1,340 matches
-
der Prototypen im Vergleich, Nodus Publikationen, Münster, 1996. Ducrot, Oswald, Dire et ne pas dire. Principes de sémantique linguistique, Hermann, Paris, 1972. Ducrot, Oswald, Les Mots du discours, Les Editions de Minuit, Paris, 1980. Ducrot, Oswald, Opérateurs argumentatifs et visée argumentative, în "Cahiers de linguistique française", Université de Genève, 5, 1983, pp. 7-36. Ducrot, Oswald, Todorov, Tzvetan, Dictionnaire encyclopédique des sciences du langage, Editions du Seuil, Paris, 1972. Dumistrăcel, Stelian, Limbajul publicistic românesc din perspectiva stilurilor funcționale, Institutul European, Iași, 2006
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
1894. Pierron, Agnès, La Langue du théâtre, Mots et moeurs du théâtre, Le Robert, Paris, 2002. Pîrvu, Bogdan S., Dicționar de genetică literară, Institutul European, Iași, 2005. Plantin, Christian, Essais sur l'argumentation. Introduction à l'étude linguistique de la parole argumentative, Editions Kimé, Paris, 1990. Plantin, Christian, L'Argumentation, P.U.F., Paris, 2005. Plett, Heinrich F., Textwissenschaft und Textanalyse, Quelle & Meyer, Heidelberg, 1975 (trad. rom. Știința textului și analiza de rext. Semiotică, lingvistică, retorică, Editura Univers, 1983). Popa, Marian, Călătoriile
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
Lucrări de referință: Dire et contredire. Pragmatique de la négation et acte de réfutation dans la conversation, Peter Lang, Berne, 1982; Argumentation et conversation. Éléments pour une analyse pragmatique du discours, Hatier, Paris, 1985; Modélisation du dialogue. Représentation de l'inférence argumentative, Hermès, Paris, 1989; Théorie pragmatique et pragmatique conversationnelle, Armand Colin, Paris, 1996; (în colab. cu Reboul, Anne) Dictionnaire encyclopédique de pragmatique, Editions du Seuil, Paris, 1994 (trad. rom. Dicționar enciclopedic de pragmatică, Editura Echinox, Cluj, 1999); (în colab. cu Reboul
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
individual de tip extatic (șamanic), exprimat exclusiv prin laturile demonstrative, intuitiv - experiențiale, nonverbale ale comunicării; ritualico-mitic, ipostaziind dimensiunea nonverbală a comunicării, dublată însă de reperele incipiente ale unei comunicări verbale; mitico-ritualic, discurs individual de tip „enunțare”, cu accent pe latura argumentativ - holistică, verbală a comunicării, însoțită de discursul de tip „exaltare” ce valorifică latura experimentală, ceremonial simbolică a acțiunii comunicative; mitic, valorificând în exclusivitate dimensiunea retorică a narațiunii mitice, transformate într-un discurs/text care și-a pierdut în cea mai
Comunicarea eficientă a omului cu Dumnezeu şi cu semenii săi by Ștefan Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/694_a_1168]
-
cînd este "spusă", sau mai bine zis transpusă, într-un sistem de semne prin intermediul unui narator. Funcția naratorului nu este doar să povestească exact ce se întîmplă, uneori redînd cuvintele exacte ale personajelor; el introduce adesea și pasaje descriptive sau argumentative, pasaje importante pentru aprecierea înclinațiilor ideologice sau estetice ale narațiunii. Astfel, aceeași componentă narativă este denumită de Bal actor la nivelul fabulei, personaj la nivelul povestirii și vorbitor la nivelul textului narativ. Vorbitorii pot sau nu pot juca un rol
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
nu este direct legată de evenimente, descrierea unui chip sau a unei locații ș.a.m.d. În felul acesta este posibil să se examineze ce se spune într-un text, și astfel textul să fie clasificat ca narativ, descriptiv sau argumentativ. O asemenea analiză ne ajută uneori să stabilim direcțiile ideologice și estetice ale unei narațiuni. Singura chestiune care rămîne privește felul cum sînt toate acestea narate. Deseori există o diferență notabilă între stilul naratorului și cel al actorilor. Ca rezultat
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
este evaluat în mod favorabil. Această expresie nu poate fi descriptivă pentru că se referă la ceva cu consecințe mai publice și mai culturale, de asemenea mai generale decît fabula. Părțile din text care se referă la ceva general se numesc argumentative. Pasajele textuale argumentative nu privesc un element (proces sau obiect) al fabulei, ci o temă externă. Din această definiție reiese că termenul "argumentativ" trebuie înțeles în sensul lui cel mai larg. Nu doar opiniile, ci și declarațiile cu privire la starea factuală
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
mod favorabil. Această expresie nu poate fi descriptivă pentru că se referă la ceva cu consecințe mai publice și mai culturale, de asemenea mai generale decît fabula. Părțile din text care se referă la ceva general se numesc argumentative. Pasajele textuale argumentative nu privesc un element (proces sau obiect) al fabulei, ci o temă externă. Din această definiție reiese că termenul "argumentativ" trebuie înțeles în sensul lui cel mai larg. Nu doar opiniile, ci și declarațiile cu privire la starea factuală a lumii sînt
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
