768 matches
-
pildă. Lipsește, mai întîi, complexul de inferioritate al dominatului căci, departe de a fi limba colonizatorilor, franceza reprezintă (sau, cel puțin, a reprezentat) o alegere estetică elitistă, o cale regală pentru a intra în "curtea celor mari". Totuși, o anume ambivalență subzistă, alimentată de înstrăina rea resimțită în acel între două limbi, între două culturi. Altfel spus, imaginarul și expresia acestor scriitori sunt marcate în același timp de dorința de deschidere spre lume și de înrădăcinarea în teritoriul cultural originar. Nu
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
Littell. Prin urmare, confirmare de sine sau confruntare cu sine? Partea solară sau umbra din noi? Alegerile ne definesc, după cum bine știm. Lucrurile se complică atunci cînd scriitorii își folosesc talentul pentru a le expune pe ambele deodată, echivocul și ambivalența fiind mult mai greu de suportat decît opțiunile radicale. A accepta că fiecare dintre noi ascunde un zeu și un monstru reprezintă o gidiană "poartă îngustă" prin care trecem în vîrful picioarelor. Romanele nordice ale ultimilor ani îmi par cea
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
sa a răscumpărat orice ofensă imaginabilă și i-a redat verticalitatea. Acel om nu se gîndea pe sine în termeni definitivi, depășise condiția umană și, de altfel, de-a lungul întregii sale vieți și opere, a cultivat o formă de ambivalență și de ambiguitate, de suspendare a judecății, chiar și a celei etice, după cum stă mărturie, între altele, articolul său despre piesa L'Eglise (Biserica) de Céline, în care verva antisemită a marelui scriitor francez e deja prezentă ("A propos de
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
opinia publică franceză care mă voiau politic corect au trebuit în cele din urmă să mă accepte așa cum sunt datorită acestei cărți". Altfel spus, o viață transformată în destin. Împlinită, chiar dacă empatia autorului nu e mereu prezentă, chiar dacă propria sa ambivalență îi determină uneori reacții de aprobare, alteori de condamnare a eroului său. Alegînd un asemenea subiect, Carrère se deplasează pe o muchie extrem de periculoasă, căci oricît de mult s-ar strădui să nu-și lase propriile sentimente să intervină, oricît
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
secolului trecut. Limba română i s-a părut prea tragică și violent primitivă pentru a încerca acest joc ontic, dar nu și franceza, limba Celuilalt, idiom riguros și limpede, și tocmai prin aceasta mediu ideal de expresie a echivocului și ambivalenței. Într-o limbă necizelată, contradicția sună mai degrabă a incoerență, a confuzie mentală, a întortochiere grobiană. Într-o haină lingvistică rafinată și subtilă, contrariile se ciocnesc pur și sonor, declanșînd un întreg mecanism recuperator ce somnolează în fiecare din noi
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
În al doilea rând, scriitura baudrillardiană este în sine postmodernă; Baudrillard utilizează o gamă largă de genuri (eseu, jurnal de călătorie, studii filosofice și politice, memorii, articole, interviuri), de stiluri de scriitură (analitic, poetic, retoric, sentențios, fragmentar) și strategii discursive (ambivalența, ironia, radicalizarea ipotezelor, inversiunea etc.). Efectele textuale și hermeneutice pe care le provoacă o asemenea scriitură sunt exemplificatoare pentru discursivitatea postmodernă, Baudrillard deținând un tip special de discurs, care, în același timp, expune, dar și ilustrează concepte postmoderne în propriul
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
moarte ale trecutului. În mod fundamental, el amestecă optimismul renascentist cu cel al futuriștilor, dar este pesimist în legătură cu identificarea oricărui punct de salvare, fie acesta tehnologia, o societate fără clase, o meritocrație sau o organizare rațională a economiei mondiale"34. Ambivalența atitudinii față de trecut pare să fie astfel o caracteristică a postmodernismului în ansamblu, care este prins între reinventarea, revizitarea și utilizarea sa, și nevoia de a-l depăși prin crearea unor forme de expresie complet noi. În susținerea aceleiași idei
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
lui Descartes și cea a Iluminismului), prin intermediul cărora modernitatea a devenit în special o idee. Revoluția industrială, progresul științei și tehnicii, diviziunea muncii au introdus în conștiința socială dimensiunile inovației și schimbării, dar și instabilitatea, tensiunea și criza. De altfel, "ambivalența modernității"100 a fost subliniată și de David Lyon dacă, pe de o parte, modernitatea a contribuit la apariția unei noi ordini sociale și politice, bazată pe raționalizare, calcul economic, urbanizare, noi forme de protecție socială, pe de altă parte
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
semnificațiilor, în semnul-substrat, poate fi explicată cu ajutorul însușirilor constitutive ale scriiturii. Toate mediile de exprimare sunt prin esență "scriitură""289. După cum susține Barbara Johnson, scriitura conține o logică dublă 290, care este chiar aceea a suplementarității, care induce semantic și ambivalența dintre completare, adaos și substitut, astfel încât a afirma că A este suplementul lui B introduce o ambiguitate în discurs, mai ales că logica suplementarității este diferită de logica binară a identității și noncontradicției. Aceste efecte discursive obținute de poziționările teoretice
