704 matches
-
care pune În gura zeității supreme fatidicele cuvinte: „Aveți moartea În mână!”, pare o poveste prăfuită, iar seninătatea atotbiruitoare a stoicilor nu mai e decât o legendă derizorie dintr-un timp apus. Bibliografia sinuciderii nu-i poate omite pe marii apologeți, după ce i-a reținut pe prigonitori. Lăsând de-o parte cazurile extreme, precum marchizul de Sade, care, În Filozofia În budoar 34 se lansează Într-o teorie unde libertinajul și burlescul Își dau mâna, Luminile propun o variantă cu totul
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Relația dintre viață și adevăr, ca transcriere, apare și la Xenofon: aflat, la moartea lui Socrate, În Corint, el compune un șir de note, numite Apomnemoneumata, care vor să redea imaginea evenimentului printr-o descriere exactă. Tot apomnemoneumata Își numeau apologeții creștini din secolul al II-lea Însemnările evanghelice, În opoziție cu cele mincinoase, ale păgânilor. În punctul În care jurnalul intim se leagă de o realitate istorică precisă, el se Întâlnește cu toate aceste scrieri vechi. Indecisul cumulează atât funcțiile
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
a schimbării bruște de atitudine din partea lui Septimius Severus față de creștinism, nu se poate descoperi din izvoare, deși o explicație s-ar putea găsi în vreo reacție accentuată din partea creștinilor împotriva statului, în materie etico-religioasă. Faptul este confirmat de scrierile apologeților, care prezentau adesea o viziune pesimistă a lumii creștine aflată într-un contrast explicit cu lumea păgânilor. Dacă sfântul episcop Irineu din Lyon (Irenaeus Lugdunum, 130-202) spunea că puterea seculară era permisă de Dumnezeu din cauza căderii omului, pentru a frâna
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
prin continua lor călătorie, pentru a putea participa la sinoade. Mențiunea termenului absolut nu intenționează precizarea vreunei exclusivități, în înțelesul sensului, și nici al unui creștinism văzut ca religie absolută, fiind supus unor îmbunătățiri ulterioare, înțeles ca atare și de apologeții creștini prin adevărata religie. Respectul pentru creștinism, care transpare dintr-o asemenea aserțiune, nu-l împiedică în definirea realității Dumnezeului biblic generic ca numen sau divinitas, asimilându-l astfel cunoscutelor divinități ale panteonului. Chiar dacă în opera sa se vorbește despre
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
și la plata impozitelor și a tributurilor potrivit stării lor. Unii ierarhi ai Bisericii creștine s-au făcut interpreți, în orice vreme, în fața autorităților romane, apărând lealitatea și corectitudinea creștină. O mărturie deosebită, în acest sens, ne oferă scrierile unor apologeți renumiți, care, în timpul domniei lui Hadrian (117-138) și a lui Marcus Aurelius (161-180), au adus dovezi explicite despre evenimentele din Palestina. Cu această ocazie, creștinii, chemați de rebelul Bar Koechba să se înarmeze împotriva romanilor (rebeliunea din 132-135), au refuzat
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
al convertirii săvârșite de către Cristos în om. Deși nu este încă prezentă ideea unei obiecții de conștiință față de serviciul militar, totuși, e destul de vie obiecția față de întreaga etică păgână în ansamblul ei. 2.2. Literatura creștină apologetică de secol III Apologeții culturii latine din secolul III sperau să rezolve raportul creștinism-stat prin reflectarea mentalității realiste și juridice specifice perioadei lor, fără a cădea în compromisuri iluzorii ori de o anumită intransigență. Tot acum, scriitorii de cultură elenistică sunt mult mai atenți
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
desăvârșește în gnoză. Antimilitarismul lui Clement trebuie încadrat în această optică. 2.2.2. Origene Deși interesul speculativ al lui Origene din Alexandria (185-254) viza în chip deosebit problemele interne ale teologiei creștine, versatilitatea-i caracteristică l-a făcut și apologet în Contra Celsum. Această operă intenționa să respingă Verbum Verum, scrisă de filozoful păgân Cels în urmă cu vreo 70 de ani. Aici erau prezente implicit unele propuneri de colaborare adresate creștinilor, în afară de acuzele documentate sistematic și multe altele infamante (antropofagie
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
dintre creștini și structura imperială, pentru o perioadă de timp care din epoca lui Marcus Aurelius (161-180) ajunge până la cea a lui Filip Arabul (244-249). Această operă ne ajută să interpretăm pertinent atitudinea creștinilor față de serviciul militar. Origene, asemenea altor apologeți, privește cu o anumită încredere spre pax romana văzută ca o condiție providențială pentru răspândirea credinței creștine și parte componentă a planului divin. Aceasta nu doar pentru că putea să simplifice călătoriile predicatorilor itineranți, cât mai cu seamă din considerente teologice
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
militar, e la fel de corect ca și creștinii preoți și slujitori ai lui Dumnezeu să rămână în afara activităților militare, angajați să lupte cu mâinile curate și cu rugăciunea pentru binele împăratului și al societății. Pentru succesiva evoluție teologică devine relevantă ideea apologetului de a echivala sacerdoții păgâni totalității creștinilor: nu este nici o referință strictă numai la preoții creștini, pentru care mai apoi va fi prevăzută interdicția înrolării militare în timpul lui Constantin (306-337), coercitivă pentru laici. Tot acum este evidențiată valoarea activă a
