1,570 matches
-
înfigându-se neputincioase în pământ. Multe altele alunecau deasupra solului sau ricoșau din zidurile îndepărtate. Dintre apărători, mulți oameni curajoși, pe ei doar cu îmbrăcămintea de culcare, pe jumătate goi sau chiar neînarmați, se luară la luptă cu inamicii în armuri. Paznicii care primiseră liber dormiseră adânc în arșița nopții de vară. Acum, poate rușinați să intre cu întârziere în luptă, alergau să-i oprească pe războinicii clanului Akechi - fie și doar puțin - fără nimic altceva decât ferocitatea trupurilor și propriile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
arșița nopții de vară. Acum, poate rușinați să intre cu întârziere în luptă, alergau să-i oprească pe războinicii clanului Akechi - fie și doar puțin - fără nimic altceva decât ferocitatea trupurilor și propriile lor eforturi disperate. Dar talazurile furtunoase de armuri nu puteau fi oprite și năvăleau pe sub streșinile templului. Repezindu-se înapoi în camera lui, Nobunaga îmbrăcase o pereche de pantaloni peste o cămașă de mătase albă și-și strângea șireturile, scrâșnind din dinți. — Un arc! Dați-mi un arc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
omul care avea să conducă națiunea. Dar și săgețile pe care i le adusese Ano se terminară repede. Ici și colo, în grădina templului, zăceau dușmani doborâți de săgețile lui Nobunaga. Dar, înfruntându-i arcul, un număr de soldați în armuri se repeziră cu urlete disperate până sub balustradă, după care începură însfârșit să se cațăre pe coridorul podit. — Te vedem, Senior Nobunaga! Nu ne mai poți scăpa! Predă-ți capul ca un bărbat! Inamicii erau îndesați ca ciorile pe copacul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
zi ca oricare alta din războiul civil. — Cum?! Clanul Akechi? Uluirea lui Nagato nu dură decât un moment. — Fir-ar să fie! Sări afară din conac, aproape fără altceva decât hainele de pe el. Decum văzu mulțimile dense de oameni în armuri, călări, înarmați până-n dinți cu spade și lănci în ceața întunecoasă dinaintea zorilor, revenise grăbit în casă, îmbrăcase armura și pusese mâna pe spadă. Cu o trupă de numai treizeci, patruzeci de oameni, se grăbi să lupte alături de Nobunaga. Diversele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
sau, mai bine zis, să se întreacă în a-l găsi. Curând se despărțiră, croindu-și drum prin fum. Focul prea să se fi răspândit până sub acoperiș și interiorul templului trosnea. Chiar și furniturile de piele și metal ale armurilor se înfierbântaseră la atingere. Într-o clipă, singurele forme omenești care se mai vedeau nu mai fură decât fie cadavre, fie războinicii din clanul Akechi, și până și câțiva dintre aceștia fugiră afară, în timp ce flăcările se târau de-a lungul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
când în când, soarele răzbătea printre nori, cu o strălucire intensă care era de ajuns pentru a-i da febră unui om. — Ce căldură, Sebei, comentă Ukon. — Da, și nu bate pic de vânt. Evident, amândoi erau echipați complet în armuri. Chiar dacă armurile moderne deveniseră mai ușoare și mai flexibile, nu încăpea nici o îndoială că, pe sub pieptare, sudoarea le curgea șiroaie. Sebei își deschise evantaiul, începând să-și facă vânt. Apoi, pentru a arăta că nu-i erau inferiori în grad
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
când, soarele răzbătea printre nori, cu o strălucire intensă care era de ajuns pentru a-i da febră unui om. — Ce căldură, Sebei, comentă Ukon. — Da, și nu bate pic de vânt. Evident, amândoi erau echipați complet în armuri. Chiar dacă armurile moderne deveniseră mai ușoare și mai flexibile, nu încăpea nici o îndoială că, pe sub pieptare, sudoarea le curgea șiroaie. Sebei își deschise evantaiul, începând să-și facă vânt. Apoi, pentru a arăta că nu-i erau inferiori în grad lui Hideyoshi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
pe la Ora Berbecului, când Hideyoshi își spori armata cu forțele lui Nobutaka și ale lui Niwa Nagahide, pornind spre tabăra centrală. Apa ploii de dimineață se uscase sub soarele fierbinte, oamenii și caii erau plini de sudoare și praf, iar armurile și blazoanele colorate se albiseră complet. Singurul a cărui strălucire mai răzbea prin arșița zilei era stindardul cu tidgve aurii al lui Hideyoshi. Câtă vreme pe Tennozan încă se mai auziseră ecouri de împușcături, toate casele din sat păruseră goale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