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
nu se mai poate vorbi despre o referință unică, consecințele acestui fapt fiind criza reprezentării și ambiguitatea demersului interpretativ, se poate concluziona că scriitura postmodernă "pulverizează gramatica, logica și retorica, contrazice fiecare afirmație de îndată ce o face, amână înțelesul la nesfârșit, ambivalența există în orice cuvânt, vidul apare în orice construcție, coerența structurii se năruie definitiv"327. Pierderea realului, teoretizată de Jean Baudrillard, se traduce la nivelul scriiturii prin adoptarea unor procedee care creează permanent senzația de mișcare, reașezare, rearanjare, fragmentare. Ideile-forță
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
și uneori ca referent. De altfel, din punctul de vedere al lui Baudrillard, limbajul ideal este alcătuit după modelul consumului. În economia discursivă trebuie ca semnele să se consume și să se distrugă în interiorul unui limbaj. Baudrillard se folosește de ambivalența termenului francez consommer, care înseamnă și a satisface, și a anula. Astfel, filosoful instituie și păstrează un paradox: a consuma presupune atât producerea, cât și distrugerea semnelor. Limbajul construit după această schemă se conformează și atributelor potlatch-ului teoretizat de Marcel
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
2. O logică economică a valorii de schimb; 3. O logică a schimbului simbolic; 4. O logică a valorii/semn. Prima este o logică a operațiilor practice. A doua este o logică a echivalenței. A treia este o logică a ambivalenței. A patra este o logică a diferenței"403. În funcție de tipul de logică după care este ordonat (logica utilității, a pieței, a darului, a statutului), un obiect va avea poziția de instrument, marfă, simbol sau semn. Logica producției este doar una
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
will"). 4.3.2.1. Societatea schimbului simbolic O importanță deosebită este acordată de către Baudrillard ideii de schimb simbolic, care se opune celei de schimb economic, guvernat de legile producției, ale echivalenței și controlului. Schimbul simbolic este cel care introduce ambivalența în interiorul relațiilor și scapă astfel constrângerilor determinate de către cod; în acest sens, este nu doar un exemplu favorit pentru a arăta că teoria marxistă eșuează în a descrie corect alte tipuri de societăți, precum cele arhaice, construite în jurul ritualurilor, sărbătorilor
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
în discursuri metafizice, care, universalizând conceptele principale cu care operează, tind apoi să explice orice fenomen prin introducerea lui în acest "pat al lui Procust", al țesăturilor prefabricate conceptual de către ele. Împotriva acestor efecte discursive, Baudrillard va introduce mai târziu ambivalența și seducția drept procedee de destabilizare a discursului, astfel încât acesta să nu devină o dogmă și să se dovedească capabil de a surprinde actualitatea în mișcare, dar și să rămână deschis posibilelor "revoluții discursive". Pentru acest din urmă motiv, de
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
întotdeauna exagerate, tocmai pentru a umili și provoca, obligând la primirea, în retur, a unui dar mult mai mare), este transformată de către Baudrillard într-o adevărată strategie discursivă, care-i va asigura baza alcătuirii unei "teorii fatale". Logica excesului, a ambivalenței, a reversibilității, consumului și sacrificiului, caracteristice schimbului simbolic se vor regăsi transformate în procedee textuale ce vor să depășească logica discursivă a sistemelor și tratatelor. În primele texte, Baudrillard introduce problematica schimbului simbolic în legătură cu aceea a consumului sau a logicii
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
în psihologie și economia politică, sunt excluse de către relațiile simbolice"409. O ordine economică nu poate surprinde ceea ce excede logica echivalenței, mai ales că darul, de pildă, este discutat într-o relație simbolică sub dimensiunile pierderii, excesului sau sacrificiului, introducând ambivalența (despre care Baudrillard afirmă că "pune capăt economiei politice a semnului"410) care subminează semnificația și comunicarea 411. În acest sens, Baudrillard i se alătură lui Bataille în a presupune o contradicție internă între natura umană și capitalism. Caracteristicile intrinseci
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
și una a invizibilului. În Celălalt prin sine însuși, Baudrillard nuanțează relația se-ducere pro-ducere, considerând că între aceste două forme nu există doar contrast, ci și o complementaritate ce decurge din faptul că seducția deține o profundă ambiguitate și ambivalență, deoarece poate fi înțeleasă și ca mișcare de retragere în secret, și ca intenție de a face vizibil (și, prin urmare, de a "produce" ceva). "Seducția nu se opune producției: ea seduce producția [...], la fel cum răul nu este ceea ce
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
