645 matches
-
a acceptat el. Și fiindcă țin să fiu corect, ăsta e principiul meu, afaceri, afaceri, dar corecte, vă mai dau eu dumneavoastră două sute de lei. Au bătut palma. Înainte de a pleca din magazinul de cărți, tata l-a iscodit pe anticar: -Spuneți-mi, cum de ați avut încredere în mine și mi-ați arătat biblioteca secretă? -Sunt vechi în meseria asta. Știu ce e de capul fiecărei persoane care-mi trece pragul. Sunt o mie de semne, după care verific cine e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
o seamă de întrebări grele în ceea ce-i privea pe ai mei mi-a spus să nu mă substitui niciodată Celui de Sus. Mă controlez cât pot, și totuși nu reușesc să-mi stăpânesc toate umorile rele. Zilele trecute, un anticar mi-a oferit cartea din 1951 a femeii plecate dintre cei vii în floarea vârstei. Nici n-am putut s-o ating. Am ridicat mâinile ca la un pericol de ciumă și-n gând mi-am zis, chiar dacă știam că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
din admirația aceea profund românească pentru descurcăreții cu un luciu de paranoia în priviri. Bietul poet, se ascunde ca japonezul căruia vreme de treizeci de ani nu i s-a spus că războiul s-a terminat. Zilele trecute, unul dintre anticarii de la Universitate mi-a strecurat, printre cărțile pe care i le-am cumpărat, și o „plachetă“ de-a poetului plină de la un cap la altul cu „din alea“. A făcut-o în așa fel încât, până să mă dumiresc ce-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
îl arestează pe Bruce Reynolds, capul bandei care a dat „lovitura secolului”, atacând trenul poștal Glasgow-Londra - omul invidiat de toți autorii de romane polițiste ai lumii, niciodată capabili să scrie ce a „scris” într-o singură noapte acest fost distins anticar fără să apeleze la ficțiune, la metafore și pistoale, fără să ucidă, doar cu mâinile înmănușate și o cheie franceză cu care i-a dat în cap mecanicului de locomotivă, amenințându-l atât cât trebuia. Atunci ce i-a pierdut
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
foarte calmă, m-am îmbrăcat și m-am pieptănat repede și m-am întors în birou: radioul, măsuța, biroul, nimic n-a scăpat, totul a fost inventariat. Pe urmă a sunat iarăși și au sosit două cozi de topor, foști anticari; s-au apucat să răsfoiască, să cotrobăie prin cărți, de parcă ar fi fost la ei acasă. Marele șef îmi zice: „Credeam că biblioteca Lov[inescu] o să fie mai interesantă, mai bine aleasă“. Era un invalid de război, surd și chior
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
și jurnalul. Ileana a plecat încărcată peste puterile omenești: printr-un subterfugiu extraordinar, le aranjase așa încât să pară însărcinată. N-am dormit toată noaptea. Următoarea zi, luni, la 8 fără un sfert, totul s-a reluat; s-a instalat [numai] anticarul, marele șef n-a mai venit. Scara bibliotecii scotea un scrâșnet lugubru când se deplasa de-a lungul rafturilor; agentul cerceta cu îndemânare și întorcea cărțile alese, rămânând totuși agreabil și căutând să fie politicos; a ales 475 de cărți
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
în septembrie, luna cea mai cumplită de la plecarea ta, dar n-am vândut o carte - îmi vine tot timpul să bocesc după scumpele mele volume dispărute. Închi puie-ți că îți completasem seria Proust și mai cumpărasem și altele de la anticari. Vai, au luat tot. Nu am încă puterea să mă țin tare în fața ta, dar așa am fost în fața celorlalți; mă plimbam printre bădăranii ăia din casă, cu brațele în cru cișate, cu fața de cenușă, fără să plâng. Ah
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
