1,120 matches
-
pusă sub semnul apăsător al blestemelor, cu mari viziuni ale agoniei universului („Usca-s-ar izvoarele toate și marea,/ Și stinge-s-ar soarele ca lumânarea./ Topească-se zarea ca scrumul”) și ale dezagregării monstruoase a materiei. În centrul liricii argheziene stă, însă, proiecția unor neliniști interioare de ordinul căutării morale (interogația conștiinței etice, opțiunile ei) și al cunoașterii. Ceea ce refuză el e viețuirea amorfă, anestezierea elanurilor într-un orizont meschin, incoerența sinelui: „Ca fluturii, ce rabdă să-i poarte-n
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
ei o constituie Psalmii. A. a fost un poet religios, de o religiozitate interiorizată, foarte pură, dar deloc previzibilă, deloc lineară în manifestările ei. Poetul respinge viziunea instituționalizată, dogmatică, a unei divinități reprezentate convențional, apariție severă, instanță punitivă - Tatăl. Ideea argheziană de Dumnezeu se apropie de teologia negativă: canoanele figurative sunt simțite ca falsuri, principiul absolut fiind accesibil doar meditației și unei memorii adânci, arhetipale: „Ești ca un gând, și ești, / și nici nu ești, / Între putință și-ntre amintire.” Mai
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
și o tortură) transformă poemele - ce ar fi trebuit să fie ofrandă și laudă Dumnezeirii - în transcrieri vehemente ale suferinței și derelicțiunii: „Tare sunt singur, Doamne, și pieziș!” Așteptarea răzvrătită, reproșul aduc Psalmii aproape de amarele tânguiri ale lui Iov. Specific argheziene sunt și accentele de trufie provocatoare, rivalitatea cu Atotputernicul: „Cercasem eu, cu arcul meu,/ Să te răstorn pe tine, Dumnezeu!” Totuși, ieșirea din seria comună a ispitelor „ușoare și blajine”, spre încercarea ultimă, este aleasă pentru a da o forță
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
alegoria din Între două nopți. Între opacitatea destinului biologic (pământul), Deus absconditus și detașarea pe care o cere dobândirea cerului (muncă chinuitoare, ce „sapă”, destramă insul), omul nu mai poate reitera mântuirea lui Crist. Simbolul cel mai adevărat al eului arghezian acesta este: omul îndumnezeit, Iisus. Îndoindu-se și fugind de pe cruce (Duhovnicească). Jertfit întru eternitate, „singur și nemernic” (Psalm). Alături, disperarea muritorului de a nu afla așezare și odihnă: „Unde ne ducem? Cine ne primește? În poarta cui să cerem
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
sacralizării existenței: integrarea în ciclurile unei vitalități cosmice, fără moarte (Înviere, Dragoste, Căsnicie, Har). Mesageri îi sunt buruienile „cu fir aprins”, lăcusta, pământul, toate cele ce, fără glas, mărturisesc prezența lui Dumnezeu în creația sa (A venit, Denie, Urare). Simpatia argheziană pentru universul vegetal și animal intră și în jocul, cu sugestii satirice, în cheia căruia e scris ciclul Hore. Gluma poetului nu e niciodată nevinovată: lenea dospită a dovleacului, școala orătăniilor de curte au un ricoșeu semantic bătând înspre sensul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
se deschide tot mai larg inteligenței (Cel ce gândește singur), omul e apoteozat, nu însă fără un accent grav, dat de conștiința răspunderilor lui pentru soarta umanității și a planetei. Cântare omului datorează momentele sale de împlinire artistică energiei expresive argheziene, capacității imaginilor de a da viață ideii, dincolo de schema compozițional-programatică a ciclului, ce îi dă un aer ilustrativ, chiar tezist. Volumele Frunze, Poeme noi, Cadențe, Silabe, Ritmuri și Noaptea marchează întoarcerea la o poezie a eului, dominată de motivul timpului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
