866 matches
-
ar putea fi considerați drept complemente circumstanțiale de natură adverbială. Ei nu sînt legați de obiect prin intermediul "unui verb", ci se leagă cu ajutorul unor construcții prepoziționale, cum sînt datorită, în ciuda, de funcția care pune în relație subiectul cu complementul. Acești actanți sînt, în multe privințe, diferiți de ceilalți. Ei nu sînt în relație directă cu obiectul, ci cu funcția care leagă subiectul de obiect. La prima vedere, nu par să fie necesari acțiunii. În practică însă, ei sînt adesea destul de numeroși
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
este de obicei multiplu Aceleași diferențe pot fi subliniate și între o putere negativă, o putere care îl împiedică pe subiect să își atingă țelul, și un opozant. O altă problemă o constituie simpatia sau antipatia cititorului, de vreme ce relațiile dintre actanți nu sînt la fel cu cele dintre actanți și cititori. Adjuvantul nu este întotdeauna persoana care acționează pentru a determina finalul dorit de cititor. Atunci cînd subiectul nu îi pare atrăgător cititorului, adjuvantul i se va părea, cel mai probabil
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
subliniate și între o putere negativă, o putere care îl împiedică pe subiect să își atingă țelul, și un opozant. O altă problemă o constituie simpatia sau antipatia cititorului, de vreme ce relațiile dintre actanți nu sînt la fel cu cele dintre actanți și cititori. Adjuvantul nu este întotdeauna persoana care acționează pentru a determina finalul dorit de cititor. Atunci cînd subiectul nu îi pare atrăgător cititorului, adjuvantul i se va părea, cel mai probabil, la fel; iar simpatia cititorului se va orienta
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
citită. Specificări suplimentare Acest model este structural: el descrie o structură relațiile dintre diferite tipuri de fenomene și nu în primul rînd fenomenele în sine. După cum am văzut mai sus, el are drept rezultat o inegalitate numerică între actori și actanți. Nu e deloc surprinzător că o clasă de actori cuprinde mai mult decît un actor. Situația opusă, faptul că un actor reprezintă mai multe clase, poate fi înțeleasă numai dacă se decuplează conceptul de "actor" de acela de "persoană": tocmai
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
decît un actor. Situația opusă, faptul că un actor reprezintă mai multe clase, poate fi înțeleasă numai dacă se decuplează conceptul de "actor" de acela de "persoană": tocmai din acest motiv este evitat termenul de "persoană" cînd se discută despre actanți. Am indicat deja cîteva cauze ale inegalității numerice dintre actori și actanți. Relația dintre subiect și obiect este foarte importantă. Aceasta poate fi orientată către însușirea cuiva sau a ceva ori, de cealaltă parte, a unei calități în sine. În
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
clase, poate fi înțeleasă numai dacă se decuplează conceptul de "actor" de acela de "persoană": tocmai din acest motiv este evitat termenul de "persoană" cînd se discută despre actanți. Am indicat deja cîteva cauze ale inegalității numerice dintre actori și actanți. Relația dintre subiect și obiect este foarte importantă. Aceasta poate fi orientată către însușirea cuiva sau a ceva ori, de cealaltă parte, a unei calități în sine. În primul caz, obiectul este un actor distinct, în al doilea el nu
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
primul caz, relația este obiectivă, orientată către un obiect din afară; în cel de-al doilea, subiectul urmărește însuși obiectul (sau un aspect al acestuia); relația este subiectivă. În unele cazuri, aceasta determină noi scindări sau contopiri între actori și actanți. Contopirea puterii cu obiectul / complementul și a destinatarului cu subiectul apare destul de frecvent. Se poate observa, de asemenea, contopirea puterii cu subiectul, atunci cînd o trăsătură de caracter a subiectului este de o importanță covîrșitoare. Am putea probabil să considerăm
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
în anumite momente din drumul către atingerea țelului său. Tocmai opoziția ocazională este aceea care determină poziția structurală. Un anti-subiect își urmărește obiectul, iar la un moment dat scopurile acestuia se intersectează cu cele ale primului subiect. Atunci cînd un actant are un program al său, niște țeluri ale lui și acționează în vederea atingerii acestora, el este un subiect autonom. Este de asemenea posibil ca o fabulă să aibă un subiect secund, care să nu intre în opoziție cu programul primului
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
adjuvant. Acest adjuvant se dovedește a fi un opozant atunci cînd Lot ajunge să-și înțeleagă predispoziția emoțională și cînd țelurile lui încep să intre în conflict cu cele ale bătrînilor. Se mai întîmplă ca puterea să rezide în doi actanți, unul pozitiv și unul negativ. În romanele naturaliste, observăm adesea opoziția dintre o putere a voinței personale și o structură socială sau o formă de ereditate. Este probabil ca analiza amplă a unei serii de romane naturaliste să ne ofere