masă enormă și, printre toate acele lucruri, trei paturi despere cheate, separate de un paravan. Am stat de la ora 4 până la 8, la o conversație cum nu mai auzi în zilele noastre. [...] III [...] Ieri când m-am oprit la un anticar, pe bulevard, l-am întâlnit pe Sperb[er], traducătorul lui Eminescu în germană; răsfoia o carte. A venit să mă salute și să întrebe de tine. M-a întrebat ce faci la Paris, din ce trăiești; i-am spus că
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
azi stinse, și micul spectacol satirico-muzical, după pilda lui Alecsandri, ca Odagiul socru sau Vasilica dragul tatei. Fabulistul Costache V. Carp (1828-1880) e fără nici un merit. Capitolul XI PROZA ȘI TEATRUL DUPĂ 1859 AL. ODOBESCU Al. Odobescu (1834-1895) e un "anticar" (istoric, arheolog), și ca atare în nuvele atenția lui merge în direcțiunea reconstrucției. Intuind spiritul facționar al cronicilor muntene, el a evitat să strângă acțiunea în jurul eroului central, insistând asupra atmosferei. Eroul rămâne mereu personagiul "damnat" al romanticilor. Astfel în
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
femeia dormind pe jumătate dezgolită pe divan, odaia Cu mari pereți de sticlă aurită, Cu flori de piane, jețuri de mătase... scuturatul cu operația deparazitării icoanelor, frânghia cu rufele copilului. În această poezie a micului sentiment poetul pune pasiuni de anticar, cultivând manufactura metalică, cu ceva din tehnica lui Heredia. Intimismul lui Bucuța s-a revărsat spontan în foarte imitatele Cântece de leagăn, concepute într-un spirit realist. Părintele își leagănă copilul cîntîndu-i, provocîndu-l cu false disprețuri, făcând apropieri între impotența
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
trimis-o lui Michael Clayfield, un rachier, care imediat l-a informat pe avocatul John Lambert, angajatorul lui Chatterton, astfel încît prietenii lui Chatterton, aflînd, au avut o discuție asupra acestei sminteli a tînărului. William Barrett - un felcer pensionat și anticar, care era bine cunoscut pentru implicarea sa într-un proiect ambițios, scrierea unei istorii a orașului Bristol (Chatterton se pare că i-a furnizat ceva materiale valoroase legate de trecutul acestui oraș pe care îi plăcea foarte mult să-l
Thomas Chatterton: universul magic by Mihai A. Stroe () [Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]
-
dar la Bristol acumulase ceva cunoștințe în domeniu, începînd să-i placă să citească publicații medicale pe care le împrumuta de la Barrett (se pare că Chatterton dorise să studieze medicina, în emulație după modelul lui Barrett, care era felcer și anticar; Wilson 1869: 290). Văzînd că la Londra nu își putea cîștiga cu condeiul cele necesare vieții, disperarea l-a împins la această soluție - lucrul ca felcer la bordul unei nave cu destinația Africa (această idee se poate să îi fi
Thomas Chatterton: universul magic by Mihai A. Stroe () [Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]
-
poemele au fost evaluate și apărate cu privire la antichitatea și autenticitatea lor - concluzia studiului fiind că Chatterton sub nici o formă nu ar fi putut fi adevăratul autor al poemelor. Jeremiah Milles era o voce importantă la acea dată, fiind președintele Societății Anticarilor și Decan de Exeter. Volumul acesta curînd a declanșat o polemică feroce între ceea ce curînd au devenit două tabere distincte, "(pro-)rowleyeni" și "anti-rowleyeni". Disputa era comparabilă cu cea dintre suporterii teoriei că poemele lui Ossian erau autentice și cei
Thomas Chatterton: universul magic by Mihai A. Stroe () [Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]
-
luată dintr-un manuscris străvechi]. Chatterton și-a dat seama că lucrarea putea fi de interes pentru că în acest an era inaugurat un nou pod la Bristol. George Catcott, tinichigiu cu interese în zona antichităților, și William Barrett, felcer și anticar, l-au remarcat pe tînărul poet și l-au crezut cînd acesta le-a spus că are acces la numeroase documente medievale (a produs astfel de manuscrise pentru a le dovedi că spunea adevărul). - Tot în acest an, îi scrie