nonconformismului lui A., cât și sforțării scriitorului de a lărgi granițele literaturii: „cele nepermise vor fi introduse cu forța în rândul celorlalte.” Hipersensibilitatea omului, vederea (percepția) deformatoare, asociată ei, pasionalitatea și trăirea prin extreme deviază constant cronica socială și portretul arghezian, trecându-le în pamflet. A. a fost un polemist coleric și ireverențios (miniștri, personalități ale culturii și bisericii i-au căzut victime), iar ca artist, nu o dată, a fost prins în volutele metaforismului său virulent. Oricât sunt de înverșunate pamfletele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
lichelismul, paralizarea energiilor țării (Ploșnițele, Năpârca, Baroane, Omul cu ochii vineți). Desfigurarea bestială sau hidoasă a omului, traducând-o pe cea morală, paiațele anapoda, colajele eterogene, arătările cu o morfologie cvasifantastică, vermina foșgăitoare din pamflete trec în sfera vastei teme argheziene a apocalipsei. A. a realizat cea mai cutremurătoare panoramă a „materiei care se îneacă în propria-i putreziciune”. Valoarea excepțională a artei sale pamfletare vine din sugestia piezișă a unei intenții de exorcism și din potențialul de halucinare al imaginilor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
socialului, liberă, gravă, încărcată de sens în spațiul naturii. Și când fixează aspecte ale timpului, A. descoperă și evidențiază în întâmplare măsura generalului omenesc. Tabletele (o parte strânse în volumul Bilete de papagal) susțin dimensiunea filosofică și moralistă a scrisului arghezian. Simțul, mereu treaz, cu care el sesizează duplicitatea aparențelor face ca majoritatea tabletelor să crească pe principiul ironiei, „arta de a interpreta simulacrele” (Vladimir Jankélévich). Ca și Pascal, își îndreaptă observația necruțătoare asupra erorii comune, dinamitând cele mai răspândite sofisme
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
francez, un fragment din Hamlet de Shakespeare, Ana Fierling și copiii ei, după Mutter Courage de B. Brecht, comedii de Molière: Mizantropul, George Dandin, Avarul, Domnul de Pourceaugnac, părți din Gargantua de Rabelais, poeme din Baudelaire), forța și culoarea cuvântului arghezian rodesc, dând texte pline de o viață proprie. Între opțiunile dictate de preferințe pesonale se numără și transpunerea în românește, cea dintâi, a Amintirilor din casa morților (1912) de Dostoievski, cu ecouri în Poarta neagră și Flori de mucigai. Întâmplător
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
selecții reprezentative sau în publicații, au apărut traduceri pe toate meridianele și scriitori renumiți (Salvatore Quasimodo, Rafael Alberti, Pablo Neruda, Anna Ahmatova, Iannis Ritsos, Arne Häggqvist, Jaroslaw Iwaszkiewicz, Eugen Ionescu ș.a.) i-au tălmăcit scrierile. Când spunem că drama conștiinței argheziene este exclusiv mistică, nu trebuie să dăm un conținut limitat acestei expresii; mistica sa se creează dialectic, se configurează contradictoriu și, dacă va ajunge la starea de beatitudine (treapta ultimă, purificatoare, a oricărei conștiințe mistice), aceasta se va întâmpla numai
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
325-328, 359-363, XII, 330-331, 349-350, 373, 386-387; Eugen Ionescu, Nu, București, 1934, 5-57; Petru Manoliu, Teologia lui Tudor Arghezi, CL, 1934, 2; Iorga, Ist. lit. cont., II, 234-235, 241-244, 289, 291-292, 295-296, 323; Sebastian, Jurnal, 220-224, 243-250; D. Caracostea, Prolegomena argheziană, București, 1937; Munteano, Panorama, 275-283; G. Călinescu, Tudor Arghezi, Iași, 1939; Pompiliu Constantinecu, Tudor Arghezi, București, 1940; Călinescu, Ist. lit. (1941), 724-736, Ist. lit. (1982), 808-819; Vianu, Opere, III, 129-135, 475-503, V, 224-234, 543-548; Cioculescu, Aspecte, 59-92; Umberto Cianciòlo, Il
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
Personalitatea, 206-215; George, Sfârșitul, I, 113-124, 209-232, II, 1978, 214-228, III, 113-142; Todoran, Secțiuni, 289-328; Oarcăsu, Destine, 84-95; Simion, Scriitori, I, 7-30, II, 28-110, 431-433; Negoițescu, Engrame, 6-9; Piru, Poezia, 9-44; Dan, Proza, 252-257; Papahagi, Exerciții, 24-47; Al. Bojin, Fenomenul arghezian, București, 1976; Vladimir Streinu, Eminescu-Arghezi, îngr. George Muntean, București, 1976, 163-231; Cristea, Alianțe, 127-211; Gorcea, Nesomnul, 110-174; Emil Manu, Tudor Arghezi. Cadențe, București, 1977; Mihail Chirnoagă, Basoreliefuri, îngr. Gh. Perian, Cluj-Napoca, 1977, 228-236, 250-256; Nicolae Balotă, Opera lui Tudor Arghezi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
