2,718 matches
-
părea favorabilă. Victor Frunză, În postfața vo lumelor, spune că l-a văzut Într-un teatru mic, Într-un spec tacol În care el era, Într-adevăr, „uriaș”, dar În sală nu erau decît zece spectatori :”... La aplauze, cine să aplaude? PÎnă să se ridice cortina, publicul părăsise sala. Să te ia plînsul, nu alta!”. Chiar!... Într-un interviu cu George Banu, găsesc, ca deobicei, idei interesante, gînduri surprinzătoare, confesiuni care merită notate-n jurnal. Spre exemplu, Întrebat cine crede că
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
Întristător : „ ...Genul e prăfuit și, mai mult, imposibil de modernizat. Întrucît toți știu sau simt instinctiv asta, toți plusează În chip grotesc : actorii răcnesc, se cabotinizează. Regizorii se opintesc să salveze spectacolele prin valuri de metafore scenice. Spectatorii, prefăcîndu-se Încîntați, aplaudă fără noimă”... Evident, nici un intelectual nu e obligat să iubească arta spectacolului ; poți fi mare critic literar, fără a fi dublat de un mare spectator. Dar sentințele sunt ale unui om ...supărat pe teatru, domnule Negrici, nu credeți?! În Suplimentul
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
noi, În teatru, n-avem acest privilegiu. De la director, pînă la spectator, parcă ne-ntrecem În a judeca pe toată lumea și a da zilnic, verdicte: condamnăm eroi dramatici, scriitori de teatru, regizori, actori, scenografi, muzicieni, coregrafi. CÎnd publicul nu ne aplaudă, Îl Înjurăm. CÎnd criticii nu ne laudă, apelăm la ...(alt gen de) Sfinți & Dumnezei. Teatrul e conflict. Biserica - Împăcare. Numai mona hul de la Rohia, repet, lăcrima În finalul Scrisorii pierdute, crezînd că Nae Cațavencu se Împacă cu Tipătescu, În timp ce polițaiul
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
Iozefinei obrazul. O strâng la piept și încerc s-o consolez: - Fii liniștită. Va fi totul bine, Iozefina. Cum? După ce bărbatu-meu mă omoară cu cuțitul de tăiat pâine... Replica naivă a Iozefinei, venită pe nepuse masa, stârnește râsul. Roji aplaudă: Asta e o glumă în premieră tv. pe țară. Râde și Iozefina. Sărutați-vă, porumbeilor - se grăbește Roji să o binedispună pe d-na Sima - Hai, mai repede. Stai să încui ușa și să pun afișul cu Vin imediat. Așa
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
rochie superbă, care-i dezvelea spatele, umerii și câteva organe vitale. Când mergea, se răsucea ca o tornadă, magnetizând orice ființă de sex bărbătesc aflată În raza ei de acțiune. Dacă Venus din Milo ar fi avut brațe, ar fi aplaudat-o până și le-ar fi pierdut din nou. Până și peștele Îmbrăcat În voaluri verzui, care, teoretic, trebuia să se foiască de colo-colo În acvariul lui de sub fereastră, Încremenise cu ochii holbați, agitându-și coada ca un cățeluș. Mă
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
spre coridor. Lucrurile evoluau Într-un mod neașteptat și nici o asigurare de sănătate, cred, nu acoperea astfel de activități. În ritmul acesta, capătul zilei urma să mă găsească zâmbind enigmatic de pe fundul unui borcan cu formol. Am prins, așadar, a aplauda cu entuziasm exercițiul la sol al gimnastei, pocnindu-le cap În cap pe blondele laterale, apoi, mai iute ca rozătoarea care se agita frenetic În cușcă, am săltat un prespapier, așteptând. Antiaeriana a interceptat-o În mijlocul flick-flackului care urma să
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
-i atotputernic. S-a Întâmplat ceva minunat, ce nu și-a dorit și nici n-a prevăzut. — Ce? M-am Îndrăgostit. Vasea și-a dat capul pe spate și a Început să râdă În hohote. Din cauza zgâlțâiturilor, flancurile de blană aplaudau pe obrajii lui nebărbieriți. — Ești nebun? Tu, care le tratai pe femei ca pe niște obiecte de unică folosință? — El m-a făcut să fiu așa. De fapt, sunt sensibil, atent, romantic și, poate n-o să-ți vină să crezi
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
de altă parte, autorul, atunci când își construiește pledoaria, plină de probe peremptorii, în favoarea tineretului din generația 60, căreia și el îi aparține. Cine ar crede, astăzi, că în deceniul șapte tinerii nu știau decât să scandeze lozinci și să-i aplaude pe conducători de 1 Mai și 23 August se înșală. În mod aproape patetic, autorul ține să precizeze: "Tinerii de atunci se mulțumeau cu mai nimic și tot plini de entuziasm erau, tot vitali, tot simpatici. Credeți-mă!" (p. 159
Portret al artistului în tinerețe și la maturitate by Daniel Dragomirescu () [Corola-journal/Journalistic/9168_a_10493]
