875 matches
-
o lăsa să treacă, făcîndu-și programul ei, în care rolul nevolnicului trăitor e cu desăvîrșire marginal: Dacă pisica cea galbenă va înțelege ceva/ Spune-i că lenea ei seamănă grozav cu lenea mea./ Blonda lumină care se plimbă prin grădină alene, arar,/ Să mă ierte că am fost un cer mereu crepuscular./ Apoi/ Poezie să nu te mai întorci înapoi/ Nu facem o nobilă pereche noi doi./ Alianța noastră e sfărmată/ Și aș vrea, poezie, să nu te mai văd niciodată
Semnul lunii by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/6747_a_8072]
-
astea din trupul lui mumifiat. S-a uitat în jur. Nu, nu era nimeni. Medina o fi murit în cele din urmă. Și, mai mult ca sigur, și comisarul Bengoa. Sau poate nu se mai făceau comisioane. S-a îndreptat alene spre casa în care se născuse, și a simțit din nou, auzind zgomotul ritmic al mașinilor de la moară, șocul acela care îl zguduise când tatăl lui își dădea sufletul. S-a oprit la distanță de o jumătate de stradă și
Ernesto Sabato - Abaddon exterminatorul by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/2529_a_3854]
-
femeie străduindu-se să-și alunge într-un fel plictiseala. Privirea ei avea o tonalitate cețoasă, fără nici un luciu de gînd și fără nici o tresărire de umoare sufletească. Pur și simplu își privea detașată propria șuviță de păr, răsucind-o alene și oarecum într-o doară, ca atunci cînd, în momentele de plictis, cocoloșești din neatenție între degete o bucată de hîrtie. Femeia din fața mea era în întregime absentă, cu mintea dusă în altă parte, iar singurul semn după care îmi
Șuvița de păr by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/11167_a_12492]
-
și reflux de adevăr și minciună a simțurilor. De pildă, imagini ca din spatele unui paravan, din numărul unui Iosefini stelar: "O simțeam printre degete, în inimă, pe gene,/ Cînd venea în odaie la mine, seara;/ Răsturnîndu-se pe masa de lucru, alene,/ Părul ei semăna cu ceara.// Felină, depărtată, totdeauna/ Mai tristă, mai rece, pînă cînd, vai!/ Prietena mea luna nu mai era luna - / Izvorau din ea alte luni, alte luni, un alai." O lume răvășită, care se destramă pe note, ca
Ţărmul pierdut by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9870_a_11195]
-
din grădina zoologică de la Budapesta. Tata se afla acolo într-o zi toridă de vară, iar hipopotamul stătea scufundat în apă, complet imobil, nu i se vedeau decît ochii și nările. Singura mișcare pe care o făcea era să clipească alene. Lentoarea cu care i se lăsau pleoapele pe ochi transmitea o stare de beatitudine și lene paradisiacă. Tata ar fi dorit - mi-a spus - să fie ca acel hipopotam, care reprezenta un ideal greu de atins, și anume, să te
ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/7724_a_9049]
-
stat neclintită/ Cînd la picioare mi-ai alunecat”. Dar nu pentru multă vreme, căci imediat își ia seama la propria semeție și-l exilează pe amărîtul care-a înduioșato: „Doar de subt negre gene m-ai pîndit,/ Cînd mă-ncălzeam alene și trudită. Dar niciodată nu m-aș fi gîndit,/ Nici c-aș iubi și nici c-aș fi iubită.// Vezi storul baten geam. În brazi adie/ Un vînt ușor ca printre stîlpi de naos./ Mi s-a părut o mică
Prințesa poetă și spioană by al. cistelecan () [Corola-journal/Journalistic/2527_a_3852]
-
Și gara noastră, ca toate celelalte e loc de refugiu pentru paria. Ora 7, într-o dimineață ploioasă de aprilie. Doru Gherasim Hrib, un om încă în putere, la vreo 40 și ceva de ani, își începe ziua, ridicându-se alene de pe sărăcăciosul culcuș pe care și l-a așternut în grabă cu o seară înainte, într-un vagon dezafectat, garat pe una din liniile secundare ale Gării de Nord din Timișoara. Într-o geantă veche de ceferist, poartă cu sine de amar
