1,017 matches
-
atribuie tragediei: catharsisul, curățirea spectatorului de teamă și de milă prin imitarea unor acțiuni suscitând teama și mila. Această curățire se bazează pe un act psihologic foarte special: identificarea spectatorului cu personajele în acțiune pe care le imită comedianții. Numim aristotelică orice dramaturgie care provoacă această identificare, fără a ne interesa să știm dacă ea obține acest lucru făcând sau nu apel la regulile enunțate de Aristotel. De-a lungul secolelor, acest act psihologic foarte special, identificarea, s-a realizat în
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
incultură, vanitate, obtuzitate, etc. sunt ținte permanente ale râsului său câteodată caustic, cel mai adesea ironic. Se verifică astfel și viziunea lui Tudor Vianu, pentru care comicul este o impostură demascată și făcută, o dată cu aceasta neprimejdioasă 55. Chiar și formula aristotelică a ,,urâtului fără durere" poate evidenția un aspect asupra căruia critica a insistat îndelung: faptul că toate situațiile aberante, ridicole incriminate rămân totuși fără consecințe grave, aparțin unui univers fix, cu un coeficient de variabilitate nul, cu o mișcare de
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
a stabili raporturi firești între noțiuni. Pentru cel de-al doilea tip de "manual" bazat pe caragialisme, un inventar al sofismelor care ar putea exemplifica erorile logice, este deja întocmit de Marta Petreu în studiul Filosofia lui Caragiale. Instrumentarul logicii aristotelice este util autoarei pentru a dovedi că diferitele specii de paralogisme in dictione, de tipul celor amintite deja, săvârșite involuntar din cauza lipsei de instruire (de exemplu, de reclamanta Leanca din Justiție), din semidoctism (cum e cazul "pedagogului de școală nouă
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
188, dovadă a virtuozității atât în materie de exegeză la comandă, cât și în privința unei veritabile critici a criticii pe care de acum înainte o va săvârși constant. Așa cum va proceda în dramaturgia de mai târziu când va asedia logica aristotelică prin ducerea la absurd a principiilor acesteia (Rinocerii, Cameleonul păstorului, etc.), subminarea edificiului criticii literare este realizată de tânărul Ionescu cu armele specifice acestei discipline: pledoaria impresionistă fie pentru, fie împotriva unei opere. Simultaneitatea tezelor pro și contra, propusă cu
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
demers fără precedent, autorii de "farse tragice" Eugen Ionescu, Samuel Beckett, Arthur Adamov, Friedrich Dürrenmatt, Max Frisch, Eduard Albee, Fernando Arrabal, Jean Genet considerați deja "clasici" ai avangardei, au reușit să inoveze nu doar tematica dramaturgiei, ci și forma tradițională, aristotelică a acesteia. În mod paradoxal 8, acești promotori ai antiteatrului sfârșesc prin a regenera forma dramatică, deoarece constituienții de bază ai morfologiei sale tradiționale acțiune, personaj, dialog nu sunt aboliți, ci modificați esențial. Acțiunea neunitară, logic nemotivată sau statică este
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
paliere: cel metafizic sau ontologic (în texte teologice ori filozofice), în care se consideră esența lor ca fiind obiectivă, depășind ființa umană, fie că sunt transcendente (în sens platonician) ca sursă a lumii fenomenale, fie că sunt imanente (în sens aristotelic) ca forme ce configurează materia (ca un cod genetic), cel antropologic ori psihologic, în care sunt doar o realitate subiectivă, categorii ale reprezentării mentale, fie conștientă (Ficino, Hume, Kant, empiriști), fie inconștientă (romantici, Jung), organizând viața mentală așa cum instinctele o
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
