1,203 matches
-
ceea ce este compus din simplu.“ și „Nici un lucru compus, în lume, nu constă din părți simple și nu există nicăieri absolut nimic simplu în lume.“ vor fi percepute drept ceea ce sunt, adică drept reguli gramaticale a două limbaje diferite, atunci antinomia va dispărea. Examinând expresii ale limbajului în afara contextelor în care sunt ele folosite, filozofii pot ajunge la reprezentări ciudate, în esență inadecvate, despre regulile gramaticale. Sunt reprezentări care îi pot duce la dificultăți în gândire, acele dificultăți pe care Wittgenstein
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
munți și peste văi", păcătosul este ca "oaia cu lâna de aur, înfulecată pe nerăsuflate de lupul veșnic flămând", glasul lui Dumnezeu este "clopotul ce răsună peste munți și peste ape" etc. Construit, la fel, previzibil, pe o serie de antinomii comune unei asemenea literaturi spirit/ materie, lumină/ întuneric, slavă/ urgie, protectori/ dușmani etc. volumul reface practic traseul, de multe ori torturat, al omului ce accede spre sacru. Sau, și mai bine, al umanității înseși, adunând cu minuție și descriind varii
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
intitulează, fără orgoliu, "(Eu sunt) inocentul, cel subțire și palid/ ca o înserare pe cerul Mamei", își construiește, ca într-un tipic Mic tractat despre omul bun și frumos (Kalokagathos), un autoportret oximoronic, structurat în esență pe o serie de antinomii atitudinale. Dacă ființa poetică datorează ceva, cuiva, nu este vorba decât de un dat ce a înscris-o într-o serie generică absolut binecuvântată, înnobilând-o apoi printr-un proces conceptual unic și ulterior printr-o naștere unicizantă. Dintre ele
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Conceptul de sistem corespunde unui tip abstract, pur, coerent de organizare și funcționare a economiei. El nu se confundă cu cel de regim economic, ce trimite la rădăcini concrete și inevitabil impure sau incoerente. Conceptul de sistem economic permite depășirea antinomiei dintre înțelegerea generală și teoretică și infinita varietate de experiențe istorice observabile, antinomie care a tulburat reflexia economică o lungă perioadă de timp. Karl Polanyi lansează în lucrările sale conceptele de "economie inserată" și cel de "economie neinserată". Primul este
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
a economiei. El nu se confundă cu cel de regim economic, ce trimite la rădăcini concrete și inevitabil impure sau incoerente. Conceptul de sistem economic permite depășirea antinomiei dintre înțelegerea generală și teoretică și infinita varietate de experiențe istorice observabile, antinomie care a tulburat reflexia economică o lungă perioadă de timp. Karl Polanyi lansează în lucrările sale conceptele de "economie inserată" și cel de "economie neinserată". Primul este specific societăților arhaice, economiei naturale, în care economicul nu era autonom, ci inserat
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
antagonism, contradicția funcțio-nînd pentru el ca element de decor, pe cînd eroul tragic este lipsit, în mod necondiționat, de însăși capacitatea opțiunii. Așadar, pe segmentul melodramatic etc., dualitățile rămîn vizibile, traseul personajului reprezentînd suma alegerilor sale în varii momente. Dimpotrivă, antinomiile tragice sînt insesizabile, eroul intrînd aici în captivitatea imposibilității de a opta și, ca atare, de a acționa coerent. Dacă vom privi schematic contextele estetice bazate peconflict, de tipul melodramei, vom fi obligați să acceptăm că personajul contemplă acolo, liniștit
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
în două paranteze intersectate. Pe zona de interferență creată, spațiile de opoziție coexistă, albul și negrul se combină, devenind gri, plusul și minusul se anulează reciproc, determinînd haosul neutralității. Personajul tragic este prizonier în chiar acest interval de suprapunere a antinomiilor, el neavînd, ultimativ, capacitatea fizică de a distinge între bine și rău. Tragicul propune, prin urmare, întotdeauna, în încleștările lui, confuzia morală și neputința alegerii supraviețuitoare. Indubitabil, tragedia trebuie definită drept un antagonism (cu valoare de război) ireconciliabil, creat de
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
putem sesiza în relatarea minuțioasă a naratorului-jurist arta echilibrului inexpugnabil. Avocatul de succes pare să îi înțeleagă importanța vitală, întrucît metaforele sale reprezentaționale se construiesc împrejurul acestui semnificant. De exemplu, biroul unde lucrează este o alegorie a balanței inexplicabile între antinomii. Cei doi funcționari principali care îl deservesc, Nippers și Turkey (numiți de Petre Solomon Cleștișor și Curcanul), trec succesiv prin metamorfoze bizare. În timp ce unul arată agresivitate neobișnuită dimineața (anihilată, oarecum, de placiditatea colegului), celălalt preia atributele dinamismu-lui după-amiaza, schimbînd rolul
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