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
militar este condamnat pentru pericolul de idolatrie pe care îl reprezenta și pentru violarea legii iubirii, fundamentală de altfel pentru creștinism. Cele câteva informații despre prezența creștină în rândurile armatei romane nu presupun și o evaluare pozitivă a acesteia din partea apologetului cât o simplă constatare utilă ilustrării aportului adus de creștini la bunăstarea statului roman. Episodul din Legio Fulminata Melitensis menționat în scrierile tertulia-neene, nu vizează valorificarea structurii militare cu atât mai mult cu cât Ad Scapulam (scrisă în anul 212
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
cu atât mai mult cu cât Ad Scapulam (scrisă în anul 212), era apropiată cronologic de De corona, unde prestarea serviciului militar este condamnată în chip explicit de către Tertulian. Adresându-se autorității civile în Ad Scapulam, constatând și nu contrazicând, apologetul subliniază lealitatea creștinilor față de stat spre deosebire de cea din De corona unde, adresându-se creștinilor, precizează aspectele referitoare la problemele etice sau doctrinare inerente Bisericii înseși. Evident că afirmația unora potrivit căreia inițial, pe când era încă legat de Biserica oficială, Tertulian
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
ocupând funcții civile; dar nu numai, creștinii sunt prezenți și în castra ipsa. Conținutul semantic al adjectivului ipsa, tinde să scoată în evidență neobișnuința faptului: sunt creștini chiar și în taberele militare! Cu toate acestea, se pare că în tonul apologetului lipsește orice accent de complăcere. Verbul implevimus nu se referă îndeosebi la castra, poate să dea de înțeles deși manifestă o stare de fapt, potrivit căreia creștinii slujeau în armată, vrea să arate autorității publice numai interesul pe care coreligionarii
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
credință, se pare că și-ar fi mărturisit originea creștină prin atitudinea (disciplina) transparentă de a refuza să poarte pe cap cununa de lauri. Motivațiile contrare contestării purtării coroanei deși ne vorbesc despre refuzul idolatriei, nu constituie o exclusivitate a apologetului cartaginez, indicând opinia comună, desemnează în fapt patrimoniul întregii Biserici. Deși De corona ar prezenta aparent unele trăsături de tip montanist, în realitate asistăm la o luare de atitudine împotriva compromisului întreprins de unii soldați creștini față de cultul imperial prin
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
ca un itinerar creștin ce exclude posibilitatea de a sluji la doi stăpâni. Dacă în mesajul evanghelic această concepție se referă la libertatea omului față de bogăția percepută ca autoafirmare egoistă cu scopul de a sluji cât mai deplin lui Dumnezeu, apologetul, îndepărtându-se de specificitatea acestui concept, ne propune o interpretare diferită, deși păstrează substanțial intactă semnificația: dacă sclavia bogăției este o formă de idolatrie, apartenența la o oștire seculară, represivă a libertății de conștiință, implică un compromis cu cultul imperial
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
refuzul coroanei de lauri, era o regulă de viață creștină, o conduită deja adoptată de mulți adepți ai lui Cristos. Însă, foarte probabil, o asemenea atitudine antiidolatrică se pierdea provocând în creștini ispita încălcării anumitor practici legate de cultul imperial. Apologetul se simte dator în conștiință să atragă atenția asupra unei rezistențe majore palpabile, din partea celor compromiși în fața lingușirilor. În paralel cu mărturia martirilor din Acta și din Passiones, soldatul creștin își mărturisește propria credință în public: Christianus sum; printr-un
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
al soldatului, recruta neofitul în oștirea sacră a zeului invincibil, pregătindu-l pentru lupta împotriva puterilor celui rău. Deși etapele inițierii mithraice ar fi avut o anumită potrivire cu cele corespunzătoare catehumenatului creștin, pentru Tertulian similitudinea dintre creștinism-mithraism era negativă. Apologetul considera această ultimă simbologie o imitare a religiei creștine, creată de diavol cu scopul de a ascunde adevărul pentru a spori confuzia între credincioșii creștini. După expunerea despre nelegitimitatea întrebuințării coroanei (De corona, 11), Tertulian condamnă pe față serviciul militar
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
civilă: demitizarea bazelor propagandei imperiale fondate pe acea pace păstrată cu forța și înveșmântată de sacralitate aparentă. Rigorismul politic al lui Hipolit, despre concepția dualistă de opoziție dintre poporul lui Dumnezeu și imperiul văzut în manieră nefastă, era comun tuturor apologeților din acea perioadă și se reflecta în normele practice care trebuiau să funcționeze de ghid pentru creștini, indicându-le atitudinile de asumat față de statul roman. Un alt document de mare valoare, atribuit lui, este Traditio apostolica care, după Doctrina Duodecim