al discursului nu se obține prin intermediul unei încercări interpretative sau psihanalitice, ci prin recursul la ritual și metaforă ce presupune deplasarea ușoară a aparențelor și crearea unui lanț continuu de aparențe ale aparențelor. Seducția operează în interiorul unui discurs prin intermediul aproximării, ambivalenței, al vrăjii, împlinindu-se în cadrul ceremonialului sau al ritualurilor care rupeau legătura cu realitatea, impunând o logică nouă și un tip de ordine care fascina. Metafora în sine este elementul dominant al acestei etape pentru că ea poate face trimiteri la
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
adevărul și falsul se află în "competiție", câștigul discursiv al unuia excluzându-l automat pe al celuilalt, în spațiul seducției "e ca și cum falsul ar străluci prin toată puterea adevăratului. E ca și cum iluzia ar străluci prin toată puterea adevăratului"550, instituind ambivalența simulacrului. 6.3.3. Seducție și manipulare Luând în considerare faptul că seducția și manipularea presupun, în esență, acțiunea asupra celuilalt, se urmărește obținerea răspunsului la întrebarea: Pot fi considerate seducția și manipularea tipuri de performanță discursivă sau doar limite
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
teoriei actelor de limbaj), astfel încât H. Parret se distanțează de concepția lui Austin, incapabilă de a surprinde în totalitate seducția. "Seducătorul nu este nesincer, tot așa cum nu este nici sincer"551, concluzionează Parret, accentuând încă o dată dimensiunea esențială a seducției: ambivalența. 6.3.4. Logica seducției Herman Parret insistă asupra a trei aspecte considerate esențiale pentru înțelegerea seducției, prin intermediul cărora dă un răspuns consistent celor care au pus semnul echivalenței între seducție, minciună sau manipulare. Primul aspect vizează faptul că logica
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
de interes discursiv care să deturneze și să delegitimeze raporturile de subordonare logică și ierarhică, specifice discursului tradițional. Pentru că nu poate surprinde toate relațiile din interiorul unei scrieri, logica clasică îi apare filosofului ca fiind opresivă, astfel încât o logică a ambivalenței i se impune ca o alternativă viabilă, capabilă de a reține mai multe aspecte esențiale. Această "destabilizare" discursivă, realizată de către conceptul de seducție, acționează, după cum am văzut, printr-o diminuare vizibilă a logicii noncontradicției, determinând chiar atracția termenilor opuși, cu
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
scriitură și performanță discursivă Pentru Jean Baudrillard, discursul poartă întotdeauna cu sine dorința de a produce sens, pe când limbajul și scriitura nu sunt decât forme aluzive ce transportă sensul într-un joc al seducției. În interiorul scriiturii, seducția operează prin aproximare, ambivalență, aparența sensului, astfel încât ea nu poate fi asociată decât domeniului esteticii. În general, seducția este înțeleasă într-o relație strânsă cu mythos-ul și narativitatea, în timp ce ea se opune constant logos-ului și argumentului. Chiar și numai prin caracteristicile sintetice prezentate
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
un lanț al suplementelor (ca în perspectiva derridariană) care să asigure "suprimarea ce menține" semnele și termenii. Logica clasică nu surprinde toate relațiile din interiorul unei scrieri, ea îi apare filosofului opresivă și constrângătoare. Înlocuirea sa cu o logică a ambivalenței i se pare a fi o acțiune cel puțin terapeutică, dacă nu chiar extrem de productivă la nivelul limbajului. Această "destabilizare" a structurilor și cadrelor vechi de raționare este realizată de către noțiunea de seducție, care acționează printr-o diminuare vizibilă a
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
tuturor conceptelor ca: adevăr, obiectivitate, realitate etc.; * strategia paroxistică, a aducerii receptorului în "penultima poziție înaintea extremității", a sfârșitului, prin tehnica paradoxurilor, a afirmațiilor extreme, a repudierii categoriilor și prin căutarea necontenită a exoticului, excentricului și a locurilor necomune; * strategia ambivalenței, care, înlocuind logica bivalentă, conduce la polarizarea și tensionarea conceptelor în interiorul unui text, astfel încât acesta își pierde funcția de comunicare pentru a se deschide unei funcții-joc, ritualice; * strategia reversibilității, întâlnită în special în schimbul simbolic, care alcătuiește o dialectică specială între
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
structură văzută ca închidere, mizând, dimpotrivă, pe deschidere, precum și pe un discurs filosofic hibrid, impur. În termenii unui procedeu discursiv, seducția a putut fi astfel comparată cu deconstrucția derridariană, accentuându-se și mecanismele sale de funcționare discursivă (care includ logica ambivalenței, "amânarea sensului", ironia, provocarea). Prezența seducției ca mijloc retoric în multe dintre lucrările dedicate retoricii contemporane a determinat analiza acestui concept în raport cu datele acestei discipline și cu o seamă de termeni precum persuadare, minciună, manipulare etc. De asemenea, o analiză
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]