este durativ, necircumscris în timp, din rîndurile care urmează pasajului citat de noi, reiese că așteptarea trebuie văzută, fără îndoială, ca un eveniment. Primarul se înfurie pentru că trebuie să aștepte, și acționează. Ar fi naiv să presupunem că doar părțile argumentative ale textului comunică ideologie. Acest lucru se poate întîmpla la fel de bine și în părțile descriptive sau narative ale textului; diferă însă felul în care este comunicată ideologia. Mai mult, exemplul arată că forma discursivă aici, stilul catehistic are implicații ideologice
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
ideologia. Mai mult, exemplul arată că forma discursivă aici, stilul catehistic are implicații ideologice prin ea însăși. Ceea ce contează mai mult nu este ideologia căsătoriei, ci prezentarea ei sub forma unei "învățături", ea însăși sub o formă specială: exercițiul. Părțile argumentative ale unui text oferă deseori informații explicite despre ideologia acestuia. Este perfect posibil, totuși, ca afirmațiile acestea, atît de explicite, să fie tratate ironic în alte părți ale textului sau să fie contrazise de părțile narative sau descriptive, în așa
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
altă parte, putem distinge "pauza", cînd un element care nu ocupă nici un timp al fabulei (un obiect, nu un proces) este prezentat în delaliu. TF este atunci infinit mai mic decît TP. De obicei, așa se comportă fragmentele descriptive sau argumentative am discutat acestea în capitolul precedent. Atît rezumatul cît și încetinirea trebuie văzute relativ, în raport reciproc. Cea mai ușoară cale de a instaura o asemenea comparație este de a stabili un fel de tempo standard, linia zero. Adevărata izocronie
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
deshis al acestor romane era schițarea unui tablou al realității. Pentru a realiza acest lucru erau necesare multe descrieri, în timp ce scurgerea timpului fabulei nu avea o atît de mare importanță. Secțiunile descriptive extinse și, într-o manieră mai redusă, expozițiunile argumentative nu reprezintă excepții în romanele acestei perioade. Pauza era un tempo acceptat. Și cînd astfel de descrieri duceau la întreruperi excesiv de lungi ale fabulei, prezența lor era justificată prin conectarea la viziunea unui spectator. Această ultimă soluție a fost adoptată
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
dificultății de a înțelege diversele tempouri narative și de a face afirmații despre ritm, acest concept este important pentru că, deși imprecis, ajută la caracterizarea diverselor moduri ale narațiunii din punct de vedere istoric. Problema delimitării și definirii secțiunilor descriptive și argumentative ca fiind opuse secțiunilor narative s-a discutat în capitolul anterior. Este relevant să observăm aici că aceste secțiuni deturnează scurgerea timpului, funcționînd deci ca pauze. 4: Frecvența Cele două aspecte ale timpului tratate anterior, ordinea și ritmul, sînt adesea
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
bazată pe un echilibru delicat. Acest echilibru precar poate fi "în-carnat" transformat în povestire păstrînd toate accentele pe care le implică materialul și forma. Aluzia la cultura aborigenilor prin simbolismul implicit redat de oase, praștie, culoarea pămîntie, furnizează o bază argumentativă solidă. Patina obținută prin șlefuirea lemnului indică longevitate, ceea ce le conferă actorilor și, în ultimă instanță, oamenilor pe care aceștia îi reprezintă, dreptul la un viitor. McMaster interpretează calitatea relațională a acestei lucrări pe baza unei etici ecologiste care trece
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
a destructurării ansamblului. Criticul nu pare să găsească modalitatea prin care să aducă la un numitor comun multitudinea de idei propuse în discuție. Cititorul atent nu poate să nu remarce modul năvalnic în care ele se succed în detrimentul unui construct argumentativ care să le includă și să le dea valoarea și sensul unității. Din această cauză credem că au apărut și unele incongruențe. După ce o vede, întemeiat, pe Bătrână ilustrând Ordinea lumii, criticul oferă și Marei un loc în lumea "oamenilor
by Steliana Brădescu [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
din perspectiva teoriei socio-politice, pentru ca, apoi, să le analizez pe cele care pot fi înscrise în arealul perspectivei epistemologice. Ambele întreprinderi intenționează sublinierea punctelor critice ale acestor concepții și, plecând de aici, configurarea bazei pe care se poate construi demersul argumentativ de reinventare a ideologiei. Consecvent obiectivului deja anunțat, iau în calcul ipoteza posibilității de a conferi ideologiei o semnificație pozitivă în măsura în care se poate demonstra că acest concept deține potențialitatea de a juca un rol de instrument în cunoașterea realității sociale
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
centrală a imaginarului, la construcția spațiului social -, întrebarea care se pune este dacă acestea pot fi menținute și la nivelul rezervat cunoașterii politice. Scopul celui de al treilea capitol este configurarea unui răspuns la această întrebare. Deși, pe parcursul desfășurării demersului argumentativ, consider ca fiind secundară funcția politică a ideologiei, ea își revendică în per-manență preeminența. E o realitate implicată de faptul că problematizarea acestei funcții aduce în atenție aspecte importante ale cunoașterii, explicării și înțelegerii fenomenelor politice, așa cum sunt cele legate