răzbea prin arșița zilei era stindardul cu tidgve aurii al lui Hideyoshi. Câtă vreme pe Tennozan încă se mai auziseră ecouri de împușcături, toate casele din sat păruseră goale. Dar, când forțele clanului Akechi se retraseră și noul val de armuri inundă străzile, în pragurile tuturor caselor apărură dintr-o dat găleți cu apă, grămezi de pepeni și ibrice cu ceai de orz. În timp ce forțele lui Hideyoshi se îmbulzeau pe ulițe, prin mulțimea sătenilor apăreau chiar și femei, cu urări de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
câteva zile de ploaie, însă, curentul era puternic. În timp ce corpul de trăgători al clanului Akechi apărea prin stufărișul de pe malul din miazănoapte și trăgea în rândurile forțelor lui Hideyoshi care stăteau pe malul de la miazăzi, câteva grupe de oameni în armuri - soldații batalionului de lăncieri, aleși pe sprânceană, din armata clanului Akechi - năvăliră spre țărmul celălalt, stârnind jerbe de apă. — Trimiteți compania de lăncieri! strigă un ofițer al unității lui Takayama, sărind pe mal. Întrucât râul era atât de îngust, pușcașii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
răspundea cu o grindină de gloanțe. În momentul când o comandă a lui Dengo sfâșie văzduhul, arcașii se disperasră, înlocuiți de pușcași. Fără a aștepta o clipă ca fumul prafului de pușcă să se risipească, în fața inamicului apărură războinici în armuri, cu lănci de fier, începând să-și croiască drum. Dengo și luptătorii săi de elită decimau unitatea lui Hachiya. Luând locul camarazilor lor, soldații comandați de Nobutaka reluară atacul și loviră forțele clanului Akechi. Dengo, însă, îi înfrânse și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Era destul de înduioșător să-l vezi comportându-se cu o asemenea pietate filială, în toiul unui marș. Katsuie avea pielea acoperită cu un fel de eczemă. Și nu era singurul care suferea în vara aceea. Multora dintre soldații care purtau armuri de piele și metal li se formase o afecțiune a pielii ce s-ar fi putut numi iritație de armură, dar în cazul lui Katsuie aceasta era deosebit de gravă. Își spuse că slăbiciunea sa din acea vară era rezultatul faptului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
era un războinic bătrân de șaptezeci și cinci de ani, dar nu putea fi ușor înfrânt nici chiar de oameni mai tineri, iar Hideyoshi observă că venise echipat deja cu armura. — Ei, nu e o problemă în care să fie nevoie de armuri. Aș dori să faci ceva de dimineață. Vreau să rămâi pe loc. — Dimineață? La castel, adică? — Întocmai. Ai înțeles bine, lucru firesc după toți anii tăi de serviciu. Vreau să te duci la castel cu un mesaj spunând că m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
crede că, deocamdată, n-avea să mai înceapă nici un război. — Seniorul Hideyoshi însuși călărește chiar în frunte. Au venit forțele lui Tsutsui, precum și armata Seniorului Niwa. Dar vocile de pe marginea drumului erau nedumerite cu privire la destinația acelei expediții. Coloana șerpuitoare de armuri și coifuri trecu foarte rapid prin Keage și se uni cu efectivele care așteptau la Yabase. Corăbiile de război încărcate cu trupe începură să despice valurile albe în formație strânsă, îndreptându-se spre nord-est, pe când armata pornită pe uscat își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
și, în același timp, să prevină orice mișcare din partea fortărețelor inamice. Printre forțele principale ale armatei de diversiune, unitatea singulară de trei mii de oameni a lui Shibata Katsumasa ajunse la sud-est de panta din Iiura, își ascunse steagurile și armurile și observă pe furiș manevrele inamice dinspre Shizugatake. Maeda Inuchiyo fusese însărcinat cu paza unei linii care se întindea din Shiotsu până la Muntele Dangi și Muntele Shinmei. Shibata Katsuie porni din tabăra principală de la Muntele Nakao cu o armată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
ar fi putut face pe oameni să creadă că în curând avea să se crape de ziuă. Dar abia puteau vedea cozile cailor din fața lor, iar cărarea prin iarba câmpiei era încă întunecată. În timp ce ceața se învolbura în jurul steagurilor, al armurilor și lăncilor, toți oamenii arătau de parcă ar fi mers prin apă. Erau apăsați de gânduri care le crispau piepturile. Pâcla rece li se aduna pe sprâncene și pe firele de păr din nări. Dinspre malul lacului se auzeau plescăituri, râsete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
luară la bătaie pentru a nu scăpa ocazia de a tăia capetele grăjdarilor. Ridicându-și spadele însângerate cât mai sus în cerul dimineții, aduseră jertfă viața prizonierilor și țipară către demoni. Întreaga armată răspuinse cu strigăte războinice. Talazuri învolburate de armuri se zguduiau și tremurau prin ceața dimineții, fiecare om întrecându-se să fie primul. Cai transpirați de frecau unii de alții, în lupta de a ajunge în frunte, iar companiile de lăncieri năvăleau înainte unele după altele, în învălmășeala lucirilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
