529 matches
-
mai emis câteva chițăituri ciudate, și-a recăpătat răsuflarea. Apoi m-a privit și iar a Început să se zgâlțâie ca o budincă. Bun, așteptăm. Lăsăm timpul să treacă. Ce e timpul, În fond? Kant credea că e o formă apriorică a intuiției, Parmenide, o iluzie. Întrebat la rândul său, Sfântul Augustin a ridicat din umeri și s-a culcat, iar apoi, când s-a trezit, tocmai veneau vandalii, așa c-a uitat de problemă. Așadar, ne putem permite să lăsăm
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
primesc "sărutări și îmbrățișări pe care le întorc însutit"24. Aceste obiceiuri îl umpleau de uimire pe călătorul francez al perioadei respective. Chiar și noi putem fi surprinși astăzi, având în vedere că ele sunt contrare unora dintre concepțiile noastre apriorice: noi, latinii, îi percepem adesea pe anglo-saxoni ca fiind pudici, dacă nu chiar pudibonzi. Nu trebuie totuși să ne lăsăm înșelați: dacă anglo-saxonii admiteau flirtul, era tocmai pentru că erau puritani. În Franța și în țările anglo-saxone, scopul ultim al educației
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
dar și rădăcina răului, care pare a fi mereu aceeași: neputința paralizantă de a iubi, de a-l accepta pe celălalt așa cum este, strivirea brutală a idealului naiv, amoros sau de orice alt fel, etica primitivă favorizând violența și vinovăția apriorică. Toate se regăsesc în imaginarul eschatologic, însă, transpuse în cursivitatea prozei, dobândesc, fără îndoială, sensuri noi. "Orizont", nr. 4 (1543), aprilie 2011 Oglinda lui Dorian Gray Deși este un scriitor tânăr, ale cărui teme se conturează prin explorare și expansiune
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
rațiune, omul poate ajunge la cunoașterea totală și autonomia totală, dar și la puterea totală" (1989a: 264-5). Pe de altă parte, viața politică modernă își găsește în suveranitate principiul constitutiv. Statul este conceput prin analogie cu omul suveran ca dat aprioric, ca entitate limitată care intră în relație cu alte prezențe suverane. Conform lui Jenny Edkins și Véronique Pin-Fat (1999: 6), suveranitatea se comportă ca "marele semnificant". Atât "Omul" cât și statul se află în prezența suveranității, contrastând cu relațiile internaționale
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
încadrează și diferențiază. "Bosnia", ca orice alt stat, se află întotdeauna într-un proces de construcție. Pe scurt, statul suveran, așa cum afirmă Weber (1998: 78), este "efectul ontologic al practicilor derulate performativ". După cum explică ea, "statelenațiune suverane nu sunt subiecți apriorici, ci subiecți în proces" (1998), unde expresia "subiecți în proces" trebuie înțeleasă drept "subiecți în judecată" (așa cum implică expresia franceză "en procès"). Acest fapt conduce la interpretarea statului (ca subiect) ca fiind într-un continuu proces de constituire, dar fără
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
fii istoric, spun, trebuie să fii epistemolog, ceea ce nu explică foarte multe, dar nu e suficient. Pentru a vorbi despre discursul literaturii trebuie să mai fii ideolog. Adică cineva care nu doar studiază ideile, ci le interpretează conform unei logici apriorice. Se spune că e foarte rău să fii ideolog, Hannah Arendt arată că ideologia este consubstanțială totalitarismului, ceea ce e foarte adevărat. Ideologia este un sistem de interpretare, deci o entitate Închisă, În interiorul căreia elementele se sprijină și se formulează unele
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
putere ce izbutește până la urmă să ridice suspiciunea la rangul de obsesie cotidiană. Supravegherea ostentativătc "Supravegherea ostentativă" În ansamblul ei, supravegherea vizează obținerea de informații în scopuri de scurtă sau de lungă durată și procedează în mod disimulat, căci ideea apriorică pe care se întemeiază această practică este încrederea în adevărul lucrurilor ce ies la iveală în absența autocontrolului. Orizontul oricărei supravegheri este invizibilitatea, infiltrarea constantă și omniprezentă, cu rădăcini ramificate, întinse la nivelul întregii societăți civile. Când, însă, puterea totalitară
