2,123 matches
-
nu este decît În parte zdruncinată și Înjosită. În apele tulburi ale acestor vremuri, o mînă de bărbați declasați, dezgustați, fără rost, dar avînd cu toții bogăția unei forțe Înnăscute, pot să făurească planul de a Întemeia un nou fel de aristocrație, cu atît mai greu de Înlăturat cu cît va fi bazată pe cele mai prețioase și indestructibile calități și pe darurile celeste pe care nici munca și nici banii nu le pot conferi. Dandysmul e ultima zvîcnire de eroism În
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
Baudelaire n-a uitat să insiste asupra acestui fapt. E, spune el, cultul eului și el se proclamă totodată „preot și victimă”. Dar, În același timp și printr-o aparentă contradicție, el pretinde ca, prin dandysm, să pătrundă Într-o aristocrație foarte Închisă „În care se pătrunde cu atât mai greu, cu cât ea se Întemeiază pe facultățile cele mai prețioase, cele mai indestructibile și pe darurile cerești pe care munca și banii nu le pot conferi”. Și dandysmul devine „o
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
castă, pe de altă parte, el revine de mai multe ori asupra faptului că dandy-ul este un declasat. În realitate, dandysmul baudelairian este o reacție personală față de problema situației sociale a scriitorului. În secolul al XVIII-lea, existența unei aristocrații de sânge simplifică totul: scriitorul profesional, oricare ar fi originea lui, fie el bastard, fiu de cuțitar sau de magistrat, are relații directe cu această aristocrație, pe deasupra burgheziei. Stipendiat de către nobilime sau bătut la ordinul ei, el stă sub dependența
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
personală față de problema situației sociale a scriitorului. În secolul al XVIII-lea, existența unei aristocrații de sânge simplifică totul: scriitorul profesional, oricare ar fi originea lui, fie el bastard, fiu de cuțitar sau de magistrat, are relații directe cu această aristocrație, pe deasupra burgheziei. Stipendiat de către nobilime sau bătut la ordinul ei, el stă sub dependența sa imediată, căpătându-și de la ea atât veniturile, cât și demnitatea socială; el e „aristocratizat”, ea Îi transmite puțin din a sa „mana”; el participă la
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
săi; trebuie să-și caute noi justificări. Legăturile pe care le Întreținea cu casta sacră a preoților și a nobililor Îl declasau În mod real, adică era smuls din clasa burgheză din care provenea, eliberat de originea lui, hrănit de aristocrație, fără a putea totuși să intre În sânul ei. Depinzând prin munca și viața lui materială de o societate superioară și inaccesibilă care, trândavă ea Însăși și parazitară, Îi remunera munca prin daruri capricioase și fără relație sesizabilă cu lucrul
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
de asemenea, n-are curajul să revendice marea solitudine liberă, alegerea de sine În spaimă, așa cum vor face, asumându-și destinul, un Lautréamont, un Rimbaud sau un Van Gogh. Unii, ca frații Goncourt sau ca Mérimée, vor căuta favorurile unei aristocrații de parveniți și vor Încerca, fără vreo satisfacție reală, să joace pe lângă nobilimea napoleoniană rolul pe care-l jucau predecesorii lor pe lângă curtenii lui Ludovic al XV-lea. Dar marea lor majoritate vor Încerca să opereze o declasare simbolică. Flaubert
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
Diferenței se regăsește la Flaubert sau la Gautier. Dar declasarea simbolică - ce ar risca să ducă la libertate și nebunie - trebuie să fie Însoțită de o integrare la fel de mitică Într-o societate care să Însemne un fel de ecou al aristocrației dispărute. Colectivitatea În care artistul se va introduce va trebui să regăsească trăsăturile clasei parazitare ce-l consacra altădată și să se situeze cu fermitate În afara ciclului producție-consum, pe planul activității neproductive. Flaubert a ales să le Întindă mâna peste
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
comuniunea Sfinților. Prin el Virgiliu, Rabelais, Cervantes Încep să retrăiască și continuă să scrie cu pana lui; astfel, prin posedarea acestei ciudate Însușiri, predispoziție și totodată sacerdoțiu, natură și funcție sacră, Flaubert este smuls clasei burgheze și zvârlit În mijlocul unei aristocrații parazitare care-l sanctifică. El și-a mascat gratuitatea, libertatea nejustificabilă a alegerii sale; a Înlocuit printr-o comunitate spirituală nobilimea decăzută, și-a salvat misiunea de cleric. Baudelaire, fără Îndoială, a ales și el să intre În această comunitate
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
ca mijlocitori”. Aceasta Înseamnă că, În sufletul mistic al lui Baudelaire, comunitatea laică a artiștilor a căpătat o valoare profund religioasă; ea devine o biserică. Parazitismul pe care Baudelaire Îl regretă și Încearcă să-l reconstituie este cel al unei aristocrații ecleziastice. Și fiecare membru al acestei aristocrații găsește Într-un alt membru (sau, după capriciul lui Baudelaire, În toți ceilalți membri) o imagine sanctificată a lui Însuși și un Înger păzitor. Dar această societate spirituală nu-l poate satisface cu
