KorAP: Find »[drukola/base=arhetip & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...19 20 21 ...92 >

2,292 matches

Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755

instinctelor, atâta timp cât acestea nu se manifestă in concreto 154" (s. a). Deoarece se deduce că arhetipul este o formă lipsită de conținut, utilizăm, în analiza noastră, conceptul de mitem care, după cum am constatat, prin pregnanța simbolică, "umple" golul lăsat de arhetip cu un conținut și semnificații specifice unei funcții consacrate. O înșiruire de miteme creează un câmp mitic; preferăm termenul de câmp pentru a sugera caracterul organizat și limitat al mitemelor desprinse din mitul originar. II.2. Câmpul mitic al "Meșterului

[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
avea temeiurile sale când afirma în Istorie... că, vrând-nevrând, orice scriitor cult va fi influențat în creație de cele două mituri fundamentale românești: Miorița și Meșterul Manole. Să mai adăugăm că modul de gândire mitomorfic este imanent spiritului uman, din moment ce arhetipurile și mitemele dovedesc o neobișnuită rezistență și longevitate. Mitul Meșterului Manole își dovedește concretețea doar în Patul lui Procust , afirmația noastră nefiind o simplă constatare. Romanul, mai mult decât alte specii, generează drame și tensiuni ce țin atât de conștiință

[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
e menit să moară"163. În memoria colectivă, personajul este acceptat ca individualitate numai dacă se integrează într-o categorie impersonală, mai concret doar în condițiile în care individul își pierde o serie de trăsături specifice și se metamorfozează în arhetip. Ana este un asemenea arhetip, iar d-na T. devine arhetipul revitalizat din roman. Ea ni se înfățișează deopotrivă ca prim interlocutor al autorului, întâia protagonistă și cel dintâi narator. Mai greu de argumentat și, pesemne, greu de acceptat pentru

[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
În memoria colectivă, personajul este acceptat ca individualitate numai dacă se integrează într-o categorie impersonală, mai concret doar în condițiile în care individul își pierde o serie de trăsături specifice și se metamorfozează în arhetip. Ana este un asemenea arhetip, iar d-na T. devine arhetipul revitalizat din roman. Ea ni se înfățișează deopotrivă ca prim interlocutor al autorului, întâia protagonistă și cel dintâi narator. Mai greu de argumentat și, pesemne, greu de acceptat pentru unii, este postura de femeie

[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
ca individualitate numai dacă se integrează într-o categorie impersonală, mai concret doar în condițiile în care individul își pierde o serie de trăsături specifice și se metamorfozează în arhetip. Ana este un asemenea arhetip, iar d-na T. devine arhetipul revitalizat din roman. Ea ni se înfățișează deopotrivă ca prim interlocutor al autorului, întâia protagonistă și cel dintâi narator. Mai greu de argumentat și, pesemne, greu de acceptat pentru unii, este postura de femeie jertfită. Am menționat deja ipotezele unor

[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
ghicești o reverie cu viziuni medievale... E descendenta a trei logofeți și patru spătari... De asemenea, e de câtva timp în căutarea unui strămoș care să fi fost decapitat". 170 În linia aceleiași noblesse, Fred Vasilescu se regăsește și în arhetipul pharmakon-ului, a țapului ispășitor. Prin moartea lui violentă și neașteptată, mântuie păcatele părintelui său, Tănase Vasilescu Lumânăraru, devenit milionar în urma unor afaceri oneroase din timpul războiului. Originar, pharmakos desemna prizonierii sau sclavii special păstrați pentru a fi sacrificați la nevoie

[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
picturale. În prima, corespondentă cercului mare, se întrezărește, ca într-un filigran, imaginea Autorului și a Animei sale, (d-na T.). E ca o dezvăluire a întregii sale personalități psihice cuprinse în vâltoarea unei aventuri ontice (anima este, între altele, arhetipul vieții oricărui bărbat), dar și o profunzime a scriitorului care își deconspiră concepțiile despre teatru, roman, stil sau spirit de camaraderie. Încercând o paralelă cu arta plastică, s-ar putea ajunge la concluzia că este vorba de un joc intricat

[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
în conformitate cu solicitările mitice spre deosebire de balada populară, care a beneficiat de numeroase comentarii și analize, toate decodând scheme și motive imuabile. O minimă prudență obligă la substituirea mitemului cu reprezentarea arhetipală. Conceptul include în fond și cea mai simplă definiție a arhetipului lui Jung; toate miturile și poveștile din literatura universală cuprind teme de largă răspândire ce se perpetuează și răzbat pretutindeni. Luând aspectul unor fantezii, vise și obsesii, reprezentările arhetipale dobândesc o aureolă de concretețe în registrul imaginar al scriitorilor. Într-

[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
cuprind teme de largă răspândire ce se perpetuează și răzbat pretutindeni. Luând aspectul unor fantezii, vise și obsesii, reprezentările arhetipale dobândesc o aureolă de concretețe în registrul imaginar al scriitorilor. Într-o abordare comparatistă, forma, ca mijloc de "exprimare" a arhetipului, rămâne aceeași. Conținutul e greu reprezentabil și are un aspect difuz, nebulos. Poate că acest amănunt l-a avut în vedere și Northrop Frye, când a încercat să redefinească arhetipul prin prisma unui simbol bazat pe convenție și repetiție. Acționând