Agenda2005-19-05-1-senzational3 () [Corola-journal/Journalistic/283671_a_285000]
-
mi se pare citarea repetatelor tentative de a repune în funcțiune, rudimentar, subtilitățile frazelor din Craii de Curtea-Veche: Am pornit, cele trei personaje, poetul, prozatorul și protagonistul Paul Tristan, precum și eu, povestitorul Elby, toți patru P, prin cetatea imperială. Mergeam alene, fără țintă, cu paltoanele și fularele în vânt, pășind pe unde vom fi umblat, odinioară, de atâtea ori, dar totul ni se părea necunoscut și nemaiîntâlnit. Parcă nici noi nu mai eram aceiași, contururile ni se încețoșau în priviri și
Varză a la Cluj by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8572_a_9897]
-
modelîndu-mi-l întru o veșnică adorație a concupiscenței infantil-atavice, o laudă smerită, deloc ofensivă, transformată mai tîrziu, pe la 18-19 ani, în cuvinte înșirate cîntător în versuri, idealizînd o mamă-iubită eternă, larvară, somnolentă, impură ca o mlaștină încărcată de nuferi, încolăcindu-și alene protuberanțele, pseudopodele lascive și fertile pe trupul meu bolnav de adolescent, de tînăr cu mintea arsă în lecturi halucinant de absorbante, amestecîndu-mi viscerele cu substanța cărții citite, îmbibîndu-mi inima cu sîngele "personajelor"... ș. a. m. d. - De unde vin aceste instantanee care
Emil Brumaru „M-au eliminat de la grădiniță pentru că, iarna, trînteam fetițele în nămeți...” by Ioana Revnic () [Corola-journal/Journalistic/7573_a_8898]
-
Bratu Iulian Un bărbat face cumpărături într-un hypermarket cu un cărucior în care este și băiețelul său de trei ani. Copilul plânge isteric. Bărbatul împinge alene căruciorul, spunând cu o voce liniștită: - Aproape am terminat, Adrian. Încearcă să nu plângi, Adrian. Viața o să fie mai bună, ai să vezi. Îți promit eu! Copilul plângea mai tare, dând din mâini și din picioare. Ajunși la casă, bărbatul
Bancul Zilei: Tatăl merge cu fiul isteric și plângăcios la cumpărături by Bratu Iulian () [Corola-journal/Journalistic/63003_a_64328]
-
romanelor Mai mult ca perfectul (1984), Natura lucrurilor (1986), Pontice (1987), Geamlîc (1988) și, postum, între timp (1990). Ce e Huzurei-Țăndărei în proza lui Paul Georgescu? Un loc pustiu, toropit de vipie, cu oameni lingavi, mereu nădușiți de căldură, mișcîndu-se alene de la o cîrciumă la alta, printre muște, ghiozuri și închinîndu-se zeiței atotputernice care este siesta: "la diuseor dă la vi!" - iată ce caută și, culmea!, găsesc cei din Huzurei, locul unde se poate ajunge la "disoluția timpului". Asta numai în
Țăndărei by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/8743_a_10068]
-
ochii-i neperechi, Care râdea cu dânșii în cor de-a mea durere Și-i dăruia cu câte-o murdară mângâiere. CXVI O călătorie în Cythera Ca pasărea de slobod, întraripatu-mi duh Dădea ocol, în zboru-i, catargelor făloase; Plutea alene nava sub ceruri radioase Întocmai cum plutește un înger prin văzduh. Ce insulă-i aceasta? Cythera ni se-mbie! Țărmi altădată-n farmec și vrajă neîntrecuți, Banalul Eldorado-al flăcăilor trecuți. Priviți și luați aminte: acum e-o stâncărie. Ostrov
Charles Baudelaire - Din Florile răului by Octavian Soviany () [Corola-journal/Journalistic/2678_a_4003]
-
