6,399 matches
-
-acolo, pe jos, lângă pantoful lui! Tata dă buzna din baie în bucătărie, cu pantalonii pe vine și cu Newark News în mână, deschis la pagina de decese. — Ce s-a mai în tâmplat, dom’le? Ea scoate un țipăt ascuțit (ăsta-i răspunsul ei) și arată cu degetul sub scaunul meu. — Ce-i asta, musiu, vreun banc tâmpit, de licean? mă ia tata la trei păzește - ce caută chestia aia neagră, de plastic, pe dușumeaua din bucătărie? Nu-i din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
ani și e evreu, ca și mine, dar cu asta se termină orice asemănare între noi: e tuns cu coadă de rață la spate, are perciuni lungi, până la bărbie, poartă costume cu sacoul încheiat la un nasture și pantofi negri ascuțiți, bașca gulere à la Billy Eckstine mai mari ca ale lui Billy Eckstine! Și totuși, e evreu! Incredibil! Un profesor cam moralist de felul lui ne-a dat a înțelege că Arnold Mandel are coeficientul de inteligență al unui geniu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
ar fi la Princeton. — Princeton? Nu se poate una ca asta! Fără supă de roșii fierbinte în după-amiezele geroase? El, care dormea în pijamalele alea împuțite? El, care avea toate degetarele alea de cauciuc roșu, cu mici umflături supărate și ascuțite, care zicea că le înnebunesc pe fetițele din Paris? Smolka, cel care înota în bazinul din Parcul Olimpic, încă e-n viață și el? Și, pe deasupra, a ajuns profesor la Princeton? Oare la ce facultate, la limbi clasice sau la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
ani - vreau să zic, glasul meu, așa cum îmi suna la nouă ani. Eu la nouă ani! Un năzuros, fără doar și poate, un strâmbăcios, un obraznic, un kveci 1, bineînțeles că trăncănelii mele nu-i lipsește niciodată tonul ăla scâncit, ascuțit, care-i scoate pe toți din fire cu sonoritatea lui de permanentă bombăneală și nemulțumire („de parcă i se cuvine totul - la nouă ani“, zice maică-mea), dar și un hâtru și un glumeț, nu uita, un îndrăgostit de viață în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
care călătorea cu peste nouăzeci de kilometri pe oră, era cel liniștit, nu domnul Eckman, ce-și Încuia biroul, Își lua pălăria din cuier și cobora scările mestecând, cum se spune, telegrama primită de la firmă Între dinții lui proeminenți și ascuțiți. „Domnul Carleton Myatt sosește la Istanbul pe data de 14. Aranjați Întâlnire cu Stein.“ În tren, indiferent de viteza cu care se deplasa acesta, pasagerii erau obligatoriu În repaus. Între pereții de sticlă n-avea sens nici o emoție, n-avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
câștiga monopolul, dar pentru oricare altă firmă ar Însemna achiziționarea unei afaceri pe ducă, fără șanse În fața concurenței noastre. Cifrele Începură să-i plutească Înaintea ochilor În ceața somnului. Cifrele de unu, de șapte și nouă deveniră dinții mici și ascuțiți ai domnului Eckman; cele de șase, cinci și trei se rearanjară singure, ca Într-un film de animație, În ochii negri și lustruiți ai domnului Eckman. Comisioane sub forma unor baloane colorate plutiră deasupra vagonului, crescând În dimensiune, și el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
și-n jos o coloană de cifre și Întorcându-se Întotdeauna la aceeași cifră. Brusc, el lăsă creionul și Își prinse capul În mâini. Pentru un moment o cuprinse mila și, În același timp, gratitudinea. Cu ochii aceia știutori și ascunși, semăna cu un școlar concentrat cu disperare asupra unei teme de casă care nu-i ieșea. Putu vedea că-și scosese mănușile ca să poată ține creionul mai bine și degetele Îi erau albastre de frig. Chiar și ostentația hainei lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
se gândi el și-și apăsă degetul mare, umezit, pe ușa seifului. Oțelul nu avea nici doi centimetri grosime. Lăsă servieta neagră pe birou și-și scoase uneltele. Dălțile lui erau Într-o stare minunată - foarte bine lustruite, cu lama ascuțită... Era mândru de condiția uneltelor sale, ca și de viteza cu care lucra. Ar fi putut forța ușa subțire de oțel cu un levier, dar Anna ar fi auzit loviturile și nu putea avea Încredere În ea că va păstra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
l-a chemat jos. Așeză În raft un volum din Administrația căilor ferate, dar seiful se văzu roșcat din cauza căldurii, așa că puse cartea Înapoi pe birou. De undeva de jos se auzi zgomotul unei uși care se Închide și zumzetul ascuțit al liftului. Josef făcu un pas spre draperie și trase de șnurul de care-i atârna revolverul câțiva centimetri mai sus. Se gândi dacă n-ar exista posibilitatea să scape pe fereastră, dar Își aminti că urma să cadă drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
