2,204 matches
-
văzut ieșind din clădirea spitalului Elias. A doua zi, mai toate ziarele se grăbeau să scrie că președintele are probleme de sănătate, că e grav bolnav. Graba cu care tragem concluzii, lăsându-ne păcăliți de aparențe, poate fi subiect de anecdotă. Ieșind dintr-o farmacie, Oscar Wilde s-a întâlnit cu un prieten care l-a întrebat: „Văd că ai fost la farmacie. Ești bolnav? Ai pățit ceva?”. „Nu am nimic”, i-a răspuns scriitorul. „Dacă mă vedeai ieșind din cimitir
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
textul. Bine ar fi ca propoziția finală să ne îndemne a citi cu alți ochi și cu alt înțeles primul paragraf. Finalul (la chute) poate fi marcat de-o imagine, o replică, o concluzie, o întrebare retorică, un îndemn, o anecdotă (citat, zicere celebră), o ironie, un paradox etc. Cel mai indicat ar fi planul nestorian: început și final în forță. Un bun final trebuie să convingă și să surprindă cititorul. Forțând puțin lucrurile, putem completa sfaturile lui Jose De Broucker
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
în acest caz, inspirația este mai importantă decât organizarea textului. Feature. Gen mult mai liber și mai literar decât știrea, feature desemnează un text lejer, menit să însenineze, să amuze cititorul. Nu se confundă cu genul umoristic (bilet, ecou), în ciuda anecdotelor, a constatărilor ironice. Chiar dacă suportă cu greu o definiție, fiind un gen atipic, să reținem măcar o distincție esențială, oferită de Karen Elliott House (1977): Dacă știristul colecționează încruntat și serios fapte, ziaristul de feature este o persoană în căutarea
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
fie din domeniu - un specialist galonat și cu multe relații, un om capabil să ofere cu temei judecăți de valoare, să facă lămuritoare comparații și să selecteze critic prea plinul de informații care însoțește un atare eveniment, strecurând abil mici anecdote, cancanuri, bârfe de culoar. Aceleași exigențe sunt valabile pentru un eveniment monden intern. Prin urmare, nu este de acceptat ca decernarea unor premii să fie prezentată ca o ședință de partid sau o banală conferință de presă, fără pic de
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
său și brusc, simțind dorul de casă, s-a întors în România. Acum, urmașilor bătrânului le pare rău. Ar fi fost mai bine pentru toată familia ca moșul să fi rămas în America. Elementul anecdotic. Plasată corect și cu măsură, anecdota constituie sarea și piperul oricărui reportaj: Despre Cuviosul Agafton, ctitorul mănăstirii, se spune că, sihăstrind prin pădurea Baisa, s-a rezemat de un stejar falnic și în interiorul lui a auzit troparul Arhanghelilor Mihail și Gavril, deopotrivă cu îndemnul de a
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
Ce au ei în plus? De ce nu seamănă cu vecinii lor? etc. Oricâte căderi în trecut am avea, revenirea la actualitate, la prezent, este obligatorie. Ea ne ușurează pregătirea finalului. Un bun reportaj are un final pe măsură (imagine puternică, anecdotă, ecou al intro-ului etc.). Indiferent de procedeu, finalul trebuie să întărească mesajul principal al textului. Iată un excelent final publicat de MacGahan în Dalily News și preluat de David Randall (1998, p. 185). Axat pe atrocitățile comise de turci împotriva
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
meseriei, să aflați părțile nevăzute ale vieții celui intervievat. Tot secretul unui bun interviu stă în alegerea unui unghi de atac clar și, pe cât se poate, inedit. Al doilea secret îl reprezintă abilitatea ziaristului de a provoca interlocutorului răspunsuri concrete - anecdote, întâmplări, amintiri, detalii. Nu vă lăsați intimidați și evitați să promiteți o dată anume de publicare. Acceptați sau nu ca intervievatul să citească textul înainte de publicare? De regulă, textul și răspunderea publicării ne aparține. Nu este bine să-i permitem subiectului
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
29) (4) În cartea sa dedicată reportajului, Jean-Dominique Boucher (1995) insistă pe importanța capitală a alternanțelor, ele regizând tot montajul textului. Alternanța planurilor: strâns/lărgit. Vizual/sonor. Stil direct/stil indirect. Fraze lungi/fraze scurte. Descriere/citare Acțiune/reflecție. Imagini/anecdote (întâmplare). Paragraf/bloc informativ. (5)Aceeași clasificare ne propune, în linii mari, și Michel Voirol (1992): 1. Informativ. 2. De opinie. 3. Portret. 4. Expres (3-4 întrebări). (6) Cum spuneam într-un capitol anterior, teoreticienii au găsit trăsătura definitorie faptului
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
de ajutor, la fel de bun. Propunerea era foarte simplă: „Să ne plimbăm împreună, braț la braț, pe culoarele Bursei! Imediat după aceasta, în mod sigur vor exista diverse persoane dornice să te împrumute”. (Cialdi, 1989, apud Kilduff și Krackhardt, 2008) Implicit, anecdota împrumutului solicitat baronului de Rothschild face trimitere la importanța rețelelor sociale în viața socială și, în special, pentru distribuția resurselor între indivizi. În general, indivizii sunt atenți la legăturile sociale ale celorlalți. Pe cine știi sau care îți sunt conexiunile