doinele de dor pun pe labe ghetele schimbate că pe soclul meu să mă disting știu eu un poet care mă bate boxând singur pe același ring n-aș sorbi un bucium de tăcere Luna-mi cântă doine de-a alene și tot gust din lunile de miere și le vând la fete-cosânzene gestul meu confuz este banal și m-a târguit acest galop legitim spre ciclul menstrual interlop ori prea monden, deci STOP ! SENTIMENT -poveței visurilor mele doar nu jelesc
Editura Destine Literare by George Filip () [Corola-journal/Science/76_a_302]
-
ud și de mucegai amintindu-mi cripta capucinilor e tot mai puternic în acest cub negru unde nu știu cine m-a adus. apoi se întredeschide o ușă care sunt sigură că nu există. pași. tăcere. pași. lumina albă și rece decupează alene prima treaptă. două botine albastre bogat garnisite încep să urce scara. amândouă deodată. picioarele nu se văd. pot fi ale unei copile care încearcă să facă pe placul cuiva și să-și domolească avântul. ori ale unei tinere care vrea
Sisi la zander by Cornelia Maria Savu () [Corola-journal/Imaginative/4432_a_5757]
-
Îmi zice, - Păi bine, amice, Tu crezi că femeile-au șele Și buci, Ca ele mereu să le spele Și tu mereu să le-apuci? Îngere dragă, i-am zis preasupus, Pe femei Dumnezeu le-a adus Să se lungească alene în paturi, Momindu-ne dulce cu sfaturi Cum să le punem picioarele tandre pe umeri. Chiar nu te dumeri!? Mai bine scoate-ți aoreola, Desprinde-ți aripile, Și profită de milostenia ce ți-o fac, fragede, clipele, C-odată dă
Poezie by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/4051_a_5376]
-
oprește și maroniul fațadei Se desface în multe nuanțe și spicul ierbii dintre crăpături Își lasă semințe necomestibile dar ele germinează Și înmulțesc ierburile poate chiar acum poate La primăvară cînd se zice că da colțul ierbii Cînd umbli așa alene îți mai aduci aminte cum îi scriai fetei aceleia Din liceu un poem de dragoste și ai vrea sa-l găsești Printre hîrtiile din podul casei în lada prăfuita Care a rezistat la toate schimbările de acoperiș Poate e un
Poezii by Traian Ștef () [Corola-journal/Imaginative/4243_a_5568]
-
ea s-a strecurat în brațele lui. În sfârșit a fost o întâlnire matinală sub salcia din spatele bisericii. O întâlnire de nici jumătate de oră, năvalnică și eficientă. O perioadă din existență, încolăcită discret în jurul unei sălcii care se leagănă alene în miezul unui creier. Căci în preajma pomului rupt în șuvițe plângătoare se învârte toată partea importantă a două vieți. Jumătatea de oră, agățată de-o dimineață cețoasă de aprilie, este ceasul de foc al unui tărâm în care nu există
Examen la istorie by Doina Ruști () [Corola-journal/Imaginative/8241_a_9566]
-
umflă dintr-odată nările, făcându-l să-și ridice ochii din foaia albăstrită de litere mărunte. E cald și în aerul mișcător al sălii de examen, la nici jumate de metru în față, pulsează ceafa pletoasă a lui Cico. Scrie alene, mișcându-și din când în când umărul, prin tricoul subțire ca o batistă. Prietenul lui. Colegul lui de cameră. În sfârșit, Cico cel de fiecare zi și totuși unul nou, un om care asudă în fața lui, iar din șuvițele umede
Examen la istorie by Doina Ruști () [Corola-journal/Imaginative/8241_a_9566]
-
de încheiere, precipitat, avântat, triumfal, punând, în sfârșit, punct. Lumina intră cu demnitate prin ferestrele încăpătoare, în timp ce doi băieți se ridică în același timp din scaunele negre de plastic, părând adormiți, învăluiți în indiferență, inofensivi, doi băieți care se îndreaptă alene spre camera lor întunecată și caldă ca un cuib. Iar deasupra lor plutește destins zeul alb, fericit c-a rupt în sfârșit blestemul eredității.
