1,211 matches
-
Oxonii, 1877 (retip. Culture et civilisation, Bruxelles, 1965), pp. 1-153. Despre dreapta credință ad Dominas: ACO I, 1, 5, pp. 62-118. Despre dreapta credință ad Augustas: ACO I, 1, 5, pp. 26-61. Apologia împăratului: ACO I, 1, 3, pp. 75-90. Apologia contra episcopilor orientali: ACO I, 1, 7, pp. 33-65. Apologia contra lui Teodoret (= Epistola către Evoptsios): ACO I, 1, 6, pp. 110-146. Explicarea celor douăsprezece capitole: ACO I, 1, 5, pp. 15-25. Contra lui Diodor și Teodor: P.E. Pusey, S.P.N.
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Despre dreapta credință ad Dominas: ACO I, 1, 5, pp. 62-118. Despre dreapta credință ad Augustas: ACO I, 1, 5, pp. 26-61. Apologia împăratului: ACO I, 1, 3, pp. 75-90. Apologia contra episcopilor orientali: ACO I, 1, 7, pp. 33-65. Apologia contra lui Teodoret (= Epistola către Evoptsios): ACO I, 1, 6, pp. 110-146. Explicarea celor douăsprezece capitole: ACO I, 1, 5, pp. 15-25. Contra lui Diodor și Teodor: P.E. Pusey, S.P.N. Cyrilli archiepiscopi Alexandrini in D. Joannis evangelium, cit., III, 492-537
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
scrie o nouă și mai amplă autoapărare: aceasta ar fi constituită din părțile a doua și a treia ale Cărții lui Heraclid, pe care Nestorie nu a reușit să le desăvîrșească. Compunerea acestei scrieri ne-ar ajuta să explicăm pierderea apologiei precedente, Tragedia, considerată de-acum puțin folositoare, întrucît era depășită de noua operă în care, cel puțin în parte, a fost probabil integrată; din rațiuni analoage e de înțeles și pierderea dialogului Teopaschitul. în acest Dialog, care ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
al IV-lea dusese la crearea unei vaste biblioteci teologice și crease condițiile pentru folosirea intensivă a argumentului patristic. Am văzut cum Chiril recursese pe scară largă la „Părinți” pentru a-și consolida pozițiile teologice; un florilegiu se găsește în Apologia celor douăsprezece anatematisme, altul a fost prezentat de Chiril la conciliul de la Efes. El se folosise deja de culegeri de origine apolinaristă ce conțineau pasaje din Diodor din Tars și Teodor de Mopsuestia. Ideea unui permanent consens al Părinților ortodocși
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de Antiohia, împotriva celor douăsprezece anatematisme ale lui Chiril s-au pronunțat Teodoret al Cyrului și, înaintea lui, la sfîrșitul anului 430, Andrei de Samosata (dispărut înainte de 451). Din această scriere, nu au rămas decît fragmentele citate de Chiril în Apologia celor douăsprezece capitole (cf. p. 000). Andrei insista asupra contradicțiilor dintre anatematisme și scrierile precedente ale lui Chiril, în special scrisoarea adresată călugărilor din Egipt și epistola pascală nr. 17, unde Chiril folosise expresii de tipul celor pe care acum
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
într-o epistolă adresată lui Rabbula din Edesa, scrisă la începutul lui 431 și păstrată în traducere siriacă, Andrei își apără scrierea prin care atacă anatematismele. Bibliografie. Textele în ACO I, (cf. detalii în CPG III, nr. 6373-6385); fragmentele din Apologia lui Chiril (editată în ACO I, 1, 7, pp. 33-65) sînt enumerate de E. Schwartz în ACO IV, 3, 1, pp. 111-113. Epistola către Rabbula: F. Pericoli Ridolfini, „Lettera di Andrea di Samosata a Rabbula di Edesa”, în Rivista degli
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
fiind atacată cristologia lui Apolinarie din Laodiceea; o omilie despre Bobotează, inedită; în latină, o predică despre înălțarea la cer a Mariei; îi mai sînt atribuite patru omilii despre Naștere, în armeană. Antipater a compus și un tratat polemic contra Apologiei lui Origen a lui Eusebiu de Cezareea (cf. vol. I, pp. 000-000); s-au păstrat unele fragmente din prima carte, citite la Niceea în 787, și altele, mult mai numeroase, incluse de Ioan Damaschinul în Sacra Parallela (unde sînt citate
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
pe episcopi să nu mai fie îngăduitori cu anticalcedonismul; a avut loc probabil o dispută publică între el și Sever, urmată de o controversă în scris. Nefalie a citit în public și a făcut să circule apoi un text intitulat Apologia conciliului de la Calcedon, în care apăra formula celor două naturi, încercînd să demonstreze însă că aceasta este echivalentă cu cealaltă: „o singură natură a Logosului întrupată”; a fost așadar considerat primul reprezentant al neocalcedonismului cu identitate precisă. Din Apologie au
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
