977 matches
-
7‑9; 2,10‑11). De abysso este o aluzie la mitul lui Nero și deci, indirect, la stăpânirea romană. Anticristul‑cezar „nu apare în virtutea propriei puteri sau a puterii tatălui său, ci din porunca lui Dumnezeu” (11, 4). Simbolurile Anticristului apar, în concepția lui Victorin, în mai multe capitole: balaurul din Apocalipsă, cap. 12; fiara care se ridică din mare și cea care se ridică din pământ (Apoc. 13); balaurul pe care stă marea desfrânată (Apoc. 17). Monografia tiranului eshatologic
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
fi obținută prin juxtapunerea celor câteva „portrete schiță” simbolice, realizate de Duhul Sfânt, autorul divin al Apocalipsei. „Toate [fiarele] simbolizează forțele răului, dar fiecare dintre ele aduce o lumină aparte asupra forțelor care se dezlănțuie împotriva omenirii.” Începutul domniei lui Anticrist este marcat printr‑un eveniment bine determinat - momentul în care diavolul este aruncat pe pământ, eveniment care se va petrece „la sfârșitul celor trei ani și șase luni din profeția lui Ilie” (12, 6). Așa se explică faptul că Anticristul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Anticrist este marcat printr‑un eveniment bine determinat - momentul în care diavolul este aruncat pe pământ, eveniment care se va petrece „la sfârșitul celor trei ani și șase luni din profeția lui Ilie” (12, 6). Așa se explică faptul că Anticristul „este slobozit din iad”. Cel mai puternic simbol rămâne însă cel al „fiarei care se ridică din mare” (Apoc. 13), pe care Victorin îl dezvoltă recurgând la datele capitolului 17: „Cele șapte capete sunt șapte coline pe care «șade» femeia
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
când va veni, puțin trebuie să rămână»: el a avut doi ani întregi de domniei” (13, 2). Până aici se face identificarea celor „șapte capete” ale fiarei, care simbolizează Imperiul Roman: Titus, Vespasian, Othon, Vitellius, Galba, Domițian, Nerva. Urmează identificarea Anticristului însuși cu cel de‑al optulea împărat: Et bestia quam uidisti de septem est, verset pe care M. Dulaey îl traduce: „Iar fiara pe care ai văzut‑o este în afara numărului șapte”, „deoarece, explică Victorin, Nero a domnit înaintea celor
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de‑al optulea împărat: Et bestia quam uidisti de septem est, verset pe care M. Dulaey îl traduce: „Iar fiara pe care ai văzut‑o este în afara numărului șapte”, „deoarece, explică Victorin, Nero a domnit înaintea celor șapte regi”. Astfel, Anticristul este identificat cu Nero rediuiuus, împărat roman care va lansa ofensiva „din Orient” (13, 2). El va trimite împotriva Romei zece regi (cele „zece coarne”) din care trei vor fi învinși, ceilalți șapte trecând imediat de partea tiranului. Lui Victorin
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
trimite împotriva Romei zece regi (cele „zece coarne”) din care trei vor fi învinși, ceilalți șapte trecând imediat de partea tiranului. Lui Victorin îi este cunoscut scenariul anticristologic propus de Irineu (Adu. haer. 5,25‑30). În concepția episcopului lyonez, Anticristul este, așa cum am văzut, un împărat roman născut din tribul lui Dan, așadar, un iudeu. Acest statut paradoxal al tiranului eshatologic nu pare să‑l fi surprins prea tare pe polemist. El trece peste acest detaliu cu o inocență dezarmantă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a împăratului roman, dar care va reveni din Orient. Exegetul știe exact cum și până la ce punct să invoce această legendă. Principala sa intenție nu este de a prezenta amănunțit evenimentele eshatologice, ci de a desprinde sensul Scripturii. Inserarea legendei Anticristului clarifică o enigmă importantă legată de identitatea personajului, enigmă ce se reduce la următoarea întrebare: cum este posibil ca un împărat roman să fie recunoscut ca Mesia printre iudei? Iată explicația judicioasă și coerentă a lui Victorin: „Unul din capetele
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
tiranul va reveni pe pământ sub o falsă identitate, după ce va fi fost înviat. El moare în mod real, și nu este „păstrat” până la plinirea vremii, așa cum consideră Commodian. Victorin îi atribuie, în plus, caracterul de „amăgitor”, indispensabil rolului de Anticrist. Iudeii vor recunoaște caracterul său mesianic „dat fiind că el se va înfățișa sub alt nume, având o viață nouă, pentru a trece drept Cristos. Daniel spune: «Și nu va avea nici o aplecare spre vreunul din dumnezeii părinților lui sau
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
chiar dacă va reuși să‑i înșele, el nu va putea să‑i silească decât la un singur lucru: să primească tăierea împrejur. Se va face demn de crezare atât de mult, încât va fi numit de ei Cristos [Mesia]” (ibidem). Anticrist va întreprinde astfel o triplă acțiune distructivă: asupra păgânilor, prin distrugerea Romei; asupra iudeilor, pe care îi va înșela pretinzând că este Mesia; și asupra creștinilor, pe care îi va întoarce de la adevărata credință, impunându‑le circumcizia. Potrivit interpretării lui