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
levatus)»; l-au considerat cel mai josnic dintre toți oamenii și chiar dintre fiarele sălbatice (omnium hominum et vel immanium bestiarum sordidissimus), cel mai crud dintre toți cei care au existat vreodată și l-au inserat chiar și printre eretici. Apologeții creștini nu i-au iertat niciodată lui Nero atât masacrul câtorva sute de creștini, lucru obișnuit în toate puterile absolute, cât și faptul că a dezlănțuit împotriva creștinilor o metodă de luptă sălbatică, neaplicată până atunci față de alte religii străine
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Histoire et doctrine des Pères et Docteurs de l’Église, Tome premier, Livres l et II, Paris-Tournai-Rome, 1927, p. 1. footnote>. Pentru tinerii teologi, opera patristică oferă idealul sacerdotal cunoscut prin studierea Sfinților Părinți care au fost prin excelență doctori, apologeți, sfinți, într-un cuvânt, adevărați preoți<footnote Ibidem, p. XVI. footnote>. În formarea viitorilor preoți, profesorilor de religie, studenților în teologie, precum și a bunilor creștini, studiul izvoarelor autentice și vivificatoare ale creștinismului este indispensabil, fiindcă acestea fundamentează și îmbogățesc cultura
Actualitatea şi folosul învăţăturilor Sfinţilor Părinţi. In: Biserica Ortodoxă Română by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/120_a_155]
-
variațiile percepției individuale), drept pentru care arta, oricât de valoroasă ar fi, se vede supusă unui inevitabil proces de eroziune, păstrând intact numai scheletul intelectual, și acela reconstituibil printr-un delicat procedeu de arheologie culturală. Transformarea pare ireversibilă, fiindcă, afirmă apologetul modernizării, "o dată cu scurgerea vremii elementul inefabil, partea intimă a operei de artă ce se adresează sensibilității, elementul de sugestie a limbii, fondul sufletesc mistic se anulează aproape cu desăvârșire"78. Există însă și câteva excepții, pentru că unele opere izbutesc totuși
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
pe prispă, cu ochiuri de geam cârpite cu hârtie, prin grădinițe troienite de roade, prin cârciuma jupânului Oișie în scrânciobul căreia s-au dat pe rând Ion Creangă, I. Dragoslav și M. Sadoveanu"95. Iată-l așadar pe "modernistul" Lovinescu, apologetul sincronismului și al imitației modelelor occidentale, sfârșind prin a explica valoarea estetică în grila determinismului psihologist, regionalist și etnicist. Rezumând, în opinia autorului Istoriei literaturii române contemporane perenitatea operei eminesciene n-ar fi fost posibilă dacă genialul ei autor nu
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
religioase în urma participării la activitățile unei comunități religioase online. VIII.6. Probleme ale vieții religioase în cadrul comunităților virtuale Apariția comunităților virtuale religioase a fost și încă este subiectul unor dezbateri cu privire la efectele pe termen lung asupra vieții religioase a participanților. "Apologeții" acestei forme de manifestare argumentează relevanța sa pentru tineri și contribuția pe care o aduce la revitalizarea vieții lor religioase prin aceea că aduce conținuturile religioase în spațiul virtual pe care aceștia îl frecventează. Criticii comunităților virtuale religioase accentuează problemele
Psihosociologia comunităților virtuale religioase by Zenobia Niculiţă () [Corola-publishinghouse/Science/1024_a_2532]
-
singurătății. Această sete mistuitoare este supratema întregii trilogii - intitulată metaforic Setea muntelui de sare - în care este încadrată și piesa Iona, alături de Paracliserul și Matca. Înscrisă în canonul modern al teatrului parabolă, trilogia îl apropie pe Marin Sorescu de marii apologeți ai singurătății: Nietzsche (care formulase aforismul Solitudinea ma înghițit ca o balenă), Camus, Sartre, Heidegger, Emil Cioran. Despre Iona, de pildă, autorul însuși afirmă că este o piesă „despre un om singur, nemai pomenit de singur“. Formele multiple ale solitudinii
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
educat un scit în vremea aceea. a. Personalitatea patristică a Sfântului Ioan Cassian 1. Elemente de organizare bisericească în provincia Scythia Minor În anii săi de formare, creștinismul se impusese definitiv în spațiul dintre Dunăre și Mare. Unul dintre marii apologeți de limbă latină, Tertulian din Cartagina (160 - 240 d. Hr.), precizează că printre neamurile ,,supuse lui Hristos încă de pe vremea sa, se numărau și sarmații, dacii și sciții”, fapt care demonstrează, în principal, că numele lui Hristos era cunoscut unora
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
în Biserică. Astfel, din cauza acuzațiilor lui Prosper, imediat după moartea Sfântului Cassian, un admirator al lui i-a revizuit opera și a publicat-o într-o formă prescurtată. Faustus, făcut starețul mănăstirii de la Lerini după moartea lui, a devenit marele apologet al operei Sfântului Cassian și dușmanul până la moarte al predestinaționismului augustinian, mai ales după ce a devenit episcop de Riez. În schimb, episcopul african Victor va publica o ediție epurată, iar Casiodor a obligat pe călăgării din Vivarium, în Italia de
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]