1,142 matches
-
și Jack Spintecătorul (St. Roll) cu o „Erotică” al cărei prim vers („Tremură de frică spanchiul Dumnezeu..”) îl determină pe critic - om cu frica Celui de Sus - să încheie grabnic capitolul... În continuare, sînt studiați patru „principali protagoniști ai mișcării anarhice de la noi”, considerați astfel „prin cantitatea producției, prin cutezanța doctrinelor și prin ascendentul pe care-l exercită față de ceilalți moderniști”. E vorba, mai precis, de I. Voronca, B. Fundoianu, I. Vinea și Tr. Tzara. Interesant e faptul că - dincolo de ironiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ce e de schimbat, nu altceva afirmase E. Lovinescu...). Fuga de banal pentru a bifa „modernismul” se manifestă - potrivit lui Const. I. Emilian - prin „trivializarea” imaginilor. Perspectiva sa conservatoare identifică însă mai rapid decît cea a criticilor mai liberali diferența specifică - „anarhică”, expresionistă - a lui Fundoianu față de „tradiționalismul” tematic. Nu e de mirare că Ion Vinea este considerat „figura cea mai plină dintre literații anarhici”; „îndelungata activitate beletristică” (proba devoțiunii față de artă) și colaborarea la „cele mai multe publicații contemporane - vreo 16 la număr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
trivializarea” imaginilor. Perspectiva sa conservatoare identifică însă mai rapid decît cea a criticilor mai liberali diferența specifică - „anarhică”, expresionistă - a lui Fundoianu față de „tradiționalismul” tematic. Nu e de mirare că Ion Vinea este considerat „figura cea mai plină dintre literații anarhici”; „îndelungata activitate beletristică” (proba devoțiunii față de artă) și colaborarea la „cele mai multe publicații contemporane - vreo 16 la număr”, unele cu „anumită vază, ca: Gîndirea, Cugetul românesc, Noua revistă română, Adevărul literar etc.” (certificatul de compatibilitate cu direcția tradițională canonică, plus „disponibilitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
certificatul de compatibilitate cu direcția tradițională canonică, plus „disponibilitatea” necesară), sînt considerațiile intrinseci care motivează opinia criticului. Cele intrinseci, „mai valabile decît toate celelalte”, constau în faptul că „prin inteligență și sensibilitate” Ion Vinea este „cel mai rezistent dintre liricii anarhici”, modernismul său nefiind, ca la ceilalți „o poză adoptată ad hoc”, ci o „înclinare temperamentală” dătătoare de „mai multă sinceritate și vigoare” creativă. Afirmații aflate, încă o dată, în consens cu cea mai mare parte a criticilor interbelici... Deși unora le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
să salute prima abordare serioasă a liricii noastre ultramoderne de către critica universitară), Perpessicius evită, din nou, o circumscriere mai precisă a poeziei moderniste sau avangardiste. Cu toate acestea, ceea ce foiletonistul îi reproșează discipolului mihaildragomirescian este confuzia tipologică: elementele denunțate drept „anarhice”, „exhibiționiste” și „deplasate” în poezia unor Vinea, Tzara sau Arghezi sînt, de fapt, mostre de virtuozitate modernă, de o intelectuală, elaborată expresivitate, iar cruzimile de limbaj sancționate la tot pasul de Const. Emilian sînt prezente de milenii în cultura universală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a societății, puristul absolutist, inadaptatul metafizic și tragic, purtător de hybris, cvasianonim, cu o biografie exemplară, chintesențializată abstract în mica-i operă. Urmuz — unic, original și originar, distrugător, dar și regenerator al vechiului limbaj și al vechilor convenții. Urmuz — virus anarhic, nihilist într-o lume burgheză anchilozată. Urmuz — alien-ul, mutantul, copilul etern, „demascatorul” esenței corupte a lumii. Urmuz-sinucisul, reprezentant ironic al liberului arbitru, al „transcendenței goale”, al schizofreniei, alienării, dezumanizării și negativității moderne, al impasului autodistructiv. Urmuz — pionierul-explorator de teritorii necunoscute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