face un serviciu special, iar asta poate duce la o avansare, la o soldă mai mare, mai multă mâncare, o rochie nouă pentru soția lui... — Intră. Maiorul Petkovici stătea la birou, cu fața spre ușă. Era scund, subțirel, cu trăsături ascuțite, și purta pince-nez. Probabil că exista o câtime de sânge străin În familia lui, căci avea părul blond. Citea o carte nemțească Învechită despre strategia militară și-și hrănea câinele cu bucățele de cârnat. Ninici se uită cu invidie la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Închisă; la santinele: fețele lor disciplinate erau impasibile și absente. Da, spuse el. Maiorul Petkovici se făcu purpuriu la față. — Imposibil, spuse el. Absolut imposibil. Instrucțiunea 27a. Arestatul poate să vorbească doar Înainte de suspendarea curții. Șeful poliției privi dincolo de profilul ascuțit al maiorului, spre locul unde stătea doctorul Czinner, Îngrămădit În scaunul lui, cu mâinile Împreunate În mănușile gri, de lână. O locomotivă șuieră afară și se deplasă, huruind Încet, pe linia de manevră. Zăpada șoptea la ferestre. Era conștient de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
neclare mișcându-se agitate Încoace și-ncolo ca să se Încălzească. Dr. Czinner Își apropie gura de sticla geamului și-i vorbi soldatului În limba lui: — Cum te cheamă? Cranț, cranț, cranț făcea cuțitașul de tăiat hârtie, dar când alunecă, zgomotul ascuțit fu Înăbușit de stratul de cremă. — Ninici, spuse o rămășiță de voce prin sticla Înghețată. — Ninici, repetă rar doctorul Czinner. Ninici. Cred că l-am cunoscut pe tatăl dumitale În Belgrad. Ninici nu păru a se Îndoi de o asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
desfășurat pe o plajă din East Hampton, de preferat Într-o paletă flatantă de alb și negru. —Ei, dacă și eu aș fi avut așa țeluri nobile, poate că ar fi durat și căsnicia mea, izbucni Lauren Într-un râs ascuțit. Am renunțat la visul Eternity de când aveam opt ani. Ești atât de drăguță. Hai să-ți vând un pont. —Ce? am Întrebat-o eu. Țelul tău ar trebui să fie să-l ții pe soțul tău departe de tipele care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
trebuie să fie cu mult mai costisitoare decât precedenta. —Arată nemaipomenit, Alixe, i-am spus, ca să o Încurajez. —Sylvie Mortimer? Sunt atât de Încântată să te cunosc, În sfârșit! Petrecere de Divorț plăcută, fetelor, ne-a urat ea cu voce ascuțită, Întorcându-se apoi să Întâmpine alți oaspeți. Alixe nu zise nimic de programarea pentru probă la care nu venise. Nu am zis nici eu nimic. —Așa e, hai repede să luăm niște alcool, zise Lauren, luând-o Înainte către bar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
sus, jenați. Sophia D’Arlan stătea În fața noastră, cu un zâmbet orbitor pe chip. Pletele ca mahonul erau lăsate În valuri libere și era Îmbrăcată foarte rive gauche au weekend 1 cu pantaloni lungi din lână bleumarin, pantofi cu botul ascuțit, cu talpa dreaptă, o jachetă din piele și o eșarfă Îngustă care-i ajungea până aproape de genunchi. Arăta ca Lou Doillon 1 În ziua ei liberă. Îmi pare rău. Nu m-am putut abține să nu vin să vă salut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
râcâi banda adezivă de pe pachet, iar înăuntru dau de o cutie pătrată de carton, lucioasă și fină, cu muchiile învelite în pâslă, cu colțurile rotunjite și strivite. Ridic capacul și descopăr ceva ce seamănă cu niște straturi de forme dure, ascuțite și complicate, unghiuri minuscule, curbe, colțuri și vârfuri. Le așez deoparte, pe podeaua băii, în întuneric. Cutia de carton o pun înapoi în pungile de hârtie. Printre formele dure și complicate sunt și două foi de hârtie velină. Foile astea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
pat, fără nici un semn, fără nici un bilet, fără nici o cauză. Și Helen Boyle zice: — Cum l-au găsit pe șeful dumneavoastră? Din poșeta cu alb și galben scoate un cleștișor lucios, argintiu, și o șurubelniță, atât de curate și de ascuțite, că ar putea fi folosite pe masa de operație. Deschide ușa unui șifonier imens, sculptat și lustruit, și zice: — Țineți-o nemișcată, vă rog. Țin de ușă, în timp ce meșterește un moment pe interiorul ei, iar broasca și mânerul ușii se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