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
mistic al lui Baudelaire, comunitatea laică a artiștilor a căpătat o valoare profund religioasă; ea devine o biserică. Parazitismul pe care Baudelaire Îl regretă și Încearcă să-l reconstituie este cel al unei aristocrații ecleziastice. Și fiecare membru al acestei aristocrații găsește Într-un alt membru (sau, după capriciul lui Baudelaire, În toți ceilalți membri) o imagine sanctificată a lui Însuși și un Înger păzitor. Dar această societate spirituală nu-l poate satisface cu totul pe autorul nostru. Mai Întâi, ca
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
niciodată uimit”. Cu toate că fenomenul poate fi identificat În toate epocile și la toate popoarele, el se poate dezvolta de preferință În perioadele de prefaceri ale umanității: „Dandysmul apare Îndeosebi În epocile de tranziție, când democrația nu este Încă atotputernică, iar aristocrația nu este decât parțial șubrezită și Înjosită. ș...ț Dandysmul este un soare În amurg; ca și astrul care pogoară, el este superb, fără căldură și plin de melancolie”. Voluptatea singurătății morale, refuzul comunicării, răceala și sterilitatea sunt trăsături satanice
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
dărâmați". Mai mult, el susține, cu vădită exagerare, că "nici una, nici alta (din cele două religii) nu fuseseră mai mult decât o lege impusă de sus, fără rădăcini și nu o realitate pentru conștiințe". Astfel, "religia lui Zalmoxis fusese credința aristocrației dacice și se stinsese odată cu căderea ei", iar cât despre "religia Capitoliului" aceasta era "religia statului, a împăratului, a autorităților, religie oficială, care se retrăsese peste Dunăre cu legiunile și administrația Imperiului".51 Afirmațiile lui Panaitescu sunt nu doar exagerate
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
credințe nu alcătuiau un sistem filosofic sau o mitologie închegată, ci tradiții, obiceiuri și datini în legătură cu calendarul agricol și păstoresc, care țin și de folclor și magie, nu doar de religie. Aceste credințe s-au menținut în popor și sub aristocrația (regalitatea) dacică și sub stăpânirea romană. După retragerea legiunilor (275) și până la începuturile creștinismului, aceste credințe populare au persistat, în paralel, cu menținerea religiei zalmoxiene și a celei romane. Credințele vechi populare, consideră el, au constituit "singura credință după retragerea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
se stabilește, în 348, cu un grup de creștini în sudul Dunării, dar nu abandonează propovăduirea noii religii printre populațiile din nordul fluviului. Astfel, Sava Gotul este martirizat, ca misionar creștin, în 372, fiind înecat în râul Buzău, prin hotărârea aristocrației gotice păgâne. Convertirea la creștinism a goților și a altor populații din nordul Dunării este confirmată nu numai de surse scrise, dar și de descoperiri arheologice. În acest fel, practica incinerării este treptat abandonată, iar inhumația este tot mai frecventă
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Asia sunt puține, arcul hunic din plăci de os, săgeți de fier, sabia dreaptă, cazane pentru sacrificii, numeroase obiecte de podoabă din aur, din care unele primite sub formă de tribut sau subsidii. Piesele somptuoase descoperite ilustrează puterea și bogăția aristocrației militare hunice. Pe teritoriul Daciei s-a descoperit doar un singur mormânt hunic sigur, însă se cunosc descoperiri hunice din perioada dominației lor (375-454). Un foarte bogat mormânt hunic s-a descoperit, în 1812, în nordul Moldovei, la Concești (pe
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
concentrarea puterii în mâinile khaganului (hanului), a elitei militare și administrative, iar pe de altă parte, pe marea masă a populației, divizată în comunități rivale și clanuri. Societatea avară se caracteriza prin persistența relațiilor gentilice, dar și prin diferențiere socială, aristocrația militară întrunea o serie de privilegii. Unitatea administrativ-teritorială și economică de bază era aul-ul, alcătuit dintr-o rețea de clanuri, reunite apoi în triburi. Deasupra tuturor acestora se afla administrația centrală și aristocrația militară, cu un sistem complicat de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
gentilice, dar și prin diferențiere socială, aristocrația militară întrunea o serie de privilegii. Unitatea administrativ-teritorială și economică de bază era aul-ul, alcătuit dintr-o rețea de clanuri, reunite apoi în triburi. Deasupra tuturor acestora se afla administrația centrală și aristocrația militară, cu un sistem complicat de ranguri și funcții. În vârful piramidei statului avar se afla kaganul, cunoaștem doar numele lui Baian. Kaganatul avar (567-796) era o adevărată "mașină de război", forța de șoc fiind asigurată de cavaleria grea. Războinicul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
