KorAP: Find »[drukola/base=acuzativ & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...19 20 21 ...45 >

1,110 matches

Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

ergative sunt un "artefact tipologic", în ciuda numeroaselor încercări din anii '80 de a demonstra că limbile ergative și cele acuzative sunt fundamental diferite. Van de Visser (2006: 2) a formulat ipoteza că toate limbile naturale sunt fundamental de tip nominativ−acuzativ, iar ergativitatea apare numai în limbile în care unul sau mai multe argumente ale verbului sunt realizate obligatoriu ca pronume. Autorul a pornit de la Dixon (1994: 2), care observă că ergativitatea are un anumit rol numai în 25% dintre limbile

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
absente. Analiza propusă de Van de Visser arată că "adevărata" ergativitate sintactică (vezi infra, 3.2.) din dyirbal reprezintă rezultatul topicalizării argumentului O, iar construcția alternativă, în care A ar fi topicalizat, nu (mai) există, ceea ce explică lipsa construcției sintactic acuzative din această limbă. Și la Creissels (2004a) apare ideea că structurile ergative sunt marcate tipologic. Voi reține însă perspectiva moderată a lui Dixon: distincția tipologică ergativ/acuzativ are în vedere numai limbile în care marcarea are bază sintactică (care sunt

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
care A ar fi topicalizat, nu (mai) există, ceea ce explică lipsa construcției sintactic acuzative din această limbă. Și la Creissels (2004a) apare ideea că structurile ergative sunt marcate tipologic. Voi reține însă perspectiva moderată a lui Dixon: distincția tipologică ergativ/acuzativ are în vedere numai limbile în care marcarea are bază sintactică (care sunt mult mai numeroase decât cele în care marcarea are bază semantică, limbi despre care se știu destul de puține lucruri), iar în interiorul acestei clase, unele limbi sunt integral

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
are în vedere numai limbile în care marcarea are bază sintactică (care sunt mult mai numeroase decât cele în care marcarea are bază semantică, limbi despre care se știu destul de puține lucruri), iar în interiorul acestei clase, unele limbi sunt integral acuzative, altele, integral ergative și foarte multe amestecă cele două tipuri. 3. TIPURI DE ERGATIVITATE Detaliind definiția ergativității, am arătat că aceasta poate fi interpretată atât pentru nivelul morfologic, cât și pentru cel sintactic (vezi supra, 2.1.). Multe dintre limbile

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
tipuri. 3. TIPURI DE ERGATIVITATE Detaliind definiția ergativității, am arătat că aceasta poate fi interpretată atât pentru nivelul morfologic, cât și pentru cel sintactic (vezi supra, 2.1.). Multe dintre limbile care au morfologie (predominant) ergativă au sintaxă de tip acuzativ (Dixon 1994: 13). Ergativitatea morfologică și ergativitatea sintactică sunt considerate de mulți cercetători (Dixon 1994: 15; Haig 1998: 152 și alții) ca fiind parametri diferiți și independenți, dar a fost formulată și ipoteza că nu se justifică o separare a

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Reluând definiția ergativității, o limbă este ergativă morfologic dacă S este marcat la fel ca O (absolutiv), dar diferit de A (ergativ). O limbă este acuzativă morfologic dacă S este marcat la fel ca A (nominativ), dar diferit de O (acuzativ). Sistemele tripartite, în care A, S și O sunt marcate diferit, sunt foarte rare. Cele mai numeroase sunt sistemele acuzative. Deși, în studiul din 1979, Dixon folosește numai termenul de ergativitate morfologică pentru primul tip de ergativitate pe care îl

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
A (ergativ). O limbă este acuzativă morfologic dacă S este marcat la fel ca A (nominativ), dar diferit de O (acuzativ). Sistemele tripartite, în care A, S și O sunt marcate diferit, sunt foarte rare. Cele mai numeroase sunt sistemele acuzative. Deși, în studiul din 1979, Dixon folosește numai termenul de ergativitate morfologică pentru primul tip de ergativitate pe care îl identifică, în cartea din 1994 adaugă, în paranteză, denumirea intrapropozițională, subliniind astfel faptul că mijloacele de marcare a morfologiei ergative

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
din 1979, Dixon folosește numai termenul de ergativitate morfologică pentru primul tip de ergativitate pe care îl identifică, în cartea din 1994 adaugă, în paranteză, denumirea intrapropozițională, subliniind astfel faptul că mijloacele de marcare a morfologiei ergative, precum și a morfologiei acuzative nu sunt, cu excepția marcării cazuale, propriu-zis morfologice, ci, mai degrabă, sintactice. 3.1.1. Posibilități de marcare a relațiilor sintactice intrapropoziționale Marcarea constituenților S, A și O se poate face prin mai multe mijloace 14, inventariate și descrise de Dixon