intitulat Apologia conciliului de la Calcedon, în care apăra formula celor două naturi, încercînd să demonstreze însă că aceasta este echivalentă cu cealaltă: „o singură natură a Logosului întrupată”; a fost așadar considerat primul reprezentant al neocalcedonismului cu identitate precisă. Din Apologie au rămas doar pasajele citate de Sever în scrierea sa polemică. Sever contestă felul în care se folosește Nefalie de Sfinții Părinți: aceștia, în realitate, au afirmat că Cristos este din două naturi, nu în două naturi (așa cum spune formula
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
teze (de exemplu, în cazul lui Atanasie), fie pentru a le respinge (cazul citatelor din Teodoret). în anii petrecuți ca patriarh la Antiohia, Sever a început să scrie cel mai complex tratat al său, Contra gramaticului nelegiuit, în care combate Apologia conciliului de la Calcedon a lui Ioan de Cezareea (cf. p. 000; tratatul atacă și opera analoagă a lui Ioan de Scitopolis). împărțit în trei cărți de mărime diferită (a doua ne-a parvenit incompletă), tratatul a fost completat abia în timpul
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
doctrina. Acesta a publicat o a doua ediție a Tomului, cu adăugiri; a urmat Contra blasfemiilor lui Sever, în zece tomuri; după aceea, pentru a se apăra de acuzația că a aderat la maniheism și la eutihianism, Iulian a compus Apologia (citată și ca Discurs împotriva maniheilor și a eutihienilor), rezumîndu-și propria poziție în zece anateme. Pentru a combate aceste tratate, Sever a scris succesiv Contra adăugirilor și Contra Apologiei lui Iulian. La tratatul Contra blasfemiilor lui Sever nu a răspuns
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
că a aderat la maniheism și la eutihianism, Iulian a compus Apologia (citată și ca Discurs împotriva maniheilor și a eutihienilor), rezumîndu-și propria poziție în zece anateme. Pentru a combate aceste tratate, Sever a scris succesiv Contra adăugirilor și Contra Apologiei lui Iulian. La tratatul Contra blasfemiilor lui Sever nu a răspuns imediat; a făcut-o poate mai tîrziu, într-o operă intitulată Contra lui Felicissimus, din care s-au păstrat doar cîteva fragmente. Scrierea lui Iulian este citată în Apologia
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Apologiei lui Iulian. La tratatul Contra blasfemiilor lui Sever nu a răspuns imediat; a făcut-o poate mai tîrziu, într-o operă intitulată Contra lui Felicissimus, din care s-au păstrat doar cîteva fragmente. Scrierea lui Iulian este citată în Apologia tratatului Philalethes, compusă de Sever pentru a combate tentativa adepților lui Iulian de a folosi afirmațiile din Philalethes ca probe în favoarea opiniilor proprii. Toată această controversă a avut loc înainte de 528, an în care întregul dosar a fost tradus în
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Scrisori către Sergiu: J. Lebon, CSCO 119-120, 1949. Philalethes: R. Hespel, CSCO 133-134, 1952. Contra gramaticului nelegiuit: J. Lebon, CSCO 93-94; 101-102, 111-112, 19522. Scrieri polemice contra lui Iulian de Halicarnassus: R. Hespel, CSCO 244-245 (1964); 295-296 (1968); 301-302 (1969). Apologia tratatului Philalethes: R. Hespel, CSCO 318-319, 1971 (în CSCO sînt și textul siriac și traducerea). Omilii: versiunea lui Iacob din Edesa este editată în mai multe fascicule din PO între 1906 și 1977; pentru detalii cf. CPG III, nr. 7035
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
pătimit cu trupul și formula teopaschită „unul din Sfînta Treime a pătimit”; discuția era legată în mare măsură de interpretarea unor pasaje din Scripturi. între 512 și 518, adică în timpul patriarhatului lui Sever de Antiohia, Ioan a scris o lungă Apologie a conciliului de la Calcedon, compusă din cel puțin opt cărți (care ar putea fi identică totuși cu opera precedentă), din care s-au păstrat fragmente în Contra gramaticului nelegiuit a lui Sever de Antiohia. A scris și un tratat Contra lui
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
la Alexandria între 514 și 518; Ioan ar fi redactat epistola sinodală adresată împăratului Anastasius. Exactitatea notei a fost însă pusă sub semnul întrebării. Din scrisoarea lui Filoxen rezultă că acesta ar fi primit de la destinatar, împreună cu epistola sinodală, o apologie a conciliului de la Calcedon, potrivit căreia acest conciliu era în perfectă concordanță cu tradiția Părinților Bisericii; ar putea fi vorba (crede M. Richard) despre aceeași apologie combătută de Sever, căruia i-ar fi fost trimisă de Filoxen. Sigur este doar
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
lui Filoxen rezultă că acesta ar fi primit de la destinatar, împreună cu epistola sinodală, o apologie a conciliului de la Calcedon, potrivit căreia acest conciliu era în perfectă concordanță cu tradiția Părinților Bisericii; ar putea fi vorba (crede M. Richard) despre aceeași apologie combătută de Sever, căruia i-ar fi fost trimisă de Filoxen. Sigur este doar faptul că din Apologia conciliului de la Calcedon scrisă de Ioan n-au rămas decît fragmentele citate de Sever. Acestea ne permit să ne facem o idee