puțin straniu, sau mai corect poetic, decât ca el să fi Înnebunit spre sfârșitul vieții. Nu contest valoarea instrumentului pe care l-a pus la dispoziția științelor naturii - care, de fapt, nu era altceva decât o extensie abilă a sistemului aristotelic și pe care, dacă n-ar fi fost el, oricum l-ar fi elaborat altcineva nu peste mult timp; Însă am Îndoieli cu privire la schimbarea de durată pe care a produs-o În conștiința umană de rând. Nu că nu aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
C. mi-a spus că scrie un tratat de logică "reală" nu formală, încercând să împace pe Aristotel cu Descartes și cu Pascal. La început, nu am înțeles. Mi-a explicat apoi că era vorba de o înserare în logosul, aristotelic, apofantic, - tratând lumea doar la modul indivativului prezent - și al celorlalte logosuri "pasionale" printre care "optativul", ca mod de exprimare, adică dorința, injoncțiunea, completând tabloul logicii cu toate modalitățile de expresie ale gramaticii - aici nu am înțeles, dacă este vorba
4 ianuarie 1957 by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/8381_a_9706]
-
două funcții: pe de o parte funcția de activare, de mobilizare energetică, pe de altă parte, funcția de direcționare a conduitei. Deci, motivul prezintă două laturi solidare: o latură energetică și alta vectorială. Dacă la începuturile ei psihologia de inspirație aristotelică, numită și psihologia facultăților, explică faptele și procesele psihice prin noțiunile clasificatorii care le subsumează, (exemplu: „Omul gândește pentru că are gândire, acționează pentru că are voință“), psihologia modernă așează la baza actelor psihice vectorul motiv-scop, situând astfel faptele de conduită (inclusiv
Motivaţia preadolescenţilor pentru învăţare: între expectanţă şi performanţă şcolară by Adet Nicoleta () [Corola-publishinghouse/Science/1730_a_92280]
-
Giordano Bruno? Mă irita dificultatea de a explica cum- din aversiune pentru scolastici, filozoful martir prinsese aversiune și pentru aristotelism, în fapt, mai degrabă, lacunele mele în materie de tomism și scolastică, dar și indecizia propriei mele orientări față de teza aristotelică: făcea într-adevăr materia un efort gigantic pentru a ajunge la gândire și inteligență sau mai degrabă spiritul, ca dat primordial al lumii, făcea din materie un înveliș al său? Cum să susțin acest lucru, când devenise o dogmă teza
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
devine relevantă. Căci jocul are o esență proprie, independentă de conștiința celor ce joacă.” Aplicând ideea de joc literaturii, m-am oprit în primul rând asupra ideii de convenție pe care o presupune lectura oricărei opere literare. Cu toate regulile aristotelice ale necesarului și verosimilității (care încă din secolul XIX încep să fie abandonate), în cadrul lecturii cititorul trece conștient granița dintre realitate și ficțiune, intră în jocul-invitație al cărții. Și cum nu putem vorbi de joc fără reguli, regulile și ordinea
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]
-
aceasta înțelegând un model simultan explicativ și normativ al rezolvării conflictelor de opinie. Sofismele sunt delimitate în acest text ca "violări ale regulilor discuției"118. Modelul fiind unul normativ, "regula determină clasa"119 și nu invers, ca în perspectiva descriptivistă aristotelică. În plus, Eemeren și Grootendorst stabilesc și echivalențe ale acestor sofisme cu cele clasice. Autorii stabilesc zece reguli care ar trebui să definească discuția critică între doi sau mai mulți interlocutori și corelează încălcarea acestor reguli cu sofismele. Regulile identificate
Discursul jurnalistic şi manipularea by Alina Căprioară [Corola-publishinghouse/Science/1409_a_2651]
-