Examen la istorie by Doina Ruști () [Corola-journal/Imaginative/8241_a_9566]
-
ștergea pantofii pe covorul negru de plastic de la intrare. în felul ăsta, o să mă duc la Internet café doar când o să am chef să ies. Va veni iarna, poate n-o să mai vreau să ies din casă... își mângâie bărbuța alene, înainte de a descuia ușa și a aprinde lumina în casă. Avea emoții. Dacă, atunci când va deschide ușa, se va aprinde brusc lumina și toți colegii de la firmă, în frunte cu doamna Ropot, îi vor striga: La mulți ani!? Poate chiar
Copilul de foc by Mirela Stănciulescu () [Corola-journal/Imaginative/10203_a_11528]
-
emerite gângănii e un truc spusese scamatorul câinele tău credincios rămâne numai sfârșitul se simte deja acul albinei în respirația lui de străin și toți ne-ascundeam sub cântece de biruință din când în când uneori destinul poetic își mișcă alene piciorușele lui alogene și deodată nălucirile stegarului cu tichie de răchită peste marea înghețată ca o funingine pe ochi prin timpul hialin pătrunde bobul de secară al tainei de pe urmă ce va fi fost oare în pădurea de fagi se
Poezie by Mihai Răcășan () [Corola-journal/Imaginative/8068_a_9393]
-
Gheorghe Vidican în odihna de sine în odihna de sine trupul tău coboară alene bărbații vin glasuri răzlețe de împotrivire singura tulburare e piatra aruncată în lacrimă cercuri concentrice obsesia trupului îngemânează în tine străzi înguste pline de nechezat o nevoie bolnavă de iubire aruncă zarurile carnea încremenită-n exilul tău sunetul acela de
Poezie by Gheorghe Vidican () [Corola-journal/Imaginative/3416_a_4741]
-
-l împingă, ce vrei mă? După ce că venise, în loc să zică merci el părea pus pe harță. îi băgase unghia în gât și-n secunda doi simțise o detunătură neașteptată în moalele capului. Atât. Și i se și rupsese filmul. Soarele cădea alene peste reclama roșie, în josul zidurilor palide, peste cei doi oameni care păreau să se îmbrâncească, văzuți prin lentila camerei, pe care Alex o răsucise cu o singură mână. De la fereastra apartamentului, ochiul lui avid, trece cu viteză până la clădirea agenției
Lacătul și cheia by Doina Ruști () [Corola-journal/Imaginative/7895_a_9220]
-
judecată întinsă. Erau așa de mici încât, povestesc cei de atunci, că (sic!) ierburile cele mai mărunte 4 le păreau zid de trestii sau popor de păpuriș, des cum e peria. Și când zglobiile zefiruri adiau fața câmpurilor și mișcau alene vârfurile ierburilor cele scunde, gâzele noastre rămâneau speriate ca de vijeliile viforelor din Nord. Au rătăcit vreme îndelungată, fără să știe una de cealaltă că pe pustiul câmpului mai colindă o ființă tot așa de mică sau și mai mică
O idilă giocosa by Nicolae Mecu () [Corola-journal/Journalistic/3012_a_4337]
-
Emil Brumaru La focu-ascuns al sufletului tău îmi înfloresc iar mîinile dibace Ce-or ști din trupul alb și sfînt a-ți face Un instrument, și pentru Dumnezeu, Și pentru Diavol, susurînd a cîntec Clipocitor de-amor iscat alene Cînd tîndălești pe chilote de pene Bombată-n răsfățatul tandru pîntec Și amăgindu-ți viața pîn'te dumeri Că numai eu mă-ncumet să-ți suspin Picioarele prelungi și dulci pe umeri într-un amurg cleios supt de destin. Căci
Cănd clipa ne-o ănvărt moi patefoane... by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/9989_a_11314]