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
ca "ontologii regionale"354), cât și bazele lor epistemologice. Folosind un tipar aristotelic, se poate afirma că manierele filosofice de fundamentare a "politicului"355 sunt diferite: pe de o parte, dintr-o perspectivă existențialistă, putem face apel la un discurs argumentativ, care respinge calea raționamentului matematic pentru a aduce în scenă situații existențiale specifice omului, recunoscând că diferitele modalități de manifestare a socialului sunt astfel de situații 356; pe de altă parte, din perspectivă analitică se argumentează demonstrativ, plecând de la axiome
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
într-un viitor posibil. În loc de concluzie: ideologia, un nou început Reinventarea conceptului de ideologie, obiectiv asumat la punctul de start al acestei cărți, conține în subsidiar încercarea de a conferi acestui termen o semnificație pozitivă. Modalitatea în care, pe parcursul demersului argumentativ, am înțeles conceptul de ideologie nu aspiră la atingerea acelor criterii pe care pozitivismul le-a impus cu titlul de "canon epistemic" (chiar și în condițiile în care acest "canon" are serioase puncte critice). În definitiv, nici nu am urmărit
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
un plus de argumente, dezvăluind premisele teoretice și practice ale celor mai tari dintre afirmațiile făcute de Michel Henry în comentariul la scrierile Sfântului Ioan Evanghelistul. În cazul „filozofiei trupului” din Întruparea avem de-a face cu o altă strategie argumentativă decât cea expusă în Eu sunt Adevărul. Împărțită în trei mari capitole și, respectiv, în patruzeci și opt de paragrafe, ultimul volum al lui Michel Henry acordă dialogului cu istoria filozofiei cea mai mare pondere, în timp ce analiza monumentelor de gândire
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
introducerea manualelor alternative, s-a urmărit deplasarea accentului de pe memorizarea sterilă și asimilarea informației irelevante spre demersuri formative. În cadrul teoriei și practicii curriculare, s a pus accentul pe dezvoltarea gândirii critice a elevilor, pe similarea (coordonator), Învățământul românesc azi, competențelor argumentative și a capacităților de comunicare dialogată. Reforma curriculară, demarată în învățământul preuniversitar românesc a fost însoțită de o reformare a sistemului de evaluare. Preocupările deosebite privind procesele evaluative au fost generate, pe de o parte, de nevoia de a compatibiliza
Metode moderne de comunicare didactică by Molnár Zsuzsa () [Corola-publishinghouse/Science/1633_a_3060]
-
a duratei pure, semn al autenticității garantate de spontaneitatea coeziunii afective a psihicului. Poate fi însă identificat „fluidul de autenticitate” despre care vorbește Perpessicius cu fluența meandrică, leneșă și aluvionară, a memoriei involuntare proustiene? În ciuda politicii declarative și a patetismului argumentativ cu care își susține afinitatea spirituală cu autorul Timpului regăsit, P. - așa cum au dovedit-o studii critice importante, de la G. Călinescu la Alexandru George și Nicolae Manolescu - este destul de departe de a transpune în practică un model de scriitură de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
din P. cel mai de seamă romancier modernist român și, în rivalitate declarată cu E. Lovinescu, teoreticianul sincronizării literaturii noastre cu spațiul spiritual occidental. Egal semnificativă, apoi, este accepția autenticității ca denunțare a estetismului. Recognoscibile în opera camilpetresciană sub înfățișările argumentative cele mai diverse, incidențele condamnării estetismului european al sfârșitului de secol XIX - proiecții ideologic-literare ale experienței copleșitoare a războiului („Cei întorși din tranșee încă palizi au arătat că jocurile cu vorbe sunt ridicole și că ei au văzut direct moartea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
Bandello, cât și cu varianta versificată a lui La Fontaine, Belphégor, prozatorul român a dat naștere la o narațiune, artistic, absolut originală, înscrisă între coordonatele unui stil și ale unei viziuni epice în toate privințele inconfundabile. Atât pentru rigoarea lor argumentativă, cât și pentru pregnanța lor expresivă, formulările lui Perpessicius merită să fie amintite: Când ai părăsit însă cele două texte de mici proporții (în Machiavelli abia zece pagini, în La Fontaine cel mult o sută de versuri) și ai dat
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
desăvârșește la nivelul intelectului, iar accesul la lucrurile extramentale se realizează cu ajutorul unor entități intermediare. Rolul pe care aceste entități intermediare îl joacă în cunoaștere constituie obiectul unui duel contemporan între exegeții lui Toma. De o parte a acestui duel argumentativ se află adepții unei inter pre țări realiste, printre care se numără Norman Kretzmann, Do minik Perler sau Eleonore Stump, care consideră că accesul la obiectele extramentale este unul nemijlocit, entitățile intermediare fiind cele prin care (id quo) cunoaștem; de
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]