1,931 matches
-
a devenit un element incoerent în economia legendei. În astfel de situații, fie motivul a dispărut complet (vezi alte variante ale aceleiași legende), fie i s-a anexat o altă semnificație, de regulă vulgarizată. „Epuizarea” zeilor în timpul cosmogenezei este o alegorie a contaminării lor cu „morbul letargiei” în urma contactului direct și prelungit cu Haosul. în colinda românească, apropierea de rai a lui Iuda - purtătorul acestui morb - și iminența regresiunii Cosmosului în Haos sunt, pro babil, cauzele care au generat motivul epic
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
-l pun în evidență și cu alte prilejuri. Deși Sf. Ilie folo- sește în luptă o armă strict războinică - fulgerul (care „pălește” = arde și lovește) -, efectul este totuși neașteptat. Iuda nu este distrus, ci doar „amorțit”. „Amorțirea” demonului este o alegorie mito-poetică menită să sugereze readucerea lui Iuda în starea de nonmanifestare, în starea de „somn nepomenit” care, așa cum am văzut, îi este proprie. într-o versiune asiriană a Mitului lui Zu (demonul care fură din cer „tăblițele destinului”) se spune
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
biografie începe printr-o zămislire miraculoasă sau doar insolită și continuă cu expunerea lor pe apă, ca prunci, într-o arcă (ladă, coș, butoi) - ajung să fie (ca și Noe sau omologii săi) întemeietori de seminții, imperii, cetăți etc. Clasica alegorie a creației pornind dintr-un ou cosmogonic plutind pe apele primordiale. Cele două miteme (salvarea într-o arcă și abandonarea pruncului pe ape) nu sunt numai analoage, dar par a fi două ipostaze epice ale aceluiași arhetip. Un argument în
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
nu-l întreabă pe Enkidu (cum ar fi fost logic) despre soarta instru- mentului magic după care plecase, ci despre soarta sufletelor morților în lumea de dincolo. Este foarte probabil că plecarea în lumea subpământeană după „toaca” magică este o alegorie a călătoriei întreprinse cu ajutorul (ritmului) ei în lumea de dincolo. Motivul pare a fi de structură șamanică. d) Legende și practici șamanice. Toba șamanului joacă aceleași roluri : călăuză și vehicul. Ritmul ei îi produce acestuia o stare extatică, de „călător
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
stihiile sau „leagă” ființele malefice, cu toate ipostazele logos-ului cosmogonic din credințele mitice și religioase ale lumii. Legenda finlandeză comentată de noi este extrem de explicită. Ea nu mai reclamă din partea cititorului un efort special de decodare a simbolurilor și alegoriilor : „Facerea lumii fiind creația prin excelență - spune Mircea Eliade -, cosmogonia devine modelul exemplar pentru toate soiurile de creații” (1, p. 21). Logos-ul (sau cântul, sunetul etc.) intonat de zeul sau eroul demiurg este bivalent : poruncă (Să fie !) și model
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
înfăptuite de zeii sau eroii magicieni din mitologia universală. Nu este vorba în acest caz, ca în alte mituri și legende, de o banală legare a monstrului (cu lanțul, cu centura, cu plasa etc.), ci de o „în-frânare” - o superbă alegorie a supunerii stihiei, a impunerii unui principiu ordonator unei stări haotice, a îmblânzirii unei manifestări stihiale (furtună, grindină) și a transformării ei într-una pașnică și utilă (ploaia) (151). Imaginea zborului prin văzduh a solomonarului pe spinarea balaurului-norilor este și
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
firul marchează drumul corect dintr-o infinitate de drumuri posibile. Firul (ghemul desfășurat) devine astfel Logosul și Legea instaurate într-un tărâm ilogic și ilegic. Or, un sistem haotic căruia i se impune Legea devine Kosmos (Univers ordonat). O altă alegorie cu bogate semnificații - cea a țesutului - pare să fie cuprinsă în demersul lui Tezeu. Privit de sus, Labirintul cu firul desfășurat pe parcursurile sale se aseamănă cu „o ciudată pânză de păianjen” (8, p. 197). În textele vedice și postvedice
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
lumea de dincoace (sindrom al strigoilor). Pentru poetul Virgiliu, de pildă, macii sunt „impregnați cu somnul lui Lethe” (Georgicele). Menirea lor este de a modifica statutul sufletului călător. Pentru Homer, călătoria însoțitorilor lui Ulise pe insula loto- fagilor este o alegorie a unei călătorii inițiatice în lumea de dincolo. După ce „mănâncă din road-aceea [= lotus]/ Ca mierea de gustoasă”, cei trei marinari trimiși de Ulise în recunoaștere „n-aveau poftă/ N-apoi să vie, să ne dea de veste”. Deci soții mei
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