Rețelele sociale: teorie, metodologie şi aplicații by Marian‑Gabriel Hâncean () [Corola-publishinghouse/Science/608_a_1349]
-
publicul au un rol hotărâtor în ceea ce privește impactul mesajului transmis de vorbitor). În ceea ce privește tipologia introducerilor, trebuie remarcat că aria de extindere a acestora este, practic, infinită; la nivel general remarcăm însă mai multe tipuri de introducere: utilizarea umorului sau a unei anecdote care are legătură cu problema (atenție, utilizarea unei anecdote care este complet în afara problemei pe care doriți să o tratați nu doar că nu ajută, dar poate să direcționeze publicul în alt sens decât cel dorit), referirea la ocazie (dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
de vorbitor). În ceea ce privește tipologia introducerilor, trebuie remarcat că aria de extindere a acestora este, practic, infinită; la nivel general remarcăm însă mai multe tipuri de introducere: utilizarea umorului sau a unei anecdote care are legătură cu problema (atenție, utilizarea unei anecdote care este complet în afara problemei pe care doriți să o tratați nu doar că nu ajută, dar poate să direcționeze publicul în alt sens decât cel dorit), referirea la ocazie (dacă este o ocazie specială, introducerea poate începe cu „sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
și comunicare" Întotdeauna într-un grup apare, mai devreme sau mai târziu, un lider. Întregul grup înțelege să se lase îndrumat de acest unic individ. Ce poate fi deosebit la această persoană și cum putem deveni noi înșine lideri? O anecdotă spune că cineva din subordinea unui director important a făcut într-o zi o greșeală ce a costat compania nouă milioane de dolari. Omul era sigur că va fi concediat și asta nu ar fi fost încă lucrul cel mai
[Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
Arnold Zweig, Tânăra femeie din 1914, București, 1964, Sosit-a vremea, București, 1967; Stefan Zweig, Suflete zbuciumate, București, 1968; Franz Werfel, Cele patruzeci de zile de pe Musa Dagh, București, 1970; Walter Puschel, Robin și fiica șefului de trib, București, 1971; Anecdote cu haz, pref. trad., București, 1971; Miros de praf de pușcă, pref. trad., București, 1973; Ellen Glasgow, Pământ sterp, București, 1974; Günter Grass, Anestezie locală, București, 1975. Repere bibliografice: Ion Lungu, Anecdote cu (mai mult sau mai puțin) haz, TR
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288066_a_289395]
-
Robin și fiica șefului de trib, București, 1971; Anecdote cu haz, pref. trad., București, 1971; Miros de praf de pușcă, pref. trad., București, 1973; Ellen Glasgow, Pământ sterp, București, 1974; Günter Grass, Anestezie locală, București, 1975. Repere bibliografice: Ion Lungu, Anecdote cu (mai mult sau mai puțin) haz, TR, 1971, 38; Tengeri Kalandok és kalandorok. Horia Matei-Evezredek kalózkrónikája, EL, 1974, 8378; Florin Constantiniu, Un tezaur pentru fiecare, FLC, 1983, 17; Radu Vaida, O carte de popularizare, LCF, 1987, 19. D.G.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288066_a_289395]
-
simți în prezent - indiferența este imposibilă. Apoi sunt două categorii de oameni: cei ce fac istorie și cei ce se folosesc de ea - primii sunt deja morți. Apropo de rescrierea istoriei - acum vreo 25 de ani mă distram spunând o anecdotă: „Imaginați-vă sărbătoarea din 23 august peste o sută de ani și că urmașii urmașilor noștri, sătui de paradă și explicațiile comuniste ale actului de importanță națională, o transformă în zi de doliu național. Bocetul nației devine plin de ocară
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
revista „Familia”, sub semnătura Liuba-Iana, texte lirice, jocuri de copii, culegeri de medicină populară ș.a. A mai publicat în „Familia”, „Intendentul”, „Luminătoriul” (Timișoara), „Progresul” (Oravița) și „Tribuna” multe credințe și datini legate de naștere, înmormântare și sărbători, strigături, doine, balade, anecdote și povești. Descrierea amănunțită a jocului călușarilor (Căluceniul sau Căluceriul) este una dintre contribuțiile cele mai vechi și mai prețioase privind această manifestare folclorică românească atât de complexă. Fără a depăși nivelul mediu al comentariilor de texte, frecvente în cercetările
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287480_a_288809]
-
Limbajul ales șterge clivajele ierarhice și îi îndeamnă pe salariați la responsabilitate. El este folosit deci pentru transmiterea unei culturi. Lemaâtre arată, de asemenea, că miturile, metaforele, istoriile contribuie la stabilizarea culturii și la împărtășirea ei. Autoarea dă ca exemplu anecdota potrivit căreia un portar îi interzisese intrarea într-o clădire a IMB directorului general al companiei. Responsabilul s-ar fi supus, arătând astfel că "regula este aceeași pentru toți". 3.4. Cultura, factor de performanță? Cultura este pentru Lemaâtre un