de puțin nou? Unul pornit de la cel care circulase în mediile erudite europene ale ultimelor secole. În Studiul geniilor științei, din 1575, spaniolul Juan Huarte de San Juan (medic și gânditor originar din zona Navarrei), spre exemplu, plecând de la tratatul aristotelic De anima [Despre suflet] și de la semnificația cuvântului intelect de "forță generativa" care "fecundează și dă naștere" conceptelor curentă între "filosofii naturali" -, parcurge mai apoi scrierile sfinte care vorbesc despre "generarea verbului divin" în "aceiași termeni de tată și fiu
Immanuel Kant: poezie și cunoaștere by VASILICA COTOFLEAC [Corola-publishinghouse/Science/1106_a_2614]
-
poetul îi înregistrează aspectele și încearcă o anumita dispoziție sufletească, trăiește, ca reacție, acest sentiment, formulează acest gând, dezvoltă această meditație: tocmai creația să. Cunoaștere în chip de contemplare activă, ar trebui poate să spunem, luând expresia nu în sensul aristotelic (θεωρία că speculație a minții), ci într-unul descendent din modul lui Pitagora de a înțelege percepția cosmosului armonios. Nu mult după momentul Kant, si inspirat în parte din el, Arthur Schopenhauer prezenta, în Lumea că voința și reprezentare (1819
Immanuel Kant: poezie și cunoaștere by VASILICA COTOFLEAC [Corola-publishinghouse/Science/1106_a_2614]
-
de distingere a celor trei paradigme este, la Constantin Virgil Negoiță, predominanța unui anume tip de logică. Premodernul începe în 325, la Conciliul de la Niceea, când recunoașterea ca dogmă centrală a creștinismului devine Sfânta Treime, ceea ce a pus capăt logicii aristotelice bivalente. Modernul este instituit de Secolul Luminilor, cu Marea Revoluție Franceză și echivalează cu restaurația logicii aristotelice, culminând, în secolul al XX-lea, cu nazismul și comunismul. În fine, căderea sistemului comunist în 1989 deschide calea celei de a treia
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Premodernul începe în 325, la Conciliul de la Niceea, când recunoașterea ca dogmă centrală a creștinismului devine Sfânta Treime, ceea ce a pus capăt logicii aristotelice bivalente. Modernul este instituit de Secolul Luminilor, cu Marea Revoluție Franceză și echivalează cu restaurația logicii aristotelice, culminând, în secolul al XX-lea, cu nazismul și comunismul. În fine, căderea sistemului comunist în 1989 deschide calea celei de a treia paradigme, identificată de d-l Negoiță în postmodern. Așa se face că în vreme ce d-l Negoiță se
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
este vădit exagerată, fiindcă există logici care transcend monologicul, precum "logica lui Hermes" (Noica) sau logica lui Ștefan Lupașcu. E drept că Descartes a trebuit să introducă în fața logicii îndoiala metodică, dar Descartes încă nu avea cum ieși din logica aristotelică. Relativismul cunoașterii științifice moderne se naște din dialog implicit, dat fiind că se fundează pe rectificări în raport cu diversele nivele de realitate. Reducționismul vechiului scientism ar fi, din acest punct de vedere, un fenomen paramodern, echivalabil cu fundamentalismul în religie. Dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
redimensionare a religiei moniste iudaice, dat fiind că foarte mulți dintre neo-gnostici sunt evrei! Nu întâmplător din ruinele gnozei s-a declanșat mișcarea fantezistă New Age. Prețul: întoarcerea într-o epocă revolută, a unui monoteism incapabil să iasă din logica aristotelică a terțiului exclus. Astfel, formidabilii savanți de la Princeton au ratat deschiderea drumului către filosofia și teologia mileniului al III-lea, meritul, dinspre știință, revenindu-i europeanului Ștefan Lupașcu. 3. Feminism și creștinism. Am văzut cum gnosticii de la Princeton au reclamat
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Există o solidaritate între logica triadică a lui Ștefan Lupașcu, logica nicasiană a lui Hermes și Treimea creștină. Noica arăta că marea minune a civilizației și culturii europene a fost posibilă prin decizia ecumenică de la Niceea (325), în pofida logicii monovalente aristotelice și a oricărui monoteism noncreștin, asupra recunoașterii ca fundament al creștinismului a Sfintei Treimi. Nici o gnoză nu putuse admite cum de e posibil ca Trei să fie Unu. Culturile de tip totemic nu se pot desprinde de primatul Unului, dezvoltat