-
fi jumătate de penny. La fel și berea blondă. Răspunsul ei păru să-l fi Învins pe omul tulburat, care lăsă Încet privirea În pămînt. Fusese doar un scurt episod jenant, acum depășit, ca gafa unui spectator care Începe să aplaude În scurta pauză dintre două părți ale aceluiași concert. Se vădi abia acum că toată agitația lui nu exprimase altceva decît o mare Îndoială de sine. — Urmează-mă și fă Întocmai ce-ți voi cere! porunci Joanna-Jeni, apoi se Întoarse
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
Împotriva oricăror Încercări de Înjosire a omului, ca manifestări ale forțelor reacționare care apelează la metodele și practicile vechi pentru a slăbi coeziunea și unitatea forțelor progresiste, a maselor populare, În lupta Împotriva imperialismului și colonialismului. Bineînțeles că m-au aplaudat, scandîndu-mi numele, dar unii dintre ei Își botezau copiii pe ascuns, iar nevestele lor mergeau la mănăstire, să se spovedească. Înainte de război, pe vremea cînd eram deținut În lagărul de la TÎrgu Jiu, majoritatea tovarășilor Își făceau cruce și spuneau Tatăl
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
le îndopi cu cultură, ca să te lase în pace, să mai uite de rutina zilnică. Parcă o văd și acum pe Tușica isterizîndu-se de fiecare dată cînd se ridica cortina și dădea ochii de costumele alea colorate din alte epoci. Aplauda ca o nebună, spune Curistul. — Traviata, adică femeie decăzută, sau așa ceva, zice Părințelul, ia uite cine se identifică de minune cu personajul, eu nu i-am oferit niciodată luxul ăsta, femeia trebuie obișnuită cu smerenia și modestia, zice. Exhibiționismul e
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
Uniunii Sovietice în care populația a simțit din plin ce înseamnă stalinismul cu toate flagelurile sale. Gulaguri ca la mama lor, persecuții pe criterii politice, înfometare, frig, muncă silnică, cenzură la sînge, pe care mai nou sîntem obligați să le aplaudăm, să le ambalăm frumos și să le servim lumii sub forma modelului perfect de societate. Ca să vedeți ce s-a ales din fraza lui Engels care spunea că nu conștiința oamenilor le determină existența, ci exact invers, existența lor socială
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
sunteți ca niște căpușe. Îmbolnăviți imaginea țării. Când a spus ,,țării,, , bărbatul s-a ridicat pe vârfuri arătând cu mâna undeva, Într-o direcție imprecisă. Lumea s-a strâns ca la bâlci. Unii Înjură scârbiți Ăei știu pe cineă, alții aplaudă, iar Antoniu e prins În mijlocul lor, ca un animal Încolțit ce trebuie dus la grădina zoologică. Își face loc cu greu prin mulțimea de gură cască și se Îndepărtează de metrou Încet, abătut, gândindu-se la frigul și Întunericul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
ar fi avut de pierdut? De ce cuțitul, de ce amenințarea cu omorul, de ce are nevoie de această victorie atât de categorică și de distrugătoare - când doar cu o zi înainte și-a lăsat fierul pe masa de călcat și m-a aplaudat când mă agitam prin bucătărie repetând rolul lui Cristofor Columb pe care urma să-l interpretez în sceneta clasei a treia, Pământ la orizont! Sunt vedeta trupei de teatru a clasei mele, fără mine nu-s în stare să facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
că și-o trage cu o măciucă de azbest, când pe estrada din sala de dans de la Casa Essex însuși dr. Frank Kingdon m-a luat de mână și, în timp ce tot CPA-ul s-a sculat în picioare, să-mi aplaude protestul împotriva FRA, dr. Kingdon mi-a zis: — Tinere, în dimineața asta ai să vezi democrația în acțiune. Iar împreună cu viitorul meu cumnat, Morty Feibish, am participat deja la întrunirile Comitetului Veteranilor Americani, l-am ajutat pe Morty, care e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
baza-casă (unde până-n prezent nu se află nici măcar un jucător la bătaie - doctorul Wofenberg nu face decât să șteargă de praf baza cu măturica lui de haine cu care vine la meci!), spectatorii din tribună dau pe-afară de încântare: râd, aplaudă, strigă în teren: — Așa, Allie! Trage-i-o, Sokolow! Și, în mod invariabil, doctorul Wolfenberg, care se ia pe sine în serios ceva mai mult decât amatorul de rând (și care-i evreu german până-n măduva oaselor), ridică palma oprind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