Viaticum, 259-305; Dorina Grăsoiu, „Bătălia” Arghezi, Cluj-Napoca, 1984; Emilia Parpală, Poetica lui Tudor Arghezi, București, 1984; Pop, Jocul, 97-116; Scarlat, Ist. poeziei, III, 125-184, IV, 139-143; Adrian Anghelescu, Barocul în proza lui Arghezi, București, 1988; Livius Petru Bercea, Lexicul poetic arghezian, Timișoara, 1988; Elvira Sorohan, Grotescul arghezian, RITL, 1988, 1-2; Mihăilescu, Întrebările, 124-143; Grigurcu, Eminescu-Labiș, 71-101; Simion Mioc, Modalitățile lirice interbelice, I, Timișoara, 1989, 2-204; Cornea, Aproapele, 385-397; Lovinescu, Unde scurte, I, 41-42; Negoițescu, Ist. lit., I, 271-274; Alex. Ștefănescu, Tudor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
Cluj-Napoca, 1984; Emilia Parpală, Poetica lui Tudor Arghezi, București, 1984; Pop, Jocul, 97-116; Scarlat, Ist. poeziei, III, 125-184, IV, 139-143; Adrian Anghelescu, Barocul în proza lui Arghezi, București, 1988; Livius Petru Bercea, Lexicul poetic arghezian, Timișoara, 1988; Elvira Sorohan, Grotescul arghezian, RITL, 1988, 1-2; Mihăilescu, Întrebările, 124-143; Grigurcu, Eminescu-Labiș, 71-101; Simion Mioc, Modalitățile lirice interbelice, I, Timișoara, 1989, 2-204; Cornea, Aproapele, 385-397; Lovinescu, Unde scurte, I, 41-42; Negoițescu, Ist. lit., I, 271-274; Alex. Ștefănescu, Tudor Arghezi, RL, 1992, 34; Gheorghe Bulgăr
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
253-256, II, 80-83, 132-133, 149-151, III, 188-190, 352-353, 429-431, IV, 206-208, 225-226, 292-296, 473-477; Cornel Regman, Întâlniri cu clasicii, București, 1998, 129-133; Nichifor Crainic, Spiritualitatea poeziei românești, București, 1998, 121-148; Ion Caraion, Jurnal, II, București, 1998, passim; Gheorghe Grigurcu, Psihologie argheziană, RL, 1999, 7, 8; Tudor Arghezi, DCS, 17-19, 170, 187, 199-200; Marian Beșteliu, Tudor Arghezi, poet religios, București, 1999; Cărtărescu, Postmodernismul, 279-284, 296-298; Aurel Ciulei, Tudor Arghezi, romancierul, pref. Al. Balaci, București, 1999; Cornel Munteanu, Pamfletul ca discurs literar, București
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
Reveniri, 134-136, 146-160, 339-340; Nicolae Manolescu, Inutile silogisme de morală practică, RL, 2000, 22; Dumitru Chioaru, Poetica temporalității, Cluj-Napoca, 2000, 108-136; Dicț. esențial, 35-41; Baruțu T. Arghezi, „Duhovnicească”, „Psalmi”, „Testament” de T. Arghezi, Cluj-Napoca, 2001; Ștefan Melancu, Apocalipsa cuvântului. Pamfletul arghezian, pref. Nicolae Balotă, Cluj-Napoca, 2001; Popa, Ist. lit., I, 1122-1132, passim; Vârgolici, Portrete, 302-328; Alex. Ștefănescu, Tudor Arghezi, RL, 2003, 26; Ion Tudor Iovian, Gherla imaginarului arghezian, Bacău, 2003. S.C.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
Duhovnicească”, „Psalmi”, „Testament” de T. Arghezi, Cluj-Napoca, 2001; Ștefan Melancu, Apocalipsa cuvântului. Pamfletul arghezian, pref. Nicolae Balotă, Cluj-Napoca, 2001; Popa, Ist. lit., I, 1122-1132, passim; Vârgolici, Portrete, 302-328; Alex. Ștefănescu, Tudor Arghezi, RL, 2003, 26; Ion Tudor Iovian, Gherla imaginarului arghezian, Bacău, 2003. S.C.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
autonomia esteticului, fundamentală pentru modernism. Opera sa, aparent contradictorie și nu rareori dificilă, marchează efortul de asumare a tensiunilor erei postromantice și de înscriere a liricii noastre pe orbita „modernismului înalt”, însumând, ca într-o reluare cadru cu cadru, „miracolul arghezian”, bacovian ori barbian. Într-o literatură în care simbolismul, parazitat de elemente tradiționale, poartă epigonic pecetea romantismului eminescian și macedonskian, V. este reprezentantul emblematic al canonului modernist românesc. I. Vinea este dintre artiștii care au efectuat una dintre cele mai