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
psihomorale sunt Întoarceri În trecut ale persoanei; ele mă Închid, În ceea ce privește perspectiva de Înaintare către viitor; tulburările psihomorale obligă persoana umană să trăiască Într-un prezent dat de alteralitatea sa interioară; tulburările psihomorale reprezintă astfel o Întoarcere conflictuală la categoriile apriorice ale unei conștiințe morale care judecă și pedepsește; acest fapt se explică prin aceea că imaginea de sine, ca Întindere și durată, reprezentând valoarea unei persoane, este aprioric fixată În natura acesteia, iar alteritatea o contrariază; tulburările psihomorale trebuie Înțelese
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
ca o datorie față de sine, neîndeplinită sau violată; nerespectarea datoriei față de actele sale, Îndreptată fie către sine, fie către alții, duce la o devalorizare a imaginii persoanei, ceea ce vine În conflict, În planul conștiinței morale, cu ceea ce este de fapt aprioric naturii acesteia, anterior oricărei alteralități; În felul acesta pusă problema, tulburările psihomorale ne apar ca niște conflicte morale interioare care, violând valoarea persoanei, au pervertit-o. Putem accepta, ca explicație, cele de mai sus, doar dacă le raportăm la interioritatea
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
de dragul a ceea ce mintea ar putea produce. Comentariu Analiza pe care Morris Kline (1908-1992) o face aici asupra relației dintre geometrie și, în sens mai larg, dintre matematică și realitatea înconjurătoare (spațiul fizic) nu este nouă, iar discuția despre caracterul aprioric al adevărului matematic apare atât la filosofii din Antichitate, cât și, ulterior, în Critica rațiunii pure a lui Immanuel Kant. Apariția geometriilor neeuclidiene a contrazis teoriile kantiene asupra imuabilității adevărurilor matematice ca entități care există independent de realitatea senzorială. Matematica
by VIOREL BARBU [Corola-publishinghouse/Science/1112_a_2620]
-
actului criminal, de frustația sau disstresul resimțit de subiectul individual, agresivitatea manifestată nu poate apreciată doar ca un simplu episod accidental în evoluția personalității și a conștiinței morale, cât mai degrabă o particularitate dobândită prin învățare și nu un dat aprioric. Așadar, revenim la teoria învățării agresivității elaborată de Bandura conform căreia manifestarea agresivă nu reprezintă o caracteristică nativă a persoanei, ci este un comportament învățat (actantul confruntat cu diferite situații sociale, apreciate de acesta drept frustrante va copia o serie
by Lăcrămioara Mocanu [Corola-publishinghouse/Science/1023_a_2531]
-
el nu depinde de ea. Fiindcă filosoful german face din timp "legea determinismului naturii", această intuiție a priori nu ar fi decât timpul despre care vorbeau filosofii mecaniciști din sec. al XVIII-lea. Concluzia lui C. Rădulescu-Motru este următoarea: "Timpul aprioric, în care o conștiință în genere, transcendentală, ordonează experiența, este timpul restrâns la succesiunea cauzală mecanică, este timpul măsurătoarei matematice"168. În Estetica transcendentală a primei Critici, Kant prezintă timpul ca o intuiție pură a priori, formă a simțului intern
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
în zilele noastre Hayek, Robert Nozick, John Rawls și alți „liberali academici” (formula e peiorativă) trebuie abandonați, dimpreună cu eroarea lor teoretică fundamentală (atât de convingător criticată de Oakeshott): încercarea de a edifica un regim ideal pe baza unor premise apriorice. Opoziția dintre aceste două curente se poate analiza pe mai multe planuri: pe plan metafizic, se înfruntă monismul cu pluralismul, idealismul cu materialismul; pe plan epistemologic, conflictul este între teorie și practică, între universalism și particularism. știm ce au propus