Thomas Chatterton: universul magic by Mihai A. Stroe () [Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]
-
cu intrarea pe Podul Mogoșoaiei. În locul marelui loc viran unde astăzi se află cinematograful Colos 106 erau, pe vremea aceea, un șir de case cu prăvălii. În stradă, lângă un șir de uluci, erau instalate două dulapuri cu cărți ale anticarului Leon Alcalay. Acolo l-am cunoscut, stând toată ziua înaintea dulapurilor sale, pe arșița soarelui sau în crivățul iernii, cumpărând și vânzând cărțile, leu cu leu, pe acela care, cincizeci de ani mai târziu, trebuia să moară de mai multe
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
vom reîntâlni deseori în filele - și volumele - următoare ale aces tei Aspectul Capitalei, ziua și noaptea, era cu totul deosebit. Tribunalele erau instalate în casele, astăzi pe jumătate dărâmate, lângă Tea trul Liric 294, și, pe trotuarul din față, vechiul anticar, evreul Zwiebel. Acesta era un om foarte cumsecade. Cunoscut de toată lumea juridică și mare bibliofil. A lăsat un fiu care face același comerț, însă fără dulap pe stradă. Cilibi Moise, un tip original, poate cel mai original al Bucureștilor, avea
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
419 Zamphirescu (Zamfirescu), Mihail: 94, 173, 234 Zanne, Al.: 198 Zarifi, G.: 184 Zarifopol, Paul: 165 Zăgănescu: 264 Zefcari, A.: 367 Zenidi, M.: 257 Zerlenti, Christofi: 220 Zimmerman (general): 364 Zisidi (căpitan): 406 Zotta, D.: 82 Zustan, Juan: 200 Zwiebel (anticar): 150 Zwiedinek von Sudenhorst: 359 abatorul („La Tăiere“): 201 abatorul vechi: 31 Academia Domnească (de la Sf. Sava): 5, 50, 54-56, 108, 113, 118, 124, 131, 132, 146, 151, 192, 230, 364, 418 Academia Română: 24, 41, 101, 174, 364 d’Angliterre
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
Antonescu comanda ca „toți evreii bărbați și femei valizi între 15-55 ani depe teritoriul Armatei, corpurilor de Armată și Etape vor fi luați prin comunitățile evreești respective și puși la muncă obligatorie, pentru lucrări de utilitate militară (șosele, tranșee, șanțuri anticar, poduri, etc.)” (doc. nr. 225). Astfel, deși legea a făcut mereu referire la evreii bărbați între 18 și 50 de ani, unele decizii, hotărâri ministeriale sau ordine ale șefului statului foloseau formula „toți evreii”, extindeau grupa de vârstă sau obligau
Munca obligatorie a evreilor din România (1940‑1944). Documente by Ana Bărbulescu, Alexandru Florian (ed.); Alexandru Climescu, Laura Degeratu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/800_a_1752]
-
donă următoarele: Toți evreii bărbați și femei valizi între 15-55 ani depe teritoriul Armatei, corpurilor de Armată și Etape vor fi luați prin comunitățile evreești respective și puși la muncă obliga torie, pentru lucrări de utilitate militară (șosele, tranșee, șanțuri anticar, poduri, etc.) Ei vor fi constituiți în detașamente și încadrați cu mi litari care vor face și supravegherea lucrărilor. Hrana se va asigura de către comunitățile evreești luându-se măsuri pentru transportul ei. Idem se va avea în vedere asistența medicală
Munca obligatorie a evreilor din România (1940‑1944). Documente by Ana Bărbulescu, Alexandru Florian (ed.); Alexandru Climescu, Laura Degeratu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/800_a_1752]
-
, Scarlat (12.II.1899 - 1964), publicist, dramaturg și traducător. Părinții, anticari și editori de literatură populară, îi oferă voluntarului și ambițiosului copil condiții care îi permit însușirea unor cunoștințe cu mult peste nivelul obișnuit al școlii primare și liceului. Coleg, la Facultatea de Filosofie din București, cu Nae Ionescu și Dem