postmodernitate, reinstaurând, totodată, ceea ce europenii promovează, încă din modernitate, și anume afectul 37. În general, neomodernismul însă păstrează, cultivă și promovează, în abundență, elementele consacrate ale modernității, cum este și normal, de altfel, din moment ce, cu excepția tradiționalismului, nu mai întâlnim o antinomie între principii estetice și ideologii, ci o înlănțuire continuă, semn al îngăduinței, într-o prelungire firească a evoluției societății. "Contactul, însă, de la începutul anilor '60, cu modelele de poezie românească interbelică cu Blaga, în primul rând generează, pentru scriitori și
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
unui univers atât exterior, cât și interior. Marea problemă se dovedește a fi armonizarea celor două tipuri de existență ce definesc ființa. Și, dacă există momente de unitate și de acord interior, cu siguranță, apar și momente de dezechilibru, de antinomie. Soluții nu par a fi, nici contopirea cu natura, în absența spiritului, nici o îndepărtare categorică de legile ei firești. Calea de mijloc, pe care o alege autoarea, se dovedește a fi conștientizarea și asumarea, severă, dar și plină de fervoare
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
conștientizare mai clară a scopului vieții este marcată stilistic prin prezența interogațiilor, devenite un șir filozofic de problematizări. Tototdată, într-o primă ipostază, lumea de acum Anei Blandiana este o lume "a opozițiilor, a contradicțiilor, ordonate într-un lanț de antinomii: sacru profan, viață și moarte, senzație și conștiință pur impur. Fiecare element al dubletului enumerat ocupă, pentru scurt timp locul principal, în lumea poetei. Alternarea lor va duce la construirea unui univers sferic, în care sentimentele și trăirile se amestecă
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Aș fi putut să te învăț pe dinafară pentru clipa,/ Când, întreținându-se ninsoarea,/ Vei dispărea cu spaimă iar... "(Abia începusem să simt) Momentul absenței metaforei și al primatului absolut al sensului în fața formei se deschide cu această prezență a antinomiilor, care transferă cumva lirica Anei Blandiana, într-o lirică a gravului. Metaforă-simbol, care domină, de altfel, acest întreg volum, este somnul, care aduce un sens nou ideii de vid. Somnul devine o punte de trecere către vârsta dezinhibării, a exteriorizării
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
confortabil sieși. Este un joc arghezian, de de-a v-ați ascunselea, un joc nou, demontare a jocului copilăriei, un joc în care, în spatele vieții, se ascunde moartea, ca un fapt inevitabil. Resurecția trecutului, la aceasta, se produce, astfel, în antinomie cu modalitatea în care se realizează incursiunea în copilărie, la Ana Blandiana. Deși ambele autoare acordă un loc pentru splendida temă a copilăriei, încă din primele volume, retorica celor două este diferită. Ileana Mălăncioiu adoptă o retorică a gravului, spre deosebire de
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
a apropiat de Stéphane Lupasco sau de Cioran și ei niște meteci torturați de "conștiința nefericită" -, sau de disidenții suprarealismului, în frunte cu Antonin Artaud, alături de care, la fel de vehement, sărac și mîndru, bîntuia pe străzile Parisului, alegînd să-și trăiască antinomiile pînă la capăt și să-și ardă sufletul în flacăra albă a unei pasiuni atît de puțin franțuzești (cu excepția lui Baudelaire și a lui Rimbaud). Revolta sa împotriva diktat-ului rațiunii l-a făcut, la rîndul său, să ia în derîdere
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
ca "strănut al spiritului" care nu se explică? Imaginea cioraniană îl descrie bine pe autorul ei, un paradox viu el însuși, ce se pune în scenă printr-o serie de auto-comentarii, unele mai derutante decît altele: "Sunt contradicția absolută, paroxismul antinomiilor și limita tensiunilor ; în mine, totul e posibil..." (CD), sau, "un idolatru al îndoielii, un sceptic în fierbere, un fanatic fără credință, un erou al fluctuației". (S) Dacă am evocat dintru început aceste două figuri majore ale literaturii române și
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
figurat ale cuvintelor, iar unele chiar aporetice, construite pe modelul scolasticii medievale (de pildă: Dacă astăzi sunt zero grade și mîine va fi de două ori mai cald (sau mai frig!), cîte grade vor fi mîine?"). Crescut în dinamica acestor antinomii ce irigă atît folclorul încă productiv, așa cum spuneam -, cît și imaginarul cultivat, Cioran este, poate, el însuși înșelat de această portiță de ieșire gnoseo logico-lingvistică care este expresia paradoxală: "Doar gîndul la Dumnezeu mă mai ține în picioare", iar ceva
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
de proporții haotice". Este, aici, aceeași voce narativă din Grand Hotel "Victoria Română", operând însă un transfer calitativ de la comic la dramatic. Sfredelul nu este, în imaginația lui Zibal, doar instrument de efracție, ci și unealtă de execuție. Trebuie punctată antinomia inanimat-animat (lemn-stern), cu amănuntul că primul element îl contaminează, prin violență, pe ultimul: "Gheorghe [...] o să vâre încet, ca în blana de lemn moartă, sfredelul în osul viu al pieptului, adânc, mai adânc, până să atingă inima, pe care s-o