[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
Într-o abordare comparatistă, forma, ca mijloc de "exprimare" a arhetipului, rămâne aceeași. Conținutul e greu reprezentabil și are un aspect difuz, nebulos. Poate că acest amănunt l-a avut în vedere și Northrop Frye, când a încercat să redefinească arhetipul prin prisma unui simbol bazat pe convenție și repetiție. Acționând ca niște grupuri asociative, arhetipul devine simbol comunicabil numai în eventualitatea în care o colectivitate avizată, din spații culturale diverse, îi cunoaște semnificația și o explică. Spre a ne absolvi

[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
greu reprezentabil și are un aspect difuz, nebulos. Poate că acest amănunt l-a avut în vedere și Northrop Frye, când a încercat să redefinească arhetipul prin prisma unui simbol bazat pe convenție și repetiție. Acționând ca niște grupuri asociative, arhetipul devine simbol comunicabil numai în eventualitatea în care o colectivitate avizată, din spații culturale diverse, îi cunoaște semnificația și o explică. Spre a ne absolvi de vina exagerărilor, apelăm la termenul de câmp arhetipal, care se organizează prin medierea reprezentărilor

[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
pentru prinț "...vremurile-s scoase din țâțâni". Însă oribilul asasinat din incipitul piesei deschide perspectiva unor reinvestiri biblice. Fostul rege obișnuia să se odihnească în grădina castelului din Elsinore, iar asasinatul săvârșit de fratele său, Claudius, întinează acest topos mirific. Arhetipul Grădinii paradisiace devastate e concludent, mai ales că varianta oficializată a cauzei morții o constituie mușcătura șarpelui malefic. Există o inadecvare între locul acțiunii și instrumentul morții în sensul că, într-o țară ca Danemarca, mereu bântuită de frig și

[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
duhul; n-am s-apuc/S-aud ce zic englezii, dar prezic/ Că Fortinbras va fi ales; al lui/E glasul meu ce moare; spune-i asta/Și spune-i de-ntâmplările, mari, mici,/ Ce-nrâurit-au...restul e tăcere."208 Același arhetip al Grădinii devastate, lipsit însă de personajele biblice pe care le-am evidențiat, apare în Act venețian. Desfrâul și nepăsarea vecine cu inconștiența, corupția și intrigile la care se pretau dogele și aristocrația venețiană, recepțiile interminabile ale celor ce "...fac

[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
Patului lui Procust să îl fi avut în vedere pe Eminescu în momentul în care a construit personajul Ladima. Observațiile lor sunt însă vagi și lacunare. Mai temeinic ar fi să afirmăm că prozatorul l-a gândit pe Ladima ca arhetip al lui Eminescu prin medierea a două scheme, cea a abuliei poetului și cea a suferinței cristice din momentul răstignirii. Necrologul, scris de către contemporani și inserat în primul epilog al romanului, devine ilustrativ în acest caz: "Unul dintre cei mai

[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
prin conotația thanatică a epilogurilor: înmormântarea savantului-dascăl, alegorie a condiției geniului, în viziunea eminesciană, și moartea celor doi eroi (Fred și Ladima), alegorie camilpetresciană a coincidenței destinale. Similitudinile l-au îndrituit pe Mircea Zaciu să vorbească fără rezerve de un arhetip eminescian în opera scriitorului interbelic: "...aceste drame succesive ale cunoașterii umane sunt integrate într-un simbol cosmic al cărui arhetip (ca și atitudinea erotică a lui Gheorghidiu în romanul anterior) trebuie căutat nu atât în fenomenologia husserliană, cât mai aproape de

[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
și Ladima), alegorie camilpetresciană a coincidenței destinale. Similitudinile l-au îndrituit pe Mircea Zaciu să vorbească fără rezerve de un arhetip eminescian în opera scriitorului interbelic: "...aceste drame succesive ale cunoașterii umane sunt integrate într-un simbol cosmic al cărui arhetip (ca și atitudinea erotică a lui Gheorghidiu în romanul anterior) trebuie căutat nu atât în fenomenologia husserliană, cât mai aproape de straturile experienței naționale, în Eminescu."269 Revenind la nucleul euristic al acestui capitol, crochiul-necrolog, schițat de presa bucureșteană, după sinuciderea

[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
luminos moral și deatic, al unui idealist și perfecționist justițiar. Câmpul arhetipal eminescian se dezvoltă firesc nu numai prin reprezentarea cristică, ci și prin aceea a faimosului hidalgo. Poate că demersul apare unora extrem de riscant, însă considerăm că aceste două arhetipuri, fundamentale, ale umanității irizează o serie întreagă de opere din toate domeniile și din toate spațiile culturale. Ca argument, să invocăm aici eseul Invitație la ridicol al lui Mircea Eliade 270. În accepția tânărului (pe atunci) istoric al religiilor, orice

