544 matches
-
număr semnificativ de sârbi și, în special, greci se aflau între granițele noului stat bulgar. România, care a avut o contribuție semnificativă la victoria împotriva Imperiului Otoman, a fost extrem de dezamăgită de prevederile tratatului, considerând că articolul 19 încalcă tratatele antebelice româno-rusești care garantau integritatea teritorială a României.
Tratatul de la San Stefano () [Corola-website/Science/317041_a_318370]
-
de Science Fiction Writers of America pentru întreaga carieră. Criticul James Gifford scria că "Deși mulți alți scriitori au depășit creația lui Heinlein, mulți se pot lăuda că sunt la fel de influenți ca el. O mulțime de scriitori SF din perioada antebelică a Epocii de Aur și până în ziua de azi îl consideră pe Heinlein ca stând la fundamentul carierei lor, modelându-le stilul și povestirile." În afara comunității science fiction, există câțiva termeni intrați în limbajul comun al limbii engleze care îi
Robert A. Heinlein () [Corola-website/Science/318155_a_319484]
-
Oradea) au ajuns stații de frontieră. Între anii 1940 și 1944, ca urmare a Dictatului de la Viena, întregul traseu s-a aflat din nou pe teritoriul Ungariei. După eliberarea nordului Transilvaniei de către Armata Română în toamna anului 1944, granița româno-maghiară antebelică a fost restabilită. are o singură linie și nu este electrificată. Ea constituie una dintre cele mai importante legături feroviare între Ungaria și România. Pe acest traseu circulă zilnic mai multe trenuri internaționale. Această cale ferată este importantă și pentru
Calea ferată Püspökladány–Oradea () [Corola-website/Science/319550_a_320879]
-
mii de oameni. Numărul celor emigrați a crescut neîncetat până în momentul izbucnirii Primului Război Mondial în 1914. Războiul a dus la încetarea temporară a emigrației, care a fost reluată după sfârșitul conflictului mondial, dar la proporții mult mai mici decât în perioada antebelică. Marea Emigrație Economică, în mod special în Brazilia („Febra braziliană”, după cum a fost numită) și-a găsit reflectarea în operele artiștilor polonezi precum Maria Konopnicka, sau ucraineni, precum Ivan Franko. În timpul Primului Război Mondial, Galiția a fost unul dintre cele mai sângeroase
Regatul Galiției și Lodomeriei () [Corola-website/Science/319632_a_320961]
-
a fost o frontieră internațională, lungă de 349 kilometri, care a delimitat teritoriile Poloniei și României. Ea a fost stabilită în august 1919 ca fiind granița antebelică dintre Galiția și Bucovina și a existat până în septembrie 1939, când Polonia a fost ocupată de Germania Nazistă și de URSS, iar linia de frontieră a început să separe România de URSS. În anul 1939, ea avea o lungime de
Frontiera între Polonia și România () [Corola-website/Science/319149_a_320478]
-
rămas din Galiția, inclusiv orașul Stanislavov (Stanisławów), la mijlocul lunii iulie. În urma reglementării frontierei din august 1919 România a predat Poloniei teritoriile ocupate de ea în Galiția. Granița dintre cele două țări a fost stabilită ca fiind granița bucovineano-galițiană din Austria antebelică. Granița polono-română începe din colțul format de intersectarea granițelor Poloniei, Cehoslovaciei și României, situat în vârful Stogu al Munților Maramureșului. Mai departe, urmează creasta de est a munților până la izvoarele Ceremușului Alb. Din acest punct, granița urmează un traseu spre
Frontiera între Polonia și România () [Corola-website/Science/319149_a_320478]
-
de origine franceză. Fratele său, Gabriel Pamfil, a fost căsătorit cu . a urmat studiile liceale la Geneva și cele de medicină la Cluj. Se specializează în neurologie la București, sub îndrumarea profesorului Nicolae Ionescu-Sisești (1888-1954), și la Paris - un stagiu antebelic, cu neurologul Jean Lhermitte (1877-1959) și cu psihiatrul Paul Guiraud (1882-1974), și ulterior după cel de-al Doilea Război Mondial cu Henry Ey (1900-1977) la Spitalul Sainte Anne. Se reîntoarce în țară în 1948 și, după o scurtă perioadă ca