strămoșii noștri din nordul Dunării (vlahi și Vlașca). Prin urmare, vlahii au fost, la origini, populația supusă de slavi, numiți de ei rumâni.30 Un alt fapt însemnat ce atestă procesul de cucerire a teritoriilor carpato-dunărene este numele slav al aristocrației (nobilimii) românești: boierii. În momentul așezării (ocupării) în ținuturile românești din stânga (nordul) Dunării, slavii au luat în stăpânire pământul, au devenit proprietarii, de fapt, stăpânii lui. Acești stăpâni (proprietari) ai pământului au alcătuit boierimea sau nobilimea romanicii au fost supuși
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
fost atunci oameni liberi, am fi avut un regim țărănesc, o stare patriarhală, idilică, fără stăpâni și supuși. Este o concepție romantică, în afara realității istorice. Astfel, documentul Diploma cavalerilor ioaniți (1247) vorbește despre acei "majores terrae" (mai marii pământului), adică aristocrația boierii, care beneficiau de o serie de privilegii. Funcțiile (dregătoriile) au apărut după întemeiere, dar boierimea, ca o categorie socială distinctă, exista (dăinuia) încă înainte de apariția statului medieval și provenea din acei fruntași ai cnezatelor și voievodatelor, formațiuni prestatale, și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
păstori. Populația locală continuă pe vechii locuitori din perioada romană, sărăcită și semibarbarizată, sub stăpânirea slavo-bulgară. Populația creștină trăia fără meșteri, fără episcopi, fără știință, prinzându-se cu toate puterile de credință și de biserică. Noul stat era condus de aristocrația bulgară și slavă, dar, în 763, un Sabinus, ginere al hanului bulgar, ajunge el însuși han. Jiricek notează: "Numele Sabin sau Savin aparține onomasticei latine și el făcea parte din populația romanizată a regiunii" (apud Panaitescu, p. 188). Slavizarea și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
șapte triburi". Simbioza de secole slavo-bulgară a dat naștere unui popor nou, slav, ca structură etnică și lingvistică, dar al cărui nume era cel al cuceritorilor bulgari. Forma de organizare statală a fost, inițial, hanatul, în care puterea politică aparținea aristocrației tribale bulgare, boliari (boieri), care și-au însușit proprietăți funciare întinse din pământul obștilor sătești. S-a constituit destul de curând, la sfârșitul secolului al VIII-lea și începutul secolului al IX-lea, în timpul domniei puternicului han Krum (803-814), o aristocrație
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
aristocrației tribale bulgare, boliari (boieri), care și-au însușit proprietăți funciare întinse din pământul obștilor sătești. S-a constituit destul de curând, la sfârșitul secolului al VIII-lea și începutul secolului al IX-lea, în timpul domniei puternicului han Krum (803-814), o aristocrație bulgară formată din pătura marilor proprietari, boili, și din aceea a proprietarilor mici, bogaini. Feudalizarea societății slavo-bulgare a fost sprijinită și grăbită de stat, de legislația din timpul primilor hani și de biserică, după creștinarea din secolul al IX-lea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
simbiozei dintre ele, încheiate prin asimilarea elementului bulgar, puțin numeros, de către masa slavilor.14 Primul țarat bulgar (679-971) Formațiunea statală proto-bulgară recunoscută de împăratul Constantin IV Pogonatul, prin tratatul din anul 681, era condusă de un han (Asparuh), ajutat de aristocrația tribală bulgară și slavă (vezi mai sus). Majoritatea supușilor o alcătuiau populația locală tracă, romanizată și creștinată, și triburile slave stabilite în masă, în prima jumătate a secolului al VII-lea, pe teritoriul de la sud de Dunăre, ocupat, după 679
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în Imperiu. Deportarea efectuată de bulgari în scopul lucrării pământului a fost înfăptuită în sudul Moldovei, într-o regiune apropiată de gurile Dunării, unde populația era redusă din cauza repetatelor invazii barbare. Omurtag (814-841), fiul și urmașul lui Krum, ajutat de aristocrația militară bulgară, a continuat politica de război și expansiune, dar a încheiat un tratat de pace cu Bizanțul.16 De la începutul secolului al VIII-lea și până la mijlocul celui de-al IX-lea, asistăm la slavizarea lentă a bulgarilor. Cronicile
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
al IX-lea, între slavi și bulgari ca elemente etnice. Bulgarii propriu-ziși alcătuiau elita dominatoare, puțin numeroasă, cu rol militar și politic în noul stat bulgar. În aceeași perioadă, se produce feudalizarea societății bulgare, cele două categorii sociale principale erau aristocrația nobilii (boierii) și țăranii liberi organizați în obști teritoriale. Războaiele și anexiunile teritoriale au dus la ruinarea țărănimii și căderea ei în stare de dependență față de de nobilime, care și-a sporit proprietățile și puterea politică. În urma războaielor, s-a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]