Psihologia socială a organizaţiilor by Claude Louche [Corola-publishinghouse/Science/879_a_2387]
-
culeagă folclor în 1872, la îndemnul profesorului și mentorului său, canonicul blăjean Ioan Micu Moldovan, preluând metoda acestuia de anchetă prin elevi. Inițiază în 1879 o mare colecție de literatură populară, cuprinzând doine, strigături, cântece rituale funebre, balade, cimilituri, deceuri, anecdote, legende, basme ș.a., adunate de pe o largă arie folcloristică („De la Tulgheș și până la Brad, și din Maramureș până în Olt, de pretutindenea”), publicată parțial în presă (peste trei sute cincizeci de cântece, strigături și balade apar în „Convorbiri literare” între 1881 și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290545_a_291874]
-
putere compun tabloul sumbru, de „roman social-istoric”, bântuit de un rău moral a cărui imagine se realizează în jocul estetic al glisării baroce între gustul grotescului și al șarjei (Struțocămila, Hameleonul), efecte parodice (pe tipare de elocință bizantină), inserții narative (anecdotă, legendă, snoavă), „citate” paremiologice, pe de o parte și, de cealaltă, notele grave, de „eleghii căielnice și trăghicești”, pe teme ale soartei omenești, dar și ale conștiinței unui destin istoric. Dincolo de - și chiar prin - ludicul literar al „spectacolului” de măști
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285580_a_286909]
-
sentimentală, ci poezia ei, reală, vine din imprevizibile volute și salturi, într-o mișcare interioară firesc și echilibrat subiectivă, capabilă să alăture, nesilnic, desenul precis și culoarea, accentul ironic ori malițios și unda lucid lirică, nervul povestirii și informația istorică, anecdota și ideea. Reînvie sub pana lui Ion Ghica lumea unor timpuri apuse, mai îndepărtate sau mai apropiate de momentul scrierii, portrete de domni fanarioți lacomi și abuzivi, gata să vândă „slujbele și caftanele” cui dă mai mult, „pe parale”, și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285580_a_286909]
-
I-a scris lui Horace Walpole, probabil stimulat de faptul că acesta fusese implicat într-un proiect care era posibil să fi presupus falsificări literare, și pentru că Walpole tocmai își publicase primele volume ale seriei Anecdotes of painting in England / Anecdote despre pictură în Anglia (1762). Chatterton i-a trimis un "transcris" al eseului intitulat "'The Ryse of Peyncteyne in Englande, wroten by T. Rowlie,' 1469, for Mastre Canynge" (apud Willcox 1842: LXXXVI; Manning 2009: 60-61). Maurice E. Hare evaluează această
[Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]
-
66). Există și o relatare potrivit căreia, aflat în tovărășia cîtorva prieteni, ar fi scos un pistol din buzunar și ar fi exclamat: De-ar exista curajul să apeși pe trăgaci! (apud Hare 1911: XXI) Chiar dacă nu este adevărată, această anecdotă este relevantă: [Ne] ilustrează foarte bine sumbra depresie care alterna cu acele explozii de energie febrilă în care erau compuse poemele sale. Și avea multe care să-l facă să se simtă mizerabil cînd, cu o schimbare a stării de
[Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]
-
cărțile sale. Aș da ca exemplu modul În care Își gândea conferințele. Cunoscuții săi spun că ținea niște conferințe extraordinare, În care spunea lucruri revelatoare, ce dădeau ascultătorilor o senzație de inovație, de mare profunzime, de penetranță a gândirii. O anecdotă biografică spune că, Înainte de a intra la o asemenea conferință, cineva Îl Întreabă „Spuneți-ne, maestre, despre ce ne veți vorbi astăzi?”. Răspunsul său ar fi fost: „De-abia aștept să aud și eu ce vă voi spune!”. Morala fabulei
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
sau societatea. Ci, pur și simplu, cu un alt subiect, de fiecare dată individual. Formula lor simplă e: de fiecare dată, eu cu tine. Criti-ficțiune, filosofo-ficțiune, teori-ficțiune Corin Braga: Am să Încep cu o mică parabolă (de fapt e o anecdotă, dar parabolică) asupra acestei ședințe: În urmă cu vreo jumătate de an, devenea tot mai evident, iar lucrurile cred că s-au accentuat Între timp, că există o anumită nemulțumire, o formă de frustrare În privința felului În care se desfășoară
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
Există și o posibilitate de a vorbi despre aceste lucruri (ele nu rămân invizibile), de a le cuprinde În discurs, dar pentru a face acest lucru este absolut necesar (și asta ține de o politică a cărții mele sau a anecdotei) de a nu folosi vechile metode, tocmai pentru ca cititorul să nu reducă textul la acel Înțeles. Cornel Vâlcu: Chiar În momentul În care Începuse discuția, cred că atunci când intervenise Marius Jucan, am avut intuiția unui mod pe care nu mi
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]