dedică acestuia pagini afectuos-admirative. Strategie nu lipsită de abilitate. În 1922-1923, Arghezi îl publica pe Demetru Demetrescu-Buzău în Cugetul românesc, uzînd de un procedeu „urmuzian” — plasarea unor texte „bizare”, bulversante, în interiorul unei gazete politice „onorabile”, serioase și grave — un „virus” anarhic infiltrat discret, subversiv și ironic într-un organism rigid și „oficial”. De astă dată, vîrstnicul comediant își readucea în atenție amicul sinucis, folosindu-se de o strategie „la pachet”, adaptată rigorilor epocii. Sub masca bufonă a memorialisticii și a portretisticii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
propriului loc comun ori numai oroarea față de al celorlalți (...) atestă scriitorul cu un paroxistic simț critic” (p. 318). În opinia lui Eugen Negrici, textele urmuziene ilustrează o „inadecvare a sintacticului la semantic”, o „ciocnire” între pedanteria clasică a sintaxei și anarhica libertate semantică. Este reafirmată natura subversivă, duplicitar-hibridă a identității scriitorului: „Un contur formal academic ascunde o mezalianță inacceptabilă spiritului comun, veșmîntul de noblețe ascunde hipertrofii” care „desfrînează fantezia în acest spațiu al tuturor posibilităților” (p. 320). Amendînd prejudecata călinesciană a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Sașa Pană, Geo Bogza, Gheorghe Dinu, Virgil Teodorescu, M.H. Maxy, S. Perahim, Miron Radu Paraschivescu, Gellu Naum ș.a.) au optat pentru „avangarda” politică a proletariatului revoluționar, în virtutea vechilor opțiuni de stînga; unii dintre ei abandonaseră încă din anii ’30 „evazionismul” anarhic al avangardei estetice în favoarea militantismului antiburghez și antifascist, uneori explicit comunizant (Gh. Dinu, Sașa Pană, Miron Radu Paraschivescu, Perahim fuseseră chiar membri ai Partidului Comunist în ilegalitate; Geo Bogza, Gherasim Luca, Virgil Teodorescu, Paul Păun, Maxy, Gellu Naum ș.a. erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Dinu, Sașa Pană, Miron Radu Paraschivescu, Perahim fuseseră chiar membri ai Partidului Comunist în ilegalitate; Geo Bogza, Gherasim Luca, Virgil Teodorescu, Paul Păun, Maxy, Gellu Naum ș.a. erau militanți radicali de stînga). Odată cu instaurarea dogmatismului realist-socialist, componenta de libertate artistică - anarhică, revoltată, ludică și imaginativă - trebuia însă abandonată în favoarea „necesității înțelese” a Revoluției proletare și denunțată ca reminiscență burgheză, „decadentă”. În deceniul șapte, recuperarea estetică a avangardei interbelice s-a produs pe o linie ideologică marxizantă (în virtutea opțiunilor politice de stînga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și neoavangardelor europene ale anilor ’60, reprezentanții amintitei generații par să respingă însă, pe ansamblu, și ideea unei filiații avangardiste a postmodernismului, insistînd asupra opoziției dintre cele două modele culturale: dacă avangardismul ar fi caracterizabil prin voință de ruptură, revoltă anarhică și negație radicală, postmodernismul ar miza - dimpotrivă - pe o atitudine „slabă”, recuperatoare, citațională, nostalgică și ironico-parodică a tuturor formelor și convențiilor artistice anterioare. În realitate, componenta experimentalist-textualistă reprezintă o direcție importantă (dacă nu chiar definitorie) a optzecismului, iar postmodernismul, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
la rîndul său, evidente afinități cu latura expresionistă a Gîndirii - unde va colabora o vreme -, vădind o irepresibilă nostalgie a tradiției. Pe urmele lui Urmuz, Jacques G. Costin deconstruiește cu rafinament ironic tradiția „clasică”, nefiind - propriu-zis - un revoltat sau un anarhic al formei. Sculptura esențializată, abstracționist-primitivistă a lui Brâncuși și a elevei sale Milița Petrașcu se înscrie deopotrivă pe orbita cosmopolită a Contimporanului și pe cea spiritualist-autohtonistă de la Gîndirea, iar arhitectul, pictorul și decoratorul constructivist Marcel Iancu se arată a fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