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
ofere ca rezultat caracteristic opoziția a două puteri ca formă de intermediere a fabulei între subiectiv și obiectiv, între una orientată către individ și una orientată către lumea exterioară. Competența În afară de opoziții există și alte principii pentru particularizarea suplimentară a actanților. Dacă procesul fabulei poate fi privit ca execuție a unui program, atunci fiecare execuție implică posibilitatea ca un subiect să treacă la execuție. Această posibilitate ca subiectul să acționeze, competența, poate fi de tipuri diferite, ceea ce ne conduce către alte
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
în care subiectul efectiv începe să dorească execuția programului; această fază poate fi văzută ca o introducere în fabulă. Distincția dintre putere/posibilitate și cunoștințe/aptitudini este totuși un principiu de diferențiere funcțional. Căpcăunii, vrăjitoarele și lupii din poveste sînt actanți din prima categorie, pe cînd Tom Degețel din cea de-a doua. Se poate ca lectorul să fi fost mirat de faptul că, în analiza exemplului g), acela legat de Tom Degețel, am acordat puțină atenție căpcăunului. Am menționat doar
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
atît de strîmt, încît ajunge să se dea bătut în fața detectivului, acesta din urmă nu trebuie decît să dispună de puterea de a mobiliza poliția pentru a-și atinge scopul. Valoarea de adevăr Ultimul factor care determină specificările suplimentare ale actanților este valoarea de adevăr. Prin valoare de adevăr înțeleg "realitatea" actanților în interiorul structurii actanțiale. Această precizare este importantă nu numai în privința subiectului, ci și în privința adjuvanților și a opozanților. Adesea aceștia sînt numai la exterior ceea ce par să fie; în
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
acesta din urmă nu trebuie decît să dispună de puterea de a mobiliza poliția pentru a-și atinge scopul. Valoarea de adevăr Ultimul factor care determină specificările suplimentare ale actanților este valoarea de adevăr. Prin valoare de adevăr înțeleg "realitatea" actanților în interiorul structurii actanțiale. Această precizare este importantă nu numai în privința subiectului, ci și în privința adjuvanților și a opozanților. Adesea aceștia sînt numai la exterior ceea ce par să fie; în realitate, ei se dovedesc a fi exact opusul. Un trădător are
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
și diferențele dintre actori în privința "adevărului". "Adevărul" există în coincidența existenței cu manifestarea, a identității cu calitățile unui actor, pe de o parte, și a impresiei pe care o lasă și pretențiile sale, pe de altă parte. Atunci cînd un actant este ceea ce pare, acesta este adevărat. Atunci cînd el nu își construiește o imagine exterioară sau, cu alte cuvinte, ascunde ceea ce este, această identitate este secretă. Cînd nici nu este, nici nu afișează o imagine, acesta nu poate exista ca
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
este ceea ce pare, acesta este adevărat. Atunci cînd el nu își construiește o imagine exterioară sau, cu alte cuvinte, ascunde ceea ce este, această identitate este secretă. Cînd nici nu este, nici nu afișează o imagine, acesta nu poate exista ca actant; atunci cînd pare să fie ceea ce nu este, această identitate este o minciună. Nu doar actanții, ci și scheme actanțiale întregi pot fi catalogate drept adevărate sau false. Situația frecventă în care subiectul aspiră la un țel iluzoriu și finalmente
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
cu alte cuvinte, ascunde ceea ce este, această identitate este secretă. Cînd nici nu este, nici nu afișează o imagine, acesta nu poate exista ca actant; atunci cînd pare să fie ceea ce nu este, această identitate este o minciună. Nu doar actanții, ci și scheme actanțiale întregi pot fi catalogate drept adevărate sau false. Situația frecventă în care subiectul aspiră la un țel iluzoriu și finalmente îl atinge ar putea fi explicată în acest fel. Acest aspect al analizei actanțiale am putea
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
de a înlocui conceptele de opozant și adjuvant cu cele de antiactant și coactant; distincția între anti-subiecți subiecți autonomi ale căror intenții se încrucișează cu cele ale primilor subiecți și oponenți contextuali s-ar pierde. Aș prefera să privesc dublarea actantului principal ca pe o posibilitate, pe lîngă menținerea modelului actanțial original cu șase elemente. O alternativă la modelul lui Greimas este modelul cu șapte componente al lui Souriau (1956), mai puțin sistematic, dar mai bogat în sugestii. Majoritatea modelelor structuraliste
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
