1,351 matches
-
sau se vor potoli... Când vei porunci, te vor ridica în sus, mult deasupra pământului, și te vor duce pe creștetele celor mai înalți munți” (28, pp. 96-97). Astfel de legende, cu rădăcini în tradiția ebraică și în vechi texte apocrife, au beneficiat de o carieră prodigioasă în folclorul popoarelor. Solomon putea descinde pe fundul mării cu ajutorul dracilor sau călare pe un pește mare (ca într-o legendă moldovenească), putea să întreprindă ascensiuni până la Dumnezeu sau călătorii prin aer pe spatele
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
ciclul de legende solomoniene și tradiția mito-folclorică autohtonă referitoare la solomonari. 4. Solomon - solomonar Un fapt recunoscut astăzi de majoritatea cercetătorilor este acela că unele trăsături ale figurii solomonarului au fost preluate din ciclul de legende canonice și, mai ales, apocrife referitoare la regele biblic Solomon (secolul al X-lea î.e.n.). Influența este evidentă, în primul rând la nivel onomastic : solomonar = Solomon + (sufixul profesional) -ar. Acest fapt nu a fost însă evident pentru toți cercetătorii care au abordat această problemă. La
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
3. Tradiția referitoare la legendarul rege Solomon și, în special, aceea privind prodigioasele sale cunoștințe și practici magice a pătruns în conștiința populației românești mai ales prin așa-numi- tele hronografe - „un fel de repertorii de istorie universală” care cuprindeau „legende apocrife, în care marile personalități ale Vechiului Testament [inclusiv Solomon - n. A.O.] sunt înfățișate într-o lumină nouă, prinse în urzeala unor legende pe care nu le întâlnim în paginile Bibliei” (27, II, pp. 33-35). Cronografe slave sau grecești au circulat
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
trei manuscrise (prototipul lui Moxa și două cópii). Un al doilea motiv al lipsei de interes este acela că scrierea respectivă nu prezintă presupusele calități de mare vrăjitor și de stăpân al demonilor, atribuite de regulă lui Solomon în textele apocrife. în Hronograful lui Moxa, domnia regelui Solomon este prezentată lapidar, într-o singură frază anostă : „Solomon era de 12 a(n)i, când stătu împărat ; și făcu beseareca Sionului și împărăți 40 de ai” (90, p. 354). Cu totul altfel
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
cel de foc în veci”, alături de diverse păcate etico-sociale, și acelea ale „vrăjitoriei” și „slujirii idolilor”, ca în „Ikoana înfriko- șatei judecăți”, reprodusă de Simeon Fl. Marian (36, p. 456). Acest tip de reprezentări iconografice a fost influențat de texte apocrife și de legende hagiografice : Călătoria Maicii Domnului la Iad (171, p. 117), Apocalipsul Sfântului Apostol Pavel - tradus în românește în secolul al XVI-lea (37, p. 469), Viața și minunile Sfântului Vasile cel Nou - sfârșitul secolului al XVII-lea-începutul secolului al
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
deziderat. Solomon era, simultan, „regele/patronul vrăjitorilor”, dar și un personaj biblic. Un personaj prestigios, a cărui tradiție nu numai că era acceptată de Biserică, dar era intens vehiculată în acea epocă atât prin textele canonice, cât și prin legendele apocrife cuprinse mai ales în hronografe. Pare deci plauzibil faptul că vrăjitorii populari au intrat sub patronajul simbolic al legendarului Solomon, în încercarea de a îmblânzi prigoana din partea autorităților laice și ecleziastice și, nu mai puțin, de a mări prestigiul statutului
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
104). Principala filieră prin care legenda referitoare la o carte scrisă de Solomon a pătruns în tradiția populară românească a fost cea a cronografelor bizantine. Deja în secolul al IX-lea, Gheorghios Monahul, supranumit Amartolos (= „păcătosul”), intro- ducea această legendă apocrifă în cronograful său, care a fost de timpuriu (secolul al X-lea) tradus în limba slavă, pătrunzând în literatura bulgară. Cópii după acest cronograf s-au făcut și în Țările Române (vezi, de exemplu, mss. BAR 320 din secolul al