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290575_a_291904]
-
al identității amorfe, primare și nespiritualizate), cuvântul (mai degrabă ca mijloc magic), poarta, ochiul (ca substitut reciproc cu piatra), spirala. Uneori, în plan formal, răzbat ecouri din creațiile lui Ion Caraion sau Cezar Ivănescu, alteori cadențele sunt ludic folclorice sau argheziene și barbiene, dar B. încearcă să evite actul mimetic, chiar dacă uneori asumarea intelectivă nu e săvârșită. Un ultim poem, mărturie a unei conștiințe, iese din sfera ciclurilor și încheie o viață și o operă mult prea scurte (Posteritate). SCRIERI: Versuri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285976_a_287305]
-
poetice de inspirație folclorică (Elegia șarpelui) sau optzecistă (Problema poeziei). Trebuie remarcat eclectismul acestor volume: elemente livrești, ludice, intertextualism, o sintaxă elaborată (paranteze, explicații retorice etc.) apar alături de poezii de dragoste simple, melodioase, unele de inspirație folclorică, altele cu parfum arghezian. Romanele La Răspântii (1979), Arșița (1981), O anume fericire (1989) abordează aceleași teme: orbirea, necredința urmată de pedeapsă (personajul principal se numește Toma Toma), ratarea, boala, nebunia, înglobând și tema socială. La Răspântii și Arșița, continuarea celui dintâi, sunt romane
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286447_a_287776]
-
revistă de orientare modernistă apărută la Iași, lunar, din 1 decembrie 1913 până în mai 1914 (șase numere, dintre care ultimul dublu); a reapărut bilunar între 1 februarie și 15 iunie 1916. Redactor este I. Ludo. Articolul-program este substituit de poezia argheziană Absolutio, republicată cu modificări, sub titlul Binecuvântare, în volumul Cuvinte potrivite. În articolul Cuvântul nou la noi, I. Ludo face un scurt istoric al modernismului literar francez, enumerând câteva publicații simboliste românești și reținând, din „noianul de chemați și nechemați
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285144_a_286473]
-
Cartea este primul hrisov al robilor care și-au revărsat osemintele în poet. În viziunea artistului, arta în care se împerechează "slova de foc și slova făurită" a rezultat din scânteia geniului și din talentul de meșteșugar al poetului. Mitologia argheziană face trimiteri la: foc, zare, cântec, dar și la cămin, ore (Melancolie), iubirea ca un cântec magic (Morgenstimmung, Psalmul de taină). Exegeții au remarcat, în opera argheziană, domesticirea cuvintelor, adecvarea acestora la tragic, sublim, grațios, grotesc, fondul de adâncime, care
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
a rezultat din scânteia geniului și din talentul de meșteșugar al poetului. Mitologia argheziană face trimiteri la: foc, zare, cântec, dar și la cămin, ore (Melancolie), iubirea ca un cântec magic (Morgenstimmung, Psalmul de taină). Exegeții au remarcat, în opera argheziană, domesticirea cuvintelor, adecvarea acestora la tragic, sublim, grațios, grotesc, fondul de adâncime, care e al unui romantic (Pompiliu Constantinescu). Năzuind la joncțiunea pământ-cer, poetul apelează la cunoașterea mitică și în solitudinea existențială murmură: "Tare sunt singur, Doamne, și pieziș!/ Copac
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Aibi grije mai cu seamă, strămoșule, de fată/ Mi-e frică ce se face, pe lume, fără tată", iar îngerii sunt rugați să aibă grijă de staul, de livadă, de ființele fără apărare, versurile constituindu-se într-un "gingaș franciscanism arghezian". Viața fremătătoare este căutată sub semnul universalului, pretutindeni, sub rotirea astrelor, sau în chilia călugărului Iakint, care păcătuiește alături de o fată: "La el, azi-noapte, în chilie/ A-ntârziat o fată vie,/ Cu sânii tari, cu coapsa fină/ De alăută florentină". În
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]