rostește cuvintele narative" către "cel care cunoaște povestea narativă", de la relatarea unui narator la percepția trăită de un personaj ficțional. Totuși, efectul de înstrăinare al experienței unor percepții nefamiliare nu mai poate să fie atins în romanul modern prin folosirea alegoriei sau a fabulei alegorice (Șklovski citează povestea lui Tolstoi Holstomer, în care întîmplările sînt prezentate din punctul de vedere al unui cal, în maniera lui Swift), ci mai ales prin concentrarea asupra punctului de vedere al personajelor de la periferia societății
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
lucruri [...]. Între cel care narează și materialul narat nu există o relație de tip subiect-obiect, adică o relație declarativă, ci, mai degrabă, o corespondență funcțională"44. Pentru Hamburger, spiritul narațiunii despre care vorbea Thomas Mann devine astfel un fel de alegorie a funcției narative, adică a actului producerii și transmiterii impersonale a unei povești nu este "nimic altceva decît funcția narativă însăși"45. Contradicția dintre poziția lui Hamburger și aceea a tuturor naratologilor care consideră că naratorul își asumă o personalitate
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
se pot aduce obiecții. O istorisire, nu: ea nu este "falsificabilă". Un mit este întîi de toate o poveste; și povestea creștină este un mit de bună credință, viu și ușor de difuzat. Nu e o bîiguială filosofică sau o alegorie poetică: e o istorie adevărată și trăită, al cărei erou, un om real, se povestește pe sine, ca și cum își semnează povestea pe măsură ce o construiește. Mult mai bine ca Orfeu, Sisif sau Prometeu, aceste mituri fără autor, aceste fantome fără martori
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
se face că acest joc pueril început în glumă a avut un efect real asupra opiniei? Cum se face că palavragiii de la 1730 au devenit pontifi, paradoxurile de salon au devenit sisteme, reuniunile libertinilor ședințe ale republicii literelor, această agreabilă alegorie o insuportabilă realitate și filosofismul o regulă de conduită practică? Cum această boare de gîndire socializată s-a transformat în uragan, răsturnînd întregul edificiu social al unei națiuni?" Istoric catolic, militant ultra, Cochin se voia sociolog pe față. Taine nu
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
și întotdeauna vor exista − într’o epocă − elemente avansate, ca acesta, dar și elemente depășite, ca păcatul idolatru, al “vițelului de aur”, amintit mai sus (poate de asta și pedepsit). Dar Noul Testament amintește și de epoca următoare, a vărsătorului, prin alegoria prezentă la Cina cea de taină, alegerea locului căreia fiind decisă urmărind un om ce ducea un vas cu apă (simbolul Vărsătorului) (Marcu, 14.13). Mai mult, frângerea și împărțirea pâinii în cursul acelei cine, ar semnifica, în aceeași opinie
Fundamente de antropologie evolutivă pentru psihiatrie by Cristinel V. Zănoagă Mihai Tetraru Maria Tetraru Mihai Asaftei () [Corola-publishinghouse/Science/1265_a_2075]
-
4-7), asemănări (de pildă Judecătorul, la Judecata de Apoi, îi va despărți pe cei buni de cei răi cum desparte pastorul oile de capre); multe metafore din spusele lui Isus sunt din universul pastoral, dar la Ioan găsim o amplă alegorie în care e descrisă grijă păstorului pentru oi, ocrotirea pe care le-o asigura chiar cu prețul vieții, alegorie pe care Isus o traduce apoi spunând: egÀ eimi ho poimgn ho kalós (În 10,11): „Eu sunt Pastorul cel bun
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
desparte pastorul oile de capre); multe metafore din spusele lui Isus sunt din universul pastoral, dar la Ioan găsim o amplă alegorie în care e descrisă grijă păstorului pentru oi, ocrotirea pe care le-o asigura chiar cu prețul vieții, alegorie pe care Isus o traduce apoi spunând: egÀ eimi ho poimgn ho kalós (În 10,11): „Eu sunt Pastorul cel bun.” Epistola către evrei îl numește și ea, la un moment dat, pe Hristos ho poimgn tÄÎn probátÄn ho mégas
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
a operei lui Platon. Indiscutabil însă, Republica se numără printre operele cele mai încărcate de probleme ale lui Platon care recurge și aici la o „pletoră de procedee literare: disimularea eu-lui auctorial, atmosfera de «poveste» și ficțiune dramatică, miturile și alegoriile ce ne transpun din plin într-un regn al fanteziei”, lucru care nu ușurează cu nimic o interpretare care se dorește cât mai clară, ci, dimpotrivă, este un bun prilej pentru interpretări substanțial diferite. Și totuși, „nicăieri viziunea imagistică și
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
din Republica pe care am amintit-o. Dar, înainte de a căuta să identificăm cuplul de concepte pe care l-am schițat în viziunea Republicii, să îl urmărim într-un dialog unde cercetarea filosofică primește nume proprii, dincolo de simboluri sau de alegoria mitului și a personajelor literare. Este binecunoscut faptul că în dialogul Sofistul Platon reușește o admirabilă întemeiere a negației, pentru a putea delimita figura filosofului de cea a sofistului. Și de această dată, distribuția adevărului și manierele diverse în care