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
realului, dar scrâșnește și se uită cu asprime blândă și disprețuitoare asupra excesului de ireal atribuit realului, care, și fără de acesta, are caracter fascinant și mirabil"354. Ne amintim, și Ștefan Lupașcu repusese în discuție transdisciplinară conceptele fundamentale din gândirea aristotelică. În antimetafizica lui Nichita Stănescu e ceva din dorul nemărginit eminescian și din afectivitatea lupasciană: "Dorința de a trăi este antimetafizică"355. De aceea, el definește talentul ca dor, adică transmodernist: "A fi poet nu înseamnă a avea talent, ci
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
fondarea propriei sale școli, Lyceum-ul sau Peripatos-ul), elaborate pe baza moștenirii sale academice, ca și tratatul s]u de Politic]. Într-adev]r, scriitorii mai târzii, ca Cicero, nu au v]zut nici o diferenț] esențial] între filosofia platonician] și cea aristotelic], cu toate c] aceast] constatare a fost f]cut] din pespectiva contrastului dintre primii doi și Epicur. Relația dintre filosofii elenistici cu Aristotel, Socrate și Platon este mult mai complex], deși nu exist] dubii în leg]tur] cu faptul c
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
Europa într-un asemenea mod încât un acord asupra preceptelor acestei religii istorice era imposibil. Deși religia era unanim considerat] ca fiind esențial] pentru domeniul moralei, principiile sectariane trebuiau dep]site. Universit]țile continuau s] predea versiuni „diluate” ale eticii aristotelice, f]r] că acestea s] r]spund] nevoilor presante ale epocii. Inovatorii trebuiau s] se bazeze pe alte surse. Cea mai longeviv] tradiție filosofic] legat] de normele ce guverneaz] comportamentul uman era tradiția dreptului natural elaborat] de Toma din Aquino
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
putea afirmă c] exist] virtute chiar și într-o lume profund pervertit]. Totuși, dincolo de toate aceste considerații, majoritatea teoriilor se dovedesc în cele din urm] a fi întemeiate pe concepții relativ similare asupra binelui. Cele mai multe fac apel la un principiu aristotelic extins și asimilat cu succes, potrivit c]ruia virtutea este analizat] în termenii unei complexit]ți; în acest sens, binele reprezint] în esenț] unitatea organic] a unui întreg complex. Acest principiu universal acceptat p]trunde în sfera esteticii. Problemă crucial
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
au realizat o clasificare a tipurilor de caractere (Aristotel a împ]rțit caracterul uman în cinci categorii, pornind de la noblețea sufleteasc] și ajungând la monstruozitatea firii). În secolul al XIII-lea, Toma din Aquino a realizat o sintez] între concepția aristotelic] și teologia creștin], completând virtuțile fundamentale cu virtuți creștine, cum ar fi credință, n]dejdea și milostenia. Str]vechii etici grecești i se aduce astfel o justificare din perspectiva teologiei. Teoria propus] de c]tre Toma din Aquino se situeaz
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
Exclusivismul Anscombe și MacIntyre au militat pentru renunțarea în totalitate la sistemul etic bazat pe principii în favoarea unei abord]ri corespunz]toare a virtuții. Acest „exclusivism” presupune loialitatea celor care cred c] pot face s] renasc] în epoca modern] virtuțile aristotelice sau codul etic aristocratic al secolului al XVIII-lea. Acest mod de gândire ignor] adesea, printre multe alte aspecte, și faptul c] societ]țile din vremea lui Aristotel precum și cele aristocratice nu erau societ]ți democratice. Într-adev]r, adepții aristocrației
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]