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
exegetul nostru se îndepărtează de predecesorii săi, și anume interpretarea pe care o dă pasajului din Apoc. 17,10‑11, în care cei șapte regi sunt asimilați împăraților din secolul al II‑lea, iar al optulea, lui Nero, identificat cu Anticristul [...]. Această exegeză este, probabil, opera lui Victorin; totul conduce la ideea că Victorin nu este un simplu martor al mitului întoarcerii lui Nero, ci că el a contribuit la acreditarea acestuia în Occident”. „Apocalipsa după Commodian” Legenda neroniană apare de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
vv. 579‑616: vanitas vanitatum; îndemn la convertire; 8) vv. 617‑672: demonstrarea divinității lui Cristos prin invocarea miracolelor; 9) vv. 673‑790: polemică antiiudaică și antipăgână; 10) vv. 791‑804: cea dintâi înviere; 11) vv. 805‑940: cei „doi” anticriști; 12) vv. 941‑988: poporul ascuns; 13) vv. 989‑1038: Judecata; sfârșitul veacurilor. Versurile lui Commodian se adresează păgânilor atrași de iudaism. Poetul nu se limitează la o expunere neutră a doctrinei creștine, ci apără doctrina de eventualele atacuri venite
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
bucurie, neliniște și fericire. Cutremur, provocat de gândul unui eventual eșec al existenței; dar și fericirea care vine din anticiparea unei împliniri. Iată, pe scurt, cadrul teologic și psihologic în care se înscrie secțiunea consacrată învierii și venirii celor „doi” anticriști (vv. 791‑940), a cărei traducere o propunem în paginile următoare. Datele textului Secțiunea eshatologică a operei Carmen apologeticum este una dintre cele mai captivante din întreaga literatură patristică. În opinia lui Commodian, momentul în care vom primi „viața veșnică
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Nero rediuiuus; scrierile apocrife din care se inspiră mai ales ultimele o sută de versuri. Comentariul nostru se conformează scopului cu mult mai modest impus de subiectul tratat. Ne propunem, în cele ce urmează, să urmărim variațiile și sensul mitului Anticristului, încercând să găsim o explicație plauzibilă problemei controversate a celor „doi anticriști”. Remarcăm cu surprindere, întâi de toate, complicitatea, simpatia și încrederea care există între Nero și senat. Acestea contrazic în mod flagrant informațiile pe care le avem despre Nero
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
sută de versuri. Comentariul nostru se conformează scopului cu mult mai modest impus de subiectul tratat. Ne propunem, în cele ce urmează, să urmărim variațiile și sensul mitului Anticristului, încercând să găsim o explicație plauzibilă problemei controversate a celor „doi anticriști”. Remarcăm cu surprindere, întâi de toate, complicitatea, simpatia și încrederea care există între Nero și senat. Acestea contrazic în mod flagrant informațiile pe care le avem despre Nero‑personaj istoric, aflat, de la un anumit moment, în conflict deschis cu corpul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Sordi - ulterior lui Jean Gagé - într‑un studiu intitulat „Dionigi d’Alessandria, Commodiano ed alcuni problemi della storia del III secolo”. Rezultatele cercetătoarei italiene au fost ulterior reluate și îmbogățite de editorul lui Commodian, A. Salvatore. În monografia sa despre Anticrist, Bernard McGinn își exprimă scepticismul față de o validitate absolută a tezei propuse de Sordi. În opinia noastră, lectura din perspectivă istorică este singura care poate salva coerența și logica pasajului referitor la Nero aliat al senatului roman. Drept urmare, considerăm perfect
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Commodian însă, întreaga domnie stă sub semnul catastrofalului, persecuțiile încununând, într‑o anumită măsură, seria calamităților naturale care s‑au abătut asupra imperiului: secetă, foamete, ciumă. Un alt punct litigios pentru comentatori îl reprezintă versurile 823‑824, în care primul Anticrist este numit simbolic „Cyrus”: exurgit interea sub ipso tempore Cyrus/qui terreat hostes et liberet inde senatum. Martin corectează lecțiunea manuscrisului și propune „Syrus”, afirmând că numele „Cyrus” nu poate avea nici un sens în context. Salvatore susține, în schimb, că
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
corectează lecțiunea manuscrisului și propune „Syrus”, afirmând că numele „Cyrus” nu poate avea nici un sens în context. Salvatore susține, în schimb, că soluția lui Martin, departe de a limpezi lucrurile, le complică mai mult. Ipoteza unei origini siriace a primului Anticrist contrazice afirmațiile versurilor 829‑830, potrivit cărora acesta ex infero redit și redit ex locis apocryphis. Dacă lucrurile ar sta în felul acesta, opoziția între primul Anticrist, occidental, și al doilea, ab oriente, ar dispărea pur și simplu. Salvatore păstrează
