882 matches
-
În atelier Însoțit de un militar, un extraterestru, un general În uniformă, cu pieptul plin de tot felul de insigne și de decorații, meritele lui de om al armatei, și cu o șapcă enormă, foarte rotundă, dar cu partea frontală arcuită În sus. Pur și simplu nu puteai să-ți iei ochii de la el, părea un tip important. Era un tip important, atașat militar al României la Moscova, ți-a zis taică-tău după ce generalul a ieșit fericit, cu două peisaje
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
cea mai distinsă prostituată din Ennistone. (Bărbatul cu care se măritase cândva, din nesăbuință, se numise Sedley, dar Diane își spusese că Sedleigh sună mai elegant.) Era o femeie scundă, mlădioasă, cu un păr negru foarte drept, tuns scurt și arcuit într-o curbă terminată într-un șpiț de fiecare parte a obrajilor. Ochii căprui închis nu erau mari, dar ardeau, plini de neastâmpăr, oarecum ca ochii lui Zet, cățelul lui Adam McCaffrey. Îi plăcea să facă aluzii la sângele ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
dulceagă a cămăruței ei supraaglomerate, Diane arăta cu totul diferită de persoana timidă, îngrijită, pe care Tom se obișnuise să o vadă la Institut. Aici părea mai bătrână, mai sulemenită, mai animalică. Părul lins, parcă lăcuit, îi încadra fața smeadă, arcuindu-se la marginea obrajilor și terminându-se în două vârfuri ascuțite. Buzele umede îi erau puternic rujate. Ochii erau înfundați în orbite și încercănați, iar mâinile mici, pătate de nicotină. Purta una dintre rochiile ei negre care îi plăceau lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
dezvăluise secretul. Fața îi era puternic îmbujorată, ochii îi scânteiau, dar John Robert nu-și putea da seama dacă de emoție sau de lacrimi. Un moment, rămaseră amândoi tăcuți. După un timp, Hattie se relaxă, își frecă ochii și își arcui spinarea, părând doborâtă. Rosti pe o voce posomorâtă, aproape plângăreață: — Deci nu vrei să te gândești la mine... așa cum voi arăta în viitor. Nu. Prefer să nu știu... nimic din ce se va întâmpla mai târziu cu tine. — Și asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cal de rasă. In fiecare zi prințul conducea dog-cart-ul înhămat cu un demi-sang, acel murg faimos. Conducea la aceeași oră, când începeau afară răcoarea și seara și în el începea o ușoară încropeală premergătoare febrei. Sta sus pe capra înaltă, arcuit de mijlocul dureros, în care junghiul își avea bătut un cui permanent de rezonanță. Sta trudit de sforțarea ce-i punea de-a lungul brațelor alice mici, mobile, care păreau a exploda în vârful degetelor. Era amețit de trăsuri, de
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
minune pantofii cu tocuri, nici prea Înalte, căci ar fi nepotrivite cu uniforma ei de guvernantă și pe urmă nu i-ar da voie doamna, nici prea joase, aproape că nu se observă că sînt destul de Înăltuțe și totuși Îi arcuiesc frumos piciorul, sînii pietroși se rotunjesc sub bluza albă, de pînză fină, se văd bine și cordonul Îi Încinge strîns mijlocul, șoldurile sînt late, puternice, cum e mai bine. Din capătul celălalt al sufrageriei, doamna o privește, discută despre altceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
pe care puteai să-l pui oriunde în grădină, lângă casă, în pom sau chiar în lac. Cu aceste elemente m-am apucat eu să fac un peisaj drăguț, armonios, bine pro porționat. Casa mea era înaltă, cu frumoase ferestre arcuite în partea de sus, luminată de un soare mare și strălucitor, pe care norișorul firav nu-l împiedica să ardă cu putere. Lacul se afla lângă casă ca o mică piscină cu ape albastru-tremurătoare, iar lângă lac, copacul, cu o
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
iarbă, bătând din aripi, chemându-se unii pe alții - primul val al unei evacuări în masă. Din minut în minut aterizează și mai multe păsări, înroșind văzduhul cu strigăte. Un gât se întinde prelung; picioarele flutură în urmă. Aripile se arcuiesc în față, lungi cât un stat de om. Rășchirate ca niște degete, penele înclină pasărea în unghiul vântului. Capul roșu-sângeriu se pleacă, iar aripile bat împreună, un preot înfășurat în mantie oferind binecuvântarea. Coada se face cupă și pântecul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