zice, și să aduceți și ceva cald de mâncare, ce vă place dumneavoastră, dar fără carne. Și stația de poliție zice: „Recepție?“. Capitolul 15 Helen Hoover Boyle își scoate telefonul din poșeta albă cu verde care-i atârnă de umărul ascuțit. Scoate o carte de vizită și-și plimbă ochii de la carte la telefon, formând un număr; butonașele verzi se aprind în penumbră. Verde aprins pe fondul roz al unghiei ei. Cartea de vizită are chenar aurit. Își îngroapă telefonul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
o întinde mie. Stridie o vede pe Helen, care-l tot privește în oglindă; îi face cu ochiul și-și răsucește un sfârc. Îmi vine în minte Oedip rege, nu știu de ce. Pe undeva, mai jos de curea, e stalactita ascuțită și rozalie a prepuțului, străpunsă de cercelușul de argint. Cum ar putea să-și dorească Helen așa ceva? — Fermierii de pe vremuri au semănat anizantă, pentru că înverzește repede primăvara, și așa aveau nutreț pentru vite, zice Stridie, dând din cap către lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
la mine: — Carl? Carl, unde suntem? Vede dulăpiorul de inox, fereastra cenușie, spartă. Mai întâi vede brațul cel mititel și albăstrui. Apoi picioarele. Capul. Și zice „Nu“. — Nu! Nu! Nu! zice Helen, împroșcând cu sânge, și, târându-se printre așchiile ascuțite ale culorilor sparte, cu vocea groasă și încețoșată de la dinții fărâmați, adună toate bucățile. Scuturându-se de plâns în această cameră care pute, plină de fiere și de sânge, strânge din răspunteri spărturile albăstrui. Mâinile și piciorușele, trunchiul zdrobit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
un buf puternic, înfundat, făcînd să-i scuture zdravăn interiorul, mașina a încremenit. Pasagerii au înlemnit și ei, ridicați de pe locuri sau numai izbiți cu piepturile de spătarul scaunelor din față. Singură, cățelușa din brațele bătrînei scoate un scheunat scurt, ascuțit, ca un ac înfipt în tăcere. Dezorientat, șoferul acționează pe rînd toate luminile. Nimic. Nici un semn. Farurile sînt moarte. Doar ștergătoarele mai continuă să se tîrască pe parbriz. Cînd se sting și luminile de bord, senzația e deplină ca-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
greutăți, copil mic, stă cu soacra. Cam bleaga nevastă și-a luat, așa, apatică, din aia "cum o pui, așa stă", n-are...; ca o piatră falsă; pare frumoasă, dar un ochi...; se cunoaște lipsa de sclipire. Un sunet scurt, ascuțit, vine dinspre bar, apoi, în interfon, se aude vocea Doinei: Tata, ești căutat la telefon, de la serviciu. Adu-mi-l aici, te rog! După cîteva clipe, apare Doina, îmbrăcată într-o rochie de seară, cu două ace cu ață albă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
intră și ea, închizînd ușa cu grijă. În clipele următoare, de dincolo de ușă, din interior, se aude un răpăit de palme, apoi pumni, apoi genunchi, picioare, iarăși pumni, de sub care răzbat încercările de țipăt transformate de sîsîitul femeii în gemete ascuțite. Cînd potopul a încetat, fata ajungînd ghemuită sub niște lăzi, unde nu mai poate fi lovită, Sultana se oprește, așază muierește mîinile în șolduri și-și trage răsuflarea: Ascultă, putoareo! Unde te trezești aici?! Am acceptat să ajuți la treabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
încălzindu-l. Un bocanc îl strînge puțin, dar speră să ajungă la Sălcii fără dureri, deși își dă seama că se va forma o bătătură mare. Cînd înaintează mai greu, gîfîind, abia reușind să taie valurile de zăpadă, prin șuierul ascuțit al viscolului se aud înjurăturile lui la adresa Paulei, căreia îi descoperă, acum, toate defectele, chiar și pe acelea care, în intimitate, făceau sublimul întîlnirii. "Acolo, în pustietate..." gîndește Radu, și imaginea Aurei, asemeni unei fata morgana, îl chinuie de cum a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
paterne ale ăstuia cu doi copii?! Și ce dacă n-am crescut-o eu!? Pot acum, la ceasul maturității, să încerc un gest de reabilitare, să... Doamne! Bătrîna vrea să mă abată din drum, asemeni zgripțuroaicei din poveste..." O durere ascuțită îi încinge capul, se amplifică la tîmple, mutîndu-se lent, ca o scurgere, spre ceafă, adunîndu-se toată în partea dreaptă a creierului. Profesorul murmură ceva neînțeles un fel de scuză, căreia bătrîna nu-i răspunde și se ridică. Durerea din ceafă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]