489 matches
-
apară concrețiunile specifice acestei părți a peșterii: cristale de calcit alb ce pe un fond de roșu, precum și formațiuni perlate de tipul coralite, cu broboane cu pedunculi lungi. Pe pereții sălii și în nișe se găsesc cristalictite, cristale de calcit arborescente, plăci subțiri cu cristale de calcit dispuse în benzi (tipul denumit „furnir"), precum și formațiuni de montmilch . cu microgururi. Sală Mare are o lungime de 23 m, este orizontală, iar în cele două capete are nișe mai ridicate. Spre sud se
Peștera Pojarul Poliței () [Corola-website/Science/316048_a_317377]
-
înălțimi mari sau în anumite zone toxice(deșeuri de mine). ii sunt un grup specific de organisme inferioare. Corpul lor e de dimensiuni mici și poate avea diferite forme. Deosebim licheni "crustacei", strâns lipiți de substrat, "frunzoși" sau "foliacei" și "arborescenți", fixați de substrat cu baza. Se cunosc peste 20000 de specii de licheni, care cresc pe scoarța copacilor, pe pământ, pe stânci golașe. La exterior lichenii par a fi un singur organism, în realitate însă prezintă o conviețuire a două
Lichen () [Corola-website/Science/317367_a_318696]
-
(engleză: "Scoresby Sound", limba indigenilor din Groenlanda: "Kangertittivaq") este un sistem de admisie al Mării Groenlandei pe coasta de est a Groenlandei. Ea are o structura arborescentă, cu un corp principal de aproximativ 110 km care are ramurile într-un sistem de fiorduri care acoperă o suprafață de aproximativ 38.000 km². Cea mai lungă dintre acestea are o lungime de 340 - 350 km de la litoral. Adâncimea
Scoresby Sund () [Corola-website/Science/321425_a_322754]
-
ajungând la poalele munților confluează, formând veritabile piemontări de gheață. Sunt numiți și ghețari de piemont. Pe suprafața gheții se depune un strat de praf rezultat din dezagregarea rocilor. Uneori apar chiar soluri, pe care se poate instala o vegetație arborescentă. Periodic, areale ale pădurilor sunt îngropate sub valuri de gheață provenite prin alunecare din sectoarele înalte. Părțile care ajung la ocean se desprind din cauza mareelor, formând ghețarii plutitori, denumiți aisberguri. Ei nu formează în părțile inferioare morene propriu-zise, ci acumulări
Relief glaciar () [Corola-website/Science/323638_a_324967]
-
realismului. E vorba de semne plastice cu înțelesuri deopotrivă concrete și abstracte. Pe scurt, par scheme care se însuflețesc prin dezvoltări concrete, foșnitoare, fără o identitate precisă. Aceste scheme înfrunzesc, ca acel zero, geometrie pură, din care transpar iarba, vegetația arborescentă; întreaga lui artă se naște din balansul dintre imaginea unei idei, de regula neeroice, nepretențioase, nesofisticate, și dinamica ei imprevizibilă la nivelul soluțiilor plastice, a scriiturii plastice, de o impresionantă naturalețe și bogăție. Pictorul modern nepeisagist se lasă cotropit în
Florin Ciubotaru () [Corola-website/Science/323251_a_324580]
-
key-value) ca intrare și ieșire, tipurile de date putând fi alese de programator. Nodul master preia input-ul, îl divide în sub-probleme mai mici și le distribuie nodurilor operaționale. Un nod operațional poate să replice acest comportament într-o structură arborescentă pe mai multe niveluri. Nodul operațional procesează problema mai mică și livrează nodului master răspunsul. Nodul master colectează răspunsurile de la toate sub-problemele și le combină într-o manieră corespunzătoare pentru a livra un rezultat care va constitui răspunsul la problema
Apache Hadoop () [Corola-website/Science/326248_a_327577]
-
nepermițând structuri mai complexe. Însă la începuturi, când memoriile erau foarte mici, structurile erau mai complexe, de exemplu sistemul de operare SIRIS 2 al calculatorului Felix C-256, având la dispoziție o partiție de doar 20 Kiocteți, avea o structură arborescentă cu două niveluri de ramificare. Actual (în 2016) multe aplicații comerciale rulează pe platforme cu . Aceste aplicații sunt scrise în limbaje de programare de nivel înalt, care nu oferă programatorului prea mult control al memoriei. Însă pentru a funcționa, memoria
Overlay (programare) () [Corola-website/Science/336424_a_337753]
-