scrum și din toți soldații nu mai rămăseseră decât leșuri părăsite printre mănunchiurile de iarbă. Sforăiturile sonore ale comandantului suprem, Genba, răzbăteau cu desfătare prin perdele. Deodată, undeva se opriră cinci sau șase cai și un grup de oameni cu armuri și coifuri alergară în direcția cartierului general de campanie. Membrii statului major, care dormeau așezați în jurul lui Genba, se deșteptară repede și priviră afară. — Ce e? răcniunul. — Au venit Matsumura Tomojura, Kobayashi Zusho și ceilalți cercetași. — Să intre. Omul care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Încurajându-i, Genba mergea printre ofițeri și soldați. Cum era de așteptat, ostașii care-l urmaseră până în acel punct credeau în sentimentul onoarei. Transpirația și sângele uscat de un soare care strălucea fierbinte încă din primele ore ale dimineții pătau armurile și lăncile multora. Prin toată murdăria erau amestecate fire de iarbă și cocoloașe de țărână. Pe chipurile tuturor oamenilor se citea setea după o ceașcă de apă, sau măcar o gură. Dar nu aveau timp pentru așa ceva. Norii mari de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
lăncile. Apoi, ca vântul, se retraseră spre fortificația lor. Astfel, ieșiră înainte la luptă de șase sau șapte ori. Atacatorii pierduseră dela peste două sute de oameni. Era aproape ora amiezei și un soare arzător strălucea la zenit. Sângele proaspăt de pe armuri și căști se usca repede, dându-le un lustru negru, ca al lacului. Sub stindardul de comandant rămăseseră mai puțin de zece oameni, iar ochii lor aprigi abia dacă păreau să-i mai vadă pe cei de alături. Nici unul nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
ei. Suspinele celor trei fete se mai auziră un timp pierzându-se în depărtare. Se apropia deja al patrulea schimb al nopții, iar petrecerea cea lipsită de bucurie se sfârșea. Războinicii își legară repede la loc curelele de piele ale armurilor, își luară armele și începură să se disperseze la posturile finale, posturile unde aveau să moară. Katsuie, soția lui și cei câțiva membri ai clanului trecură împreună în interiorul citadelei principale. Oichi ceru să i se aducă un mic birou și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
lăsă lui Sanzo timp să spună nici o vorbă de prisos, chestionându-l asupra punctelor esențiale ale misiunii. Între timp, de la mal porniseră risipite mai multe bărci de pescuit cu fundul plat, înaintând de-a curmezișul apei. Zeci de soldați cu armuri ușoare se aplecau înainte și săreau, unul după altul, pe malul opus. Apoi, prăjinile fură împinse repede pentru a aduce bărcile înapoi, ca să transporte încă o serie de oameni. Cât ai clipi din ochi, singurul om rămas pe țărm fu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Era zorii celei de-a douăzeci și una zile din Luna a Treia. Păsările își triluiau ascuțit cântecele în stufărișurile de lângă Osaka. Florile de cireș se scuturau și, pe străzi, petalele căzute se învolburau prin jurul lungii procesiuni de cai și oameni în armuri, dând impresia că natura însăși le ura drum bun. Orășenii care veniseră să-i privească alcătuiau un gard uman nesfârșit pe marginea drumului. Armata ce-l urma pe Hideyoshi în ziua aceea număra peste treizeci de mii de oameni. Toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Inuyama. Hideyoshi intră în Castelul Inuyama exact la ora amiezei. — Aduceți-mi un cal cu picioare puternice, ordonă el și, imediat după ce-și termină masa de prânz, ieși în galop pe poarta castelului însoțit doar de câțiva călăreți cu armuri ușoare. Unde vă duceți, stăpâne? întrebă un general, alergând după el cât îl țineau picioarele calului. Nu trebuie să veniți decât câțiva, răspunse Hideyoshi. Dacă suntem prea mulți, ne va observa inamicul. Trecând în mare grabă prin satul Haguro, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Hidetsugu o lovitură nimicitoare se năpustea acum cu ferocitate asupra propriei sale unități. Comandanții din clanul Tokugawa erau ei înșiși înspăimântați de forța neînduplecată a spiritului trupelor lor. Cai făceau spume la gură, chipurile oamenilor erau încordate de dârzenie, iar armurile ce veneau valuri-valuri se acoperiseră de sânge și praf. În timp ce forțele clanului Tokugawa forțau din ce în ce mai aproape, intrând în bătaia armelor, Kyutaro privea atent, până când în sfârșit dădu comanda: — Foc! În clipa aceea, împușcăturile dezlănțuiră un vuiet asurzitor și un zid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]