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
mss. BAR 320 din secolul al XVI-lea). în limba română, legenda s-a răspândit începând cu jumătatea secolului al XVII-lea, odată cu traducerea cronografelor greco- -bizantine (mai ales, probabil, prin cronograful lui Dorotei al Monembasiei, care a preluat legende apocrife din Cronica lui Gheorghios Amartolos). Astfel, într-un hronograf românesc din secolul al XVIII-lea, după ce se descrie marea înțelepciune a lui Solomon - „dată de la Dumnedzău” - și se inventariază calitățile sale taumaturgice („știa și cum va lega pre diavoli și
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
României). Este interesant faptul că motivul legendar „Sf. Gheorghe omo- rând balaurul” a penetrat în iconografie în condițiile în care multe dintre Mineele bizantine și chiar postbizantine (45, p. 217), precum și Viețile sfinților (cu excepția celor târzii) nu includeau acest episod apocrif printre minunile săvârșite de Sf. Gheorghe. Consultând mai multe Minee pe luna aprilie (printre care un text din 1854, tipărit de Andrei Șaguna), folcloristul Atanasie M. Marienescu era îndreptățit să scrie, în 1874, următoarele : Ce mi-a venit curios, e
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
11, p. 147), este și ea semnificativă. Voi menționa întâi credințele populare conform cărora Sf. Mihail, care „poartă Luna și Soarele”, este și acela care „taie pânza nourilor de grindină” (21, p. 95). Așa cum apare în credințe, colinde sau legende apocrife, Arhanghelul Mihail înarmat cu spada (sau Sf. Ilie înarmat cu fulgerul) taie una (sau două, sau patru) dintre aripile diavolului - cel care răpește (întunecă) Soarele de pe cer (7, pp. 12-13, 501, 1294). Folosirea unui descântec-blestem, cu efecte similare incantației infantile
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
fun damental în doctrinele celor trei „religii ale cărții” (mozaism, creștinism și islamism). Ecuația copac = carte nu este o simplă speculație sau o inter- pretare simbolică abuzivă. Aceeași metaforă apare în viziunea unui alt personaj biblic, chiar dacă într-un text apocrif. Purtat în ceruri de un înger, Enoh are viziunea unor copaci mirifici, care simboli zează științele sacre și secrete (Cartea lui Enoh, XXVII). Echiva larea simbolică dintre carte și copac transpare și în repre zentările caba- listice ale Copacului sefirotic
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
arme, un popor aliat maghiarilor, nu supus lor, atât de puțin supus încît notarul regelui Bela nu se sfiește a-și încuscri pe cei întîi regi de rasă arpadiană cu fiicele Domnilor români anteriori înființării statelor dunărene. Notarul poate fi apocrif, poate fi dintr-un veac mai târziu, dar psicologic și pentru respectul ce-l are pentru poporul nostru e desigur o probă când lasă să răsară chiar dinastia cea mai veche maghiară din leagănul unei mume române. Dar s-au
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
religiile revelate (dezvoltate în arealul semitic și ulterior european - iudaism, creștinism, islam). Cu toate acestea, să nu uităm că anumite afirmații (teze) de la începuturile creștinismului au fost ulterior considerate erezii fără vreo argumentație logică. Este vorba de excluderea diverselor “evanghelii apocrife” (evanghelia lui Toma, de exemplu, unde se vorbește de călătoriile lui Iisus în India și despre reîncarnare), ceea ce s-a întâmplat în cadrul sinodului de la Niceea (325 d.H.). Dar ea se regăsește ca o prelungire logică a necesității evoluției ființei umane