somn prudent, pe cataligele lor, cei mai mulți stând în picioare în apă, iar alți câțiva mai departe, pe miriște. Un scrâșnet de frâne, zgomotul metalului strivit de asfalt, un strigăt frânt și apoi un altul trezesc cârdul din amorțire. Camionul se arcuiește prin aer, prăbușindu-se în spirală pe câmp. Un fior săgetează păsările. Își iau zborul clătinându-se, bătând din aripi. Covorul cuprins de panică se înalță, se rotește, apoi se așază din nou. Strigătele ce par scoase de niște ființe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
de jos strat, imediat deasupra conștienței. Recele absolut, desăvârșit, așa că nu poate simți răceala. Trup de apă întinsă, căzând, fiecare kilometru un centimetru. Tors lung cât lumea. Înghețat peste tot, de la un capăt la altul. Meandre uriașe, coturi ce se arcuiesc ere la rând, întârzieri în S-uri leneșe, întorc cursul apei pentru a încetini cât mai mult cu putință căderea aceasta lungă pe care e gata s-o încheie. Nici râu propriu-zis, nici pământ ud alunecând lent spre vest, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
sărută pe țeasta care se vindeca. Te iubesc, Marker! El încercă să se ridice și să se țină după ea. Karin îl opri, mângâindu-l și liniștindu-l, până când el o dădu la o parte și se aruncă pe pat, arcuindu-se în sus, cu ochii plini de durere. Karin ieși pe coridor după Bonnie. Bonnie stătea lângă cadrul ușii, ascunsă vederii, și plângea. — Oh, Karin! Îmi pare atât de rău. Am încercat cât am putut eu să fiu la înălțime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
face față. Cu ajutor, implora vocea ei, fără să vrea. Se gândi să-l roage pe Daniel să se întâlnească undeva cu ea, dar nu putea să riște să-l sperie. Așa că se mulțumi să vorbească, și vocea i se arcuia ca un val. Încercă să pară pentru el femeia capabilă care fusese cât pe ce să devină. Nu avea nici un drept nici măcar să ia legătura cu bărbatul ăsta. Dar fratele ei fusese pe moarte. Dezastrul fenta trecutul, oferindu-i un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
lată de aproape un metru. Se strigă unul pe altul, din gâtlejurile lor răsucite, zgomotoase ca un trombon. Dansează, înclinându-se adânc, lovind cu picioarele aerul sărat și proaspăt, înclinându-se iar, sărind, învârtindu-se, desfășurându-și aripile, cu gâturile arcuite pe spate dintr-un fel de impuls între stres și bucurie; ritual de primăvară la capătul de nord al ființei. Să presupunem că păsările rețin, exact ca într-o fotografie, o schiță a ceea ce au văzut. Perechea asta se află
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
reuși să-l salveze. Ținea un prosop în fața corpului său gol. Căciulița tricotată dispăruse, lăsându-i la iveală smocurile de păr care-i creșteau la loc. Copilăros, îi zâmbi îngrijitoarei sale. —Sunt gata să-mi iau porția de durere, doamnă. Arcuindu-și ambele sprâncene, Barbara se scuză pe un ton ciudat de intim, ca și cum ei doi ar fi crescut la trei case unul de altul, ar fi fost colegi de școală primară, și-ar fi scris sute de scrisori, ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
de-abia ați venit. Mark țâșni în picioare. —Stai așa. Nu, doctorașule. Nu pleca. Îți interzic. Îndreptă tridentul său imperial spre Weber. Ai zis c-o să mă scoți din spelunca asta. Cine să mă salveze, dacă nu tu? Weber își arcui sprâncenele, dar nu răspunse. —Frate! Trebuie să ajung acasă. Să mă întorc la serviciu. Slujba aia e singurul lucru bun din viața mea. O să mă-nfunde de tot dacă mai stau mult pe-aici. Karin își strânse tâmplele în mâini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Ești ceea ce ești. Dacă ai accepta pur și simplu să-mi spui... El își retrase mâna. N-ar fi trebuit să ieșim în oraș să mâncăm. Ar fi trebuit să ne aducem aminte ceea ce întotdeauna... Recunoașterea o făcu să-și arcuiască sprâncenele. El trase aer în piept, încercând să-și recapete liniștea risipită. Într-o bună zi, o să-ți dai seama ce caut. Întotdeauna. Crede-mă, K.... Părea atât de speriat, încât o duru. În momentul acela simți atracția profundă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
ce-l ajută pe el toată neurologia din lume? Curată aroganță, zău așa. Un fel de șarlatanie. Ce-oi fi căutând eu aici, la urma urmei? Ea menținu constantă presiunea asupra degetelor lui și nu spuse nimic. Coloana i se arcuia, aplecându-se. Ceva din ea îi împărtășea dezamăgirea, absorbind-o în propriul ei trup. Doar ochii îl îmbărbătau - empatia însemna vertij. Îi scutură încheietura în aer. Aproape că încetase să mai tremure. —Basta. Gata cu flagelarea. Hai să dansăm. El