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
unei filosofii a fenomenului cultural românesc. Instalând în subsolul expresiilor culturale ale spiritului românesc un inconștient colectiv structurat sub forma unei inescapabile "matrici stilistice", Blaga devine filosoful permanenței abisale a etnicului românesc. Prin fixarea duhului etnic într-o matrice stilistică apriorică și inalterabilă istoric ce îi pecetluiește inconturnabil orice expresie culturală, Blaga elaborează o seducătoare metafizică a permanenței existențiale românești. Seducătoare metaforic și răpitoare poetic, teoria filosofică a identității naționale întemeiată în "apriorismul românesc" construită cu atâta migală analitică dublată de
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
suflare culturală a geniului etnic, Blaga elaborează un foarte puternic argument, înrădăcinat într-un sistem metafizic de o robustețe geometrică, în favoarea permanenței ontologice a românismului în spațiul mioritic. Venerabila teză a continuității românești își găsește în metafizica blagiană a românismului aprioric desăvârșirea stilistică. Cuplată cu ideea la fel de tare a "unității stilistice" a spiritualității românești, care adaugă încă un contrafort doctrinei unității neamului românesc, avem în filosofia lui Blaga o teorie cronotopială a identității etnice românești - cea mai stilată și originală, deși
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
un accident adaus umanului pur. Calitatea națională este însăși umanul într-o anumită formă a lui. [...] Un uman pur, nedeterminat de-o anumită formă [națională], nu se poate închipui", decât ca o abstracțiune fantomatică (Stăniloae, 1939, p. 11). Convingerea naționalității apriorice a umanității al cărui exponent este teologul ortodox stătea la baza crezului național din care se împărtășea și S. Mehedinți. Acesta din urmă face clar că "personalitatea fără naționalitate este un adevărat nonsens" (Mehedinți, 2002, p. 104). Împingându-și argumentul
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
timpului, categoria a fost înțeleasă ca "ultimul și cel mai general predicat ce poate fi atribuit unui lucru prin care acesta poate fi cercetat și exprimat".1 Fie că sunt "determinări ale realității" (Platon), "predicate fundamentale ale lucrurilor" (Aristotel), "forme apriorice ale intelectului" (Kant), "determinări ale ființei fiindului" (Heidegger) sau "structuri ideale și descriptive ale realității" (Pierce), categoriile sunt ontofanii, realul fiind răstălmăcit din perspectiva existențialului originar. Eterna viețuire antinomică, între lumea sacrului și lumea profanului, transfigurează mitic timpul și spațiul
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
succesorului", în timp ce pentru Sf. Augustin, timpul este o realitate insesizabilă (trecutul nu este, viitorul nu e încă, prezentul se reduce la o clipă fugară) care este perceptibilă prin conștiință. În filosofia modernă, La Kant, spațiul și timpul devin realități subiective apriorice, pentru Husserl, timpul rezidă în forța retenției pe care o conștiință o realizează prin percepția abia trecută, în schimb, pentru Heidegger, experiența temporală este "autentică" numai dacă se ancorează într-un prezent "prezumtiv", iar pentru Bergson, timpul se transformă în
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
2005, p. 101). Acțiunile conflictuale reciproce pot modifica (și modifică în cele mai frecvente împrejurări) starea conflictuală inițială, complică situația, aducând noi pretexte pentru acțiunile următoare. În acest stadiu al relațiilor conflictuale "părțile intră în conflict cu unele imagini ipotetice, apriorice ale propriilor interese, ale posibilităților, intențiilor și valorilor celeilalte părți și cu anumite aprecieri ipotetice ale mediului. În cursul acțiunilor conflictuale, părțile se confruntă cu realitatea, care corectează imaginile inițiale apriorice", notează I. Oglev și Vl. Russev (2005, p. 101