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
nu dispară, este necesară reluarea continuă a tradițiilor, îmbinate cu reforme potrivite, care să contribuie la autoreglarea sistemului social. P. Ricoeur aprecia că între ontologia înțelegerii prealabile susținută de Gadamer-Heidegger și escatologia eliberării promovată de J. Habermas nu este o antinomie, ci sunt numeroase interdependențe dialectice. (2, p. 272) Într-o perspectivă aplicativă, se poate spune că evoluția unui popor încercat de provocările istoriei se face atât prin valorificarea tradițiilor culturale proprii, cât și prin asimilarea și repetarea unor reforme testate
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
finalul ei tragic. Pe filiera acestui joc al tensiunilor admirabil condus de-a lungul firului ținut de Ursitoare se află și dualismul vitalității instinctelor umane și al speranței care renaște și ruinarea acestei voințe în perspectiva morții și a destinului, antinomia dintre bucurie și durere, dintre extaz și disperare. Moartea este prezentă încă din timpul vieții și este cea care se află la capătul firului, deasupra celorlalte două ursitoare. Tabloul reflectă tragismul condiției umane, al existenței care include în succesiunea sa
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
urmă statutul omului se definește în raport cu Dumnezeu, care l-a făcut după chipul și asemănarea sa, și în raport cu fiul lui Dumnezeu, care s-a făcut om, activarea naturalismului și raționalismului grecești tind să integreze omul în physis. Sub presiunea acestei antinomii, statutul omului se problematizează, și va continua să se problematizeze necontenit. Începînd cu Renașterea, există numeroase speculații care încearcă să articuleze relația Om Natură Cosmos. Ulterior, Umanismul filozofic, chiar dacă se delimitează de Credința creștină, va păstra statutul supranatural al Omului
Gîndind Europa by Edgar Morin () [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
libertate, când anvergura proiectului cultural este eficient dublată de talentul comercial. În anii '80, erau scriitori, unii chiar de prim plan, care începeau și terminau o carte exclusiv cu gândul la ce va spune Nicolae Manolescu despre ea. Tot așa, antinomiile Eugen Barbu Marin Preda, România literară Luceafărul, Gogu Rădulescu Eugen Florescu, sau ansamblul vieții scriitoricești versus jandarmeria de la Săptămâna, determinau decisiv existența, tensiunile, bioritmurile și trendurile literaturii. Ei bine, uitați-vă ce fenomene culturale de amploare națională au generat Gabriel
[Corola-publishinghouse/Science/1469_a_2767]
-
neconvingătoare și neargumentată susține Perpessicius în prefața la ediția Crai-lor din 1965, proiecînd o imagine de fiu model care a păstrat pentru părintele său "o deferență și o pietate izvorîte, mai cu seamă, din exemplul trudei literare"; Ovidiu Cotruș fixează antinomia Ion Luca-Mateiu pe coordonate ale psihologiei individuale: Între tată și fiu s-a iscat de timpuriu conflictul dintre un om cu simțul realității și un fantast. Pentru Ion Luca, pasiunea genealogistică și lectura furibundă a Almanahului Gotha erau mofturi primejdioase
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
adevăr ținuta în funcție de tristele lui experiențe, interiorizîndu-se și dorindu-se de o demnitate impunătoare. Ceea ce nu comunica prin vorbe, comunica prin ținuta, prin comportarea lui în lume"; pe aceeași linie, Alexandru George apelează la particularități ale psihologiei care ar determina antinomia dintre expresie și conținutul ei sufletesc: " Era indiscutabil un timid care se apăra printr-o atitudine rezervată și prin refugiul în lumea trecutului", preferînd izolarea de "cei care i-ar fi putut leza mîndria." Bineînțeles, se adaugă și ceea ce intuise
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
nevoie de memorie fiindcă ea percepe totul că pe o unitate simultană" (1980, p. 27). Dihotomia lui Blake dintre imaginație și memorie este, orice s-ar spune, un clișeu romantic, diferențierea în cauză supraviețuind în forme care le conjuga menținând antinomiile structurale până în secolul al XX-lea (printre alții, Gaston Bachelard face distincție între o formă creatoare a imaginației, liberă de orice constrângere mnemică, si o formă reproductiva a acesteia, bazată pe memorie). Totuși, am descoperit unul dintre cele mai timpurii
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
forme pure de intuiție sensibilă definite de Kant. 3.3. Paradoxul viziunii și polaritatea timp-spațiu Ideea blakeană de viziune implică existența unui paradox, care, la rându-i, depinde de contrastul spațio-temporal care rezidă la baza procesului de creație artistică. Respectivă antinomie presupune două fenomene distincte: timpul și spațiul (precum și relația complementară dintre acestea). Raporturile cu timpul și cu spațiul sunt cele care condiționează emergentă operei de artă blakeene, fiindcă această materializare a viziunii este, aparent, o manifestare eternă (sau cel puțin
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]