Fundamente de antropologie evolutivă pentru psihiatrie by Cristinel V. Zănoagă Mihai Tetraru Maria Tetraru Mihai Asaftei () [Corola-publishinghouse/Science/1265_a_2075]
-
corpul eteric, fiecare “particulă” constitutivă este, periodic, înlocuită .</footnote> acestora sau în formarea învelișului eteric la reîncarnarea altor indivizi (v. §II.4.3.7). Disiparea treptată și succesivă, post mortem, a corpurilor subtile în general, poate fi susținută de informațiile apocrife conform cărora manifestarea fantomelor (corpuri astrale) se diminuează treptat până la dispariție . Debarasat și de balastul reprezentat de corpul eteric, omul devine capabil a-și continua existența în planul astral. Are loc acum, în acest scop, o reorganizare a corpului astral
Fundamente de antropologie evolutivă pentru psihiatrie by Cristinel V. Zănoagă Mihai Tetraru Maria Tetraru Mihai Asaftei () [Corola-publishinghouse/Science/1265_a_2075]
-
a accentua unicitatea lui Dumnezeu și stăpânirea lui absolută asupra lumii întregi: în partea aramaica din cartea Daniel, unde are forma ’Pl"h"’ ‘ill"i’" (3, 26.32; 4, 14.21.22.29; 5, 18.21; 7, 25) și în apocrife. În Gen 16,13, Hagar, îndată după profeția îngerului privind numele și destinul fiului ei Ișma’el (nume ce are și el în componență numele divin- „Dumnezeu aude”), i se adresează cu numele de ’Pl-Ro’, „Dumnezeu care vede/se face
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
o temă dată, în povestiri tema se pierde treptat; rămâne doar jocul derutant al variantelor. Dincolo de aspectul lor heteroclit, povestirile se înșiră ca mărgelele pe ață, urmărind peripețiile tandemului bizar alcătuit din Ioan Geograful și Zadic Armeanul, într-o Valahie apocrifă (cum o numește inspirat Petru Creția), plasată la începutul veacului al XIX-lea. Un fel de contra-lume, unde „a face” e sinonim cu „a spune”, fiindcă - se explică undeva - „statul și așteptatul și vorbitul e tot ce se poate întâmpla
AGOPIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285200_a_286529]
-
care trapele livrescului se deschid continuu către surse obscure sau concrete, colate, trunchiate, inventate. Imersiunea în lumea ficțională datorează mult eficienței cu care enigmaticul (chiar și în varianta sa „dezvrăjită”) este sugerat sau impus. Textul cel mai semnificativ este lunga apocrifă Don Quijote în exil, în care se imaginează continuarea aventurilor cavalerului pe o corabie care îl poartă către Noua Spanie. Exilat prin voința regelui și a Inchiziției, Don Quijote e însoțit în călătorie de o mână de „dușmani ai Spaniei” și de
MANIUŢIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287985_a_289314]
-
urmașul cavalerului Amadis de Gaula plutind pe un vas fantomă. Ajuns în Lumea Nouă, Cavalerul Tristei Figuri va da semnalul începerii unei noi Reconchiste. Utopia va sfârși înecată în sânge, iar cavalerul se va topi în finalurile multiple, mișcătoare ale apocrifei. Alte povestiri imaginează finaluri necanonice ale luptei Sfântului Gheorghe cu balaurul sau versiuni ale unui nou potop, corupt, inventează narațiuni de asemenea necanonice în jurul lui Iov sau a lui Cain ori descriu riguros coșmarul nașterii Leviatanului sau al pedepsirii unei
MANIUŢIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287985_a_289314]
-
surse locale. Niebo novoie a fost tradusă în românește de două ori: la sfârșitul secolului al XVII-lea și la sfârșitul secolului al XVIII-lea. În afara acestor culegeri, cititorii români mai cunoșteau despre Maica Domnului povestirile din evangheliile sau apocalipsele apocrife. Aceste surse scrise se întrepătrund cu poveștile orale, unele dintre ele reprezentând adaptări ale unor subiecte precreștine. În secolul al XIX-lea Minunile Maicii Domnului din Mântuirea păcătoșilor au fost tipărite la Râmnic (1820), dar într-o altă traducere decât
MANTUIREA PACATOSILOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287994_a_289323]
