1,230 matches
-
manifestând o oarecare neliniște. Un psiholog stagiar face primul exercițiul de expunere. Ea roșește, se arată a fi stânjenită, dar în timpul debriefing-ului povestește: „Era jenant, dar jena dispare, în final”. Isabelle a reușit să observe reacțiile mai degrabă binevoitoare și amuzate ale pasagerilor care, după câteva momente, revin la preocupările lor (citesc, vorbesc, somnolează) și nu mai acordă nici o atenție evenimentului. Ea însăși efectuează de patru ori exercițiul, în patru vagoane diferite. In timpul ultimei expuneri, ei îi face plăcere să
Ghid clinic de terapie comportamentală și cognitivă by Ovide Fontaine () [Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
își aduse uneltele și scîndurile și se puse pe lucru. După ce bătu ultimul cui și potrivi bine capacul, își puse sicriul pe umăr și porni cu el spre prova, întrebîndu-i pe ceilalți dacă erau gata. Auzind strigătele indignate, dar și amuzate, scoase de oamenii de pe punte, care nu mai știau cum să se ferească de sicriul acela, Queequeg ceru, spre consternarea tuturor, ca sicriul să-i fie adus numaidecît, iar ei nu putură să-l refuze, căci se știe cît de
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
cu ochiul spre cititor și nu spre personajele cu care interacționează. Pe deplin ilustrativ este episodul - menționat mai jos - în care o particularitate de limbaj a polițistului Galbraith (obiceiul de a repeta ceea ce tocmai i s-a spus) îl determină, amuzat, să vadă în el o întrupare a lui Hemingway. Scena e o mostră suculentă de umor absurd, în care cititorul avizat va găsi suficiente motive de amuzament: - Vreau să împușc un indian. - Aha, amice, vrei să împuști un indian. - Da
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
casa ei, ea neînțelegând nici ce anume se întâmpla și nici de ce. De data aceasta, fetița nu mai este însă Sara, ci sora ei mai mică, în vreme ce naratoarea se numără printre cei care înțeleg evenimentul, așa că își poate aminti întâmplarea amuzată (râde când îl povestește). Sora ei avea 4 ani, cam tot atât cât avea și Sara când a trecut prin experiența morții surorii sale. „A văzut cum împachetam practic toată casa și a crezut că ea va fi lăsată la
Cercetarea narativă. Citire, analiza și interpretare by Amia Lieblich, Rivka Tuval-Mashiach, Tamar Zilber () [Corola-publishinghouse/Science/2308_a_3633]
-
bătut pasul pe loc și ar fi pierdut poate una dintre cele mai frumoase pagini ale ei. Vocea care răsuna dincolo de perete și mă exaspera atât de tare la început, era pe punctul de a se șterge într-o indiferență amuzată când, brusc, i-am ghicit secretul. Războaiele deveneau eficace și durabile, datorită unor astfel de poeți. Era nevoie de acea pasiune pură, de acel entuziasm al credinciosului pe care nici o geopolitică nu le putea înlocui. Cursurile astea de război, pe
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
provenind din imitația de suprafață a Apusului. Dacă sunt luate în derâdere ifosele boierimii și limbajul ei împestrițat cu franțuzisme, nici apucăturile ilare ale burgheziei nu sunt trecute cu vederea. În fond, B. este un antibonjurist, un conservator, iritat și amuzat deopotrivă de metehnele prezentului, dar cu o vagă, dacă nu inexistentă, idee de progres. SCRIERI: O bună educație. Poezii și fabule, București, 1845; Poezii inedite, pref. I. Heliade-Rădulescu, București, 1860; Culegere de fabule, București, 1895; Poezii, I-II, pref. I.
BALACESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285560_a_286889]
-
nu reacționează) Ei, lasă că te ajut eu să afli cine-i Gigel! (apasă la întâmplare pe claviatura montată pe pieptul Robotului, care răspunde haotic, cu mișcări, sunete semnale) Hopa! Uite că domnul Roboțel îmi dă puțină atenție! (privindu-l amuzat) Dar nu prea știi nici să mergi, tipule! De vorbit, ioc! O ții în țiuiturile astea care-mi deranjează urechea. Ai auzit? Mă deranjezi! STOP! (robotul nu se oprește) Stop, am zis! (Robotul nu se oprește) Tipule, văd că nu
Teatrul ca o lecţie de viaţă by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91610_a_92357]
-
istorie, spuse ea. ― Pe cine ai la istorie? ― Pe domnișoara Schuyler. ― Domnișoara Schuyler are un vibrator În birou. ― Un ce? ― Un vibrator. L-a văzut Liz Clark. E În sertarul de jos. ― Nu pot să cred! Obiectul era șocată și amuzată. Dar apoi miji ochii, gândindu-se. Pe un ton confidențial, Întrebă: ― Totuși pentru ce sunt chestiile astea? ― Vibratoarele? ― Da. Știa că ar fi trebuit să știe. Dar avea Încredere că eu n-o să râd de ea. Iată ce fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
englezești, o cutie de unt murdară, sticle de ketchup și sosuri trecură toate prin fața ei Înainte de ceea ce căuta Obiectul: un borcan mare de Rolaid. Scoase trei tablete. ― Ce sunt arsurile astea de fapt? ― N-ai avut niciodată arsuri? Întrebă Obiectul amuzată. Micul Club era doar o poreclă. Oficial, clubul era cunoscut sub numele de Clubul Grosse Pointe. Deși proprietatea era pe malul lacului, nu se vedeau pontoane și nici bărci, doar clădirea clubului, mare cât un conac, două terenuri de paddle
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
am urmat jos, trecând prin bucătărie. Pe când traversam sufrageria, am auzit voci afară. ― Așa că Selfridge, tăntălăul ăla, borăște, spunea Rex Reese. Nici măcar n-ajunge În baie. Borăște direct pe bar. ― Nu-mi vine să cred! Selfridge! Era Obiectul, care, striga amuzată. ― Voma În valuri. Direct În cocteilul pe care-l avea În față. Nu-mi venea să cred. Era ca un fel de Cascada Niagara de vomă. Selfridge se pune să borască pe bar și toată lumea sare de pe scaune, da? Selfridge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
m-am năpustit În el și inerția mea l-a doborât la pământ. M-am cățărat pe pieptul lui, țintuindu-i brațele cu picioarele. În cele din urmă Jerome nu mai opuse rezistență. Rămase Întins pe spate, Încercând să pară amuzat. ― Să-mi spui când ai terminat, spuse. Era o senzație fantastică să-l domin așa. Capitolul Unsprezece mă pironise toată viața. Era pentru prima oară când i-o făceam eu altcuiva, și mai ales unui băiat mai mare decât mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
mascau activitatea lui mentală considerabilă. ― E cam ciudat pentru mine, Îmi spuse. ― Și pentru mine e ciudat. O clipă mai târziu pufni În râs. ― Uau! Ciudat! Al dracu’ de ciudat, futu-i! Dădeam și eu din cap, cu o disperare amuzată. ― Așa e. Frățioare. Confruntați cu imposibilul, n-aveam altă soluție decât să Îl considerăm drept ceva normal. Nu dispuneam de un registru elevat, ca să spun așa, ci doar de gama de mijloc a experiențelor noastre comune și a modului de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
normală. L-am rugat ca, atunci când va veni Ana, s-o trimită aici, în cancelarie. La fel să facă și cu Velail și cu Soliteraj. Pe Govar, dacă îl vede, să încerce să-l trimită acasă. A dat din cap amuzat și a plecat în grabă strigând pe unul, Mihai. M-am întors îngândurat la fereastră. Copacii goi păreau niște mâini scheletice ce ieșeau din pământ, vrând să mă prindă, să mă atragă în pământul din care se nășteau ele. Cerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
se cuvine, în Sălile Albe, dar îl slujim pe cel mai bătrân dintre cei care există în familia imperială. Împăratul? Zâmbi. Se gândea la cu totul altcineva. Chiar așa. N-a murit? De mâna cui? A unui Allston? Chicoti ușor, amuzat chiar. Împăratul nu a murit. Este cât se poate de viu. Allston? Nu știi? Nu. N-ai de unde, bineînțeles. O veche răzbunare ce așteaptă să fie împlinită de secole. Mara Allston a jurat ca unul din urmașii ei să pună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Guvernul ar acoperi repede povestea asta cu ceva ce poate să pară verosimil și planul lui ar merge în continuare. Orice am face, până anul viitor, toți vom avea zgardă la gât. Nu și dacă stricăm fabrica de zgărzi, spuse amuzat Alexandro. Și cum ai vrea să facem asta? întrebă vizibil enervat Marius. Ai idee câte laboratoare CercG sunt în lume ? Exact cincisprezece, spuse serios Fernand. Sau cel puțin de atâtea știe tata și Ministrul. Fiecare laborator are în jurul său un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
patra oară peștera. Capitolul 17 Apoi se auzi a cincea împușcătură, a șasea... Am golit întreg încărcătorul în el și în deznădejde am lăsat revolverul să alunece spre nesfârșit. Doar nu credeai că se va întâmpla altceva, nu? făcu el amuzat. Eram atât de confuz și de pierdut. Faptul că am ucis un om m-a afectat mai rapid și mai profund decât mă așteptam. Era un trădător! Fusese un om de nimic. Se purtase toată viața urât cu mine și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