Edouard Pamfil () [Corola-website/Science/315075_a_316404]
-
administrativă a Ungariei. El a fost constituit prin unirea districtului Hajdúság cu părți ale comitatelor Bihor ("Bihar") și Szabolcs. În anul 1950, după cel de-al doilea război mondial, comitatul Hajdú a fost unit cu partea ungurească a fostului comitat antebelic Bihor ("Bihar") și cu unele părți mici din fostul comitat Szabolcs, fiind format județul Hajdú-Bihar, cu capitala la Debrețin ("Debrecen"). În 1910, populația comitatului era de 253.863 locuitori, dintre care: La începutul secolului 20, subdiviziunile comitatului "Hajdú" erau următoarele
Comitatul Hajdú () [Corola-website/Science/320099_a_321428]
-
care fuseseră convenite cu bulgarii la începutul războiului. Serbia a cerut o revizuire a termenilor tratatului original, de vreme ce pierduse nordul Albaniei datorită deciziei marilor puteri de înființare a statului albanez într-o regiune care fusese considerată teritoriu sârb în înțelegerile antebelice. Bulgarii doreau să ocupe cea mai mare parte a Macedoniei și orașul Salonic. În timpul tratativelor de la Londra, Venizelos a respins cererile bulgarilor, aducând ca argumente faptul că armata greacă ocupa deja această regiune și acela că bulgarii refuzaseră să semneze
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
Marea Britanie a fost cedată în întregime celei din urmă. Franța a fost obligată să recunoască suzeranitatea britanicilor asupra indienilor Iroquois și să deschidă comerțul cu triburile îndepărtate de indieni negustorilor de toate neamurile. Franța și-a păstrat celelate posesiuni nordamericane antebelice, inclusiv Île-Saint-Jean (astăzi Insula Prințul Edward) precum și Île Royale (astăzi Insula Cape Breton), pe care a înălțat cetatea Louisbourg. După semnarea tratatelor de la Utrecht, francezii au continuat conflictul cu împăratul Carol al VI-lea și cu Sfântul Imperiu Roman până în
Tratatul de la Utrecht () [Corola-website/Science/321149_a_322478]
-
contribuția semnificativă la efortul de război în termeni de bani și oameni. Peste 43.000 de soldați indieni muriseră luptând pentru Regatul Unit. Soldații indieni au adus arme în India cu scopul de a răsturna dominația britanică. Mișcarea naționalistă indiană antebelică revitalizată sub forma mai multor grupări moderate sau extremiste reunite în cadrul Congresului Național Indian și-au depășit neînțelegerile pentru a sta într-un unic front unit. În 1916, Congresul a reușit să formeze Pactul Lucknow, o alianță temporară cu Liga
Masacrul de la Jallianwala Bagh () [Corola-website/Science/321178_a_322507]
-
în vânzare și în prezent pe mai multe canale de distribuție. Este folosită tot traducerea lui Mihai Isbășescu. Traducerea lui Mihai Isbășescu urmează atent maniera de exprimare, facând un mare serviciu evocativului. Ediția de referință pentru limbă este o biblie antebelică, “Sfânta Scriptură a Vechiului și Noului Testament” - tipărit cu spesele Societății de biblii britanică și străină, București, 1913". Un exemplu:
Relatare despre regele David () [Corola-website/Science/321251_a_322580]
-
Republicii Democrate Armene. Imperiul Otoman a reușit să oblige Armenia să renunțe la Armenia apuseană prin semnarea Tratatului de la Batumi. Cu toate acestea, turcii nu recunoșteau oficial existența noului stat. Imperiul Otoman a fost forțat însă să revină la granițele antebelice după semnarea Armistițiului de la Mudros pe 30 octombrie 1918. Perioada scursă până la semnarea armistițiului de la Mudros nu le-a lăsat otomanilor timpul necesar pentru restabilirea autorității lor asupra teritoriilor cedate prin tratatul de la Batumi. Vacuumul administrativ existent a permis apariția