fundalul primei conflagrații mondiale, al marii rupturi soldate cu prăbușirea ultimelor imperii europene și cu redesenarea radicală a hărții politice a unui continent intrat în „era maselor”, explozia Dada de la Cabaretul Voltaire din Zürich marchează un punct extrem al libertății anarhice în artă, al răsturnării și sabotării tuturor valorilor „stabile”, „autoritare”, Dadaismul a opus culturii tehno-militariste, celebrată de Futurism, dar și mesianismului proletar, preluat ulterior de constructivism și de Suprarealism, o „cultură a Carnavalului”, cu mijloacele esteticii dandy a provocării și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
românești: antrenamentul poetic underground, practicat - împreună cu prietenul Ion Vinea - în vacanțele de la Gîrceni, apoi episodul-pilot al revistei independente Chemarea (aprilie-octombrie 1915) i-au îndreptățit pe exegeții fenomenului să considere că poetul era pregătit, încă din România, pentru aventura dadaistă. „Virusul” anarhic avea însă nevoie de un context favorabil de receptare, de un organism-gazdă pe măsură, în interiorul căruia să explodeze; or, România anului 1916 nu era decît o provincie fără ecou a Europei; internaționalizarea se va produce, așadar, mai întîi în mediul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a epocei. Profesorii și gazetarii, direct sau indirect aserviți statului, se îndeletnicesc, astfel, cu descoperirea naționalismului și a tradiției chiar în acei gînditori cari s-au depărtat de accepțiunea interesată a acestor cuvinte mai mult”. Printre recuperații abuziv sînt menționați „anarhicul Mirabeau”, apoi „Rémy de Gourmont, arătare bizară și doctă de artist și om de știință, de cugetare conservatoare și, totuși, paradoxală și dizolvantă”, socialistul Jean Jaurés și, nu în ultimul rînd, Ernest Renan, de la care poetul și gazetarul român împrumută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
asimilării avangardismului de către instituția critică interbelică. Principalele obstacole în calea receptării estetice le-au constituit aici concepția clasicizantă a criticilor și mefiența lor față de ceea ce apreciau a fi „modă perisabilă”, deja depășită în țările de emergență, sau „imitație facilă”, „indecentă”, „anarhică”, „dezechilibrată” și „nesănătoasă”. Bref: ca „extremism” artistic. Fără a insista asupra poziției rezervate a unor critici moderniști precum E. Lovinescu, Pompiliu Constantinescu, Vladimir Streinu, G. Călinescu, Mihail Sebastian (despre care s-a scris, de altfel, suficient) sau asupra atitudinilor tradiționalist-xenofobe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
încearcă să descopere, dincolo de stratul îndrăznelilor formale, o structură de adîncime ordonatoare, o virtuozitate compozițională „manieristă”, de natură să legitimeze artistic experiențele novatoare, iar academistul Const. I. Emilian se vede nevoit să ia act de relevanța internațională a fenomenului avangardist („anarhic”) privit - dintr-o perspectivă conservatoare, evident ostilă - drept esența însăși a modernității artistice și a noului „saeculum”. Toți trei fac legătura între spiritul avangardei și diferitele centre de validare: Boz realizează un „cuplaj” între avangardă și tînăra generație a anilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
situație dezechilibrată, anormală, fără viitor; examinând trecutul, avem Întotdeauna impresia - probabil falsă - că funcționează un anume determinism. 12 REGIM STANDARD „În epocile revoluționare, cei care Își atribuie, cu un atât de straniu orgoliu, meritul facil de a fi trezit porniri anarhice la contemporanii lor nu observă că jalnicul lor triumf aparent se datorează mai ales unei dispoziții spontane, determinate de ansamblul situației sociale respective.” (Auguste Comte - Curs de filozofie pozitivă, Lecția 48) Mijlocul anilor 70 a fost marcat În Franța de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