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
un afix conținând informații (privind persoana, numărul, genul) despre nominalul aflat într-o anumită poziție sintactică. În sistemele ergative, un afix conține informații despre S și O, iar alt afix, informații despre A (limbile din familia maya, abhaza). În sistemele acuzative (de exemplu, limba swahili din grupul bantu), un afix verbal poate conține informații despre nominalul aflat în poziția S sau A, iar alt afix, despre O. Woolford (1999)15 a analizat posibilitatea de apariție a acordului de tip ergativ (verbul

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Caz (în hindi), celălalt este independent de Caz (în jacaltec, selayarese, abhază). Primul tip de acord apare numai în limbile care au caz ergativ sau dativ morfologic. Cel de al doilea tip de acord apare atât în limbile de tip acuzativ, cât și în cele de tip ergativ, ca urmare a tendinței puternice de a nu marca de două ori (prin caz și prin acord) obiectul în acuzativ, însă nu este vizibil în limbile cu acuzativ marcat morfologic. Reilly (2004), acceptând

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Cel de al doilea tip de acord apare atât în limbile de tip acuzativ, cât și în cele de tip ergativ, ca urmare a tendinței puternice de a nu marca de două ori (prin caz și prin acord) obiectul în acuzativ, însă nu este vizibil în limbile cu acuzativ marcat morfologic. Reilly (2004), acceptând ipoteza lui Woolford (1999), analizează relația dintre diferitele fenomene cărora li se aplică termenul "ergativitate", argumentând că tiparele ergative nu au aceeași explicație: în anumite sisteme de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
atât în limbile de tip acuzativ, cât și în cele de tip ergativ, ca urmare a tendinței puternice de a nu marca de două ori (prin caz și prin acord) obiectul în acuzativ, însă nu este vizibil în limbile cu acuzativ marcat morfologic. Reilly (2004), acceptând ipoteza lui Woolford (1999), analizează relația dintre diferitele fenomene cărora li se aplică termenul "ergativitate", argumentând că tiparele ergative nu au aceeași explicație: în anumite sisteme de acord verbal, ergativitatea sau partiția ergativă poate fi

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
indică funcțiile sintactice, topica fiind relevantă numai din punctul de vedere al organizării informaționale, "dat" vs "nou", dar fără a se încălca regulile morfosintactice ale limbii. Tchekhoff (1978: 32) atrage atenția că marcarea exclusiv prin topică este potrivită pentru sistemele acuzative, în care cei doi participanți au o poziție simetrică față de predicat, însă nu sunt cunoscute limbi ergative în care agentul să fie marcat numai prin poziție, pentru că participanții nu au o poziție simetrică față de predicat. Topica nu poate funcționa însă

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
au o poziție simetrică față de predicat, însă nu sunt cunoscute limbi ergative în care agentul să fie marcat numai prin poziție, pentru că participanții nu au o poziție simetrică față de predicat. Topica nu poate funcționa însă drept criteriu unic pentru separarea acuzativ/ergativ și pentru că este un parametru condiționat geografic și genetic (Siewierska 1998: 6): limbile indigenilor din Caucaz − fără să aibă un comportament unitar din punctul de vedere al distincției acuzativ/ergativ − tind să fie head-final (Siewierska 1998: 2), însă limbile

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Topica nu poate funcționa însă drept criteriu unic pentru separarea acuzativ/ergativ și pentru că este un parametru condiționat geografic și genetic (Siewierska 1998: 6): limbile indigenilor din Caucaz − fără să aibă un comportament unitar din punctul de vedere al distincției acuzativ/ergativ − tind să fie head-final (Siewierska 1998: 2), însă limbile nord-caucaziene sunt mai permisive din punctul de vedere al topicii, libertatea de topică asociindu-se cu marcarea morfologică și cu prezența acordului (Siewierska 1998: 7); limbile din extremitățile estice și

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
die 'a muri', break 'a se rupe', incapabil de control asupra acțiunii). Faptul că S are trăsături asemănătoare atât cu A, cât și cu O explică existența limbilor ergative (în care asemănarea dintre S și O este decisivă), a limbilor acuzative (în care asemănarea dintre S și A este decisivă) și a limbilor care marchează diferit cele trei argumente (în care decisivă este diferența dintre S, A și O). Nominalul aflat în poziția O este definit ca fiind "celălalt rol" (dacă

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
și O). Nominalul aflat în poziția O este definit ca fiind "celălalt rol" (dacă într-o structură există un rol A), sau ca fiind rolul cel mai afectat de activitate. (c) De obicei, nominativul și absolutivul sunt termenii nemarcați, iar acuzativul și ergativul, termenii marcați, însă paralelismul nu e complet, pentru că este atestată situația în care acuzativul e nemarcat, iar nominativul, marcat, nu însă și situația în care absolutivul e marcat, iar ergativul, nemarcat (Dixon 1994: 11). Dixon (1994: 57) formulează