Războiul turco-armean () [Corola-website/Science/321282_a_322611]
-
ajutor, armenii au semnat Tratatul de la Alexandropol pe 2 decembrie. Republica Democrată Armenească era obligată să-și demobilizeze și dezarmeze cea mai mare parte a forțelor, să cedeze mai mult de jumătate din teritoriul pe care îl avusese în perioada antebelică și să cedeze toate teritoriile pe care le obținuse prin Tratatul de la Sèvres, care nu fusese ratificat de parlamentul Armeniei Democrate, datorită invaziei sovietice. La sfârșitul lunii noiembrie 1920, a avut loc o altă rebeliune în Armenia sponsorizată de sovietici
Războiul turco-armean () [Corola-website/Science/321282_a_322611]
-
inclusiv Constantinopolului) și din Asia Mică. În 1919, în ciuda opoziției italienilor, grecii au obținut permisiunea din partea Aliaților occidentali să ocupe Izmirul. Republica Caucaziană Sud-Vestică a fost o entitate apărută pe teritoriul Rusiei în 1918, după retragerea trupelor otomane pe granițele antebelice, ca urmare a Armistițiului de la Mudros. Republica și-a proclamat independența, în fruntea guvernului provizoriu cu sediul în Kars aflându-se Fakhr al-Din Pirioghlu. După izbucnirea războiului între acest stat efemer și Georgia și Armenia, trupele britanice conduse de Înaltul
Împărțirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/320525_a_321854]
-
mai fost înființate și alte organizații care militau pentru emigrarea evreilor în Palestina. În anul 1908 s-a înființat o școală publică în oraș care a avut în primul an 91 de elevi, dintre care 48 erau evrei. În perioada antebelică, cetățenii evrei erau reprezentați în consiliul local, iar între anii 1908-1910 Saul Schieber, proprietarul unui magazin de papetărie, a fost viceprimar al orașului. Începerea primului război mondial (1914) a adus cu sine și acțiuni antisemite. În noiembrie 1914 familia negustorului
Sinagoga Mare din Gura Humorului () [Corola-website/Science/320571_a_321900]
-
30 ianuarie 1923 o „Convenție cu privire la schimbul populațiilor elenă și turcă” între guvernele celor două țări, conduse de Eleftherios Venizelos și Kemal Atatürk. În momentul în care convenția a intrat în vigoare, cea mai mare parte a populației ortodoxe elene antebelice din regiunea egeeană a Turciei se refugiase deja în zonele încă sub controlul Greciei, îndeosebi în Tracia Răsăriteană, dar pe care Grecia trebuia să le evacueze. De aceea, schimbul a privit în principal grecii din centrul sau sudul Anatoliei și
Schimburile de populație dintre Grecia și Turcia () [Corola-website/Science/320737_a_322066]
-
importante câștiguri teritoriale în dauna Imperiului Otoman, în condițiile în care elenii ar fi participat la luptele primei conflagrații mondiale de partea Aliaților. La sfârșitul războiului greco-turc, grecii au fost nevoiți să cedeze toate câștigurile teritoriale, să revină la frontierele antebelice și să accepte schimburile de populație cu nou înființat Republica Turcia, în conformitate cu prevederile Tratatului de pace de la Lausanne. Eșecul campaniilor militare anti-turce (grecești, armenești și franceze) i-a forțat pe Aliați să abandoneze Tratatul de la Sèvres. În schimb, ei au
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
regiunea frontierei comune. Intrarea în război și evenimentele premergătoare au dus la o divizare politică și socială profundă în Grecia postbelică. Cele mai importante partide politice (liberalii venizeliști și regaliștii), care fuseseră implicate într-o puternică luptă politică în perioada antebelică, au ajuns pe poziții absolut ireconciliabile după război. Fiecare partid considera acțiunile celuilalt în timpul conflagrației mondiale ilegale și trădătoare. Această rivalitate s-a extins în mod inevitabil la nivelul întregii societăți elene și a creat o fisură politică majoră, care