FRODA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287093_a_288422]
-
sens17. Figura monumentului, moștenită din antichitatea clasică greco-latină, desemna operele care fixează memoria și asta într-un dublu sens: atât prin ceea ce evocă, vorbind despre fapte trecute, cât și prin aspectul lor impunător 18. La începutul secolului al XVIII-lea, anticarii și amatorii de artă au produs o primă deplasare a acestei definiții, interesându-se de abundența obiectelor recuperate de pe siturile în ruină din Egipt sau din Italia: fragmente de sculpturi sau de clădiri antice, piese disparate care nu puteau fi
Fabrica de geniu. Nașterea unei mitologii a productivității literare în cultura română (1825-1875) by Adrian Tudurachi () [Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
sine stătător. Sub umbrela monumentalizării, resturile puteau fi apreciate în sine, nu în funcție de întregul din care făceau parte sau de reprezentarea pe care o alcătuiau. În loc să fie privite ca o componentă a operei, fragmentele au devenit o metonimie a ei. Anticarii voiau ca torsul unei statui să poată fi admirat pentru propriile lui calități, chiar dacă restul statuii nu avea să fie vreodată recuperat, chiar dacă nimeni nu putea să știe dacă piesa desena figura unui atlet într-o probă olimpică sau încordarea
Fabrica de geniu. Nașterea unei mitologii a productivității literare în cultura română (1825-1875) by Adrian Tudurachi () [Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
Faptul că la noi Titu Maiorescu "salva" poezia populară în condițiile în care condamna aproape toată literatura contemporană se datorează acestei coincidențe de ordin estetic: vestigiile folclorului național funcționau pe baza aceluiași regim de apreciere cu literatura "pură". Însă "revoluția" anticarilor nu a fost singura resursă de regândire a monumentalului pe care s-au sprijinit culturile emergente. La aceasta a contribuit și o mutație provocată de Revoluția franceză din 1789. Istoricii fixează în acel moment instituționalizarea patrimonialului. La originea fenomenului a
Fabrica de geniu. Nașterea unei mitologii a productivității literare în cultura română (1825-1875) by Adrian Tudurachi () [Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
în jurul lui 1820, după 1830 ș.a.m.d. Or, structurile care trebuiau să asume această misiune au fost adesea comisii ale "monumentelor" istorice. Evident, cei care foloseau categoria monumentului în acest context nu aveau în minte vestigiile despre care vorbeau anticarii de la începutul secolului al XVIII-lea. Nu era vorba de resturi, de fragmente și piese disparate, ci de recuperarea de obiecte în numele unui interes public. Proprietățile aristocratice și religioase, distribuite pe întregul teritoriu al țării, trebuiau identificate, marcate ca atare
Fabrica de geniu. Nașterea unei mitologii a productivității literare în cultura română (1825-1875) by Adrian Tudurachi () [Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
lui producătoare de valori culturale. Știința inventarului a transferat de fapt prestigiul monumentalității dinspre atitudinile de receptare, înspre disponibilitățile de creație. Exploatarea monumentalului din perspectiva inventarului patrimonial a implicat o deplasare a categoriilor frumosului, tot așa cum a făcut și "revoluția" anticarilor, dar într-o direcție diferită. Nathalie Heinich, care a studiat structura emoțiilor patrimoniale, a arătat că practicile inventarului au introdus în seria calificărilor apreciative noțiunea unui "frumos științific". Pe lângă regimul de admirație pe care îl implicau deja figurile monumentale și
Fabrica de geniu. Nașterea unei mitologii a productivității literare în cultura română (1825-1875) by Adrian Tudurachi () [Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]