-
contribuind la impunerea unui nou profil de scriitor. Ironia sa, cu efecte în remodelarea limbajului, nu e numai o frână a emoției și un mod al defilosofării. Ilustrând ortodoxismul gândirist într-o manieră proprie, se orientează spre forme oculte, spre apocrif, în conotații sinuoase de magie tulbure. Pentru elegiacul excedat, chinuit de a fi „singur în singurătate”, o biserică în ruină, „inimă moartă”, devine - ca în Melancolie, poezia eminesciană - o oglindă a sinelui lânced: „E cântec sau rugăciune ce simt acum
MANIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287984_a_289313]
-
78; Alain Paruit, Drepturile omului și romanul secolului XX, „Limite”, 1983, 40-41; Nicolae Balotă, Vintilă Horia: între exil și renaștere, „Revista scriitorilor români”, 1988, 25; Horia Vintilă în dialog cu Gelu Ionescu, APF, 1990, 2; Liviu Malița, Exilul ca destin apocrif, APF, 1990, 5-7; Ion Vlad, „Jurnalul” poetului exilat, TR, 1990, 23; Dan Ciachir, Dumnezeu și marea, JL, 1990, 35; Nicolae Manolescu, Simptomatologia exilului, RL, 1990, 45; Cornel Ungureanu, Iluminare și hierofanie, O, 1990, 46; Cicerone Poghirc, „Les Clefs du crépuscule
HORIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287448_a_288777]
-
Lucrează în calitate de cercetător științific (din 1966), secretar științific (din 1991) și director (din 1997) la Institutul de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu” din București. Și-a luat doctoratul în științe filologice la Universitatea din București, cu teza Raporturi între literatura apocrifă, cărțile populare și folclor. Ciclul solomonian în cultura română (1979). Este secretar de redacție al „Revistei de etnografie și folclor” (din 1986) și membru în colegiul de redacție al „Anuarului Institutului de Etnografie și Folclor”. Colaborează și la „Academica”, „Acta
ISPAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287626_a_288955]
-
turbulentei, al schimb)rii bruște și imprevizibile. Deși schimb)rile au loc din abundent), totuși continuit)țile sunt intr-un num)r la fel de impresionant, sau chiar mai mare, lucru care poate fi dovedit în mai multe feluri. Cine citește Cartea apocrif) I a Macabeilor, având în minte evenimentele din timpul Primului R)zboi Mondial și de dup), va realiza existența unui sens al continuit)ții, ce caracterizeaz) politică internațional). Fie c) e vorba de secolul al II-lea înainte de Hristos sau
Teoria politicii internaționale by Kenneth N. Waltz () [Corola-publishinghouse/Science/2255_a_3580]
-
poetică). Ulterior se ivesc modulații diferite ale aceluiași tip de discurs poetic, însoțite de inovații tematice ori de recuzită, de lexic și de intonație. De pildă, în Facerea cortului (1971) se percepe un ermetism neguros, cu sugestii de arhaitate mitică (apocrifă, prebiblică, imaginată plauzibil), în vreme ce în volumul Aproape Omul (1975), un ciclu intitulat Alixăndrii învederează utilizarea, într-un mod foarte personal, a anecdoticii istorice și legendare legate de Alexandru Macedon, iar alt ciclu, Întâie mișcări, e modernist-folclorizant, cu recurs la mitologia
IULIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287644_a_288973]
-
alte schițe și nuvele, București, 1960; Poveste de dragoste, București, 1962; Ziua întâlnirilor, București, 1963; Cu ce se șlefuiesc diamantele, București, 1966; Astă-seară îl arestăm pe asasin, București, 1967; Drum de soartă și de răzbunare, București, 1970; Nume, București, 1972; Apocrife, București, 1975. Traduceri: Asztalos István, Inimă tânără, București, 1953; Süto´´ András, Candidatul necunoscut, București, 1954, A șaptea bucurie, București, 1954 (în colaborare cu Alexandru Aldea), Cireșe tomnatice, pref. Gálfalvy Zsolt, București, 1963 (în colaborare cu Constantin Olariu, Alexandru Aldea și
LUCA-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287861_a_289190]