Conform aprecierii lui James Stanyer, "tipul ideal" de sistem de comunicare politică "este format din trei seturi de actori: instituțiile politice și de mass-media și publicul format din cetățeni"5. Spațiul public, specific democrației, este locul în care se manifestă actanții, fie ei politici, politicienii sau partidele politice, fie sociali, electorat, organizații civice și mass-media, sau "grupurile de interes sau de presiune", în definirea lui Michel Hastings 6 -, care asigură platformă dezbaterii și a formării opiniei publice. Actorii politici, partidele și
New Media by IONELA CARMEN BOŞOTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/1115_a_2623]
-
3. Polemica subiect de meditație și obiect de studiu / 30 2.4. Pamfletul și polemica: forma proximă și diferența specifică / 31 2.5. Când devine discursul polemic un discurs literar? / 36 2.6. Structura discursului polemic / 41 2.6.1. Actanții în jocul dialogic/41 2.6.2. Discursul argumentativ/ 44 2.6.3. Discursul narativ/ 50 3. Exegeza publicisticii argheziane / 55 4. Spiritul polemic arghezian / 65 4.1. "Născut sub zodia polemicei" / 65 4.2. Discursul moralistului ofensiv / 76 4
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Astăzi, conceptul de polemică este învestit cu ambele caracteristici: pe de o parte, agresivitatea ca proiecție antropologică a frustrărilor sau tensiunilor inerente pe care le generează relația individ-comunitate, pe de alta, ideea de competiție, care presupune existența unui al treilea actant: publicul. Cu certitudine, oratoria antică, predica în mijlocul mulțimii, predica de amvon și discursurile de tribună (într-un cuvânt, retorica diacronică, sub multiplele ei forme de manifestare), pe de o parte, și presa, pe de altă parte, au conturat ferm, în
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
uriașe diversități de texte, iar în ceea ce privește demersul nostru subliniem faptul că satira și pamfletul, chiar și atunci când apar în forma alegoriei pure, reprezintă un act polemic implicit. Polemica explicită este astfel analizabilă în funcție de parametrii care o definesc contextul, circumstanțele enunțării, actanții (rolurile deictice și cele sociale), finalitatea în raport cu pamfletul, forma literară atașată invariabil polemicii. Pornim de la premisa că pamfletul și satira sunt forme literare omologate ca atare (există teoretizări și istorii consacrate lor, precum și antologii de pamflete celebre sau exegeze aplicate
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
cărui receptare adecvată autorul mizează. Dincolo de spațiul care le-a consacrat (presa), pamfletul și polemica sunt construite pe o schemă tripartită, corespondentă, în varianta cea mai simplificată, oricărei situații de comunicare: emițător mesaj receptor. Tipul raportului în care se regăsesc actanții principali în cadrul public al dezbaterii relevă, mai întâi, deosebirile de natură principială dintre polemică și pamflet. Prima, avatar al discursului oratoric, este reglementată prin norme de conduită care îi asigură gradul de urbanitate, fair-play-ul fiind moralmente necesar pentru ca mobilul spectacolului
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
importanți scriitori francezi ai sfârșitului de secol XIX), cât și ca bijuterie a genului publicistic, fiind astăzi recuperat deopotrivă de literatură și de varii istorii (a presei, a ideilor politice, a mentalității). 2.6. Structura discursului polemic 2.6.1. Actanții în jocul dialogic. Discursul polemic aparține unui tip specific de comunicare, întemeiată pe un dezacord ce polarizează enunțurile actanților implicați. Polemica este dialogică, prin excelență, și deci "obligatoriu intențională" (Gilbert Dispaux). Ea nu poate fi concepută în afara dimensiunii teleologice care
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
de literatură și de varii istorii (a presei, a ideilor politice, a mentalității). 2.6. Structura discursului polemic 2.6.1. Actanții în jocul dialogic. Discursul polemic aparține unui tip specific de comunicare, întemeiată pe un dezacord ce polarizează enunțurile actanților implicați. Polemica este dialogică, prin excelență, și deci "obligatoriu intențională" (Gilbert Dispaux). Ea nu poate fi concepută în afara dimensiunii teleologice care relevă intenția locutorului de a se raporta cu un anumit scop și într-un anume fel la destinatar(i
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
dialogică, prin excelență, și deci "obligatoriu intențională" (Gilbert Dispaux). Ea nu poate fi concepută în afara dimensiunii teleologice care relevă intenția locutorului de a se raporta cu un anumit scop și într-un anume fel la destinatar(i). Polemistul (= eul enunțării, actantul principal) ipostaziază, înainte de toate, subiectul generic surprins în dinamismul intrinsec al comunicării, așa cum îl percepe Ducrot: "De fiecare dată când zicem ceva, imaginăm pe cineva care ar gândi contrariul și la care ne opunem"54. În polemica literară, dinamica schemei
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]