[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
șantajelor politice, devotamentul față de meserie îndemnându-i nu arareori să scrie singuri câte un număr întreg al ziarului, sunt aspecte comune ce pot fi observate chiar și cu un ochi de nespecialist. Altceva ne interesează aici, ca o continuitate a arhetipului donquijotesc: și Eminescu este inhibat, chiar terorizat de lucrurile mărunte, de aspectele banale cu iz birocratic din societatea în care trăiește: "De mă voi pierde vreodată va fi desigur din cauza unui lucru de nimic, mărunțișurile acestea fiind cei mai aprigi

[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
mai nimic, în schimb emit pretenții financiare exagerate și anchilozează progresul prin exces de birocrație. Aceasta este, in nuce, teoria păturilor superpuse a redactorului șef de la Timpul și care, probabil, își are sorgintea tocmai în hiperluciditatea cu aspect vizionar, adevărat arhetip donquijotesc recognoscibil în biografia și operele lui Eminescu și Camil Petrescu. Inaderența la real, lipsa de pragmatism clamate de Eminescu în corespondența sa constituie un alt arhetip al mitului Don Quijote și care a fost deja evidențiat la nivelul personajului camilpetrescian

[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
și care, probabil, își are sorgintea tocmai în hiperluciditatea cu aspect vizionar, adevărat arhetip donquijotesc recognoscibil în biografia și operele lui Eminescu și Camil Petrescu. Inaderența la real, lipsa de pragmatism clamate de Eminescu în corespondența sa constituie un alt arhetip al mitului Don Quijote și care a fost deja evidențiat la nivelul personajului camilpetrescian. Pentru a fi mai convingători în dezvoltarea câmpului arhetipal eminescian, să observăm și alte note comune reflectate în viața și opera celor doi scriitori români. Dacă ar

[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
spiritului polemic, al intransigenței, orgoliului și lucidității lui Camil Petrescu. Invers, Fred Vasilescu este persona în spatele căreia se ascund mondenitatea, seducția, pedanteria și, în general, spiritul modern al prozatorului. Anima, un alt element important al operei psihanalistului elvețian este un arhetip care proiectează în inconștient motivul diadei. Orice individ deține în inconștientul său personal o componentă masculină și una feminină, în strânsă legătura cu imaginea părinților. Dacă predomină imaginea mamei, odată cu începerea cristalizării conștiinței (după vârsta de patru ani) individul și-

[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
Jenny, L., Rostirea singulară, trad. de Ioana Bot, Editura Univers, București, 1999; 61. Jung, C.G., Amintiri, vise, reflecții, Editura Humanitas, București, 1996; 62. Jung, C.G., Kerenyi, K., Copilul divin. Fecioara divină, Editura Amarcord, Timișoara, 1994; 63. Jung, C.G., În lumea arhetipurilor, Editura Jurnalul literar, București, 1994; 64. Jung, C.G., Opere complete, vol. al IX-lea (Aion Contribuții la simbolistica sinelui), Editura Trei, București, 2003; 65. Jung, C.G., Personalitate și transfer, Editura Teora, București, 1996; 66. Jung, C.G., Tipuri psihologice, Editura Humanitas

[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
tel./fax. 0232-410427 e-mail: junimeais@yahoo.com PRINTED IN ROMANIA 1 Ovid. S. Crohmălniceanu, bunăoară, în volumul Cinci prozatori în cinci feluri de lectură, (Editura Cartea românească, București, 1984) decodează operele lui Sadoveanu și ale Hortensiei Papadat-Bengescu, având ca repere arhetipurile lui Jung și, respectiv, stările nevrotice sublimate evidențiate de Freud. 2 Liviu Petrescu, Realitate șl romanesc, Editura Tineretului, București, 1969, apud Camil Petrescu Opere, vol. al II-lea, ediție îngrijită de Al. Rosetti și Liviu Călin, Editura Minerva, București, 1975

[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
Dicționar de simboluri, vol. I, Editura Artemis, București, 1994, pp. 460-461 109 Camil Petrescu, Ultima noapte..., ediția citată, p. 20 110 Camil Petrescu, Patul lui Procust, ediția citată, p. 99 111 Idem, p. 100 112 Cf. C.G. Jung, În lumea arhetipurilor, Editura Jurnalul literar, București, 1994, p. 10 113 Camil Petrescu, Patul lui Procust, ediția citată, p. 268 114 Cf. Gaston Bachelard, Aerul și visele, ediția citată, p. 98 115 Mihail Sebastian, Jurnal, Editura Humanitas, București, 1996, p. 53 116 C.G.

[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
ediția citată, p. 268 114 Cf. Gaston Bachelard, Aerul și visele, ediția citată, p. 98 115 Mihail Sebastian, Jurnal, Editura Humanitas, București, 1996, p. 53 116 C.G. Jung, Personalitate și transfer, ediția citată, p. 80 117 C.G. Jung, În lumea arhetipurilor, ediția citată, p. 106 118 V. Dem. Zamfirescu, Prefață la În lumea arhetipurilor, ediția citată, p. 11 119 Camil Petrescu, Act venețian în Teatru vol. al II-lea, ediția citată, p. 115 120 Cf. C.G. Jung, Personalitate și transfer, ediția

[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]