4,501 matches
-
răpăie cu degetele în tăblia de lemn. — Tezaurul lui Saturn e creditat cu totalitatea veniturilor din Egipt și a celorlalte surplusuri care se află în evidența birourilor de fisc din provincii și la companiile de publicani care au luat în arendă colectarea anumitor impozite. Libertul ridică fatalist din umeri, ceea ce-l face pe principe să-i arunce o privire piezișă, de jos în sus. — E vina ta că nu reușești să aduni toate datele. Ianuarius se apără revoltat. — Cezare, fiscul din
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
suspină din nou. — Așa că n-am ce să le fac, chiar dacă și pe mine mă deranjează. Ianuarius consimte. Într-adevăr, nu poți să-i suprimi pe cei care strâng dările fără să le desființezi și pe acestea. Dar contractele de arendă și activitatea publicanilor ar putea fi mai atent supravegheate de comisiile rogatorii... Tace însă mâlc. Nu e momentul să discute acest subiect. Împă ratul se arată interesat de fiul său... Augustus își ia o mină plictisită. Pe bietul părinte îl
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
lăsa moștenitori praetexta - togă albă cu tiv de purpură purtată de băieți și de magistrați pra etura - a doua magistratură în stat după consulat, fondată în 366 î.Hr. pretor - vezi praetura principales - subofițer în armată publicani - companii care luau cu arendă de la stat strângerea impozitelor pulvinar - loja imperială Pythia - preoteasa lui Apollo de la Delphi reorganizarea armatei - prima sarcină pe care a avut-o Augustus după victoria sa împotriva lui Marcus Antonius a fost reducerea for țelor legionare; în 30 î.Hr. a
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
a fost luată și dărâmată. Azi locul unde a fost casa e o bucată din ograda unei biserici. Ne-am dus la țară, unde tatăl meu, în tovărășie cu un frate al mamei și cu altă rudă, au luat în arendă o moșioară. Țin minte această primă călătorie a mea (căci călătoria ce am făcut-o când eram de jumătate de an, într-o iarnă, de la Tîrgu-Frumos, unde m-am născut, la Roman, nu o pot pune la socoteală). Stăteam pe
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
mea, apoi la altă moșie, cu tatăl meu și mama mea a doua, apoi iar la bunică-mea. Mi-aduc aminte de priveliști și peisagii, care se numesc Sălăveștri, Berbenceni, sate în județul Bacău unde tatăl meu ținea moșii în arendă cu rudele lui noi. În această vreme moșul meu Teodor s-a înamorat de o fată a Eleonorei, tatăl meu a pierdut ce mai avea, bunica mea era tristă de moartea mamei mele - eu mă simțeam străin în lumea cea
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Domnul Meer se uita gânditor într-o parte și spunea: Pân-acu, slavă Domnului, nu mi-a mers rău; da’ am de gând să mă las de toate celelalte afaceri și să rămân cu pământ... Am să mai iau în arendă... Acuma numai cu pământul se câștigă parale... Și ofițerul tânăr da din cap; pe când Beti suspina cu dragoste: — Are să deie Dumnezeu, tată, să izbutești... Și cum sta pe scaun, și-a ridicat ochii mari, negri și sprâncenați, spre oaspete, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
trebuit ca Dumnezeu să-l interzică? A doua zi, l-am reîntâlnit pe Harun Iscoditorul fără să fiu stingherit. De întâlnirea cu tata mă temeam eu. Din fericire, trebuia să plece la țară, unde căuta un teren de luat în arendă. S-a întors peste câteva săptămâni, însă soarta ne înecase deja necazurile, și pe ale mele și pe ale lui, în nenorociri încă și mai mari. ANUL INCHIZITORILOR 904 de la hegira (19 august 1498 7 august 1499) În anul acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
venit: — Unde aș putea oare găsi un mai bun însoțitor? În ciuda tonului ironic, era vizibil încântat de idee. Mai rămânea să-l conving pe tata. În anul acela, Mohamed se afla adesea în afara orașului, căutând un loc de luat în arendă spre a duce o existență pașnică, departe de zarvă, departe de bârfe, departe de ochi mustrători. Timp de două săptămâni încheiate, l-am așteptat așadar zi de zi, cerând întruna vești despre el de la Warda și de la Mariam. Ele n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
să plângă. Era la începutul verii, într-o livadă de măslini pe drumul spre Meknès. Tatăl meu hotărâse ca eu să-l însoțesc, împreună cu Warda și cu Mariam, într-o călătorie în interiorul țării. Tot mai căuta terenuri pentru luat în arendă. Intenționa, cu ajutorul unor agronomi andaluzi pe care îi cunoștea, să dezvolte culturi care erau puțin și, mai cu seamă, prost practicate pe pământ african, mai ales dudul alb pentru creșterea viermelui de mătase. Mi-a vorbit, cu sumedenie de amănunte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