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
structură există un rol A), sau ca fiind rolul cel mai afectat de activitate. (c) De obicei, nominativul și absolutivul sunt termenii nemarcați, iar acuzativul și ergativul, termenii marcați, însă paralelismul nu e complet, pentru că este atestată situația în care acuzativul e nemarcat, iar nominativul, marcat, nu însă și situația în care absolutivul e marcat, iar ergativul, nemarcat (Dixon 1994: 11). Dixon (1994: 57) formulează două generalizări cu privire la realizarea cazuală: ● Generalizare formală: Dacă un caz are realizare Ø sau un alomorf

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
formală: Dacă un caz are realizare Ø sau un alomorf Ø, atunci acest caz este absolutivul sau nominativul. ● Generalizare funcțională: Dacă un nominal este obligatoriu în propoziție, atunci acesta este în cazul nominativ sau absolutiv; nominalul în ergativ sau în acuzativ este omisibil în anumite condiții. Generalizarea formală reflectă și una dintre regulile universale formulate de Greenberg (1966)17 − regula 38 − (Comrie 1989: 126): într-un sistem cazual, singurul caz care are numai marcare Ø este cel care include și subiectul

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
unui verb intranzitiv (adică, în terminologia lui Dixon, S, care este în cazul absolutiv, nemarcat). Cazul nemarcat (absolutivul, nominativul)18 − arată Dixon (1994: 58) − este aproape întotdeauna folosit pentru a reda relațiile sintactice de bază, pe când formele marcate (ergativul și acuzativul) au, de cele mai multe ori, și alte utilizări. Este cunoscută, în acest sens, utilizarea pe scară largă a acuzativului cu diverse valori, în limbile romanice, unde acuzativul a preluat și valorile ablativului latinesc. În paralel, ergativul poate fi folosit cu valoare

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
nominativul)18 − arată Dixon (1994: 58) − este aproape întotdeauna folosit pentru a reda relațiile sintactice de bază, pe când formele marcate (ergativul și acuzativul) au, de cele mai multe ori, și alte utilizări. Este cunoscută, în acest sens, utilizarea pe scară largă a acuzativului cu diverse valori, în limbile romanice, unde acuzativul a preluat și valorile ablativului latinesc. În paralel, ergativul poate fi folosit cu valoare instrumentală (dyirbal, avar), locativă (kuikúro), cu valoare de genitiv (eschimosă, lak) sau de caz oblic (burushaski). Între absolutiv

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
întotdeauna folosit pentru a reda relațiile sintactice de bază, pe când formele marcate (ergativul și acuzativul) au, de cele mai multe ori, și alte utilizări. Este cunoscută, în acest sens, utilizarea pe scară largă a acuzativului cu diverse valori, în limbile romanice, unde acuzativul a preluat și valorile ablativului latinesc. În paralel, ergativul poate fi folosit cu valoare instrumentală (dyirbal, avar), locativă (kuikúro), cu valoare de genitiv (eschimosă, lak) sau de caz oblic (burushaski). Între absolutiv și nominativ − notează Dixon (1994: 58) − există o

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
dyirbal, avar), locativă (kuikúro), cu valoare de genitiv (eschimosă, lak) sau de caz oblic (burushaski). Între absolutiv și nominativ − notează Dixon (1994: 58) − există o asimetrie: absolutivul este întotdeauna nemarcat în raport cu ergativul, pe când nominativul este de obicei 19 nemarcat în raport cu acuzativul. 3.1.3. Partiția morfologică ergativ−acuzativ. Factorii care influențează alegerea sistemului Deși o limbă are la dispoziție cele trei posibilități de marcare intrapropozițională, de cele mai multe ori nu alege niciuna dintre ele, ci preferă un amestec de strategii de tip

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
genitiv (eschimosă, lak) sau de caz oblic (burushaski). Între absolutiv și nominativ − notează Dixon (1994: 58) − există o asimetrie: absolutivul este întotdeauna nemarcat în raport cu ergativul, pe când nominativul este de obicei 19 nemarcat în raport cu acuzativul. 3.1.3. Partiția morfologică ergativ−acuzativ. Factorii care influențează alegerea sistemului Deși o limbă are la dispoziție cele trei posibilități de marcare intrapropozițională, de cele mai multe ori nu alege niciuna dintre ele, ci preferă un amestec de strategii de tip acuzativ și de tip ergativ pentru marcarea

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
3.1.3. Partiția morfologică ergativ−acuzativ. Factorii care influențează alegerea sistemului Deși o limbă are la dispoziție cele trei posibilități de marcare intrapropozițională, de cele mai multe ori nu alege niciuna dintre ele, ci preferă un amestec de strategii de tip acuzativ și de tip ergativ pentru marcarea funcțiilor sintactice. Alegerea, pentru anumite structuri ale limbii, a tiparului acuzativ și, pentru alte structuri ale limbii, a tiparului ergativ 20, situație cunoscută în bibliografie sub numele de partiție ergativ−acuzativ (engl. split ergative-acusative

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]