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
conflictuale "părțile intră în conflict cu unele imagini ipotetice, apriorice ale propriilor interese, ale posibilităților, intențiilor și valorilor celeilalte părți și cu anumite aprecieri ipotetice ale mediului. În cursul acțiunilor conflictuale, părțile se confruntă cu realitatea, care corectează imaginile inițiale apriorice", notează I. Oglev și Vl. Russev (2005, p. 101). Această corecție duce la o înțelegere mai adecvată a situației, ceea ce, la rândul său, poate contribui la soluționarea/stingerea conflictului (la descurajarea comportamentelor, confruntărilor și acțiunilor conflictuale). Din punct de vedere
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
capacitate puternică de auto-apărare; sensibilitatea crescută față de preocupările vecinilor; capacitatea de a juca un rol semnificativ în ajutorul internațional și menținerea păcii; precum și o capacitate de descurajare limitată (Buzan, 1995, pp. 40-41). Susținerea unei astfel de strategii contestă asumpția neîncrederii apriorice într-o Japonie care se îndepărtează de orientarea puterii civile, și evidențiază beneficiile pentru Japonia și pentru aliații cheie, ce ar decurge din modificarea atitudinilor cu privire la folosirea forței militare în afara granițelor. În ansamblu, se poate ca o relație mai echitabilă
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
culturală asociate cu atingerea punctului critic trebuie să fie privite drept realizabile pe mai multe căi. Diverse combinații de state care au internalizat norme culturale diferite în grade diferite pot să creeze structuri culturale variate. Astfel, nu există o cale apriorică unică pentru generarea unei mase critice de state liberale. Date fiind dificultățile de cuantificare exactă a preaplinului, o abordare mai atentă ar consta în presupunerea existenței unei mase critice și testarea predicțiilor comportamentale implicate de această prezumție în raport cu datele empirice
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
des în cazul puterilor hegemonice decât sub-extinderea și conciliatorismul (Snyder, 1991). Ideile lui pot fi sugestive în examinarea implicațiilor fundamentale ale evenimentelor de la 11 septembrie 2001 și a urmărilor lor pentru politica externă americană. Potrivit lui Snyder, nu există un motiv aprioric pentru a presupune că factori sistemici pot explica tendința statelor puternice de a-și folosi în exces resursele, și nu invers, dat fiind că extinderea teritorială poate fi deseori contraproductivă și poate chiar să reducă securitatea unui stat. Pentru a
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
carte este și o istorie europeană, care descrie, deopotrivă, splendorile și crizele unei țări europene însemnate. Autorul domnul profesor doctor Gheorghe Bichicean își dovedește aici incursiunea în cele mai profunde adâncimi ale spiritului uman: cele istorice, respectiv considerațiile care sunt apriorice fiecărui timp. Că este așa o demonstrează însăși pasiunea sa pentru istorie. Căci istoria, "glasul mormântului spune Lamartine -, este ecoul a tot ce cade pe drumul neamului omenesc". Atunci când alege să scrie despre destinul Germaniei, autorul prezintă o Germanie devorată
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
recunoaște, dar de care e obligat să țină seama. Din acest motiv, momentul recunoașterii este dublat de cel al contrarietății. Nu, Își spune autorul, acela nu pot fi eu! Iluzia timpului imobil se spulberă fulgerător, ca și aceea a obiectivității apriorice (și utopice) a jurnalului intim: dacă autorul Însuși nu-și poate recunoaște chipul sau gândurile, cu atât mai puțin va fi el capabil să tezaurizeze ceva din realitatea „obiectivă”, exterioară! Proba auto-recunoașterii subiective conduce, așadar, la ideea ficțiunii involuntare. Derularea
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]