situată în Câmpia Burnazului, ca și rezervația Comana, pădurea Manafu dispune de condiții de mediu ușor diferențiate. Astfel, solurile aparțin grupei cernoziomurilor argiloluviale, pe alocuri apărând insule de soluri freatic-umede, care explică existența insulelor de vegetație higrofilă din cadrul rezervației. Stratul arborescent al rezervației este alcătuit din amestecuri naturale de cer "(Quercus cerris)", gârniță "(Quercus frainetto)" și stejar brumăriu "(Quercus pedunculiflora)" sau plantații pure de salcâm "(Robimia pseudacacica)". Subarboretul este reprezentat de porumbar "(Prunus spinosa)", păducel "(Crataegus monogyna)", lemn câinesc "(Ligustrum vulgare
Pădurea Manafu () [Corola-website/Science/334148_a_335477]
-
prima ediție română 1989) de Paul Goma, " Martorul" (1988) de Vasile Gârneț, "Schimbarea din strajă" (1991) de Vitalie Ciobanu, "Gesturi" (1996) de Emilian Galaicu-Păun, "Spune-mi Gioni!" (2003) de Aureliu Busuioc ș.a. Romanul ca lume postBABELică înfățișează o explorare teoretică arborescentă, doctă, cu multiple sertare, o privire scientistă, închisă, de obicei, unor lecturi și observații pragmatice, asupra fenomenului romanului.” „Centrul nuclear al cercetărilor Alionei Grati este poetica dialogică a lui Bahtin. Aceste investigații implică analiza pe diacronie a modului de fundamentare
Aliona Grati () [Corola-website/Science/334681_a_336010]
-
vestul Asiei. În România este mai des întâlnită în sudul Olteniei și Munteniei, sudul Banatului, sud-estul Moldovei și în mai multe localități din Dobrogea. Preferă liziera pădurilor, tufărișurile, coastele sau viroagele cu loess sau stâncile unde există vegetație arbustivă sau arborescentă. Are spatele cafeniu, brun-gălbui sau brun-cenușiu cu o dungă mediană longitudinală deschisă pe fiecare solz. Abdomenul este galben. Se hrănește cu șopârle de ziduri, gușteri, hârciogi, popândăi, șoareci și șobolani. Prinde prada cu o viteză uluitoare, apucând-o cu gura
Șarpele rău () [Corola-website/Science/333912_a_335241]
-
În Caucaz se întâlnește la înălțimi de până la 1500-1600 m. În România șarpele rău trăiește în silvostepă în locuri uscate și călduroase. Preferă liziera pădurilor, preajma tufișurilor, pantele sau viroagele cu loess sau stâncăriile, unde există o vegetație arbustivă sau arborescentă. Ca adăposturi servesc galeriile rozătoarele (popândăilor și gerbililor), fisurile solului, golurile din grămezile de pietre, grohotișurile pietroase din vâlcelele de stepă, tufișurile, golurile de lângă rădăcini și scorburile joase. De obicei, acești șerpi sunt foarte fideli locurile lor de trai permanente
Șarpele rău () [Corola-website/Science/333912_a_335241]
-
longissimus" este monotipică (adică nu este împărțită în subspecii) Șarpele lui Esculap este o specie termofilă (îi place căldura) și preferă pădurile cu teren uscat și cu porțiuni însorite, în rariștile de foioase cu luminișuri, pe coaste stâncoase cu vegetație arborescentă și printre ruinele invadate de vegetație. Șarpele lui Esculap se mișcă relativ lent, dar se cațără în arbori cel mai bine dintre șerpii noștri. Când este prins, se repede furios și mușcă, însă rana pe care o lasă nu este
Șarpele lui Esculap () [Corola-website/Science/333940_a_335269]
-
România, Bulgaria, Albania, nordul Greciei, nordul Turciei, Republica Moldova, Ucraina, sud-vestul Rusiei, Georgia, Armenia, Azerbaidjan, vestul Kazahstanului și nord-vestul Iranului. Preferă solurile uscate și însorite de la margini de pădure, în luminișuri și de lângă drumuri cu tufe, zone de stâncărie cu vegetație arborescentă, buruienișuri, bolovănișuri, de la pădurile de șes până la 1500 m altitudine. În zonele umede este foarte rar. Are o activitatea diurnă. Se mișcă relativ lent, se poate cățăra pe arbuști, pe ramurile cărora se sorește. Devine foarte agresiv când este capturat
Șarpele de alun () [Corola-website/Science/333954_a_335283]
-
în mod special, devine o grădină concentrată a paradisului; dar nici ipostazele masculine de la curtea imperiala nu sunt gândite mai prejos, hainele bărbătești fiind tot de imitație florala, prin straturile suprapuse. Vestimentația aristocratica este, prin urmare, croita vegetal, floral ori arborescent; în Europa, o asemenea dimensiune ar avea coloratura dionisiaca, păgâna; în spațiul nipon, o astfel de vegetație făcea parte dintr-un paradis firesc, în care panteismul era constitutiv și matricial, mersul vieții omenești desfășurându-se strict în relație cu mersul
Epifania doamnei Sei Shōnagon by Ruxandra Cesereanu () [Corola-website/Journalistic/5247_a_6572]