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Calcedon, potrivit căreia acest conciliu era în perfectă concordanță cu tradiția Părinților Bisericii; ar putea fi vorba (crede M. Richard) despre aceeași apologie combătută de Sever, căruia i-ar fi fost trimisă de Filoxen. Sigur este doar faptul că din Apologia conciliului de la Calcedon scrisă de Ioan n-au rămas decît fragmentele citate de Sever. Acestea ne permit să ne facem o idee despre conținutul operei, organizată în patru părți. în prima era expusă doctrina celor două naturi și erau respinse
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Al treilea tratat, scris pentru doi asceți din Cilicia, Domnus și Ioan, lua apărarea conciliului de la Calcedon și a formulelor „un singur iposts al Logosului întrupat” și „un singur prosôpon”. Și în acest caz ne întrebăm dacă e vorba despre „apologia conciliului de la Calcedon și a Tomului Sfîntului Leon” din care provin mai multe fragmente, citate la al treilea conciliu de la Constantinopol, ce conțin afirmația că Cristos era perfect din punct de vedere uman, dotat cu toate proprietățile. Al patrulea tratat
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
care, cu multă însuflețire, se străduiește să-l restabilească; aici dramatizarea evenimentelor nu mai este opera unui istoric imparțial, ci a unui martor profund implicat, ce apără un prieten și îl invocă pe Dumnezeu ca martor împotriva dușmanilor acestuia. Această apologie e scrisă într-un stil tragic, elevat, bogat în procedee retorice, capabil să exprime și să provoace emoții, cu totul diferit de stilul simplu al Istoriei Lausiece. Autorul vorbește de Palladius de Helenopolis la persoana a treia și precizează că
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Areopagitul. Adversarul lor, episcopul Ipatie de Efes, a constatat că nici unul din marii autori dinainte nu le menționase și, în consecință, le-a declat neautentice. într-adevăr, primele citate din Dionisie se găsesc în scrierile lui Sever de Antiohia Contra apologiei lui Iulian și Contra adăugirilor, compuse între 518 și 528, și în a treia epistolă către egumenul Ioan, din 532 (sau, potrivit altora, din 510). Să ne oprim asupra acestor opere. Prin 137 de manuscrise grecești, copiate între 827 și
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
se confundă, iar situația a devenit ambiguă. Așa cum observă Grillet, „o istorie a Bisericii atît de desacralizată devine mai accesibilă pentru profani, care au mai multă nevoie de informație decît de convertire; prin urmare, aceasta nu este o operă de apologie a creștinismului, ci mai degrabă un document interesant pentru felul cum vede un istoric creștin religia sa și conflictele religioase din vremea lui”. Și totuși, Sozomen era un scriitor profund creștin, după cum dovedește subtila apărare construită pentru a respinge anumite
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
qui voudrait mettre la main sur Matei pour poursuivre șes expériences sur la régénération par un courant électrique surpuissant, travaille à la solde des nazis; dans une scène qui n'existe pas dans le récit, ce même personnage fait l'apologie d'Hitler dans une rue à Genève alors qu'il tente d'obliger Matei à le suivre. L'action elle-même nous amène à bien le saisir: avânt même que Matei ne fuie en Suisse, on le voit examiné sous toutes
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
ființă și neființă, invocată obsesiv în cele mai multe poeme, relația om-divinitate, permanență-efemeritate, dorința de a nu se desprinde de concret pentru a înțelege mai bine transcendentul sunt doar câteva din constantele poeziei. Cu următorul volum, Constelații (1935), purificarea prin moarte, chiar apologia morții, îndemnul la un nou „răsărit teluric” sunt dominante. Totuși, întoarcerea spre o existență simplă, arhaică, în universul rural, văzută prin contrast cu lumea citadină, generează un sentiment intens, ce răzbate din mai toate poemele. Neologismele și metaforele complicate, într-
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290504_a_291833]
-
sute de dolari. Un om extrem de bogat, a cărui mamă se pitește sfielnică după ușă, complexată de camera operatorului și de personalitatea fiului. Un viitor politician la fel de inabil ca și cel care pătrundea în fotbal acum cîțiva ani. Să faci apologia Serviciilor Secrete și să spui la televizor că românii care o duc greu trebuie să se consoleze cu viața de apoi sînt două mostre de lipsă de inspirație rostite de Becali, cu ajutorul cărora Hurezeanu a definit certitudinile și ezitările personajului
Raport de cornere. C`t se `ntinde plapuma Sportului? by Alin Buz\rin () [Corola-publishinghouse/Science/856_a_1764]