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
loc de „soluția platoniciană la problema iubirii” și o vede în trecerea de la iubire la Logos, de la contemplația iubirii (Banchetul) la logica iubirii (Phaidros). Mai întârzii aici asupra unui ultim aspect, unul tehnic și pe care îl văd născut în alegoria atelajului. Socrate trece de la nemurirea sufletului la felul lui de a fi, și pentru că o asemenea descriere presupune iscusință zeiască, Socrate se mulțumește să spună cum ne apare el, sufletul. Acesta e aidoma unei puteri ce prinde laolaltă și atelajul
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
imagine-concept l-a determinat pe psihologul J. Hillman să propună o „re-imaginare” (re-visioning) a activității interpretative care are multe afinități metodologice cu deconstrucția, așa cum apare ea la Jacques Derrida. Interpretul trebuie să gândească raportul imagine-sursă prin „analogie”, și nu prin alegorie. În opinia lui Hillman, numai „analogizarea” asigură păstrarea în prim-plan a imaginii. Deconstrucționismul și psihologia imaginală prezintă - așa cum arată M. Adams - o seamă de puncte comune. În mod cert ambele sunt de acord că mitul trebuie să rămână viu
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
nu se deosebește deloc de cea a lui Dumnezeu. Și atunci, cum ar putea el să judece, să condamne, să trimită pe cineva în iad sau în paradis, să acționeze ca o putere pizmașă, rea și mânioasă? 3. A decoda alegoriile. Rezultă o lectură a creștinismului care presupune decodarea alegoriilor. Scripturile au un limbaj obscur, polimorf. Spiritul Liber nu neagă infernul sau paradisul ca atare, ci recuză definițiile catolice, apostolice și romane. Infernul? Bineînțeles că există, dar este o metaforă a
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Și atunci, cum ar putea el să judece, să condamne, să trimită pe cineva în iad sau în paradis, să acționeze ca o putere pizmașă, rea și mânioasă? 3. A decoda alegoriile. Rezultă o lectură a creștinismului care presupune decodarea alegoriilor. Scripturile au un limbaj obscur, polimorf. Spiritul Liber nu neagă infernul sau paradisul ca atare, ci recuză definițiile catolice, apostolice și romane. Infernul? Bineînțeles că există, dar este o metaforă a ignoranței și în niciun caz o geografie chtoniană în
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
paradisul, nu practici milostenia sau iubirea de aproapele tău pentru a-ți asigura mântuirea - pentru că ești deja mântuit. în logica grației și a răscumpărării păcatelor asigurate pentru totdeauna, informați fiind prin gustul adepților pentru decodarea a ceea ce percep ei ca alegorii, virtutea teologală, trebuie definită într-un mod deosebit: un libertin caritabil practică iubirea de aproapele său, desigur, dar mai înainte de toate iubirea pentru propriu-i trup. Libertinajul presupune alegerea bucuriilor existenței contra penitențelor catolice. Bucuria trupului în primul rând. Dumnezeu
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
și invită participanții la adunare să se dezbrace ca semn de restaurare a ordinii adamice. Urmează sex colectiv în toată regula, cu acompaniament de cântări și mișcări exprimând bucuria! îUnii - istorici ai artei - consideră pânzele lui Hieronymus Bosch drept niște alegorii sau figurări ale acestor ceremonii adamice... Fără dovezi cu adevărat convingătoare. Pentru a le celebra ori pentru a le critica? Ni-l imaginăm cu greu pe foarte creștinul Filip al II-lea colecționar ahtiat după pânze de inspirație eretică...) Catolicilor
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
citind Memorabilele lui Xenofon - care redau spiritul, fără să avem însă acces la literă și, mai ales, fără să cunoaștem condițiile în care a fost scris textul lui Prodicos, contextul realizării lui -, descoperim mai degrabă un fel de prozopopee, o alegorie, o formulă în măsură să facă posibilă controversa, dezbaterea. Căci prozopografia permite punerea în scenă a unei persoane care încarnează o idee și care este purtătoarea unui discurs - Boethius își va aminti de toate acestea. Aici, două femei care reprezintă
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
această chestiune, nici dacă anecdota este adevărată, nici ce ar putea ascunde neadevărul ei... Dar, pentru un filosof cu o bună reputație, pedeapsa pare severă! -4- A alege între două femei. Ce spune această prozopopee? Ce se ascunde îndărătul acestei alegorii? După spusele lui Xenofon, Prodicos pune în scenă două femei chiar în momentul în care Heracle iese din copilărie, intră în adolescență și se află în fața marilor alegeri care îi permit individului să se orienteze în existență și să pășească
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]