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
văzul real, Weber privea, în spatele pleoapelor, un băiețel pe care nu-l recunoștea - putea fi Mark sau cineva care-i semăna mult - pe un câmp înghețat, privind niște păsări mai mari decât el. Și, văzându-le pe ele cum se arcuiau, săreau, își răsuceau gâturile și băteau din aripi, băiatul bătu și el din aripile lui. Să fii treaz și să știi asta - deja era groaznic. Să fii treaz, să știi și să-ți amintești - insuportabil. Weber nu reuși să opună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
se umple de afluenți, un râu de păsări, un Platte în oglindă șerpuind prin paradis. Și strigând cu fiecare părticică a sa. Păsările sunt uriașe, mult mai mari decât își imaginase. Aripile lor pompează lent și plin, cu penele lungi arcuindu-se mult deasupra corpului, apoi lăsându-se mult în jos, un șal potrivit la nesfârșit pe umeri uituci. Gâturile se întind în timp ce picioarele atârnă în urmă, iar la mijloc, mica umflătură a trupului, ca o jucărie de copil suspendată între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Începu să aburească, iar stăpînul se Întoarse pe trotuar de unde privea animalul cu un ochi atent și plin de interes; băiatul rămăsese acolo mîngîind botul calului și vorbindu-i Întruna cu blîndețe. Apoi Îți amintești cum un copac, care se arcuia peste străduța Îngustă unde locuiești, a prins viață În anul acela și să-l privești zilnic pînă ce și-a atins clipa de glorie a verdelui vrăjit și tineresc. Și-ți amintești de o stradă de pe malul apei, bolovănoasă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
făcea semne din prag. Mecanicul Îmbătrînise și albise În slujbă. Străbătuse țara cu trenul său mare, Încărcat cu vieți omenești, de mii de ori. Copiii lui crescuseră, se căsătoriseră, iar el văzuse cu ochii săi de patru ori săgeata tragediei arcuindu-se peste șine, spre Întunericul groazei, peste coșul cazanului - o căruță ușoară, de vară, plină de copii, un buchet de chipuri mici, Încremenite; un automobil ieftin, Înțepenit pe șine, plin de figurile rigide ale oamenilor paralizați de frică; un vagabond
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
conducte de ventilare. Trecură printr-o ușă dintr-un stîlp de cărămidă, ajungînd pe o pasarelă de metal care traversa conductele. Munro o luă în jos, iar Lanark și Rima îl urmară, cățărîndu-se cu mîinile și picioarele pe o scară arcuită din metal, sprijinită de o țeavă neobișnuit de groasă. Mult timp, singurele sunete care se auzeau erau un zumzăit amestecat cu bolboroseli, gîlgîieli și ecourile propriilor pași. Mă doare spatele de la aplecare, zise Rima. — Se vede un perete la depărtare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
am și început să văd cu proprii mei ochi și știu că sunt unul din grup... Așa cum se așteptase, tranziția se făcu brusc. Degetele mai mici, ale celei de-a doua perechi de mâini, se mișcară, iar umerii fragili se arcuiră. Grosvenor se întoarse apoi din nou spre fiinta-mamă. Experiența i se părea atât de reușită, încât se simțea gata să facă pasul cel mare, menit să-l pună în legătură cu sistemul nervos al unei ființe-pasăre. Și de data aceasta își atinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
Trecând pe sub bolțile de verdeață, ajunse curând la o intrare care se forma gradual, începând ca un gard nu prea înalt, ce se ridica treptat până peste capul ei, la o înălțime dominantă și care, în cele din urmă, se arcuia deasupra, într-un acoperiș strălucitor, li vedea capătul la vreo cincizeci de metri mai departe. Fără să vrea, încetini de două ori pașii. Prima dată pentru că ceva moale păru să-i mângâie fața. Era ca și cum s-ar fi întins către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
că te plictisești singur, dar, crede-mă, sânt o-bli-ga-tă să ies. Trebuie să pun scrisoarea la poștă. Și apoi, azi e parastasul bunilor noștri prieteni, domnul Popa, biata Valerica și profesorul Panaitescu. Nu poți pretinde că ai uitat! Motanul își arcui spinarea neagră. Ochii verzi nu părăseau chipul femeii. Melania scoase filmul din aparat și-l băgă în poșetă. ― Mă întorc repede, Mirciulică, și vom pălăvrăgi împreună toată după-amiaza. Tu ai să bei un lapte cald cu rom, iar eu... Ia
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]