cu domnișoara Lange? Și-l imagina În fața cărții de telefon. Probabil că lista hotelurilor era destul de lungă. Le luase În ordine alfabetică? — Ai putea suna la un hotel al cărui nume Începe cu A sau cu B... Lecoeur, cu privirea amuzată, ridică receptorul. — Fă-mi, te rog, legătura cu Hôtel d'Angleterre. Nu, nu cu directorul, nici la recepție. Vreau să vorbesc cu telefonista... Alo!... Telefonista de la Hôtel d'Angleterre? Aici Poliția Judiciară. V-a cerut cineva să-i faceți legătura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
ziua de azi, anunță Musa vestea cea bună. — Duceți-vă învârtindu-vă și nu vă mai întoarceți, mârâie printre dinți Livia. Doctorii și discipolii lui Themison fac fețe fețe, dar se prefac că n-au auzit nimic. Numai Augustus zâmbește amuzat, deși rana îl înțeapă rău. De 30 de ani, de când o are la genunchi, s a obișnuit cu durerea. Când mai surdă, când mai acută. Mai ales în zilele ploioase. A ajuns parte din el. Nici nu-și imaginează cum
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
prietenele ei, toate doamne din înalta societate, nu o întreabă pe furiș dacă nu cumva tocătura asta divină e din pește și raci, sau poate din ficat de porc ori cine știe din ce alte căr nuri? Ridică din umeri amuzată și le îndeamnă să se mai servească din minunățiile în formă de gălușcă învelite în prapur de miel. Înghite în sec. Numai gândindu-se la ele, îi lasă gura apă. Oftează. Ce alte bucurii i-au mai rămas? Brusc, își
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
neașteptate, îi vine o idee salvatoare. Se apucă să recite cu glas tare, încercând să dea o intonație cât mai lascivă cuvintelor. — Coapsa ei rotundă făcută la roata olarului și gurița de tran dafir... Asta cine mai e? se întreabă amuzat principele. Livilla, pro babil. Plescăie din buze. Libo are bun-gust dacă a pus ochii pe ea. O să fie o femeiușcă pe cinste. Se încruntă apoi, perplex. Nu se poate să-i fi servit de muză. Este încă o copiliță cu
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
aceasta. Ridurile adânci din jurul gurii se întind într-un zâmbet ne pre făcut. — Avem destule scaune în casă să se așeze pe ele toți sena torii, cu fiii și nepoții lor! Își dezvelește dinții galbeni și neregulați într-un rânjet amuzat: — Oricum, din câte știu eu, Nerva n-are încă nici un nepot. — A mai zis, șoptește Trio cu glas pierit, că a chemat sufletul mamei sale Scribonia, fosta ta soție... Sub ochii lui îngroziți, fața principelui se metamorfozează într-o schimonoseală
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Marelui Pontif. Nu se aude nici un răspuns din partea fetiței. Oarba își încordează auzul, cu urechea îndreptată spre altar. Nimic. O cuprinde mila. E speriată, mititica. Ar trebui să-i șoptească cineva să dea măcar din cap că nu. Zâmbește apoi, amuzată. În trecut, eliberarea unui copil de sub puterea tatălui era considerată un lucru de rușine, similară cu excluderea din comunitatea gentilică. Acum, din contră, emanciparea a devenit un avantaj. Numai că în acest templu obi ceiurile încă mai păstrează urma vechii
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Un mic foșnet. Trage cu urechea. Acum îi pune mâinile pe cap. Pe tine, Amata, te iau preoteasă vestală ca să îndeplinești sacrificiile care trebuie îndeplinite de o preoteasă vestală pentru poporul și cetățenii romani, conform legii celei mai drepte. Ușor amuzată, Occia surâde. Așa se numesc toate preotesele în momentul consacrării, căci, după tradiție, prima fecioară aleasă din familia întemeietorului Romei să o slujească pe Vesta s-ar fi numit tot Amata. Era din Alba Longua. De acolo le-a adus
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
pe fetiță de mână. Atunci haideți să-i arătăm ceva special Domitiei... — Ce? se interesează micuța curioasă, însă nu primește nici un răspuns. Se pun în mișcare. Occia arată cu mâna către o ușă închisă: — Acolo este cămara Vestei. — Cămară? repetă amuzată copila. Cămară, ca acasă? Preotesele, mari și mici, surâd. ăsta e cuvântul. Ca acasă. Una dintre ele o lămurește: — Acolo ținem tot ce este mâncare și băutură... — Cămară, murmură visătoare copila. Cuvântul îi trezește nostalgii. Nu numai ei. Vestala Silvia
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Eu nu am îngăduința să pătrund aici. Când terminați, mă găsiți în sala de studiu din Regia. Se îndepărtează. După câțiva pași se întoarce însă. — N-am putea să-i scurtăm Asiniei pedeapsa? Occia își ascunde cu greu un rânjet amuzat. Feblețea lui! Han dicapul ei îl atrage ca un magnet. — Cum așa? întreabă. — O iau la lecții. Vestala reflectează. Nu e o idee rea. Oricum, trebuie lucrat cu ea mai mult decât cu celelalte. Dacă repetă în fiecare zi, poate
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]