la sultanul din Fès. — Câți dinari de aur scoți din Beni Zerual în fiecare an? l-a întrebat el pe monarh. — Trei mii, a răspuns suveranul. — Eu îți voi da șase mii, cu plata înainte, dacă mi-l dai în arendă. Și iată-l pe Zeruali al nostru capăta ce râvnea, dimpreună cu un detașament de soldați care să-l ajute să strângă impozitul, să stoarcă de la locuitori până și cele mai mărunte economii, prin amenințare sau tortură. La sfârșitul anului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
locuitori până și cele mai mărunte economii, prin amenințare sau tortură. La sfârșitul anului, a venit iarăși la suveran: — M-am înșelat. Am obținut nu șase mii, ci douăsprezece mii de dinari. Impresionat, stapânul din Fès i-a dat în arendă lui Zeruali toată zona muntelui Rif, și i-a încredințat o sută de soldați înarmați cu arbalete, trei sute de călăreți, precum și patru sute de pedeștri ca să-l ajute să jupoaie șapte rânduri de piei de pe populație. Vreme de cinci ani, randamentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
rușilor curvele. Bărbații nu contează. Ei sunt proști și se duc după bani și avere. Rușii sunt puturoși. Au pământurile nemuncite. Mergi zile întregi cu trenu’ din stanție în stanție și nu vezi decât pământuri nemuncite. Le lucrează basarabenii, în arendă. La voi nu au ce lucra, abia vă țineți pe voi. Dar luați-le fetele și ai să vezi cum vine toată Basarabia în curtea voastră“. Traversând scuarul din dreptul Ateneului, m-a luat dintr-odată pe după gât. „Frate Simioane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
așa cum era lipovanul Alecsa Hrihorov din Târgu Frumos, care avea o prisacă la Belcești, sau evreul orândar Mehăl Naileth, din Hârlău, supus cezaro-crăiesc (austriac, n.ns.), alături de alți patru evrei din Hârlău și un armean din Botoșani, care țineau în arendă crâșmele din Arama, Huc, Poșta Sociei și Spinoasa<footnote Ibidem, f. 38r-39r. footnote>. Desigur, fenomenul mobilității populației îi implică și pe lăcuitorii fugiți din Belcești, documentul menționând că numărul acestora ar fi fost de 16, dar, de fapt, sunt enumerate
Evolu?ii demografice ?n zona ?n zona Belce?ti ?n prima jum?tate a secolului al XIX-lea by Gheorghe Enache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83574_a_84899]
-
Belcești, de pildă, crâșmarul era, probabil, un autohton, dar la Ulmi, Poleni, precum și la satele din jur: Cârjoaia, Cotnari, Cucuteni, Hălceni, Hodoriștea, Moara Profectorului (azi, satul Armanu, comuna Cotnari n.ns), Totoești, Șoldana, Zbereni și altele, crâșmele erau luate în arendă de negustorii evrei<footnote Ibidem, f.11r-6v, 15r-29r. footnote>. Dacă valorificarea cerealelor, din această parte a țării, pe piața externă - așa cum am mai menționat - nu era rentabilă, datorită cheltuielilor suplimentare de transport, debușeul de vite din zonă prezenta un deosebit
Evolu?ii demografice ?n zona ?n zona Belce?ti ?n prima jum?tate a secolului al XIX-lea by Gheorghe Enache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83574_a_84899]
-
a apărut în pragul bucătăriei cu talgerul pe brațe, arendașul a rămas cu privirea țintă pe ea. Puteai să ghicești ce își spune: „Mamăăă! Da’ frumoasă-i! Cum de n-am știut eu de ea de când am luat moșia în arendă? Este ceva vreme de atunci. Acușica-i anul... Da’ lasă, că nici acuma nu-i târziu”... După ce le-a pus dinainte mâncarea, legănându-și șoldurile, hangița s-a dus să aducă vinul fiert. În bucătărie l-a întâlnit pe băiat
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
mai bine o făceai tu, dacă voiai s-o vezi terminată ori măcar Începută. Se ducea străbunica mea - Bâta, cum se zice pe aici - să-l cheme pe Cucu, să zicem, la stropit via cu zeamă bordeleză. Bâta luase În arendă niște vie de la boierul cu os domnesc și cu noroc În viață și se cam necăjea cu ea, că toată vara trebuia să stea cu pompa În spinare dacă nu voia să culeagă În toamnă numai ciorchinii strugurilor, fără boabe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
și mofturoase, nu te lăsau o clipă să le scapi din privire că Începeau să se Îmbolnăvească și să-și lepede frunzele. Bâta mereu se plângea că o costă mai mult decât face, Însă bucuria și profitul viei luate În arendă nu veneau din banii scoși pe vinul cel nobil, pe care nici nu-l punea În vânzare. Însă cu ajutorul lui Îi momea să-i treacă pragul pe oamenii de care se putea ajuta pe bani puțini: notari, popi, primari, avocați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
