realism al organelor angajate într-un sîngeros coșmar
Un damnat by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/2580_a_3905]
-
Propus ca "un roman în căutarea propriei definiri", Simplex se înfățișează dintru început ca autobiografic - la fine chiar cu trimitere la destinul literar al scriitorului. Ficțiunii i se lasă atâta spațiu în narațiune, cât să nu dezvăluie numele reale ale actanților. Tema se dezvoltă în jurul unei multiple crime care s-a produs în realitate în cercul nomenclaturii bucureștene, cu probabilitate în anii de mijloc ai comunismului. O crimă cu dedesubturi abjecte, ale căror detalii Povestitorul le smulge pe încetul mediului, într-
Cheile unui incitant roman by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/8233_a_9558]
-
cod „Trandafirașul”, și se infiltrează ca un spion în existența profesorului, existență care include o mamă și o fiică aflată în clasele primare. Personajele sunt de la început trasate în alb și negru, nu există dubii cu privire la fidelitățile și angajamentul principalilor actanți. Logica compromisului le este străină, urile sau dezgustul ferme, ceea ce face din singurul personaj oscilant, Kamila, adevăratul caracter al filmului. Maniheismul care îl opune pe universitarul cu educație umanistă fostului boxeur cu educație fizică de excepție este reluat demonstrativ în
Secera și trandafirii by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5261_a_6586]
-
ibidem). Defel metafizică, ci doar sofisticat rațională ni se înfățișează și "supralumina" evocată astfel: "e drept, într-un moment de exaltare, la sulina, unde era să înnebunesc de frumusețe. m-am gîndit pentru prima oară la supralumină" (ibidem). Intelectul este actantul farsei pe care ne-o oferă continuu poetul, în straiul sclipitor al avangardei. În felul acesta, aidoma unui fiu rătăcitor care, după un îndelungat periplu, se întoarce acasă, suprarealismul tîrziu revine la inteligența excomunicată, în paradoxala vecinătate a rețelei valéryene
Suprarealismul tîrziu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15998_a_17323]