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
5.000 de militari. Intrarea în război și evenimentele care au determinat această decizie au dus la o fractură politică și socială adâncă în societatea elenă postbelică. Cele mai importante partide politice, liberalii lui Venizelos și regaliștii, implicați în perioada antebelică într-o luptă politică acerbă, au ajus după război să se urască cu patimă. Ambele tabere considerau acțiunile celeilalte în timpul [[primul război mondial|Primului Război Mondial]] ca fiind nelegitime și trădătoare. Această dușmănie s-a răspândit inevitabil în întreaga societate elenă, fiind
Schisma Națională () [Corola-website/Science/320749_a_322078]
-
era un organ oficial al funcționarilor Departamentului de Poștă, Telegraf și Telefon, un organ de cultură profesională și generală, de limbă română, și a fost editată între anii 1926 și 1938. Revista reprezintă de fapt o continuare a celei antebelice cu denumirea "Revista telegrafică, telefonică și poștală" editată între 1907 și 1916. Între cele două perioade a mai apărut pentru o perioadă scurtă și "Revista Societăței Corpului". Revista a fost condusă administrativ și redacțional în perioada 1926-1930 de către Vasile Sava
Revista Poștelor, Telegrafelor și Telefoanelor () [Corola-website/Science/321605_a_322934]
-
în industria militară pentru producerea corditei, un explosiv fără fum, folosit la fabricarea munițiilor. Germania deținea în acea vreme stocurile principale de acetat de calciu, principala sursă de acetonă a vremii. Alte procese chimice folosite în Regatul Unit în perioada antebelică se dovediseră insuficiente pentru asigurarea nevoii crescânde de explosiv fără fum din Primul Război Mondial, iar criza de cordită ar fi putut avea consecințe grave asupra efortului de război britanic. Ministrul munițiilor din perioada războiului, David Lloyd-George, îi era recunoscător
Declarația Balfour (1917) () [Corola-website/Science/320834_a_322163]
-
se referea la un stat fără Austria. Acestea se mai numeau și soluția „Germania măruntă” și soluția „Germania majoră” în problema unificării. Termenul a fost, de asemenea, folosit de către germani cu referire la Germania Mare, un stat alcătuit din Germania antebelica, actuala Austrie și Sudetenland.
Iredentism () [Corola-website/Science/321393_a_322722]
-
nylon) este condamnat la 5 ani. În al doilea proces, pentru acuzația de „uneltire contra ordinii publice”, este implicat și unchiul său, profesorul universitar la pensie Ion Plăcințeanu, considerat „filogerman” deoarece obținuse doctoratul în Germania și îi cunoscuse pe ambasadorii antebelici ai Germaniei și Italiei. În urma celui de-al doilea proces Gheorghe Plăcințeanu, la 17 decembrie 1959, este condamnat la încă 10 ani de muncă silnică. Din ordinul conducerii MAI, este trimis pentru executarea pedepsei la închisoarea de la Râmnicu Sărat. Condițiile
Gheorghe (Ginel) Plăcințeanu () [Corola-website/Science/316392_a_317721]
-
sau "amor", printre « Moftangii », cu "Rromânul" și "Rromânca", sau printre oamenii care își atribuie origini cât mai posibil « neaoș românești » mergând până a își schimbă numele insuficient românesc. O formă mai rară de snobism literar apare la oraș în anii antebelici, în jurul românului « Maitreyi » de Mircea Eliade: modă este, un timp, să fii "indianist". În perioada comunistă (1945-1989) snobismul ia forme noi, semnalate, măi timid desigur, în spectacolele lui Toma Caragiu. ul comunist nu mai este atras de occident, nici de
Snob () [Corola-website/Science/316404_a_317733]