octombrie 1862 „la Cetățuia se mai afla un singur ieromonah, iar slujbele se țineau numai duminica”<footnote Ibidem, f. 1 footnote>, în schimb fostul egumen grec „încerca să-și însușească, prin orice mijloace sumele de bani rămase neîncasare din chirii, arenzi etc. Starețul în funcție primise dispoziții de la Mitropolie să-l împiedice să încaseze orice sumă de bani cuvenită mănăstirii”<footnote Ibidem, f. 97 footnote>. În octombrie 1863 conducerile mănăstirilor închinate depuneau la Casa Fiscului veniturile, fără însă a stânjeni funcționarea
Cetăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă. In: etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
se Îndesiseră bombardamentele și mama hotărâse că trebuie să ne dispersăm, cum se zicea pe atunci. La *** locuiau unchiul Carlo și mătușa Caterina. Unchiul Carlo provenea dintr-o familie de cultivatori și moștenise casa din *** și ceva pământ, dat În arendă unuia Adelino Canepa. Arendașul lucra, treiera grâul, făcea vinul și-i vărsa jumătate din câștiguri proprietarului. Situație plină de tensiune, evident: arendașul se considera nedreptățit, și tot așa și proprietarul, care primea doar jumătate din veniturile pământurilor lui. Proprietarii Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
și de țărani. Sunt acuma de șaizeci de ani fără unul și din ei vreo patruzeci tot la țară i-am irosit și între săteni. Am luat-o de jos, cum se cuvine, și la treizeci de ani țineam cu arendă o moșioară de peste cinci sute de pogoane în Teleorman. Iar de atunci mi-au mai trecut câteva și mai măricele prin mână, așa că îmi cunosc țăranii cum nu cred să-i mai cunoască mulți în țara românească. Nu zic că
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
vie unora greu să stea la țară, să li se pară dezonorant a munci pământul sau chiar a munci în general. Preferă să tragă venituri grase și să le risipească în petreceri. Locul lor l-a luat arendașul, care stoarce arenda pentru boier și alta, mai bună, pentru el însuși. Atunci evident că țăranul geme, și se zvârcolește, și amenință, când în surdină, când fățiș. În vreme ce eu, proprietar, muncind și economisind, de-abia scot din moșia mea cât să pot trăi
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
nu merită atâta hulă. Să nu fie cu supărare, cucoane, dacă iarăși nu ne lovim în păreri, zău așa! Arendașul nu e chiar o pacoste pe țară, cum ziceți dumneavoastră și cum scrie prin gazete. Nu, nu! Ca să poată scoate arenda, plus un oarecare venit pentru ostenelile lui, arendașul trebuie să muncească de trei ori cât un proprietar. Țăranul nu lucrează nici mai mult, nici mai ieftin la arendaș ca la boier, ba mai degrabă dimpotrivă. Iau martori chiar pe domnul
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
aliniați perpendicular, însemnau șoseaua județeană ce leagă Costeștii cu Roșiorii. Când intrară în satul Curteanca, Grigore zise deodată lui Titu: ― Aici e reședința lui Popescu-Ciocoiul! De la gară venim tot pe moșia lui. Până acum câțiva ani a ținut-o în arendă. Vezi ce bine a știut să lucreze dacă a reușit să scoată pe stăpânul său din casă și să se instaleze dânsul. Dar poate că proprietarul și-a meritat soarta. Nu I-am pomenit niciodată pe la moșie... Satul era numai
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ea o fată. Acum îi zice moșia Vlăduța, fiindcă conacul se află în Vlăduța. Proprietarul e azi unul Stănoiu, care nici nu stă în țară: nu știu ce face prin Italia, se pare c-ar fi în diplomație. Moșia o ține în arendă un colonel pensionar, Ștefănescu, om foarte de treabă, cu trei fete de măritat, pe care nu le poate urni cu nici un chip, deși sunt drăguțe și au câte ceva zestre. Tot restul a fost un singur trup până la moartea bunicului, când
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
nu-i prea pasă de simpatii și își vede de treburile lui... Așa! Pe urmă vine moșia Vaideei, de la Lespezi înainte, între Amara și Valea Câinelui. Vreo două mii de pogoane. E proprietatea unei bănci din București, dar o exploatează în arendă de mai mulți ani un moldovean cumsecade, Cosma Buruiană, pripășit prin părțile astea el știe cum. Aleargă, asudă, horobăiește grozav și fără folos, căci la plata fiecărui cîștiu dă din colț în colț. Tata ține mult la el și-l
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]