de-al treilea a secularizat sfera discursului despre Dumnezeu și Providență, progresul științific devenind necesar și fără un „de ce”. Al patrulea efect constă în afirmarea omului radical de maximă tehnologizare și de secularizare insinuantă. Radicalismul său relevă un individualism posesiv, anarhic și anti-autoritar. Refuzul conceptului ontologic de persoană face ca prima caracteristică a antropologiei radicale să fie concepția omului ca individ și nu ca persoană. Potrivit acestei concepții, individul poate fi o cărămidă, o pisică, iar persoana aparține, într-un fel
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
nebunia lui cosmică și pentru anarhia lui totală. Nu există experiență a infinitului care să nu provoace anarhia, o anarhie totală, organică și iremediabilă. Nu poți înțelege infinitul, care îți dă imaginea unei anarhii cosmice, dacă nu ai embrionar tendințe anarhice în tine. O experiență intensă a acestuia nu face decât să creeze o corespondență între vârtejul exterior și vârtejul interior. Trăirea infinității, ca și reflexia îndelungată asupra acestei infinități, este cea mai groaznică lecție de anarhie, de revoltă și de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
n-a mai cunoscut istoria nici înainte de el, nici după el. Considerațiile lui despre stat îți dau fioruri cosmice. Ai vrea, citindu-le, să renunți la iluzia individualității, tale, să te asimulezi complet în existența statului, să-ți anihilezi principiul anarhic, să-ți uiți că ești persoană. Dumnezeu n-a devenit actual decât prin Christos: așa statul, prin Hegel. A vorbi despre stat ca "infinit real", "mers al lui Dumnezeu în lume". "Spiritul în raționalitatea sa absolută", "ideea divină pe Pămînt
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
zilnic, pe cele mai importante artere și care nu iritau pe pasagerii mijloacelor de transport sau pe pietonii grăbiți. Mi-a înfățișat atunci tradiția revoluționară a Parisului, mi-a prezentat cartierele pulsatoare, mi-a expus o teorie a convertirii mulțimilor anarhice în grupări moderne, dar păstrînd multe dintre vechile caracteristici. Mi-a amintit de istoria construirii bulevardului Haussmann, în locul străduțelor întortochiate care protejau mișcările de stradă, m-a purtat în jurul pieței Bastiliei, mi-a prezentat locurile din care porneau coloanele de
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
opune elitei, aristocrației. Mulțime înseamnă lumea întreagă, eu, voi, fiecare dintre noi. De îndată ce sînt împreună oamenii, fără nici o distincție, alcătuiesc masa. Pe de altă parte, ceea ce a fost considerată a fi criminalitatea maselor nu este decît o iluzie. Violente și anarhice, masele cad ușor pradă mîniei distructive. Le vedem acum, laolaltă, dărîmă, distrug, linșează, comit fapte la care nici un individ, separat considerat, n-ar îndrăzni să se gîndească. Iar Le Bon nu ezită să le impute un rol eminamente negativ în
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
și tehnicile să o schimbe văzînd cu ochii. Psihologia mulțimilor trebuie să își adapteze noțiunile la acest efect și să țină mereu seama de el. Tarde merge pe calea deschisă de Le Bon. Pleacă și el de la mulțimi, grupuri spontane, anarhice și naturale, un dat general al vieții sociale. Numai că lui i se pare că acestea ar fi mai puțin importante decît mulțimile artificiale, organizate și disciplinate, pe care le observăm cam peste tot, cum ar fi de pildă partidele
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
chemați la Securitatea din Petroșani și maltratați în repetate rânduri, fiind supuși unor tehnici speciale, cum ar fi lovituri la cap sau strângerea degetelor la ușă. La ședințele de prelucrare ce au urmat grevei, protestatarii au fost catalogați drept „elemente anarhice”, „declasate” și „oameni de nimic”. La proces, de asemenea, s-au folosit termeni incriminatori precum „țigani”, „derbedei”, „impostori”, „infractori”. Bilanțul reprimărilor a fost următorul: au fost interogați cel puțin 600 de mineri; au fost întocmite 150 de dosare; au fost
Decembrie ’89. Deconstrucția unei revoluții by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]