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a limpezi lucrurile, le complică mai mult. Ipoteza unei origini siriace a primului Anticrist contrazice afirmațiile versurilor 829‑830, potrivit cărora acesta ex infero redit și redit ex locis apocryphis. Dacă lucrurile ar sta în felul acesta, opoziția între primul Anticrist, occidental, și al doilea, ab oriente, ar dispărea pur și simplu. Salvatore păstrează deci lecțiunea „Cyrus”, justificând validitatea acesteia astfel: poemul lui Commodian se adresează în primul rând, dar nu exclusiv, păgânilor iudaizanți, adică acelor păgâni care dovedesc o bună
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
divin: distrugerea celei de‑a zecea părți a Cetății și ridicarea la cer a trupurilor profeților uciși. El are alături doi cezari, pe care Sordi îi identifică cu Gallian și Salonin, cosemnatari ai edictelor în cauză (în 257). Domnia primului Anticrist - păgân, proiudeu și anticreștin - este brusc întreruptă de apariția unui rex ab oriente, probabil regele Persiei, Sapor I, dacă admitem interpretarea istorică. Trimiterile concrete ale lui Commodian par a se încheia aici, restul poemului inspirându‑se din diverse tradiții teologico
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
apariția unui rex ab oriente, probabil regele Persiei, Sapor I, dacă admitem interpretarea istorică. Trimiterile concrete ale lui Commodian par a se încheia aici, restul poemului inspirându‑se din diverse tradiții teologico‑literare. Ca și predecesorul și adversarul său occidental, Anticristul oriental va acționa inițial pozitiv, deși nu lipsit de o anumită ambiguitate. Apele Eufratului vor seca în fața trupelor sale; marșul său către Occident va fi însoțit de tot felul de nenorociri: hinc lues, hinc bella, hinc fames, hinc nuntia dura
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
nuntia dura (v. 899) și de semne de rău augur: uidebitur et tunc ignea quadriga per astra/ ut facula currens, nuntiet ut gentibus ignem (vv. 903‑904). Nero redux și cei doi cezari vor fi uciși în luptă de noul Anticrist. În Cartea lui Daniel, 7,24, se vorbea de opoziția manifestată de trei din cei zece regi față de domnia „cornului cel mic”. Aici, protagoniștii au în mod evident o semnificație pozitivă. În ceea ce‑l privește pe Commodian, lucrurile se desfășoară
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
uciderea primului „Anticrist”, ea se continuă cu distrugerea „Cetății eterne”: luget in aeternum quae se iactabat aeterna/ cuius et tyranni iam tunc iudicantur a Summo (vv. 923‑924). Revenit în Orient, mai exact în Iudeea, regele oriental joacă rolul lui Anticrist. Prin diferite signa, el reușește să se impună iudeilor ca adevăratul Mesia, calitate care‑i lipsea primului tiran. Relația de complementaritate dintre cele două personaje este subliniată chiar de Commodian la sfârșitul episodului: Nobis Nero factus Antichristus, ille Iudaeis Isti
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
este subliniată chiar de Commodian la sfârșitul episodului: Nobis Nero factus Antichristus, ille Iudaeis Isti duo semper prophetae sunt in ultima fine. Urbis perditio Nero est, hic terrae totius (vv. 933‑935). Este momentul să ne întrebăm care este veritabilul Anticrist al lui Commodian și care este funcția sa teologică sau ideologică. Am văzut că autorul scrierii Carmen... folosește termenul de Anticrist atât pentru Nero, cât și pentru regele care vine din Orient. Cu toate acestea, dacă privim descrierea acestor personaje
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
fine. Urbis perditio Nero est, hic terrae totius (vv. 933‑935). Este momentul să ne întrebăm care este veritabilul Anticrist al lui Commodian și care este funcția sa teologică sau ideologică. Am văzut că autorul scrierii Carmen... folosește termenul de Anticrist atât pentru Nero, cât și pentru regele care vine din Orient. Cu toate acestea, dacă privim descrierea acestor personaje prin intermediul „portretului‑robot” al Anticristului tradițional (din scrierile lui Irineu și Hipolit), observăm diferențe notabile. Mai întâi, Nero rediuiuus nu are
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
care este funcția sa teologică sau ideologică. Am văzut că autorul scrierii Carmen... folosește termenul de Anticrist atât pentru Nero, cât și pentru regele care vine din Orient. Cu toate acestea, dacă privim descrierea acestor personaje prin intermediul „portretului‑robot” al Anticristului tradițional (din scrierile lui Irineu și Hipolit), observăm diferențe notabile. Mai întâi, Nero rediuiuus nu are o dimensiune cristologică fundamentală, mai precis, o dimensiune mesianică. Activitatea sa se „limitează”, ca să spunem așa, la exterminarea creștinilor, sub presiunea iudeilor și a
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]