deja Întuneric, se gândi doctorul. Nimeni nu va afla nimic. Pentru o clipă, toți rămaseră nemișcați, de parcă ar fi fost la un concert unde tocmai s-ar fi Încheiat un acord și nu erau siguri dacă trebuie sau nu să aplaude. Coral Musker se trezi. Nu-și putu da seama ce se Întâmple. Ofițerii vorbeau Între ei, răsfoind niște hârtii. Apoi unul din ei dădu un ordin, iar santinelele deschiseră ușa și o luară Înspre vânt, zăpadă și clădirile albe ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
nu-mi fierbe oala și toate astea ca să te pipăi și să urlu: ai fost!, moașă-sa pe gheață, cumva trebuie să mă ierți, să mă strângi în brațe și să-mi zici noi, măcar pentru ca lumea să ofteze să aplaude și să strige bis mai vrem, vai ce frumos, măcar pentru fratele nostru mai mare, Filip, pentru tristețea care trebuie să-l fi cuprins la moartea lui Kita, câinele ăla pe care noi n-am apucat să-l mângâiem niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
pelicanol pe cartoane), să numere un, doi, trei, patru, cinci, șase, atenție stăm, să se pârască unul pe altul - spuse..., spuse lu’ tovarășa... - atunci când tovarășa lipsește, să nu se audă nici musca, să facă curat lună, să construiască viitorul, să aplaude cincinalul, să știe pe dinafară planșele ilustrative cu frumusețile patriei (muntele, lacul, marea, blocul, macaraua, Dâmbovița, sfinxul), să spună pe unde au fost și ce au văzut (macarele, munți, lacuri, mări, grădina zoologică), să se poarte cuviincios acasă și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
așezându-l ușor sus, pe faleză, chiar lângă roțile Volkswagenului. Toată treaba durase douăzeci de secunde, timp în care Aurel citise o jumătate de pagină. Oamenii în pulile și pizdele goale care fuseseră martorii celor întâmplate încremeniră. Le venea să aplaude, sau să plângă, sau să creadă în Dumnezeu, sau toate la un loc, dar, ca de obicei, nu făcură nimic din toate astea, ci se îndreptară în tăcere spre casele și gazdele lor. Aurel rămase singur, citind. După ce termină cartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
da, e liber, să se ridice, acum, dar ambasadorul se răzgândește. - Non, non... vreau să cobor, vreau să cobor, așteptați... Nu... Rectorul încearcă să-l convingă, parlamentează. - Domnule ambasador, poate totuși... - Nu mai rămân nici o secundă! Eu am coborât... Studenții aplaudă: „Heiheihei, vive la France!, heiheihei, vive la France!” și îl încurajează pe diplomat: „Hai sus, hai sus, hai sus...”. Polițiștii se uită disperați în dreapta, în stânga, n-au cum să-i facă să se oprească. „Hai sus, hai sus, hai sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
și privitori, zborul ăsta e românesc... Îl lăsăm pe domnu’ Charles la sol, s-aibă pământul sub tălpi... și zic să-i dăm drumu’, doar nu m-am aburcat de pomană aici... Balonul se ridică, cei de jos fluieră și aplaudă, ambasadorul e pământiu la față. Se urcă-n mașina oficială și dispare fără să mai spună nimic. Rectorul îl urmează cu mașina lui. - Fricos franțuzu’... - Ca și-n Irak, ce vrei? Nu pun ei fundu’ la bătaie... *** - Unde-ai pus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
s-au oprit să vadă câinele cuiva ridicând piciorul să se pișe pe scena Nașterii. Apoi câinele se așază și se rostogolește pe spinare, își linge gâlmoasa-i gaură a curului cu aromă canină, și Evie îmi trage un cot. Oamenii aplaudă și aruncă bani. Apoi suntem în magazin, încercând rujuri pe dosul palmei, și zic: De ce se ling câinii? — Doar pentru că pot..., zice Evie. Nu-s ca oamenii. Asta-i chiar după ce-am omorât o zi de opt ore la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
cizme de lac alb cu vârf pătrat. E-o costumație la care ai asorta ca accesoriu nu o poșetă, ci un contor Geiger. La Bon Marché, când iese din cabina de probă umblând ca pe podium, nu pot decât să aplaud. Săptămâna viitoare, când îl va duce înapoi, va suferi o depresie post-partum. Sari la micul dejun, în dimineața asta, când Brandy și Seth erau plini de bani proveniți din vânzarea medicamentelor, mâncam de la room-service și Seth zice că Brandy ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
sa ordine. Cheltuiți banii plutocrației și vîrîți realitatea în cușcă, acolo unde îi este locul, ei sînt dresorii, stăpînii arenei, pentru că numai ei știu ce culoare au ochii morții." De data aceasta, cînd inginerul Corvino termină de tradus nimeni nu aplaudă, nimeni nu mai scoase un sunet. În acele cîteva zecimi de secundă se auzeau clar scîrțîiturile parchetului sub pașii celor ce serveau, Leonard Bîlbîie constată cu uimire că toți invitații se îngrămădiseră în ușa salonului și fiecare, în felul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]